Strategia din 3 septembrie 2008
sectorială pe termen mediu privind descentralizarea în cadrul Ministerului Transporturilor
prezumat în vigoare
1. Cadrul general
1.1. Mandatul Ministerului Transporturilor
Ministerul Transporturilor (M.T.) este organul de specialitate al administrației publice centrale cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care îndeplinește rolul de autoritate de stat în domeniul transporturilor și al infrastructurii de transport.
M.T. stabilește politica în domeniul transporturilor la nivel național și elaborează strategia și reglementările specifice de dezvoltare și de armonizare a activităților de transport în cadrul politicii generale a Guvernului.
M.T. este instituția publică în domeniul transporturilor care poate elabora acte normative și documente de politici publice în acest domeniu și care în același timp ia măsuri pentru a asigura implementarea acestor politici prin unitățile care i se subordonează.
M.T. este ordonator principal de credite bugetare și are rolul de autoritate de management pentru Programul operațional sectorial de transport 2007-2013 (POST).
M.T. are în subordine, în coordonare și, respectiv, sub autoritate un număr de 54 de unități (anexa nr. 1) prin care își realizează atribuțiile ce îi revin în calitate de autoritate de stat.
Unitățile își desfășoară activitatea în teritoriu și sunt organizate sub formă de regii, companii/societăți naționale, societăți comerciale, filiale ale unor societăți comerciale și instituții publice. De asemenea, în structura organizatorică a unor unități sunt cuprinse: sucursale - societăți de cale ferată; agenții ale Autorității Rutiere Române; reprezentanțe ale Registrului Auto Român, care își desfășoară activitatea în teritoriu (de regulă la nivel de județ și municipiul București), cu coordonare unică (M.T. prin unitățile respective). Între aceste unități și instituțiile publice locale sunt relații de colaborare (nu de subordonare).
Unitățile M.T. prestează nemijlocit servicii publice sau concură la prestarea unor servicii publice, activitatea lor având un impact major în evoluția socioeconomică a țării, asigurarea legăturilor între toate localitățile țării și a cerințelor de racordare treptată în spațiul european.
1.2. Organizarea internă
M.T. este organizat și funcționează potrivit
Hotărârii Guvernului nr. 367/2007 , cu modificările ulterioare.
Structura organizatorică și concepția privind rolul, funcțiile și atribuțiile M.T. ca organ de specialitate și autoritate de stat la nivel național au evoluat permanent în concordanță cu dezvoltarea socioeconomică a țării și cu cerințele procesului de integrare europeană și euroatlantică. În acest sens s-a desfășurat un proces continuu de restructurare a metodelor, procedurilor și regulilor funcționale interne în vederea creșterii operabilității și eficienței actului administrativ, pentru și în folosul cetățeanului.
În cadrul procesului de restructurare s-a avut în vedere o redefinire a atribuțiilor ministerului în raport cu cele ale unităților din subordine, din coordonare și de sub autoritate, inclusiv prin externalizarea unor activități și organizarea acestora în cadrul unor structuri administrative distincte în subordinea sau în coordonarea ministerului, cu reprezentare națională și în județe (delegare de competențe - deconcentrare), sau/și transferarea acestora la autoritățile locale (descentralizare).
Au fost definite principii și politici noi de organizare atât la nivelul ministerului, cât și al unităților care funcționează în subordinea și sub autoritatea sa, prin care s-au urmărit atât întărirea capacității administrative și instituționale, cât și flexibilizarea structurilor organizatorice interne pentru eficientizarea activității și implementarea legislației europene.
Procedurile de lucru, circuitul deciziei și al comunicării, atribuțiile și responsabilitățile structurilor administrative din compunerea M.T. au fost perfecționate și a fost implementat un sistem de transparență instituțională prin introducerea sistemului informatizat în toate domeniile și mai ales în mediul de afaceri.
Având în vedere caracterul tehnic al M.T. și diversitatea domeniilor specifice de activitate (transport rutier, feroviar, naval, aerian,) salariații din minister și din unitățile sale sunt specializați atât în domeniul specific, cât și în cel general (ingineri de geniu, economiști, informaticieni etc.).
Conform
art. 11 din Hotărârea Guvernului nr. 457/2008
privind cadrul instituțional de coordonare și de gestionare a instrumentelor structurale, M.T. a fost desemnat ca autoritate de management pentru Programul operațional sectorial "Transport", având responsabilitatea gestionării și implementării asistenței financiare nerambursabile alocate acestui program.
În acest sens, M.T. și-a constituit structurile necesare pentru managementul instrumentelor de preaderare și al instrumentelor structurale.
Prin măsurile cuprinse în programele de restructurare aflate în proces de implementare, M.T. se încadrează și în prevederile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 38/2003
pentru ratificarea amendamentelor la Aranjamentul stand-by dintre România și Fondul Monetar Internațional, convenit prin Scrisoarea părții române din 17 octombrie 2001 și Decizia Consiliului Directorilor Executivi al Fondului Monetar Internațional din 31 octombrie 2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru ratificarea Memorandumului suplimentar de politici economice și financiare și a Memorandumului tehnic de înțelegere suplimentar convenite la București și Washington prin Scrisoarea părții române din 9 aprilie 2003 și Decizia Consiliului Directorilor Executivi al Fondului Monetar Internațional din 25 aprilie 2003, aprobată prin
M.T. a făcut progrese notabile în ceea ce privește îndeplinirea cerințelor de integrare în structurile europene și dinamizarea procesului de integrare, în planul armonizării legislative și instituționale și a aplicării acquis-ului comunitar.
Au fost definite secțiunile de infrastructură de transport aparținând actualei Rețele transeuropene, s-a evaluat efortul financiar și au fost demarate procedurile pentru asigurarea finanțării, elaborarea documentației tehnice, contractarea lucrărilor și începerea execuției acestora.
Activitatea unităților aflate în subordinea, în coordonarea și sub autoritatea M.T. s-a desfășurat în contextul unor programe și proiecte concrete și viabile de dezvoltare cuprinse în strategiile sectoriale de dezvoltare pe termen scurt, mediu și lung. Finanțarea proiectelor este asigurată din surse proprii, de la bugetul de stat, din finanțări internaționale rambursabile (prin Banca Mondială, Banca Europeană de Investiții, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Uniunea Europeană, credite comerciale) și nerambursabile (PHARE, ISPA, fonduri structurale). O serie de proiecte urmează a se realiza și prin atragerea de investitori străini și autohtoni din sectorul privat în participarea la proiecte de parteneriat public-privat.
În luna iulie 2007 a fost aprobat de către oficialii de la Bruxelles Programul operațional sectorial de transport 2007-2013 (POST) al cărui buget pentru perioada vizată este de aproximativ 5,7 miliarde euro.
2. Evoluția procesului de restructurare/descentralizare și externalizare a competențelor/atribuțiilor Ministerului Transporturilor în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale și autoritate de stat în domeniul transporturilor în perioada anilor 1990-2006/2007
Acțiunile de restructurare/descentralizare și externalizare s-au desfășurat în cadrul procesului de restructurare și modernizare a ministerului și au vizat toate domeniile activității de transport, respectiv: transportul rutier și infrastructura rutieră, transportul naval maritim și pe apele interioare, transportul aerian și aeroporturi, transportul feroviar și infrastructura feroviară și zonele libere.
Reorganizarea și restructurarea Ministerului Transporturilor și a unităților din subordine, din coordonare și de sub autoritate și descentralizarea unor competențe/atribuții ale acestora au urmărit ca, prin măsuri și acțiuni cu caracter organizatoric, tehnic și economic să se creeze cadrul adecvat pentru o creștere economică durabilă și asigurarea condițiilor pentru un serviciu operativ de calitate la dispoziția solicitanților/cetățenilor.
Accentul a fost pus pe realizarea unei reforme structurale orientate cu prioritate spre modernizarea sistemului de transport, coroborat cu gradul de preluare în legislația românească a reglementărilor aplicabile în Uniunea Europeană și pregătirea domeniilor pentru integrarea în structurile Uniunii Europene.
Reforma structurală s-a materializat în principal în:
● restructurarea/reorganizarea instituțională a ministerului;
● descentralizarea unor competențe de la M.T. la autoritățile administrației publice locale și către sectorul privat.
2.1. Restructurarea/reorganizarea instituțională
În perioada 1990-2000, activitatea generală privind reorganizarea și restructurarea instituțiilor și unităților din cadrul M.T. s-a desfășurat în contextul implementării noilor reglementări armonizate gradual cu legislația Uniunii Europene. Procesul de restructurare și descentralizare s-a realizat treptat, urmărindu-se atât crearea unor condiții optime de dezvoltare și modernizare a instituțiilor publice și societăților comerciale nou-create, cât și asigurarea de către acestea a unor activități și servicii corespunzătoare cerințelor actuale și de perspectivă, coroborat cu crearea cadrului legislativ și organizatoric pentru declanșarea procesului de privatizare.
Începând cu anul 1997, în contextul
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 30/1997
privind reorganizarea regiilor autonome, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 207/1997 , cu modificările ulterioare, s-au pus bazele cadrului legislativ pentru accelerarea reformei instituționale și a fost demarat procesul general de restructurare. Unsprezece regii autonome de interes național din domeniul feroviar, naval (maritim și fluvial) și aerian au fost reorganizate și restructurate. În urma reorganizării s-au înființat 7 companii naționale, 5 societăți naționale (cu caracter strategic) și două societăți comerciale având inițial ca acționar unic statul, reprezentat prin M.T.
Prin delegarea de competențe și externalizarea unor structuri organizatorice din aparatul central al M.T. s-au înființat 3 instituții publice extrabugetare în domeniul autorității tehnice, supravegherii și controlului, respectiv: Autoritatea Feroviară Română - AFER, prin comasarea Registrului Feroviar Român - REFER cu Inspectoratul Feroviar din M.T., Autoritatea Rutieră Română-ARR și Inspectoratul Navigației Civile - INC, actualmente Autoritatea Navală Română.
În anul 2007 s-a înființat în cadrul M.T. Direcția generală investigații accidente în transporturi, prin includerea Inspectoratului Aviației Civile și a structurilor similare din celelalte moduri de transport.
2.1.1. Restructurarea unităților din domeniul transporturilor
Pe sectoare, situația restructurărilor efectuate la unitățile de sub autoritatea M.T. se prezintă astfel:
În domeniul feroviar
Cea mai importantă regie din ramura transporturilor, Societatea Națională a Căilor Ferate Române (SNCFR), a fost restructurată și reorganizată în anul 1998, pornind de la prevederile directivelor Uniunii Europene adaptate condițiilor concrete din România, înființându-se o companie națională pentru gestionarea infrastructurii și a patrimoniului auxiliar feroviar, două societăți naționale - operatori pentru transportul feroviar public de mărfuri și transportul feroviar public de călători, două societăți comerciale - pentru administrarea excedentului de active rezultat din divizarea SNCFR și pentru servicii financiar-contabile, gestionarea creditelor externe, asigurarea serviciilor juridice și 8 societăți regionale de transport public de călători.
Totodată, prin externalizarea unor activități din cadrul societăților de transport feroviar - marfă și călători - s-au înființat 10 filiale.
În domeniul rutier
În sectorul drumurilor procesul de restructurare a Regiei Autonome "Administrația Națională a Drumurilor din România" a început în anul 1997, prin externalizarea activităților de întreținere periodică și de producție industrială și înființarea a 8 societăți comerciale (anexa nr. 2).
În sectorul rutier, în vederea organizării și supravegherii modului de realizare a transportului, s-a înființat Autoritatea Rutieră Română - ARR, prin unificarea Inspectoratului Rutier Român cu Oficiul Central Rutier, autoritate cu reprezentativitate și structuri în toate județele. Totodată, prin
Hotărârea Guvernului nr. 768/1991
privind înființarea și funcționarea Regiei Autonome "Registrul Auto Român", republicată, cu modificările ulterioare, a fost înființată Regia Autonomă "Registrul Auto Român".
În domeniul naval
În sectorul canale navigabile, în procesul de restructurare a Companiei Naționale Administrația Canalelor Navigabile Constanța au fost externalizate activitățile de exploatare, întreținere și reparații mijloace de transport, revizii și reparații echipamente și instalații ecluze și întreținere și reparații hidrotehnice și s-au înființat 3 societăți comerciale (anexa nr. 2).
În sectorul fluvial, prin restructurarea Regiei Autonome "Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați" (AFDJ), au fost externalizate activitățile de remorcaj, salvare, dragaj pe sectorul românesc al Dunării, de întreținere și reparații construcții hidrotehnice și s-au înființat 4 societăți comerciale (anexa nr. 2).
În sectorul maritim Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța a externalizat o serie de activități conexe (pază, construcții, service auto), care au fost preluate de firme specializate.
