Decizia nr. 964/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1020, art. 1021, art. 1429 pct. 2 și art. 1439 din Codul civil, excepție ridicată de Societatea Comercială "Di Angelli" - S.R.L. în Dosarul nr. 13.377/211/2009 al Judecătoriei Cluj-Napoca, care face obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.771D/2010.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 12 iulie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 13.377/211/2009, Judecătoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1020, art. 1021, art. 1429 pct. 2 și art. 1439 din Codul civil, excepție ridicată de Societatea Comercială "Di Angelli" - S.R.L. într-o cauză având ca obiect reziliere contract de închiriere și evacuare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile art. 1439 din Codul civil, care reglementează dreptul locatorului de a cere rezilierea contractului de închiriere pentru neplata chiriei, încalcă drepturile chiriașilor în raport cu proprietarii, discriminându-i față de aceștia din urmă. De asemenea, apreciază că restrângerea drepturilor locatarului în raport cu locatorul în privința dreptului de a cere rezilierea contractului de închiriere nu respectă condițiile limitative prevăzute de art. 53 din Constituție, fiind astfel contrară normei constituționale. Apreciază că, spre deosebire de art. 969 din Codul civil, care prevede că orice contract are putere de lege față de părțile contractante și se poate revoca prin consimțământul mutual al acestora, art. 1021 din același cod permite sistarea unui raport contractual pe baza inițiativei și a demersului unilateral al uneia dintre părți, încălcându-se astfel dreptul de proprietate și dreptul la un proces echitabil.

În ceea ce privește reglementarea, în cuprinsul în art. 1020 și art. 1021 din Codul civil, a rezilierii contractului la inițiativa locatorului, în detrimentul locatarului, autorul consideră că se prejudiciază interesele economice și patrimoniale ale acestuia din urmă, legiuitorul realizând astfel "un dezechilibru între principiul forței obligatorii a contractului și principiul executării în natură și cu bună-credință a obligațiilor asumate".

Judecătoria Cluj-Napoca consideră că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens, arată că prevederile art. 1429 pct. 2 și art. 1439 din Codul civil nu contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1), art. 44, 45 și 53, iar în ceea ce privește art. 1020 și art. 1021 din același cod, instanța apreciază că aceste prevederi reprezintă expresia unor principii fundamentale ale dreptului civil, și anume forța obligatorie a contractului și executarea cu bună-credință a obligațiilor contractuale, astfel încât acestea nu contravin dispozițiilor art. 21 alin. (3) și art. 44 din Constituție.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 1020, art. 1021, art. 1429 pct. 2 și art. 1439 din Codul civil, care au următorul conținut:

- Art. 1020: "Condiția rezolutorie este subînțeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul său.";

- Art. 1021: "Într-acest caz, contractul nu este desființat de drept. Partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenția, când este posibil, sau să-i ceară desființarea, cu daune de interese. Desființarea trebuie să se ceară înaintea justiției, care, după circumstanțe, poate acorda un termen părții acționate.";

- Art. 1429 pct. 2: "Locatarul are două îndatoriri principale; [...]

2. trebuie să plătească prețul locațiunii la termenele statornicite.";

- Art. 1439: "Contractul de locațiune se desființează când lucrul a pierit total sau s-a făcut netrebnic spre obișnuită întrebuințare.

În caz când una din părți nu împlinește îndatoririle sale principale, cealaltă parte poate cere desființarea contractului."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) care consacră dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, precum și celor ale art. 53 referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale și cu o motivare similară.

În acest sens sunt, de exemplu,

Decizia nr. 338 din 25 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 7 mai 2010, referitoare la

art. 1429 alin. 2 din Codul civil, precum și deciziile nr. 24 din 8 ianuarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 27 ianuarie 2009, nr. 191 din 10 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 22 martie 2011, sau nr. 198 din 10 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 14 aprilie 2011, referitoare la prevederile art. 1020 și 1021 din Codul civil, prin care Curtea a statuat că acestea nu contravin Legii fundamentale.

Astfel, referitor la critica privind neconstituționalitatea prevederilor art. 1429 alin. 2 și

art. 1439 din Codul civil, prin Decizia nr. 338/2010 , Curtea a constatat că normele legale criticate reglementează obligațiile locatarului și una dintre cauzele de încetare a locațiunii. În acest context, Curtea apreciază că locatorul nu poate fi obligat să asigure locatarului folosința bunului închiriat cu titlu gratuit, plata chiriei fiind de esența contractului de închiriere. De asemenea, dreptul de a solicita rezilierea contractului de închiriere pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale este conferit de legiuitor ambelor părți.

Referitor la prevederile

art. 1020 și 1021 din Codul civil, prin deciziile nr. 24 din 8 ianuarie 2009 , nr. 191 din 10 februarie 2011 și nr. 198 din 10 februarie 2011, Curtea a statuat că aceste texte de lege nu sunt contrare principiului garantării proprietății private și dreptului părților la un proces echitabil. Astfel, prin aceste decizii, Curtea a reținut că, încheierea unui contract fiind guvernată de principiul libertății contractuale, părțile pot să determine, prin voința lor, clauzele contractuale și efectele pe care acestea urmează să le producă.

Totodată, prin reglementarea în cuprinsul art. 1020 și art. 1021 din Codul civil a rezoluțiunii contractelor sinalagmatice cu executare uno ictu sau rezilierii contractelor cu executare succesivă, pentru neexecutarea culpabilă a unor obligații contractuale, se recunoaște părții care și-a executat sau este gata să își execute obligațiile posibilitatea de a alege între executarea silită și încetarea contractului prin rezoluțiune, respectiv reziliere, în cazul când cealaltă parte nu își execută obligațiile sale contractuale, legiuitorul realizând astfel un echilibru între principiul forței obligatorii a contractului și principiul executării în natură și cu bună-credință a obligațiilor asumate.

Garanția acestui echilibru este dată tocmai de competența instanței judecătorești, reglementată prin teza ultimă a art. 1021 din Codul civil, de a aprecia asupra posibilității părții creditoare de a cere rezoluțiunea sau rezilierea, acordând un termen de grație, în situațiile în care apreciază că este posibilă executarea în natură a obligațiilor debitorului sau de a respinge acțiunea când debitorul și-a executat obligațiile în cursul procesului.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1020, art. 1021, art. 1429 pct. 2 și art. 1439 din Codul civil, excepție ridicată de Societatea Comercială "Di Angelli" - S.R.L. în Dosarul nr. 13.377/211/2009 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 iulie 2011.