Decizie · Oficiul Român pentru Drepturile de Autor

Decizia nr. 241/2011

privind constituirea Comisiei pentru negocierea Metodologiei privind comunicarea publică a operelor muzicale prin proiecția publică a operelor cinematografice

prezumat în vigoare

Data actului
19 august 2011
Emitent
Oficiul Român pentru Drepturile de Autor
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 601 din 25 august 2011
Citat de
2 acte
Citează
2 acte
Structură
4 articole · 2.926 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Stă la baza 1

Având în vedere prevederile art. 123^3, art. 130 alin. (1) lit. b), art. 131 și

art. 138 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996

privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale

art. 3 alin. (2) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 401/2006

privind organizarea, funcționarea, structura personalului și dotările necesare îndeplinirii atribuțiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, cu modificările ulterioare,

ținând cont de Cererea formulată de către Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România - Asociația pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA), înregistrată la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor cu nr. RG II/10.554 din 11 august 2011, precum și de Referatul nr. RG II/10.785 din 19 august 2011 al Direcției registre și gestiune colectivă,

în temeiul prevederilor art. 6 alin. (1) și

art. 7 alin. (3) din Hotărârea de Guvern nr. 401/2006 , cu modificările ulterioare,

directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emite următoarea decizie:

Articolul 1

Se constituie Comisia pentru negocierea Metodologiei privind comunicarea publică a operelor muzicale prin proiecția publică a operelor cinematografice, după cum urmează:

- Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România - Asociația pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA) reprezentând organismul de gestiune din domeniu, pe de o parte, și

- Societatea Comercială CINEMA CITY ROMÂNIA - S.R.L., Societatea Comercială MOVIEPLEX CINEMA - S.R.L., Societatea Comercială HOLLYWOOD MULTIPLEX OPERATIONS - S.R.L. reprezentând utilizatorii, pe de altă parte.

Articolul 2

Comisia constituită potrivit art. 1 are obligația să desfășoare negocierile în conformitate cu dispozițiile art. 131^1 și

art. 131^2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 8/1996

privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările ulterioare, pe o durată de maximum 30 de zile calendaristice de la data constituirii.

Articolul 3

Comisia își va stabili programul întâlnirilor, pe care îl va comunică Oficiului Român pentru Drepturile de Autor.

Articolul 4

Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în conformitate cu dispozițiile

art. 131 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 , cu modificările și completările ulterioare, și intră în vigoare la data publicării, fiind postată și pe site-ul www.orda.ro.

p. Directorul general
al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor,
Doru Adrian Păunescu
București, 19 august 2011.
Nr. 241.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.