În domeniul zonelor libere au fost înființate 5 regii autonome cu statutul de zone libere, respectiv: Regia Autonomă "Administrația Zonei Libere Sulina", Regia Autonomă "Administrația Zonei Libere Brăila", Regia Autonomă "Administrația Zonei Libere Giurgiu", Regia Autonomă "Administrația Zonei Libere Constanța" și Regia Autonomă "Administrația Zonei Libere Curtici".
În domeniul aerian
13 aeroporturi au fost organizate ca aeroporturi de interes local, respectiv: Arad, Bacău, Baia Mare, Caransebeș (în prezent închis traficului aerian), Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Oradea, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș, Tulcea. Celelalte 4 aeroporturi au fost transformate în societăți și companii naționale, respectiv: Henri Coandă - București, București Băneasa - Aurel Vlaicu, Timișoara - Traian Vuia și Mihail Kogălniceanu - Constanța.
2.1.2. Externalizarea unor activități cu caracter comercial din cadrul unităților din domeniul transporturilor
În perioada 2001-2006/2007 au continuat acțiunile privind externalizarea unor activități din cadrul companiilor/societăților naționale și organizarea lor în societăți comerciale în vederea privatizării, concomitent cu reorganizarea unor instituții publice și societăți comerciale și transferarea unor activități la autoritățile locale.
În domeniul feroviar
Prin reorganizarea și externalizarea unor activități din cadrul celor 3 companii/societăți comerciale s-au înființat 38 de societăți comerciale (anexa nr. 2):
- Compania Națională de Căi Ferate "CFR" - S.A. - au fost externalizate activitățile din domeniul producției industriale cu caracter feroviar, lucrări de întreținere, reparații, servicii de turism și agrement, servicii de intervenții în caz de accidente feroviare etc. și s-au înființat 22 de societăți comerciale, filiale ale Companiei Naționale de Căi Ferate "CFR" - S.A. (anexa nr. 2);
- Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "CFR-Călători" - S.A. - au fost externalizate activitățile din domeniile reparațiilor de locomotive, vânzării anticipate a legitimațiilor de călătorie, de rezervare a locurilor și de asigurare a bazei materiale prin baza de aprovizionare-desfacere Brașov și s-au înființat 9 societăți comerciale, filiale ale Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători "CFR-Călători" - S.A. (anexa nr. 2).
- Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă "CFR-Marfă" - S.A. - au fost externalizate activitățile din domeniul reparației și întreținerii materialului rulant și aprovizionare și reorganizate în 7 societăți comerciale, filiale ale Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă "CFR-Marfă" - S.A. (anexa nr. 2). În anul 2007, prin externalizarea activității de transport pe ferry-boat s-a înființat Societatea Comercială de Transport Maritim și de Coastă "CFR Ferry-Boat" - S.A. ca filială a Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă" - S.A.
Din cadrul Societății Comerciale de Transport cu Metroul București - "Metrorex" - S.A. a fost externalizată activitatea din domeniul revizii, reparații rame de metrou și instalații și s-a înființat Societatea Comercială de Revizii, Reparații Rame de Metrou și Instalații "RRRMI" - S.A.
Totodată, în cadrul procesului de restructurare a sectorului feroviar s-a declanșat și acțiunea de închiriere de secții de circulație ale infrastructurii feroviare neinteroperabile. Din totalul de 3.324 km de linii neinteroperabile au fost închiriate până în prezent către operatorii privați secții în lungime de 851 km.
În domeniul rutier
În cadrul Regiei Autonome "Administrația Națională a Drumurilor din România", activitățile din domeniul lucrărilor de construcții de clădiri și de geniu, întreținere curentă și periodică a drumurilor au fost externalizate și s-au înființat 7 societăți comerciale - anexa nr. 2 (în anul 2003, prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2003 , aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 47/2004 , cu modificările ulterioare, Regia Autonomă "Administrația Națională a Drumurilor din România" s-a reorganizat, înființându-se Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. CNADNR).
În domeniul naval
S-a înființat Autoritatea Navală Română - ANR, prin fuziunea Inspectoratului Navigației Civile cu Registrul Naval Român, instituție publică extrabugetară, cu atribuții în domeniul siguranței navigației, al certificării tehnice a navelor și a companiilor de navigație, precum și al pregătirii și atestării personalului navigant.
S-a înființat Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale "CERONAV", prin fuziunea Centrului de Perfecționare a Personalului din Marina Civilă și Calificare Personal pentru Exploatare Portuară Constanța cu Centrul de Perfecționare a Personalului din Navigația Fluvială Galați, instituție publică ce asigură pregătirea și perfecționarea personalului care deservește activități de transport naval ( Ordonanța Guvernului nr. 33/2003
privind înființarea Centrului Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV, aprobată cu modificări prin
S-a înființat Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare - ARSVOM, prin reorganizarea Grupului de Intervenții și Salvare Navală Constanța ( Ordonanța Guvernului nr. 33/2004
privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare - ARSVOM, aprobată cu modificări și completări prin
În domeniul sanitar privind siguranța circulației
Rețeaua sanitară (direcțiile regionale de sănătate publică în transporturi și spitale regionale), cu un rol important în examinarea medicală și psihologică a personalului din transporturi cu responsabilități în siguranța circulației și a navigației, a fost supusă unui proces de organizare și adaptare la reglementările legale în vigoare, inclusiv în contextul înființării Casei Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.
În domeniul zonelor libere
S-a reorganizat Regia Autonomă "Administrația Zonei Libere Constanța Sud și a Zonei Libere Basarabi" și s-a inclus în structura organizatorică a Companiei Naționale "Administrația Porturilor Maritime" - S.A. Constanța ( Legea nr. 342/2004
privind trecerea Regiei Autonome "Administrația Zonei Libere Constanța Sud și a Zonei Libere Basarabi" la Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" - S.A. Constanța).
2.2. Descentralizarea administrativă și transferarea unor competențe la autoritățile administrației publice locale și către sectorul privat*1)
___________
*1) Conform prevederilor
art. 2 lit. l) din Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006 , descentralizarea reprezintă transferul de competență administrativă și financiară de la nivelul administrațiilor publice centrale la nivelul administrațiilor publice locale sau către sectorul privat.
Procesul de transferare a unor competențe de la M.T. la autoritățile administrației publice locale și către sectorul privat s-a realizat treptat, coroborat cu modificările produse în cadrul legislativ și instituțional.
Sintetic, principalele acțiuni s-au materializat în:
● transferul unor competențe de la nivelul M.T. către autorități ale administrației publice locale;
În domeniul aerian
- trecerea unor regii autonome de sub autoritatea M.T. sub autoritatea consiliilor județene.
Prin
Hotărârea Guvernului nr. 398/1997
privind trecerea unor regii autonome aeroportuare de sub autoritatea Ministerului Transporturilor sub autoritatea consiliilor județene, cu modificările ulterioare, 13 regii autonome aeroportuare cu specific deosebit, de interes național, au fost trecute de sub autoritatea M.T. sub autoritatea consiliilor județene, ca regii autonome cu specific deosebit, de interes local, după cum urmează:
1. Regia Autonomă Aeroportul Arad, sub autoritatea Consiliului Județean Arad;
2. Regia Autonomă Aeroportul Bacău, sub autoritatea Consiliului Județean Bacău;
3. Regia Autonomă Aeroportul Baia Mare, sub autoritatea Consiliului Județean Maramureș;
4. Regia Autonomă Aeroportul Caransebeș, sub autoritatea Consiliului Județean Caraș-Severin;
5. Regia Autonomă Aeroportul Cluj-Napoca, sub autoritatea Consiliului Județean Cluj;
6. Regia Autonomă Aeroportul Craiova, sub autoritatea Consiliului Județean Dolj;
7. Regia Autonomă Aeroportul Iași, sub autoritatea Consiliului Județean Iași;
8. Regia Autonomă Aeroportul Oradea, sub autoritatea Consiliului Județean Bihor;
9. Regia Autonomă Aeroportul Sibiu, sub autoritatea Consiliului Județean Sibiu;
10. Regia Autonomă Aeroportul Suceava, sub autoritatea Consiliului Județean Suceava;
11. Regia Autonomă Aeroportul Târgu Mureș, sub autoritatea Consiliului Județean Mureș;
12. Regia Autonomă Aeroportul Tulcea, sub autoritatea Consiliului Județean Tulcea;
13. Regia Autonomă Aeroportul Satu Mare, sub autoritatea Consiliului Județean Satu Mare.
Aeroportul Caransebeș este în prezent închis traficului aerian, iar Aeroportul Arad s-a reorganizat, după trecerea sub autoritatea Consiliului Județean Arad, în societate comercială.
Consiliile județene exercită următoarele competențe cu privire la regiile autonome cu specific deosebit, de interes local:
- aprobarea regulamentelor de organizare și funcționare proprii, în condițiile legii;
- numirea, în condițiile legii, a membrilor Consiliului de administrație;
- numirea și schimbarea directorului general al regiei autonome, cu avizul M.T.;
- aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale regiilor autonome preluate de sub autoritatea M.T., în condițiile legii;
- asigurarea din bugetul local al județului, în limita sumelor aprobate cu această destinație, a finanțării cheltuielilor curente și de capital ale regiilor autonome cu specific deosebit, de interes local, în completarea veniturilor proprii ale acestora;
- transferarea cu titlu gratuit la consiliile județene a unor pachete din acțiunile deținute de M.T. Prin
privind transmiterea cu titlu gratuit a unui pachet de acțiuni de 20% deținute de stat la Societatea Comercială "Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu - Constanța" - S.A. către județul Constanța, au fost transmise cu titlu gratuit la Consiliul Județean Constanța 20% din acțiunile deținute de stat (prin M.T.) la Societatea Națională "Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu - Constanța" - S.A.
În domeniul naval
În perioada 1997-2000, M.T. a transmis unele bunuri imobile, situate în porturile Turnu Măgurele, Zimnicea, Sulina și Brăila, din proprietatea publică a statului în administrarea consiliilor locale, respectiv:
● prin
Hotărârea Guvernului nr. 871/1999
s-a aprobat transmiterea bunurilor imobile, proprietate publică a statului, situate în porturile Turnu Măgurele și Zimnicea, din administrarea Companiei Naționale "Administrația Porturilor Dunării Fluviale" -S.A. Giurgiu în administrarea Consiliului Local al Municipiului Turnu Măgurele și, respectiv, a Consiliului Local al Orașului Zimnicea. Aceste bunuri sunt prevăzute în anexele nr. 1 și 2 la actul normativ, transferul efectuându-se prin protocol de predarepreluare. Consiliile locale, potrivit reglementărilor amintite, asigură din bugetul local al unităților administrativ-teritoriale fondurile necesare pentru întreținerea și repararea bunurilor proprietate publică, în completarea veniturilor obținute din administrarea și exploatarea acestora. M.T. exercită dreptul de control periodic asupra modului în care sunt administrate bunurile imobile, proprietate publică a statului, transmise consiliilor locale;
● prin
Hotărârea Guvernului nr. 697/1997
s-a aprobat transmiterea unor construcții hidrotehnice, proprietate publică a statului, din administrarea Regiei Autonome "Administrația Porturilor Dunării Maritime Galați" în administrarea Consiliului Local al Orașului Sulina, județul Tulcea. Aceste bunuri sunt prevăzute în anexa nr. 1 la actul normativ, transferul efectuându-se prin protocol de predare-preluare;
● prin
Hotărârea Guvernului nr. 535/2000
s-a aprobat transmiterea bunurilor aparținând domeniului public al statului, aflate în portul Brăila, din administrarea Companiei Naționale "Administrația Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Galați în administrarea Regiei Autonome "Administrația Zonei Libere Brăila" și a Consiliului Local al Municipiului Brăila. Bunurile sunt menționate în anexele nr. 1 și 2 la actul normativ. Împreună cu aceste bunuri a fost transferat și personalul Companiei Naționale "Administrația Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Galați.
În domeniul zonelor libere
4 regii autonome ce desfășoară activități de zonă liberă au fost trecute de sub autoritatea M.T. sub autoritatea consiliilor locale sau județene, respectiv:
- prin
Hotărârea Guvernului nr. 669/2003
s-a aprobat trecerea Regiei Autonome "Administrația Zonei Libere Galați" sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Galați;
- prin
Hotărârea Guvernului nr. 1.221/2003
s-a aprobat trecerea Regiei Autonome "Administrația Zonei Libere Giurgiu" sub autoritatea Consiliului Județean Giurgiu;
- prin
Hotărârea Guvernului nr. 1.222/2003
s-a aprobat trecerea Regiei Autonome "Administrația Zonei Libere Brăila" sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Brăila;
- prin
Hotărârea Guvernului nr. 872/2004
s-a aprobat trecerea Regiei Autonome "Administrația Zonei Libere Curtici-Arad" sub autoritatea Consiliului Județean Arad.
