Decizia nr. 286/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent-șef

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Ecaterina Ana Oprea în Dosarul nr. 27.196/3/2006 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 28 septembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 27.196/3/2006, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005. Excepția a fost ridicată de Ecaterina Ana Oprea într-o cauză civilă având ca obiect preluarea în mod abuziv, în sensul

Legii nr. 10/2001 , a unor utilaje și instalații, ca bunuri imobile.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textul de lege criticat trebuie analizat, prin raportare la art. 44 alin. (1) și (2) teza întâi din Constituție, sub aspectul discriminării între persoanele care introduc cerere în baza

Legii nr. 10/2001 , în calitate de proprietar asupra imobilului preluat în mod abuziv de către stat, cât și cu privire la necesitatea ocrotirii proprietății indiferent de obiectul său.

În legătură cu diferența de tratament dintre proprietarul imobilului prin natura sa și proprietarul imobilului prin destinație, arată că, de exemplu, prin

art. 10 din Legea nr. 10/2001 , "în cazul imobilelor prin natura lor care au fost demolate se acordă despăgubiri, în schimb, în cazul imobilelor prin destinație casate sau distruse, nu se acordă despăgubiri, creându-se o situație de inechitate și inegalitate între proprietari." De asemenea, consideră că textul este interpretabil, "în sensul că utilajele și instalațiile preluate de către stat ar putea fi revendicate doar odată cu imobilul, interpretare de natură să aneantizeze drepturile persoanelor proprietare ale acestor bunuri, dar care dețineau imobilul sub un alt titlu decât cel de proprietate", precum și că, practic, se face "o distincție între acțiunea în restituire introdusă de proprietarii de bunuri imobile prin natura lor și cea introdusă de proprietarii de bunuri imobile prin destinație, bunuri mobile afectate folosinței bunurilor imobile prin natura lor". Textul de lege criticat dispune doar cu privire la ipoteza în care aceeași persoană ar fi fost atât proprietarul imobilului prin natura sa, cât și al bunurilor afectate folosinței acestuia, pe când ipoteza în care "persoanele acestor proprietari diferă" este nesoluționată. Autorul excepției consideră că astfel se poate ajunge la două categorii de situații: situația în care proprietarul imobilului revendică și instalațiile și utilajele preluate odată cu imobilul și situația în care proprietarul instalațiilor și utilajelor deținea imobilul doar în baza unui titlu precar și nu își poate întemeia acțiunea pe art. 6 alin. (2) din legea criticată, care "face o diferențiere arbitrară între cele două categorii de reclamanți". Din punct de vedere al prejudiciului suferit, între cele două situații nu există decât cel mult o diferență de cuantum, "care nu poate justifica însă o diferență de tratament".

Cel de-al doilea aspect de neconstituționalitate privește acordarea despăgubirilor, care, în opinia autorului excepției, "trebuie să urmeze principiile dreptului comun în materie, preferându-se deci o restituire în natură a bunului, și numai în măsura în care aceasta nu mai este posibilă, se va recurge la despăgubiri". Această din urmă soluție constituie o excepție, care vizează situații similare celor prevăzute de art. 6 alin. (2) din legea criticată și care au rolul "de a înlocui în patrimoniul petentului însuși bunul care nu mai poate fi restituit". Autorul excepției consideră că "operațiunile de casare și distrugere vizate de

art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

constituie exact situații care reclamă acordarea de despăgubiri prin echivalent", ceea ce diferă de măsura "înlocuirii" prevăzute de lege, care comportă două ipoteze: bunurile care le-au înlocuit pe cele vechi au fost acordate fostului proprietar, astfel că se poate susține că pretențiile acestuia au fost satisfăcute, și situația în care înlocuirea constituie doar un temei pentru a justifica refuzul reconstituirii dreptului de proprietate, cu consecința încălcării textului constituțional privind garantarea proprietății private.

Tribunalul București - Secția a IV-a civilă consideră că, "având în vedere art. 8 din Constituția României din anul 1948, art. 44 din Constituția României (actuală) și art. 1 din Protocolul adițional la CEDO", "se impune analizarea excepției de neconstituționalitate a acestor dispoziții".

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată, sens în care invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 190 din 20 aprilie 2007 .

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile

art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

sunt constituționale, sens în care invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 668/2006 .

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 , republicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, care au următorul cuprins: "(2) Măsurile reparatorii privesc și utilajele și instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse."

Autorul excepției susține că textul de lege criticat încalcă prevederile constituționale ale art. 44 alin. (1), potrivit căruia "(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege", și alin. (2) teza întâi, care statuează că "Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular".

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:

În esență, autorul excepției consideră că dispozițiile

art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

instituie o diferență de tratament între proprietarul imobilului prin natura sa și proprietarul imobilului prin destinație, în sensul că în cazul imobilelor prin natura lor, care au fost demolate, se acordă despăgubiri, pe când în cazul imobilelor prin destinație (utilaje, instalații), care au fost casate sau distruse, nu se acordă despăgubiri, creându-se o situație de inechitate și inegalitate între proprietari. Consideră că se încalcă astfel dispozițiile constituționale privind dreptul de proprietate.

Curtea constată că prevederile art. 6 alin. (2) din legea criticată au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la prevederile

art. 44 din Constituție. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 668 din 10 octombrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 940 din 21 noiembrie 2006, făcând trimitere la jurisprudența sa constantă, Curtea a constatat că exercițiul prerogativelor dreptului de proprietate nu trebuie absolutizat, ci trebuie să se țină seama de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție, potrivit cărora "Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege", ca și de acelea ale art. 136 alin. (5) ce consacră caracterul inviolabil al proprietății private "în condițiile legii organice". Legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în așa fel încât să nu fie în contradicție cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, putând astfel să instituie anumite limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. În consecință, prin decizia menționată, Curtea a reținut că, prin art. 6 alin. (2) din legea criticată, legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele și potrivit competenței sale constituționale.

De asemenea, de exemplu, prin

deciziile nr. 190 din 13 martie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 269 din 20 aprilie 2007, și nr. 760 din 18 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 717 din 23 octombrie 2007, pronunțându-se asupra unor excepții de neconstituționalitate ale

art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 , pentru critici similare celor din prezenta cauză, Curtea a statuat că legiuitorul este liber să opteze în privința sferei bunurilor pentru care stabilește măsuri reparatorii, precum și a întinderii și a modalității de acordare a acestora, fără ca prin aceasta să instituie un tratament juridic diferit pentru anumite categorii de cetățeni aflați în situații identice, ci are în vedere situația concretă a bunurilor preluate.

Cele statuate prin deciziile menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe.

Față de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Ecaterina Ana Oprea în Dosarul nr. 27.196/3/2006 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 martie 2008.