Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 242/2008

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 146 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale

prezumat în vigoare

Data actului
4 martie 2008
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 243 din 28 martie 2008
Citează
2 acte
Structură
0 articole · 6.665 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • Legea nr. 19/2000 17 martie 2000 (prevederi anume) privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 146 din Legea nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, excepție ridicată de Adrian Almășan în Dosarul nr. 1.319/97/2007 al Judecătoriei Deva.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, considerând că textele legale criticate dispun pentru viitor.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 28 septembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 1.319/97/2007, Judecătoria Deva a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 146 din Legea nr. 19/2000 , excepție ridicată de Adrian Almășan în cauza ce are ca obiect judecarea plângerii împotriva actelor procurorului.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile

art. 146 din Legea nr. 19/2000

contravin prevederilor art. 15 alin. (2), art. 23 și 154 din Constituție. Totodată, sunt încălcate și prevederile art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Se arată că prevederile legale criticate sunt neconstituționale datorită "caracterului incomplet al trimiterii, inadmisibilității incriminării prin analogie a inaptitudinii funcționale de a legifera prin hotărâri de Guvern în domeniul penal". Totodată, consideră că

art. 146 din Legea nr. 19/2000

nu indică pedeapsa care s-ar aplica, "deoarece pedepsele pentru faptele incriminate sunt diferite, ori pedeapsa nu poate fi aleasă în mod arbitrar [...]".

Judecătoria Deva consideră că nu sunt încălcate prevederile art. 15 alin. (2), art. 23 și 154 din Constituție.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Se arată că prevederile

art. 146 din Legea nr. 19/2000

dispun pentru viitor și se aplică unor situații juridice în curs de derulare.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției îl constituie dispozițiile

art. 146 din Legea nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000.

Textul de lege criticat are următoarea redactare:

- Art. 146: "Fapta persoanei care dispune utilizarea în alte scopuri și nevirarea la bugetul asigurărilor sociale de stat a contribuției de asigurări sociale, reținută de la asigurat, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă."

În opinia autorului excepției, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii, art. 23 privind libertatea individuală, precum și art. 154 referitoare la conflictul temporal de legi. De asemenea, sunt invocate și prevederile art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la legalitatea pedepselor.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

În legătură cu critica de neconstituționalitate prin invocarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, Curtea constată că este neîntemeiată, deoarece

art. 146 din Legea nr. 19/2000

nu conține prevederi cu caracter retroactiv și nici nu poate fi interpretat în acest sens.

Totodată, Curtea reține că dispozițiile legale criticate sunt în conformitate și cu prevederile art. 23 din Constituție și ale art. 7 paragraful1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece textul legal incriminează doar fapta persoanei care dispune utilizarea în alte scopuri și nevirarea la bugetul asigurărilor sociale de stat a contribuției de asigurări sociale, reținută de la asigurat, faptă pentru care prevede o sancțiune, și anume închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă. Or, este evident că sancțiunea aplicată este prevăzută într-o lege specială și se aplică numai în cazul săvârșirii faptelor incriminate, iar nu în afara legii.

Având în vedere conformitatea prevederilor

art. 146 din Legea nr. 19/2000

cu dispozițiile constituționale, Curtea reține că dispozițiile art. 154 din Constituție, invocate în susținerea excepției, nu sunt incidente în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 146 din Legea nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, excepție ridicată de Adrian Almășan în Dosarul nr. 1.319/97/2007 al Judecătoriei Deva.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 martie 2008.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.