În domeniul rutier
Prin
Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007 , competențele/atribuțiile în domeniul transportului de persoane prin servicii regulate au fost partajate între autoritățile administrației publice centrale și locale de la nivelul județelor, comunelor, orașelor și municipiilor.
Autoritățile administrației publice locale sunt autorități de reglementare în domeniul transportului public local, stabilesc norme și regulamente pentru executarea serviciilor de transport public local, precum și tarife de călătorie, acordă autorizații pentru executarea transportului public local pentru operatorii de transport și licențe de transport pentru autovehiculele care execută transport public local.
În domeniul serviciului de transport public local, autoritățile administrației publice locale au următoarele obiective principale:
- înființarea de compartimente sau servicii de specialitate pentru transportul public local, cu sau fără personalitate juridică; în acest sens, pot organiza servicii de transport public local de persoane și mărfuri ca activitate proprie, ca activitate concesionată sau ca activitate în sistem concurențial;
- atribuirea serviciilor de transport public local operatorilor de transport rutier și transportatorilor autorizați, în funcție de nivelul efortului investițional al acestora realizat în mijloacele de transport și în infrastructura de transport;
- asigurarea finanțării necesare dezvoltării componentelor sistemului de transport public local, în condițiile în care acestea aparțin domeniului public sau privat al autorităților administrației publice locale;
- informarea și consultarea periodică a populației asupra politicilor de dezvoltare durabilă din domeniul serviciului de transport public local.
Actul normativ menționat prevede că statul poate acorda sprijin economic pentru dezvoltarea cantitativă și calitativă a serviciilor de transport public local organizate de autoritățile administrației publice locale, precum și a infrastructurii tehnico-edilitare aferente sistemului de transport public local.
Programele de transport public de persoane, pe trasee, la nivel local sau județean se realizează cu aprobarea consiliului local, consiliului județean sau a Consiliului General al Municipiului București (CGMB), după caz.
Consiliile locale și consiliile județene, respectiv CGMB, exercită următoarele competențe partajate:
- organizarea, reglementarea, coordonarea și controlul privind prestarea serviciilor de transport public desfășurate pe raza lor administrativ-teritorială;
- înființarea de societăți de transport public (fără un aviz din partea M.T.);
- stabilirea și aplicarea strategiei pe termen mediu și lung pentru extinderea, dezvoltarea și modernizarea serviciilor de transport public local, ținând seama de planurile de urbanism și amenajarea teritoriului, de programele de dezvoltare economico-socială a localităților și de cerințele de transport public local, evoluția acestora, precum și de folosirea mijloacelor de transport cu consumuri energetice reduse și emisii minime de noxe;
- evaluarea fluxurilor de transport de persoane și de mărfuri și determinarea pe baza studiilor de specialitate a cerințelor de transport public local, precum și anticiparea evoluției acestora;
- stabilirea traseelor principale și secundare și a programelor de transport privind transportul public de persoane prin curse regulate și atribuirea acestora;
- actualizarea periodică a traseelor și a programelor de transport în funcție de necesitățile de deplasare ale populației și în corelare cu transportul public interjudețean, internațional, feroviar, aerian sau naval de persoane existent, precum și corelarea între modalitățile de realizare a serviciului de transport public local de persoane cu autobuze, troleibuze, tramvaie, metrou și în regim de taxi, după caz;
- întocmirea și urmărirea realizării programelor de înființare, reabilitare, extindere și modernizare a sistemelor de transport public local, în condițiile legii;
- aprobarea studiilor de fezabilitate privind înființarea, reabilitarea, modernizarea și extinderea unei părți sau a întregului sistem de transport public local, aflat în proprietatea publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale ori în administrarea autorităților administrației publice locale, precum și a asociațiilor de dezvoltare comunitară;
- proiectarea și executarea lucrărilor de investiții în infrastructura tehnico-edilitară aferentă sistemelor de transport public local într-o concepție unitară, corelată cu programele de dezvoltare economico-socială a localităților/județelor, cu planurile de urbanism și de amenajare a teritoriului, de protecție a mediului, cu modalitățile de realizare a serviciilor respective și în conformitate cu reglementările legale în vigoare;
- asocierea intercomunitară în condițiile legii, în vederea realizării unor investiții de interes comun în domeniul infrastructurii tehnico-edilitare aferente sistemului de transport public local, precum și administrarea acestuia;
- concesionarea, precum și încheierea contractelor de atribuire a gestiunii serviciului de transport public local de persoane și a infrastructurii tehnico-edilitare aferente din proprietatea publică sau privată a localităților;
- acordarea de facilități și subvenții operatorilor de transport rutier și transportatorilor autorizați care efectuează transport public local de persoane, pentru asigurarea suportabilității costurilor de către utilizatori, susținerea și încurajarea dezvoltării serviciului, cu respectarea legislației fiscale în vigoare;
- autorizarea transportatorilor pentru realizarea de către aceștia a serviciului de transport public local, respectiv: transportul public de persoane prin curse regulate executate cu tramvaie, troleibuze, trenuri de metrou; transportul public local de persoane sau de mărfuri în regim de taxi; transportul public local de persoane cu autoturisme în regim de închiriere; transportul public local de mărfuri în regim contractual; alte servicii de transport public local, cu excepția transportului de mărfuri și persoane pe căile navigabile interioare, care se realizează pe bază de licențe de transport emise de Autoritatea Navală Română;
- finanțarea sau, după caz, contractarea ori garantarea, în condițiile legii, a împrumuturilor pentru realizarea programelor de investiții vizând dezvoltarea și eficientizarea serviciilor de transport, precum și înființarea, reabilitarea, dezvoltarea, modernizarea și extinderea sistemului de transport public local aparținând patrimoniului unităților administrativ-teritoriale;
- elaborarea și aprobarea normelor locale și a regulamentelor serviciilor de transport public local, cu consultarea asociațiilor reprezentative profesionale și patronale ale operatorilor de transport rutier și ale transportatorilor autorizați, precum și a organizațiilor sindicale teritoriale din domeniu;
- stabilirea, ajustarea și modificarea tarifelor de călătorie pentru serviciul de transport public local de persoane, cu respectarea prevederilor legale privind modalitatea de gestionare a serviciului;
- stabilirea subvenției acordate de la bugetul local sau județean pentru acoperirea diferenței dintre costurile înregistrate de operatorul de transport rutier sau transportatorul autorizat, după caz, pentru efectuarea serviciului și sumele efectiv încasate ca urmare a efectuării transportului;
- asigurarea resurselor bugetare pentru susținerea totală sau parțială a costurilor de transport public de persoane pentru unele categorii sociale defavorizate, stabilite prin hotărâri ale consiliilor locale, ale consiliilor județene, ale CGMB, după caz, ori prin lege.
Consiliile județene exercită următoarea competență exclusivă:
- înființarea de autorități județene de transport care să asigure, să organizeze, să reglementeze, să coordoneze și să controleze prestarea serviciului de transport public de persoane prin servicii regulate desfășurate între localitățile județului.
● Diminuarea participării statului în structura acționariatului prin transferul (privatizarea) acțiunilor deținute la societățile comerciale de sub autoritatea M.T. către sectorul privat
Privatizarea societăților comerciale la care statul prin M.T. era acționar s-a realizat conform programului propriu de privatizare și s-a materializat în:
În domeniul feroviar
Au fost privatizate 21 de societăți comerciale (anexa nr. 3) ce desfășoară activități conexe transportului feroviar, înființate prin externalizare, din cadrul Companiei Naționale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A., Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A. și Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. Marfă" - S.A., iar alte 3 societăți se află în diverse faze ale procesului de privatizare.
În domeniul rutier
Au fost privatizate 12 societăți comerciale (anexa nr. 3) ce desfășoară activități de întreținere și reparații drumuri și poduri înființate prin externalizare din cadrul Regiei Autonome "Administrația Națională a Drumurilor", iar alte două societăți se află în diverse faze ale procesului de privatizare.
În domeniul naval
Au fost privatizate 6 societăți comerciale (anexa nr. 3) ce desfășoară activități de întreținere și reparații a mijloacelor de transport, construcțiilor și instalațiilor din domeniul transportului naval, înființate prin externalizare, din cadrul Companiei Naționale "Administrația Canalelor Navigabile Constanța" - S.A. și Regiei Autonome "Administrația Fluvială a Dunării de Jos" Galați.
3. Implicații și efecte ale procesului de restructurare, descentralizare și externalizare în cadrul M.T. în perioada 1995- 2006/2007
Atât procesul de reorganizare și restructurare a M.T. și a unităților din subordine, din coordonare sau de sub autoritate, cât și transferul unor competențe de la M.T. la autoritățile administrației publice locale sau către sectorul privat au condus la crearea cadrului adecvat pentru o creștere economică durabilă, îmbunătățirea condițiilor de trai pentru populație și asigurarea premiselor pentru oferirea și realizarea unor servicii publice de calitate pe întreg teritoriul României.
Redefinirea atribuțiilor M.T. în raport cu celelalte instituții/ministere și cu cele ale unităților din subordine, din coordonare sau de sub autoritate, inclusiv prin externalizarea unor activități și organizarea desfășurării acestora în cadrul unor structuri administrative distincte pe domenii de specialitate (organisme tehnice specializate, instituții publice, societăți comerciale), a condus la diminuarea și flexibilizarea structurilor organizatorice interne ale M.T., întărirea capacității administrative și instituționale a acestuia, a unităților din subordine, de sub autoritate sau din coordonare, creșterea responsabilităților și eficientizarea activităților de relații cu publicul, pregătirea condițiilor pentru integrare în domeniul transporturilor în structurile Uniunii Europene.
S-au redus și în unele domenii s-au eliminat complet atribuțiile M.T. ca instituție sub aspectul relațiilor directe cu publicul (relații de tip ghișeu) pentru obținerea de documente, avize etc., aceste atribuții fiind preluate de structurile nou-create din teritoriu.
Prin rețeaua teritorială de organisme din subordinea M.T., înființate prin restructurare/reorganizare și descentralizare administrativă și financiară, s-a creat atât posibilitatea preluării acquis-ului comunitar privind norme tehnice, organizatorice sau de altă natură din domeniile de competență ale M.T., cât și a asigurării implementării, monitorizării și controlului acestuia.
Funcționarea în teritoriu a unor instituții publice specializate pe domeniile coordonate de M.T. a creat premisele favorabile colaborării dintre specialiștii acestor instituții și ai autorităților administrației publice locale atât în activitatea curentă, cât și în situații de urgență (calamități naturale sau alte situații excepționale).
Prin restructurarea societăților comerciale și externalizarea din regiile autonome și societățile de sub autoritatea M.T. a activităților cu caracter comercial (din domeniile conexe activității de transport) s-a creat cadrul adecvat pentru reducerea participării statului ca acționar și transferarea societăților nou-înființate în sectorul privat.
Prin privatizarea a 39 de societăți comerciale (anexa nr. 3)- conform programului M.T. de privatizare - la care statul (prin M.T.) era acționar s-a asigurat transferul proprietății de stat către sectorul privat în condiții de transparență, corectitudine și eficiență.
Transferul competențelor exercitate de structurile cu reprezentare națională către structurile teritoriale a condus atât la apropierea autorității de zona unde se generează cerințele pentru serviciul public, cât și la crearea oportunităților de utilizare a forței de muncă locale pentru prestarea serviciilor publice respective.
Transferul competențelor privind cele 13 aeroporturi de interes regional exercitat de M.T. către autoritățile administrației publice locale de la nivelul județelor a permis corelarea cerințelor de dezvoltare teritorială cu gradul de modernizare și dezvoltare a activității de transport aerian, aeroporturile în cauză transformându-se gradual din aeroporturi locale în aeroporturi internaționale. Finanțarea aeroporturilor de interes regional se asigură din bugetele administrației publice locale.
Descentralizarea competențelor privind cele 4 regii autonome - zone libere și trecerea unor bunuri aparținând domeniului public al statului din porturile dunărene Turnu Măgurele, Zimnicea, Sulina și Brăila la autoritățile administrației publice locale nu au înregistrat rezultatele așteptate, acestea din urmă nefiind în toate cazurile pregătite din punct de vedere organizatoric și financiar pentru administrarea și realizarea unor asemenea activități.
4. Obiective strategice. Acțiuni viitoare ale M.T. în domeniul restructurării/reorganizării și descentralizării
4.1. Obiective strategice
Obiectivul strategic principal cuprins în strategiile sectoriale de dezvoltare, modernizare, restructurare și reorganizare a activităților din domeniile de activitate ale M.T. este creșterea calității serviciilor publice și a relațiilor cu utilizatorii.
