Decizia nr. 889/2009

Articolul 96

alin. (4) din Legea nr. 303/2004

are următoarea redactare: "Dreptul persoanei vătămate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare săvârșite în alte procese decât cele penale nu se va putea exercita decât în cazul în care s-a stabilit, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârșită în cursul judecății procesului și dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că au fost încălcate dispozițiile constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în fața legii, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 50 privind protecția persoanelor cu handicap, art. 51 privind dreptul de petiționare și art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile

art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004

- raportate la aceleași prevederi constituționale ca și cele invocate în cauza de față - au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, Curtea pronunțându-se prin

Decizia nr. 182/2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 1 aprilie 2008.

Cu acel prilej, Curtea a statuat că, potrivit

art. 52 alin. (3) din Constituție , statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, răspundere stabilită în condițiile legii și care nu înlătură răspunderea magistraților care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență. Totodată, la revizuirea Constituției din 2003, această răspundere a statului nu a mai fost limitată doar la erorile judiciare săvârșite în materie penală, ci privește în prezent toate erorile judiciare, indiferent de natura cauzelor în care au fost săvârșite, lărgindu-se astfel garanția constituțională a acestei răspunderi.

De asemenea, potrivit

art. 52 alin. (2) din Legea fundamentală , statul răspunde în condițiile legii, legiuitorul reglementând, prin

art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 , cerințele în care se stabilește această răspundere, printre care se află și aceea a existenței unei hotărâri definitive de stabilire a răspunderii penale sau disciplinare a judecătorului sau procurorului. Astfel, dispozițiile criticate stabilesc modalitățile și condițiile în care angajarea acestei răspunderi urmează a se face prin acordarea și plata despăgubirilor cuvenite.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la prevederile

art. 16 alin. (1) din Constituție , Curtea a constatat că și aceasta este neîntemeiată, deoarece textul de lege atacat se aplică în egală măsură tuturor persoanelor la care se referă ipoteza normei prevăzute de acest text.

Referitor la critica de neconstituționalitate privind încălcarea prevederilor art. 21 din Constituție, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată, deoarece dispozițiile de lege criticate nu îngrădesc accesul la justiție, ci, dimpotrivă, stabilesc condițiile în care se poate exercita dreptul persoanei vătămate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare săvârșite în alte procese decât cele penale.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența Curții Constituționale, soluția și considerentele acestei decizii își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.

În ceea ce privește dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 27/2002

privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, Curtea constată că autorul excepției de neconstituționalitate nu arată în ce mod sunt încălcate dispozițiile constituționale, ci este nemulțumit, în realitate, de faptul că la o petiție Consiliul Superior al Magistraturii i-a răspuns nefavorabil, în baza dispozițiilor acestei ordonanțe, ceea ce nu constituie o problemă de constituționalitate.

Simpla enumerare în susținerea excepției a unor prevederi constituționale pretins a fi încălcate nu este de natură să satisfacă exigențele

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit căruia sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate.

Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 27/2002 , astfel cum a fost formulată, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 27/2002

privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, excepție ridicată de Ioan Rotărescu în Dosarul nr. 45/57/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.

2. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, excepție ridicată de același autor în același dosar.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 16 iunie 2009.