Obiectivele strategice privind descentralizarea administrativă sunt:
- diminuarea sferei de intervenție a administrației publice centrale și apropierea deciziei, programării și execuției serviciilor de locul apariției/exprimării cererii, în conformitate cu principiul subsidiarității;
- reducerea atribuțiilor de administrare și diminuarea participațiilor statului (privatizarea societăților comerciale);
- întărirea parteneriatului administrația publică centrală administrația publică locală (pentru realizarea proiectelor naționale/regionale de dezvoltare).
4.2. Acțiuni viitoare
Linia directoare pe care structurile M.T. au aplicat-o cu consecvență în domeniul restructurării, reorganizării și descentralizării încă din perioada anilor 1990 a cuprins 3 direcții strategice, respectiv:
- creșterea gradului de accesibilitate la servicii publice pe întreg teritoriul României și a condițiilor de trai ale populației;
- diversificarea serviciilor publice specifice prin externalizarea și descentralizarea activităților de relații cu publicul (relații tip ghișeu);
- privatizarea activităților cu caracter comercial aflate în competența M.T. sau efectuate de societățile comerciale din coordonarea ori de sub autoritatea M.T.
Pentru viitor, aceste direcții vor căpăta noi valențe prin:
- continuarea procesului de privatizare în domeniul serviciilor publice din domeniul transporturilor, prin continuarea transferului către domeniul privat al exercitării acestor servicii și încredințarea lor unor societăți comerciale de profil din domeniul privat care îndeplinesc condițiile necesare de dotare, personal, onorabilitate și competență;
- transferarea unor societăți comerciale sau active din domeniul zonelor libere și transporturilor de sub autoritatea M.T. către autoritățile administrației publice locale;
- întărirea parteneriatului administrația publică centrală (M.T.) - administrația publică locală în realizarea proiectelor naționale/regionale de dezvoltare privind:
● infrastructurile de transport;
● operatorii de transport;
- sprijinirea autorităților administrației publice locale prin realizarea de proiecte de dezvoltare în parteneriat administrația publică centrală (M.T.) - administrația publică locală, care după finalizare sunt implementate și administrate de autoritățile administrației publice locale;
- întărirea coeziunii sociale și teritoriale la nivel local, regional și național pentru asigurarea accesului general la serviciile publice locale și naționale.
Similar practicilor aplicate în țările Uniunii Europene, rolul M.T. se va concentra în viitoarele etape pe acțiuni menite să-i întărească funcțiile specifice, respectiv funcția de reglementare, de strategie și de autoritate și să dezvolte capacitatea instituțională și administrativă a structurilor de implementare a legislației europene și de gestionare a fondurilor comunitare nerambursabile.
Funcția de autoritate de stat a M.T., respectiv de organism de reglementare, autorizare, licențiere și control, se va întări permanent, avându-se în vedere și noile cerințe generate de liberalizarea pieței transporturilor.
Funcția de administrare se va diminua gradual, coroborat cu nivelul de privatizare a societăților comerciale de sub autoritatea M.T. și cu gradul de modificare a structurii acționariatului, M.T. rămânând în continuare administrator al infrastructurilor naționale de transport din domeniul public al statului.
Vor fi întreprinse măsuri pentru întărirea capacității instituționale a M.T. în vederea gestionării fondurilor nerambursabile alocate de Uniunea Europeană, respectiv Fondul de coeziune și FEDR, prin Autoritatea de management pentru Programul operațional sectorial de transport 2007-2013 (POST).
Totodată, M.T. va rămâne responsabil pentru realizarea proiectelor naționale și obiectivelor de dezvoltare/modernizare angajate de România, cuprinse în Planul național de aderare al României, Programul economic de preaderare (secțiunea Transporturi) și Programul operațional sectorial de transport 2007-2013 (POST).
M.T. va sprijini din punct de vedere legislativ și tehnic promovarea și implementarea unor proiecte cu impact la nivel local și național, respectiv:
- crearea unei baze unitare pentru gestionarea proiectelor în domeniul infrastructurii rutiere prin integrarea programelor coordonate de autoritățile administrației centrale/ministere și locale la nivel național și local;
- elaborarea/stabilirea unui cadru legislativ prin care să se statueze raporturile dintre autoritățile administrației publice centrale/ministere care gestionează proiecte în domeniul infrastructurii rutiere - M.T., Ministerul Internelor și Reformei Administrative - și agențiile de dezvoltare regională pentru gestionarea unitară a implementării unor proiecte de dezvoltare în domeniu care în prezent sunt derulate sectorial de fiecare instituție sus-menționată.
4.2.1. Acțiuni privind restructurarea/reorganizarea instituțională a M.T.
Direcțiile de acțiune în domeniul restructurării/reorganizării instituționale vor viza atât M.T. ca instituție, cât și unitățile din subordine, din coordonare și de sub autoritate și se vor materializa în principal prin:
a) întărirea capacității instituționale în domeniul elaborării politicilor publice, îmbunătățirea calității legislației și implementării acquis-ului comunitar;
b) reducerea atribuțiilor de administrare prin continuarea în ritm susținut a diminuării participațiilor statului și privatizarea societăților comerciale la care M.T. este acționar;
c) întărirea rolului de autoritate și creșterea gradului de urmărire și control al aplicării și respectării reglementărilor, prin organisme tehnice specializate/instituții publice subordonate M.T. și /sau administrațiilor locale;
d) creșterea capacității M.T. de a asigura și de a dirija resursele necesare către prioritățile stabilite prin programe multianuale de modernizare/dezvoltare și prin angajamentele asumate;
e) dezvoltarea capacității instituționale și administrative a structurilor de gestionare și implementare a fondurilor comunitare nerambursabile asigurate din Fondul de coeziune și fondurile structurale;
f) adaptarea cadrului instituțional și administrativ al instituțiilor publice cu atribuții de inspecție și control la cerințele impuse de acquis-ul comunitar;
g) adaptarea instrumentelor și instituțiilor publice la cerințele privind monitorizarea implementării și respectării cadrului legislativ-normativ;
h) crearea unor structuri informatice la nivelul structurilor din teritoriu (inclusiv bănci de date) integrate în sistemul informatic general al instituției;
i) sprijinirea autorităților administrației publice locale de la nivelul județelor, orașelor și comunelor din punct de vedere legislativ-normativ și financiar pentru realizarea serviciilor publice alocate acestora, respectiv: rețeaua de drumuri județene și a străzilor în zonele de contact cu rețeaua de drumuri naționale, transport public de persoane interjudețean și local (aeroporturile civile de interes local pot fi sprijinite prin promovarea de către M.T., în calitatea sa de autoritate de management pentru POST, a proiectelor propuse de aceste unități pentru finanțarea din fondurile structurale);
j) realizarea în parteneriat administrația publică centrală - administrația publică locală de proiecte naționale/regionale de dezvoltare în domeniul transporturilor;
k) sprijinirea autorităților locale prin realizarea în parteneriat administrația centrală - administrația locală a proiectelor de înlăturare a urmărilor calamităților și de prevenire a dezastrelor.
4.2.2. Acțiuni privind transferarea la autoritățile administrației publice locale și sectorul privat a competenței de administrare în numele statului a unor societăți comerciale
4.2.2.1. Transferul la autoritățile administrației publice locale al competenței de administrare a unor societăți comerciale
Transferul de la administrația publică centrală la administrația publică locală al competenței de administrare în numele statului a 5 societăți comerciale se va stabili de comun acord cu autoritățile administrației publice locale implicate, avându-se în vedere atât situația existentă privind cadrul de funcționare a societăților comerciale posibil a fi transferate, cât și unele elemente specifice materializate în principal în:
- necesitatea existenței la nivelul administrației locale a unui personal specializat și a unor structuri organizatorice stabilite prin acte normative prin care se accesează, implementează și monitorizează derularea proiectelor și a creditelor contractate;
- deținerea de către Societatea Comercială "Fondul Proprietatea" - S.A. a unor pachete de 20% din acțiunile a 8 societăți/companii naționale din cadrul M. T. - conform
privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare;
- demararea procesului de listare pe piața de capital, în anul 2008, a unor pachete de 5% din acțiunile societăților prevăzute în
Hotărârea Guvernului nr. 574/2006
pentru aprobarea primei etape a strategiei de privatizare a unor societăți comerciale aflate sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, prin ofertă publică secundară, cu modificările ulterioare.
S-a stabilit ca posibilă pentru a fi transferată către autoritățile administrației publice locale competența administrării societăților comerciale care se situează și își desfășoară activitatea în și pentru zona urbană/locală, respectiv:
- Societatea Comercială de Transport cu Metroul București "Metrorex" - S.A.;
- Societatea Națională "Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia" - S.A.;
- Regia Autonomă "Administrația Zonei Libere Sulina".
Societățile menționate mai sus sunt structuri autonome cu personalitate juridică, care își acoperă (cu excepția Societății Comerciale de Transport cu Metroul București "Metrorex" -S.A.) cheltuielile din venituri proprii, iar transferul administrării lor către administrația publică locală nu implică pentru M.T. sau autoritățile administrației publice locale cheltuieli suplimentare de organizare, ci numai modificări ale cadrului legislativ-organizatoric și funcțional.
Se are în vedere și transferarea unor baze sportive (stadioane) incluse în patrimoniul public al unor instituții publice/companii/societăți naționale din cadrul M.T.
- Compania Națională "Administrația Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Galați, care administrează infrastructura portuară aparținând domeniului public al statului din porturile fluvio-maritime Tulcea, Galați și Brăila și a celorlalte porturi de pe sectorul de Dunăre cuprins între porturile Tulcea și Hârșova, și Compania Națională "Administrația Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Giurgiu, care administrează infrastructura portuară aparținând domeniului public al statului din porturile situate pe sectorul de Dunăre cuprins între porturile Cernavodă și Moldova Veche.
Pentru unele porturi se analizează posibilitatea trecerii infrastructurii portuare care aparține domeniului public al statului în administrarea autorităților publice locale din orașele respective.
Societatea Comercială de Transport cu Metroul București "Metrorex" - S.A. desfășoară servicii de transport de călători în municipiul București. Pentru serviciul public prestat, Societatea Comercială de Transport cu Metroul București "Metrorex" - S.A. primește subvenții de la bugetul de stat, prin bugetul M.T., pentru acoperirea diferenței dintre costurile efective și tarifele percepute. Societatea Comercială de Transport cu Metroul București "Metrorex" - S.A. are în derulare un program de dezvoltare/modernizare pe termen mediu și lung, având ca sursă de finanțare bugetul de stat și credite externe rambursabile.
Între M.T. și Primăria Municipiului București, respectiv Societatea Comercială de Transport cu Metroul București "Metrorex" - S.A. și Regia Autonomă de Transport București se desfășoară acțiuni comune în cadrul unui parteneriat permanent având ca obiectiv îmbunătățirea serviciului de transport urban integrat (de suprafață și subteran).
S-au stabilit principiile comune care vor sta la baza înființării Autorității Metropolitane de Transport, entitate care va asigura atât armonizarea strategiilor și politicilor de dezvoltare a sistemelor de transport - în special pentru programele de investiții și de dezvoltare spațială -, cât și sistemele de licențe pentru practicarea serviciului public de transport, orarele de circulație, legitimațiile de călătorie și tarifele.
Este în curs de experimentare și implementare acțiunea de introducere a biletului unic de transport urban: auto - metrou.
Au fost lansate de către Primăria Municipiului București proiectele "Revitalizare urbană și reorganizarea spațiilor subterane aferente metroului pe traseul Piața Victoriei - Piața Unirii" și "Legătura rețelei actuale de metrou cu aeroporturile internaționale Henri Coandă - Otopeni și Aurel Vlaicu - Băneasa", ale căror finanțare și execuție vor fi asigurate de Primăria Municipiului București.
În cadrul parteneriatului care se va desfășura în continuare, transferul Societății Comerciale de Transport cu Metroul București "Metrorex" - S.A. se va putea discuta numai după înființarea Autorității Metropolitane de Transport, în funcție și de posibilitățile de acoperire a subvenției și de preluare a creditelor în curs de derulare.
Primăria Municipiului București va trebui să asigure din bugetul local subvenția pentru acoperirea diferenței dintre costurile efective și tarifele percepute, cheltuielile aferente creditelor contractate pentru realizarea investițiilor în curs de derulare și, respectiv, cheltuielile aferente noilor lucrări de investiții. Cheltuielile și veniturile societății sunt stabilite anual prin bugetul de venituri și cheltuieli al societății.
Regia Autonomă "Administrația Zonei Libere Sulina" efectuează servicii pentru asigurarea condițiilor portuare pentru tranzitul de persoane, mărfuri și poștă, precum și servicii de interes public național. Pentru serviciile prestate sunt percepute tarife prin care se acoperă cheltuielile generale ale societății. Prin faptul că asigură un important trafic de mărfuri în zona de sud-est a țării și că oferă facilitățile necesare pentru stimularea dezvoltării economice în zona de nord a Dobrogei, respectiv în Delta Dunării, Regia Autonomă "Administrația Zonei Libere Sulina" reprezintă un reper important pe harta economică a județului Tulcea.
Cheltuielile regiei sunt acoperite din venituri ce sunt stabilite anual prin bugetul de venituri și cheltuieli al regiei.
Societatea Națională "Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia" - S.A. efectuează servicii pentru asigurarea condițiilor aeroportuare pentru tranzitul de persoane, mărfuri și poștă, precum și servicii de interes public național. Pentru serviciile prestate sunt percepute tarife prin care se acoperă cheltuielile generale ale aeroportului. Societatea Națională "Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia" - S.A. are în derulare un program de dezvoltare/modernizare pe termen lung, având ca sursă de finanțare bugetul de stat și credite externe rambursabile.
Conform prevederilor
art. 11 din cap. II titlul VII din Legea nr. 247/2005 , cu modificările și completările ulterioare, 20% din acțiunile deținute de M.T. la Societatea Națională "Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia" - S.A. au fost transferate în anul 2005 la Societatea Comercială "Fondul Proprietatea" - S.A., iar un pachet de 5% din acțiuni va fi scos la vânzare în anul 2008 pe piața de capital, conform
Hotărârii Guvernului nr. 574/2006
pentru aprobarea primei etape a strategiei de privatizare a unor societăți comerciale aflate sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, prin ofertă publică secundară, cu modificările ulterioare.
Prin rolul său de principală poartă aeriană în zona de sudvest a țării, Societatea Națională "Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia" - S.A. reprezintă un pilon important în economia județului Timiș.
În vederea creării condițiilor pentru implicarea mai activă a autorităților locale, în cursul anului 2008 Societatea Națională "Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia" - S.A. va trece din administrarea M.T. în administrarea Consiliului Județean Timiș, prin transferarea, cu titlu gratuit, a pachetului de 80% din acțiuni deținut de M.T. Propunerea de ordonanță a Guvernului privind transmiterea, cu titlu gratuit, a pachetului de acțiuni deținut de statul român la Societatea Națională "Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia" - S.A. către Consiliul Județean Timiș nu a mai fost promovată în semestrul I al anului 2007, urmând a se promova un proiect de lege în acest sens.
Consiliul Județean Timiș va trebui să asigure cheltuielile aferente creditelor contractate pentru realizarea investițiilor în curs de derulare și, respectiv, cheltuielile aferente noilor lucrări de investiții. Cheltuielile și veniturile societății sunt stabilite anual prin bugetul de venituri și cheltuieli.
Porturile fluviale și fluvio-maritime: din punctul de vedere al activității, Compania Națională "Administrația Porturilor Dunării Maritime" - S.A. și Compania Națională "Administrația Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. își asigură fondurile necesare pentru întreținerea și repararea infrastructurii pe care o au în administrare din venituri proprii și pentru proiectele de modernizare și dezvoltare din fonduri proprii, fonduri de la bugetul de stat, credite externe rambursabile și fonduri externe nerambursabile. Trebuie menționat faptul că, în ceea ce privește porturile fluviale și fluvio maritime, marea lor majoritate nu își asigură fondurile necesare întreținerii, reparării și modernizării. Pe de altă parte, se află în curs de derulare sau urmează a fi derulate o serie de proiecte care vizează aceste porturi, și anume:
a) construirea de terminale de pasageri în conformitate cu Planul de acțiuni pe perioada 2005-2009 pentru implementarea Strategiei naționale de management al frontierei de stat a României;
b) implementarea unui sistem unitar de preluare a reziduurilor și gunoaielor de la nave pentru prevenirea poluării apelor de către nave;
c) proiecte de reabilitare și modernizare a infrastructurilor portuare existente.
Toate proiectele mai sus menționate sunt finanțate de la bugetul de stat, din credite externe rambursabile sau fac parte din Planul operațional sectorial al M.T.
Totodată, trebuie luat în considerare și Programul NAIADES al Comisiei Europene, care stabilește strategia în perioada 2007-2013 privind dezvoltarea transportului pe căile navigabile interioare și în care o importanță deosebită se acordă Dunării.
Având în vedere cele de mai sus, transferul administrării porturilor către autoritățile administrației publice locale se va face etapizat, pe baza unor criterii care vor ține seama de creșterea traficului de mărfuri din aceste porturi, posibilitatea acestor autorități de a asigura din bugetele locale fondurile necesare pentru întreținerea și repararea infrastructurii, pentru cofinanțarea proiectelor menționate și de interesul pe care sectorul privat îl acordă fiecărui port pentru investiții.
De asemenea, pentru porturile în care se derulează proiecte finanțate din credite externe și fonduri nerambursabile este necesară și obținerea acordului creditorilor pentru schimbarea partenerilor din respectivele contracte.
Conform prevederilor
art. 11 din cap. II titlul VII din Legea nr. 247/2005 , cu modificările și completările ulterioare, 20% din acțiunile deținute de M.T. la Compania Națională "Administrația Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Giurgiu și Compania Națională "Administrația Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Galați au fost transferate în anul 2005 la Societatea Comercială "Fondul Proprietatea" - S.A., iar un pachet de 5% din acțiuni va fi scos la vânzare în anul 2008 pe piața de capital, conform
Hotărârii Guvernului nr. 574/2006 , cu modificările ulterioare.
Referitor la transferul administrării porturilor către autoritățile administrațiilor publice locale, trebuie avută în vedere și poziția Fondului Proprietatea - S.A., care deține 20% din acțiunile celor două companii mai sus menționate.
4.2.2.2. Transferul către sectorul privat al competenței de administrare a unor societăți comerciale
Transferul către sectorul privat al competențelor M.T. ca acționar în numele statului va continua conform prevederilor
Hotărârii Guvernului nr. 1.293/2003
pentru aprobarea Mandatului privind realizarea strategiei de privatizare a companiilor/societăților naționale și a societăților comerciale care funcționează sub autoritatea Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, cu modificările ulterioare.
Pe termen mediu se au în vedere:
- privatizarea ultimelor două societăți comerciale din domeniul rutier, incluse în programul de privatizare și neprivatizate până în prezent, respectiv Societatea Comercială VIASTAR - S.A. București și Societatea Comercială STARD - S.A. Fetești;
- vânzarea pe piața de capital prin ofertă publică secundară a pachetelor de 5% din acțiunile a 8 companii și societăți comerciale de sub autoritatea M.T. incluse în
Hotărârea Guvernului nr. 574/2006 , cu modificările ulterioare, respectiv Compania Națională "Aeroportul Internațional Henri Coandă", Societatea Națională "Aeroportul Internațional București-Băneasa - Aurel Vlaicu" - S.A., Societatea Națională "Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța" -S.A., Societatea Națională "Aeroportul Internațional Timișoara -Traian Vuia" - S.A., Compania Națională "Administrația Canalelor Navigabile" - S.A. Constanța, Compania Națională "Administrația Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Galați, Compania Națională "Administrația Porturilor Dunării Fluviale" -S.A. Giurgiu și Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" - S.A. Constanța;
- privatizarea Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. Marfă" - S.A. conform strategiei de privatizare ce urmează a se elabora cu sprijinul unor consultanți de privatizare.
4.3. Acțiuni în parteneriat administrația publică centrală administrația publică locală pentru realizarea de obiective de interes național care contribuie la dezvoltarea economică și socială a comunităților locale
În scopul întăririi coeziunii sociale și teritoriale prin dezvoltarea și modernizarea patrimoniului public național, un rol important trebuie acordat parteneriatului dintre administrația publică centrală și administrația publică locală.
Prin
privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea I - Rețele de transport s-a instituit cadrul normativ pentru desfășurarea parteneriatului dintre administrația publică centrală -administrația publică locală pentru realizarea de obiective de interes național care contribuie la dezvoltarea economico-socială a comunităților locale.
În cadrul parteneriatului dintre administrația publică centrală - administrația publică locală se va continua realizarea de investiții promovate de către autoritățile publice centrale, monitorizate de către M.T., privind drumurile naționale, căile ferate, porturile și aeroporturile. Finanțarea lucrărilor se va realiza din surse diverse: centralizat de la bugetul de stat sau din surse proprii ale beneficiarilor.
Investițiile aparțin domeniului public național și vor fi promovate, derulate și finanțate de către autoritățile centrale.
În domeniul infrastructurii feroviare, M.T. va coordona din punct de vedere tehnic și al siguranței circulației întreaga rețea feroviară deschisă circulației publice. M.T. va continua realizarea proiectelor de modernizare a rețelei feroviare interoperabile și va urmări finalizarea procesului de închiriere către operatorii economici privați a unor secții de circulație din infrastructura feroviară neinteroperabilă (96 secții; 2.608 km). Prin derularea programului de modernizare a stațiilor de cale ferată deschise traficului de călători situate în principalele orașe ale țării, coroborat cu îmbunătățirea aspectului arhitectural al localității, vor fi create noi oportunități de dezvoltare a unor activități în folosul administrației și populației locale.
Reorganizarea Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A. și separarea transportului feroviar de călători de lung parcurs de transportul de scurt parcurs se vor realiza cu scopul gestionării traficului cu trenuri de persoane pe zone geografice. Prin aceasta se deschid noi oportunități pentru dezvoltarea unui parteneriat mai puternic între autoritățile administrațiilor publice locale și M.T., pentru dezvoltarea unor servicii publice mult mai deschise cerințelor populației regionale/locale și se creează condițiile pentru preluarea într-o etapă viitoare a activității de transport regional de călători de către autoritățile locale.
În domeniul infrastructurii rutiere, M.T. va coordona în continuare din punct de vedere tehnic și metodologic întreaga rețea de drumuri naționale deschise circulației publice.
În această calitate, M.T. va stabili Strategia privind dezvoltarea unitară și echilibrată a întregii rețele de drumuri naționale deschise circulației publice și va elabora la nivel național planul director privind dezvoltarea rețelei rutiere, cu respectarea prevederilor planului de amenajare a teritoriului. Va elabora norme și reglementări privind proiectarea, construcția, modernizarea, repararea, întreținerea, administrarea și exploatarea drumurilor și, împreună cu Ministerul Internelor și Reformei Administrative, va elabora norme privind siguranța traficului pe drumurile deschise circulației publice.
M.T. va asigura, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, administrarea drumurilor publice de interes național și gospodărirea fondurilor bugetare și extrabugetare pentru construirea, reabilitarea, modernizarea, repararea, întreținerea, exploatarea și administrarea drumurilor de interes național corespunzător programelor anuale și de perspectivă privind construcția, modernizarea, repararea, întreținerea, exploatarea și administrarea drumurilor de interes național. Administrarea drumurilor județene se va asigura de către consiliile județene, iar a drumurilor de interes local de către consiliile locale. Conducerea activității de proiectare, execuție, modernizare, reparare, întreținere, exploatare și administrare a drumurilor județene și a celor de interes local revine autorităților administrației publice locale.
În domeniul transportului de persoane prin servicii regulate (reglementat prin
Legea serviciilor publice de transport public local nr. 92/2007 ), competențele de autorizare a operatorilor economici sunt partajate între administrația publică centrală și administrația publică locală și județeană.
Transportul local de persoane prin servicii regulate este descentralizat, în competența exclusivă a administrației publice locale în raza căreia se efectuează.
Transportul județean de persoane prin servicii regulate va avea competențe partajate, respectiv:
● competențe descentralizate la autoritățile administrațiilor publice locale
Consiliul județean:
- propune traseele pentru Programul județean de transport persoane prin servicii regulate, în corelație cu nevoile populației, ale operatorilor economici și cu rețeaua de drumuri publice a județului;
- aprobă Programul județean de transport persoane prin servicii regulate, după întocmirea acestuia;
- aprobă amplasarea stațiilor și punctelor de oprire pentru cursele de autobuz;
- participă cu un reprezentant la acțiunea de atribuire a traseelor pentru transportul de persoane prin servicii regulate din cadrul județului;
● competențe centralizate la nivelul M.T. - A.R.R.:
- autorizează prin licență operatorii economici pentru a efectua transport de persoane prin servicii regulate în trafic național (pe întregul teritoriu al României) sau în trafic național și internațional;
- stabilește condițiile impuse și punctajele pentru departajarea operatorilor de transport în vederea atribuirii traseelor interjudețene și internaționale;
- organizează la nivel național procedura electronică de atribuire la operatorii de transport a traseelor interjudețene, concomitent pentru toate județele, conform condițiilor impuse și punctajelor stabilite pentru departajare;
- eliberează licențele de traseu pentru operatorii de transport selectați conform procedurii de atribuire electronică;
- participă alături de consiliile județene în comisiile paritare pentru atribuirea traseelor județene;
- efectuează verificări ale activității de transport la sediul operatorilor de transport din zona sa de competență și pe drumurile publice, verificarea autovehiculelor, indiferent de țara sau județul de înmatriculare.
În domeniul infrastructurii aeriene, M.T. va susține în continuare acțiunile care concură la creșterea siguranței transportului aerian și creșterea eficienței capacităților aeroportuare, inclusiv prin implicarea mai accentuată a administrațiilor locale în proiectele de modernizare și dezvoltare a infrastructurii aeroportuare existente. M.T. va sprijini inițiativele administrațiilor locale privind înființarea unor aeroporturi regionale pentru asigurarea în avans a capacității aeroportuare necesare preluării traficului zonal/local generat de schimbările intervenite ca urmare a aderării la Uniunea Europeană.
În domeniul infrastructurii navale, M.T. va promova acțiunile pentru transformarea portului Constanța într-un port hub la Marea Neagră și va susține inițiativele locale pentru implementarea unor proiecte cu impact major în orașul Constanța și pe litoralul Mării Negre, în parteneriat cu Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" - S.A. Constanța.
M.T. va asigura condițiile de navigație pe Dunăre și canalele navigabile și va susține din punct de vedere financiar reabilitarea infrastructurii porturilor fluviale prin derularea unor lucrări de reabilitare, modernizare și dezvoltare a infrastructurilor existente.
M.T. va sprijini inițiativele administrațiilor locale privind înființarea/dezvoltarea unor porturi turistice sau industriale și va susține amplificarea rolului porturilor fluviale de pe sectorul românesc al Dunării în transportul internațional de mărfuri.
Politicile publice stabilite a fi realizate de către M.T. care contribuie la dezvoltarea economică și socială la nivel național, regional și rural sunt prezentate în anexa nr. 4.
5. Plan de acțiune. Calendar de implementare. Instituții responsabile
5.1. Plan de acțiune
Planul de acțiuni prezentat în anexa nr. 5 este focalizat pe 3 obiective specifice care conduc la atingerea/realizarea obiectivului general, respectiv:
Obiectiv general: creșterea calității serviciilor publice din domeniul transporturilor și îmbunătățirea relațiilor cu utilizatorii.
Obiectiv specific 1: diminuarea sferei de intervenție a autorităților administrației publice centrale și apropierea deciziei, programării și execuției serviciilor de locul apariției/formulării cererii, în conformitate cu principiul subsidiarității.
Obiectiv specific 2: reducerea atribuțiilor de administrare și diminuarea participațiilor statului (privatizarea societăților comerciale).
Obiectiv specific 3: întărirea parteneriatului administrația publică centrală - administrația publică locală (pentru realizarea proiectelor naționale/regionale de dezvoltare).
5.2. Calendar de implementare
Calendarul de implementare cuprinde activitățile ce urmează a se desfășura pentru atingerea/realizarea celor 3 obiective specifice.
5.3. Instituții responsabile care preiau atribuțiile de administrare
În funcție de activitățile desfășurate, responsabilitățile se partajează între:
- M.T. și societățile comerciale/regiile autonome pentru realizarea cadrului legislativ-normativ necesar transferului;
- M.T., societățile comerciale/regiile autonome, autoritățile administrației publice locale pentru realizarea transferului;
- autoritățile administrației publice locale, societățile comerciale/regiile autonome pentru administrarea societăților comerciale/regiilor autonome posibil a fi transferate, respectiv:
- Societatea Comercială de Transport cu Metroul București "Metrorex" - S.A. - Consiliul General al Municipiului București;
- Societatea Națională "Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia" - S.A. - Consiliul Județean Timiș;
- Regia Autonomă "Administrația Zonei Libere Sulina" - S.A. - Consiliul Județean Tulcea;
- autoritățile administrației publice locale care preiau în administrare infrastructura portuară, aparținând domeniului public, din porturile aflate în zona lor de jurisdicție, Compania Națională "Administrația Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Galați și Compania Națională "Administrația Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Giurgiu.
6. Implicații, obstacole și efecte posibile ale transferării unor competențe de la autoritățile administrației centrale la autoritățile administrației locale
6.1. Implicații și efecte posibile
În principiu, în faza de tranziție este posibilă apariția unor implicații care pot îngreuna și întârzia procesul de descentralizare, cu impact negativ asupra realizării serviciului public descentralizat, cel puțin la nivelul avut în prezent.
Unele atribuții preluate de la nivelul administrației centrale la nivelul administrației publice la nivel de județ pot să nu fie agreate în totalitate de reprezentanții administrației publice locale, care ar fi dorit aceste atribuții la nivelul primăriilor.
Preluarea atribuțiilor de administrare de către autoritățile administrației publice locale a societăților comerciale transferate implică dezvoltarea structurilor organizatorice cu atribuții în coordonarea activităților ce decurg din calitatea de administrator, implicit creșterea numărului de funcționari publici încadrați la aceste organisme (a spațiilor, dotărilor cu echipamente și a fondurilor necesare).
Multiplicarea entităților emitente de proiecte și cereri de finanțare din fondurile ISPA sau alte surse comunitare ori financiare internaționale poate să scadă calitatea proiectelor, să crească perioada de analiză și răspuns și să scadă șansele de aprobare pentru unele dintre acestea. Instituțiile financiare internaționale preferă să lucreze de regulă cu un număr limitat de instituții reprezentative ale administrației centrale sau locale, care pot asigura un personal specializat, competent și cu experiență în domeniul finanțării proiectelor, rezultatele activității și modul de utilizare a fondurilor putând fi mai ușor controlate.
Totodată, având în vedere Programul operațional de transport 2007-2013 (POST), autoritățile administrației publice locale vor trebui să elaboreze strategii de dezvoltare locală a infrastructurii și serviciilor de transport ghidate de elementele strategiei naționale de transport și de documentele programatice derivate din acestea și să se asigure că societățile și companiile ce administrează infrastructuri de transport și prestează servicii de transport vor participa la punerea în aplicare cu prioritate a acestor elemente, îndeosebi în ceea ce privește absorbția fondurilor comunitare nerambursabile.
În realizarea unor proiecte de anvergură parteneriatele dintre administrația centrală și administrația publică locală pot fi mai avantajoase decât descentralizarea totală la nivelul unei primării a elaborării proiectului, cererii de finanțare și monitorizarea realizării acestuia.
6.2. Obstacole
Transferul la autoritățile administrațiilor publice locale al celor 5 societăți comerciale/companii naționale/regii autonome se va stabili de comun acord cu autoritățile implicate. În ceea ce privește transferul Societății Comerciale de Transport cu Metroul București "Metrorex" - S.A., acesta se va putea definitivă numai după înființarea Autorității Metropolitane de Transport București. În legea de înființare a Autorității Metropolitane de Transport București se vor preciza atribuțiile și rolul autorităților centrale și locale, bazate și pe experiența internațională în acest domeniu.
La transferul celor 5 societăți comerciale/companii naționale/regii autonome se vor avea în vedere atât situația existentă privind cadrul de funcționare al unităților ce urmează a fi transferate, cât și unele elemente specifice materializate în principal în:
- derularea prin societățile comerciale a unor proiecte de investiții pe termen mediu și lung pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii publice în scopul îndeplinirii/încadrării în normele sau standardele de funcționare impuse de noul statut al României ca țară membră a Uniunii Europene, precum și pentru extinderea capacităților de operare la nivelul preconizat al necesităților viitoare, proiecte cuprinse în programele naționale coordonate de M.T.;
- finanțarea unor proiecte în curs de execuție sau în pregătire din credite externe rambursabile și nerambursabile, ce cuprind și componenta locală și care în prezent se asigură de la bugetul de stat. Contractele de finanțare/acordurile de împrumut pentru finanțarea proiectelor de infrastructură cuprind și clauze referitoare la obținerea în prealabil a acordului finanțatorului extern în cazul modificării structurii acționariatului;
- susținerea de la bugetul local a subvenției pentru transportul cu metroul;
- derularea procesului de listare pe piața de capital a unor pachete de 5% din acțiunile a 3 societăți comerciale de sub autoritatea M.T. prevăzute în
Legea nr. 247/2005 , cu modificările și completările ulterioare - conform
Hotărârii Guvernului nr. 574/2006 , cu modificările ulterioare (Societatea Națională "Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia" - S.A.; Compania Națională "Administrația Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu - S.A.; Compania Națională "Administrația Porturilor Dunării Maritime" Galați - S.A.);
- desfășurarea activității Companiei Naționale "Administrația Porturilor Dunării Maritime" Galați - S.A. și Companiei Naționale "Administrația Porturilor Dunării Fluviale" Giurgiu - S.A. pe teritoriul mai multor județe (Tulcea, Galați, Brăila, Constanța, respectiv Ialomița, Călărași, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin), ceea ce face puțin posibilă preluarea atribuțiilor acestor companii naționale doar de către Consiliul Județean Galați, respectiv Consiliul Județean Giurgiu.
7. Necesar finanțare/personal/dotări
- Transferul la autoritățile administrației publice locale al competenței de administrare a societăților comerciale
Societățile comerciale/regiile autonome sunt structuri autonome cu personalitate juridică ce își desfășoară activitatea în limita bugetului de venituri și cheltuieli elaborat de acestea și aprobat de acționari (anexa nr. 6 și anexa nr. 7). Transferul nu implică pentru autoritățile administrației publice locale cheltuieli suplimentare de organizare a societăților comerciale transferate. Cele 5 societăți comerciale se transferă integral (resurse umane, patrimoniu) conform situației existente în momentul respectiv.
- Transferul unor baze sportive (stadioane) incluse în patrimoniul public al unor instituții publice/companii/societăți naționale
Transferul nu implică cheltuieli pentru autoritățile administrației publice locale, cheltuielile de administrare urmând a fi suportate de cluburile locale care le vor utiliza/utilizează.
- Transferul către sectorul privat al competenței de administrare a unor societăți comerciale
Cheltuielile aferente procesului de privatizare sunt suportate de M.T. din bugetul de venituri și cheltuieli - privatizare.
8. Anexele nr. 1-7 fac parte integrantă din prezenta strategie.
Anexa 1 ───────
la strategie ──────────── Unitățile care funcționează în subordinea, în coordonarea și sub autoritatea Ministerului Transporturilor Instituții publice din subordinea ministerului, finanțate de la bugetul de stat: - Aeroclubul României Instituții publice din subordinea ministerului, finanțate din venituri proprii prin sistemul de asigurări sociale de sănătate și din transferuri de la bugetul de stat: - Spitalul Universitar nr. 1 Căi Ferate Witting București - Spitalul General nr. 2 Căi Ferate București - Spitalul Universitar Căi Ferate Iași - Spitalul Universitar Căi Ferate Cluj-Napoca - Spitalul Universitar Căi Ferate Timișoara - Spitalul General Căi Ferate Ploiești - Spitalul General Căi Ferate Galați - Spitalul Universitar Căi Ferate Constanța - Spitalul General Căi Ferate Brașov - Spitalul General Căi Ferate Pașcani - Spitalul General Căi Ferate Simeria - Spitalul General Căi Ferate Oradea - Spitalul Universitar Căi Ferate Craiova - Spitalul General Căi Ferate Sibiu - Spitalul General Căi Ferate Drobeta-Turnu Severin Instituții publice din subordinea ministerului, finanțate din venituri proprii și din subvenții de la bugetul de stat, în condițiile legii: - Clubul Sportiv "Rapid" București - Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare - ARSVOM Constanța - Școala Superioară de Aviație Civilă București - Agenția de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor Instituții publice din subordinea ministerului, finanțate din venituri proprii: - Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV - Constanța - Autoritatea Navală Română - Constanța - Autoritatea Feroviară Română - AFER București - Autoritatea Rutieră Română - ARR București - Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară - CENAFER - București Instituții publice în coordonarea ministerului: - Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor Societăți comerciale/regii autonome care funcționează sub autoritatea ministerului și la care statul, prin M.T., este acționar unic: - Societatea Națională a Căilor Ferate Române - S.N.C.F.R. - R.A. - Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. - Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă "C.F.R. - Marfă" - S.A. - Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A. - Societatea de Administrare Active Feroviare "S.A.A.F." S.A. cu acționariat de stat multiplu; cuprinsă în programul de privatizare al M.T. - Societatea Feroviară de Turism "S.F.T. - C.F.R." - S.A. - Societatea Comercială de Transport cu Metroul București "Metrorex" - S.A. cu acționariat de stat multiplu; cuprinsă în programul de privatizare al M.T. - Compania Națională "Aeroporturi București" - S.A. cu acționariat de stat multiplu; cuprinsă în programul de privatizare al M.T. - Societatea Națională "Aeroportul Internațional Constanța" S.A. - Mihail Kogălniceanu cu acționariat de stat multiplu; cuprinsă în programul de privatizare al M.T. - Societatea Națională "Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia" - S.A. cu acționariat de stat multiplu; cuprinsă în programul de privatizare al M.T. - Regia Autonomă "Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian -ROMATSA" - Regia Autonomă "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" - Societatea Comercială Compania Națională de Transporturi Aeriene Române "TAROM" - S.A. - Compania Națională "Administrația Porturilor Maritime" - S.A. Constanța - Compania Națională "Administrația Canalelor Navigabile" - S.A. Constanța cu acționariat de stat multiplu; cuprinsă în programul de privatizare al M.T. - Compania Națională de Radiocomunicații Navale "Radionav" - S.A. Constanța - Regia Autonomă "Administrația Fluvială a Dunării de Jos" Galați - Compania Națională "Administrația Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Galați cu acționariat de stat multiplu; cuprinsă în programul de privatizare al M.T. - Compania Națională "Administrația Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Giurgiu cu acționariat de stat multiplu; cuprinsă în programul de privatizare al M.T. - Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. - Regia Autonomă "Registrul Auto Român" - Regia Autonomă "Administrația Zonei Libere Sulina" - Societatea Comercială "Maritime Training Centre Television" - S.A. Constanța - Societatea Comercială "Institutul de Cercetări în Transporturi - INCERTRANS" - S.A. București cu acționariat de stat multiplu) - Societatea Comercială "Antrepriza de Lucrări Drumuri și Poduri Bacău" - S.A. - Societatea Comercială "Antrepriza Reparații și Lucrări - A.R.L. Cluj" - S.A. privatizată - Societatea Comercială "Stard" - S.A. Fetești - Societatea Comerciala "Via Star" - S.A. București
Anexa 2 ────────
la strategie ──────────── Societăți comerciale înființate prin reorganizarea unităților din domeniul transporturilor În domeniul rutier ● externalizarea activităților de întreținere periodică și de producție industrială - Societatea Comercială Antrepriza reparații și lucrări - A.R.L. Cluj - S.A. Cluj, județul Cluj - Societatea Comercială ANCORAD OLTENIA - S.A. Craiova, județul Craiova - Societatea Comercială Antrepriza drumuri și poduri - A.D.P. Timișoara - S.A. Timișoara, județul Timiș - Societatea Comercială GRUP ARCONS - S.A. Brașov, fostă Societatea Comercială Conas - S.A. Brașov, județul Brașov - Societatea Comercială Antrepriza drumuri și poduri Constanța - A.D.P. Constanța - S.A. Constanța, județul Constanța - Societatea Comercială Antepriza de lucrări drumuri și poduri Iași - A.L.D.P. Iași - S.A. Iași, județul Iași - Societatea Comercială Antrepriza de lucrări drumuri și poduri Bacău - A.L.D.P. Bacău - S.A. - Societatea Comercială Construcții Muntenia - S.A. Târgoviște, județul Dâmbovița ● externalizarea activităților din domeniul lucrărilor de construcții de clădiri și de geniu, întreținere curentă și periodică a drumurilor - Societatea Comercială Drum Trans Mixt - S.A. Iași, județul Iași - Societatea Comercială Mecdru - S.A. Cluj, județul Cluj - Societatea Comercială Drum Serv - S.A. Târgu Mureș, județul Mureș - Societatea Comercială Via Star - S.A. București - Societatea Comercială Stard - S.A. Fetești, județul Ialomița - Societatea Comercială de Întreținere și Reparații Drumuri -S.A. Timișoara, județul Timiș - Societatea Comercială Transporturi, întreținere drumuri Oltenia - S.A. Craiova Ișalnita, județul Dolj În domeniul naval ● externalizarea activităților de exploatare, întreținere și reparații de mijloace de transport, echipamente și instalații ecluze, construcții hidrotehnice - Societatea Comercială de exploatare, întreținere și reparații mijloace de transport, utilaje de construcții și instalații de ridicat AGERTRANS - S.A. Agigea, județul Constanța - Societatea Comercială de revizii și reparații echipamente și instalații ecluze REPEC - S.A. Ovidiu, județul Constanța - Societatea Comercială de construcții, întreținere și reparații hidrotehnice CONS-CANAL - S.A. Basarabi, județul Constanța ● externalizarea activităților de remorcaj, salvare, dragaj și construcții hidrotehnice - Societatea Comercială de remorcaj și salvare RESALV S.A. Galați, județul Galați - Societatea Comercială de dragaj pe Dunăre FLUVDRAG - S.A. Giurgiu, județul Giurgiu - Societatea Comercială de dragaj pe Dunăre DRAF - S.A. Brăila, județul Brăila - Societatea Comercială de întreținere și reparații construcții hidrotehnice I.R.C.H. - S.A. Galați, județul Galați În domeniul feroviar ● externalizarea activităților din domeniul producției industriale, lucrărilor de întreținere, reparații, servicii de turism și agrement - Societatea Comercială Lucrări de Sudură Linii de Căi Ferate "Sudarec" - S.A. București - Societatea Comercială de Proiectare Lucrări de Întreținere și Reparații Infrastructură Feroviară "Proiect CF București" - S.A. - Societatea Comercială de Confecții pentru Calea Ferată "Uniforma CF București" - S.A. - Societatea Comercială Impregnat Traverse din Lemn - S.A. Suceava - Societatea Comercială Lucrări de Întreținere, Reparații și Construcții de Utilaje de Cale Ferată "SIRCUC BRAȘOV" - S.A. - Societatea Comercială Lucrări de Întreținere, Reparații și Construcții de Utilaje de Cale Ferată "SIRCUC TIMIȘOARA" - S.A. - Societatea Comercială de Producție Industrială de Aparataj, Centralizare și Telecomandă Căi Ferate "SPIACT CRAIOVA" - S.A. - Societatea Comercială de Producție Industrială de Aparataj, Centralizare și Telecomandă Căi Ferate "SPIACT ARAD" - S.A. - Societatea Comercială de Producție Industrială de Aparataj, Centralizare și Telecomandă Căi Ferate "SPIACT CLUJ" - S.A. - Societatea Comercială de Producție Industrială de Aparataj, Centralizare și Telecomandă Căi Ferate "SPIACT BRAȘOV" - S.A. - Societatea Comercială de Producție Industrială de Aparataj, Centralizare și Telecomandă Căi Ferate "SPIACT GALAȚI" - S.A. - Societatea Comercială "CONSTRUCȚII CFR" - S.A. - Societatea Comercială "TIPOGRAFICĂ FILARET" - S.A. - Societatea Comercială "Sere și Pepiniere CFR" - S.A. - Societatea Comercială "Turism și Agrement CFR" - S.A. - Societatea Comercială "Grup Exploatare și Întreținere Palat CFR" - S.A. - Societatea Comercială "Informatică Feroviară" - S.A. - Societatea Comercială "Telecomunicații CFR" - S.A. - Societatea Comercială "Intervenții Feroviare" - S.A. - Societatea Comercială "Baza de Aprovizionare CFR" - S.A. - Societatea Comercială "Electrificare CFR" - S.A. - Societatea Comercială "Întreținere Mecanizată a Căii Ferate" - S.A. ● externalizarea activităților din domeniul reparațiilor de locomotive, vânzării legitimațiilor de călătorie(transport călători) - Societatea Comercială de întreținere și reparații vagoane de călători C.F.R. S.I.R.V. Titu - S.A. - Societatea Comercială de întreținere și reparații vagoane de călători C.F.R. S.I.R.V. Caransebeș - S.A. Caransebeș - Societatea comercială de întreținere și reparații vagoane de călători C.F.R. S.I.R.V. Brașov - S.A. Brașov - Societatea Comercială de întreținere și reparații vagoane de călători C.F.R. S.I.R.V. Mărășești - S.A. Mărășești - Societatea Comercială de expediții mesagerie, bagaje, coletărie, valori bănești și corespondență C.F.R. MESAGERIE - S.A. - Societatea Comercială de Reparații Locomotive CFR- SCRL Brașov - S.A. - Societatea Comercială de Vânzare Legitimații Călătorie- SCVLC București - S.A. - Societatea Comercială de Aprovizionare și Desfacere Brașov-CFR - SCAD Brașov - S.A. - Societatea Comercială de Exploatare a vagoanelor de dormit, cușetă, restaurant și bar -CFR GEVARO - S.A. București ● externalizarea activităților din domeniul reparațiilor și întreținerii materialului rulant și al aprovizionării (transport marfă) - Societatea Comercială Stații de spălare vagoane de marfă de uz general C.F.R. S.S.V.M. - S.A. București - Societatea Comercială Stații de spălare vagoane-cisternă C.F.R. S.S.V.A.C. - S.A. Ploiești, județul Prahova - Societatea Comercială de exploatare și transport auto C.F.R. Transauto - S.A. București - Societatea Comercială de transbordare vagoane marfă C.F.R. T.V.M. - S.A. Iași - Societatea Comercială Întreținere și reparații vagoane I.R.V. - S.A. Constanța - Societatea Comercială Baza de aprovizionare și desfacere B.A.D. - S.A. Chitila - Societatea Comercială Întreținere și reparații locomotive și utilaje I.R.L.U. - S.A. București
Anexa 3 ───────
la strategie ──────────── Societăți comerciale privatizate În domeniul rutier - Societatea Comercială Antrepriza reparații și lucrări A.R.L. Cluj - S.A. Cluj, județul Cluj - Societatea Comercială ANCORAD OLTENIA S.A. - Craiova, județul Craiova - Societatea Comercială Antrepriza drumuri și poduri - A.D.P. Timișoara -S.A. Timișoara, județul Timiș - S.C. GRUP ARCONS - S.A. Brașov, fostă Societatea Comercială Conas - S.A. Brașov, județul Brașov - Societatea Comercială Antrepriza drumuri și poduri Constanța - A.D.P. Constanța - S.A. Constanța, județul Constanța - Societatea Comercială Antepriza de lucrări drumuri și poduri Iași - A.L.D.P. Iași - S.A. Iași, județul Iași - Societatea Comercială Construcții Muntenia - S.A. Târgoviște, Județul Dâmbovița - Societatea Comercială Drum Trans Mixt - S.A. Iași, județul Iași - Societatea Comercială Mecdru S.A. - Cluj, județul Cluj - Societatea Comercială Drum Serv - S.A. Târgu Mureș, județul Mureș - Societatea Comercială de Întreținere și Reparații Drumuri - S.A. Timișoara, județul Timiș - Societatea Comercială Transporturi, întreținere drumuri Oltenia - S.A. Craiova Ișalnița, județul Dolj În domeniul naval - Societatea Comercială de exploatare, întreținere și reparații mijloace de transport, utilaje de construcții și instalații de ridicat AGERTRANS - S.A. Agigea, județul Constanța - Societatea Comercială de revizii și reparații echipamente și instalații ecluze REPEC -S.A. Ovidiu, județul Constanța - Societatea Comercială de construcții, întreținere și reparații hidrotehnice CONS-CANAL - S.A. Basarabi, județul Constanța - Societatea Comercială de remorcaj și salvare RESALV - S.A. Galați, județul Galați - Societatea Comercială de dragaj pe Dunăre DRAF - S.A. Brăila, județul Brăila - Societatea Comercială de întreținere și reparații construcții hidrotehnice I.R.C.H. - S.A. Galați, județul Galați În domeniul feroviar - Societatea Comercială Lucrări de Sudură Linii de Căi Ferate "Sudarec" - S.A. București - Societatea Comercială de Proiectare Lucrări de Întreținere și Reparații Infrastructură Feroviară "Proiect CF București" - S.A. - Societatea Comercială Impregnat Traverse din Lemn - S.A. Suceava - Societatea Comercială Lucrări de Întreținere, Reparații și Construcții de Utilaje de Cale Ferată "SIRCUC BRAȘOV" - S.A. - Societatea Comercială Lucrări de Întreținere, Reparații și Construcții de Utilaje de Cale Ferată "SIRCUC TIMIȘOARA" - S.A. - Societatea Comercială de Producție Industrială de Aparataj, Centralizare și Telecomandă Căi Ferate "SPIACT CRAIOVA" - S.A. - Societatea Comercială de Producție Industrială de Aparataj, Centralizare și Telecomandă Căi Ferate "SPIACT ARAD" - S.A. - Societatea Comercială de Producție Industrială de Aparataj, Centralizare și Telecomandă Căi Ferate "SPIACT CLUJ" - S.A. - Societatea Comercială de Producție Industrială de Aparataj, Centralizare și Telecomandă Căi Ferate "SPIACT BRAȘOV" - S.A. - Societatea Comercială de Producție Industrială de Aparataj, Centralizare și Telecomandă Căi Ferate "SPIACT GALAȚI" - S.A. - Societatea Comercială "CONSTRUCȚII CFR" - S.A. - Societatea Comercială de întreținere și reparații vagoane de călători C.F.R. S.I.R.V. Titu - S.A. - Societatea Comercială de întreținere și reparații vagoane de călători C.F.R. S.I.R.V. Caransebeș - S.A. Caransebeș - Societatea Comercială de întreținere și reparații vagoane de călători C.F.R. S.I.R.V. Brașov - S.A. Brașov - Societatea Comercială de întreținere și reparații vagoane de călători C.F.R. S.I.R.V. Mărășești - S.A. Mărășești - Societatea Comercială de expediții mesagerie, bagaje, coletărie, valori bănești și corespondență C.F.R. MESAGERIE -S.A. - Societatea Comercială Stații de spălare vagoane de marfă de uz general C.F.R. S.S.V.M. S.A. București - Societatea Comercială Stații de spălare vagoane-cisternă C.F.R. S.S.V.A.C. - S.A. Ploiești, județul Prahova - Societatea Comercială de exploatare și transport auto C.F.R. Transauto - S.A. București - Societatea Comercială de transbordare vagoane marfă C.F.R. T.V.M. - S.A. Iași - Societatea Comercială Baza de aprovizionare și desfacere B.A.D. - S.A. Chitila
Anexa 4 ───────
la strategie ──────────── POLITICI PUBLICE *Font 9* Denumirea politicii publice Obiectivele politicii publice Programele aferente politicilor publice Alinierea sistemului național de transport - feroviar, rutier, naval, aerian - la sistemul european Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii de transport feroviar pe rețeaua TEN-T, cu prioritate pe coridoarele pan-europene de transport IV și IX care traversează România 1.1. - Programul de dezvoltare și modernizare a infrastructurii feroviare și a stațiilor de cale ferată 1.2. - Programul de modernizare a mijloacelor de transport feroviar 1.3. - Programul de reparare a elementelor infrastructurii căii ferate publice scadente la reparație sau cu durată normată de serviciu expirată 1.4. - Programul de reabilitare și modernizare a metroului din București 1.5. - Programul de asigurare a serviciului public de transport de călători (feroviar și metrou) 2. Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii de transport rutier pe rețeaua TEN-T, cu prioritate pe coridoarele pan- europene de transport IV și IX care traversează România 2.1. - Programul de reabilitare modernizare a drumurilor naționale (drumuri și poduri) 2.2. - Programul de dezvoltare a infrastructurii de transport rutier 2.3. - Programul de reparare, consolidare, întreținerea infrastructurii rutiere și operare autostrăzi 3. Reabilitarea, modernizarea și dezvoltarea infrastructurii pe Dunăre, canale navigabile și a infrastructurii portuare de pe coridorul VII european 3.1. - Programul de asigurare a condițiilor de navigație pe sectorul românesc al Dunării 3.2. - Programul de consolidări ale malurilor pe canalul Dunăre-Marea Neagră și canalul Poarta Albă Midia-Năvodari 3.3. - Programul de reabilitare a infrastructurii porturilor fluviale 3.4. - Programul de reabilitare și dezvoltare a Portului Constanța 4. Creșterea capacității aeroportuare și a siguranței transportului aerian 4.1. - Programul de creștere a capacității aeroportuare și a siguranței transportului aerian
Anexa 5 ───────
la strategie ───────────── Planul de acțiune al Strategiei sectoriale pe termen mediu privind descentralizarea în cadrul Ministerului Transporturilor Obiectiv general: creșterea calității serviciilor din domeniul transporturilor și îmbunătățirea relațiilor cu utilizatorii *Font 7* Obiectiv specific 1: Rezultatul așteptat, aferent obiectivului specific 1: Indicatori-cheie de performanță, aferenți obiectivului specific 1 - diminuarea sferei de intervenție a autorită- ților administrației publice centrale și apropierea deciziei, programării și execuției serviciilor de locul apariției/formulării cererii, în conformitate cu principiul subsidiarității - corelarea cerințelor și a resurselor financiare cu gradul de dezvoltare și modernizare a serviciilor prestate în domeniul transporturilor - gradul de acoperire a cheltuielilor efectuate pentru realizarea serviciilor (cheltuieli/1.000 lei venit) - capacitatea/nivelul de modernizare/ dezvoltare a serviciilor (investiții/ cifra de afaceri; reparații/venituri) - gradul de utilizare a personalului (nr. persoane/ 1.000 lei venit; nr. persoane/ activitate) ┌───┬───────────────┬────────────────────────────────────────────────┬───────────────┬────────┬───────────┬─────────────────────────┐ │Nr.│ │ Resurse necesare │ Responsabili │Termene │ Rezultatul│ │ │crt│ Activitatea ├────────────────┬───────────────┬───────────────┤ │ │activității│Indicatori de performanță│ │ │ │ Umane │ Financiare │ Materiale │ │ │ │ │ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ ├───┼───────────────┼────────────────┼───────────────┼───────────────┼───────────────┼────────┼───────────┼─────────────────────────┤ │1. │Elaborarea │Se realizează │Se regăsesc │Se regăsesc │- direcțiile │Trim. IV┤Elaborarea/│Număr de acte │ │ │propunerilor │cu personalul │în fondul de │în consumul │ generale │2008 │Aprobarea │normativ- │ │ │de acte norma- │Ministerului │salarii al │de materiale al│ din │ │actului │legislative │ │ │tive pentru │Transporturilor,│personalului │Ministerului │ Ministerul │ │normativ- │elaborate/ │ │ │aprobarea │conform │Ministerului │Transporturilor│ Transportu- │ │legislativ │aprobate │ │ │transferului │atribuțiilor │Transporturilor│ │ rilor, │ │ │(5 acte) │ │ │societăților │ │ │ │ care │ │ │ │ │ │comerciale/ │ │ │ │ coordonează │ │ │ │ │ │zonei libere │ │ │ │ activitatea │ │ │ │ │ │de la │ │ │ │ societăților │ │ │ │ │ │Ministerul │ │ │ │ ce urmează a │ │ │ │ │ │Transporturilor│ │ │ │ fi transferate│ │ │ │ │ │la autoritățile│ │ │ │ - societățile │ │ │ │ │ │locale și │ │ │ │ comerciale/ │ │ │ │ │ │prezentarea │ │ │ │ regiile │ │ │ │ │ │spre aprobare │ │ │ │ autonome ce │ │ │ │ │ │de către │ │ │ │ urmează a fi │ │ │ │ │ │Guvern/ │ │ │ │ transferate │ │ │ │ │ │Parlament*2) │ │ │ │ │ │ │ │ ├───┼───────────────┼────────────────┼───────────────┼───────────────┼───────────────┼────────┼───────────┼─────────────────────────┤ │ 2 │Transferul │Se utilizează │Nu implică │Nu implică │- direcțiile │Gradual,│Transferul │Societăți comerciale/ │ │ │societăților │resursele │eforturi │eforturi │generale din │până în │societă- │Regii autonome tran- │ │ │comerciale/ │umane │financiare │materiale │Ministerul │anul │tilor │sferate (5 S.C.; RA) │ │ │regiilor │existente în │ │ │Transporturilor│2010 │comerciale │ │ │ │autonome de la │structura │ │ │- societățile │ │regiilor │ │ │ │Ministerul │autorităților │ │ │comerciale/ │ │autonome │ │ │ │Transporturilor│administrației │ │ │regiile │ │ │ │ │ │către │publice locale │ │ │autonome │ │ │ │ │ │autoritățile │ │ │ │- Consiliul │ │ │ │ │ │administrației │ │ │ │local/județean │ │ │ │ │ │publice │ │ │ │ │ │ │ │ │ │locale*3) │ │ │ │ │ │ │ │ ├───┼───────────────┼────────────────┼───────────────┼───────────────┼───────────────┼────────┼───────────┼─────────────────────────┤ │3. │Administrarea/ │- la nivelul │- la nivelul │- la nivelul │- la nivelul │Etapizat│Atingerea/ │- gradul de acoperire a │ │ │funcționarea │administrato- │administrato- │administrato- │administrato- │după pre│Încadrarea │cheltuielilor efectuate │ │ │societăților │rului │rului │rului │rului │luarea │în │pentru realizarea │ │ │comerciale/ │● 5-10 │● fond de │● cheltuielile │● structurile │societă-│prevederile│serviciilor (cheltuieli/ │ │ │regiilor │specialiști │salarii al │materiale │stabilite la │ților │obiecti- │1.000 lei venit) │ │ │autonome de │existenți sau │personalului │aferente │nivelul │comer- │vului │- capacitatea/ nivelul de│ │ │către │suplimentar │cu atribuții în│- la nivelul │consiliului │ciale/ │specific │modernizare/ dezvoltare a│ │ │autoritățile │- la nivelul │domeniu │societăților │local/județean │regiilor│ │serviciilor (investiții/ │ │ │administrației │societăților │- la nivelul │comerciale/ │- la nivelul │autonome│ │cifra de afaceri; │ │ │publice locale │comerciale/ │societăților │regiilor │societăților │ │ │reparații/venituri) │ │ │ │regiilor │comerciale/ │autonome │comerciale/ │ │ │- gradul de utilizare a │ │ │ │autonome │regiilor │● conform │regiilor │ │ │personalului │ │ │ │● conform BVC │autonome │BVC aprobat │autonome │ │ │(nr. persoane/1.000 lei │ │ │ │aprobat de │● conform BVC │de AGA │● CA, DG, │ │ │venit; nr. persoane/ │ │ │ │AGA │aprobat de │ │CE*4) │ │ │activitate) │ │ │ │ │AGA │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ └───┴───────────────┴────────────────┴───────────────┴───────────────┴───────────────┴────────┴───────────┴─────────────────────────┘ ____________ *2) Acțiunea necesită acordul prealabil al autorităților locale care vor prelua competențele de administrare a societăților comerciale/zonei libere. *3) Societățile comerciale/Regiile autonome sunt structuri autonome cu personalitate juridică. Societățile comerciale/Regiile autonome se transferă în structura organizatorică și funcțională existentă (patrimoniu, resurse umane). *4) CA - consiliu de administrație, DG - director general, CE - conducere executivă. *Font 7* Obiectiv specific 2: Rezultatul așteptat, aferent obiectivului specific 2: Indicatori-cheie de performanță, aferenți obiectivului specific 2 - reducerea atribuțiilor de administrare și diminuarea participa- țiilor statului (priva- tizarea societăților comerciale) - diversificarea și creșterea calității serviciilor oferite prin îmbunătățirea managemen- tului societăților comerciale prestatoare de servicii din domeniul transporturilor - volumul de activitate realizat (cifra de afaceri; număr de utilizatori) - gradul de înnoire/modernizare a patrimoniului (volum de investiții) - gradul de satisfacție/insatis- facție a utilizatorilor (număr de feed-back-uri; sesizări, reclamații, aprecieri) ┌───┬───────────────┬────────────────────────────────────────────────┬───────────────┬────────┬───────────┬─────────────────────────┐ │Nr.│ │ Resurse necesare │ Responsabili │Termene │ Rezultatul│ │ │crt│ Activitatea ├────────────────┬───────────────┬───────────────┤ │ │activității│Indicatori de performanță│ │ │ │ Umane │ Financiare │ Materiale │ │ │ │ │ ├───┼───────────────┼────────────────┼───────────────┼───────────────┼───────────────┼────────┼───────────┼─────────────────────────┤ │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ ├───┼───────────────┼────────────────┼───────────────┼───────────────┼───────────────┼────────┼───────────┼─────────────────────────┤ │1. │Continuarea │Se realizează │Se regăsesc în │Se regăsesc │- direcția cu │Trim. │Finalizarea│Acțiuni finalizate (11 │ │ │acțiunilor de │cu personalul │fondul de │în consumul │atribuții în │III-IV │acțiunilor │societăți comerciale) │ │ │privatizare a │Ministerului │salarii al │de materiale al│privatizare │2008 │ │ │ │ │societăților │Transporturilor │personalului │Ministerului │(DPP) │pentru │Pregătirea │ │ │ │comerciale │conform │Ministerului │Transporturilor│- direcția │acțiu- │contrac- │ │ │ │ │atribuțiilor și │Transporturilor│ │generală care │ nile │telor de │ │ │ │ │consultanți │Pentru │ │coordonează │incluse │vânzare- │ │ │ │ │externi în │consultanță se │ │societățile │la cap. │cumpărare │ │ │ │ │cazuri │regăsesc în │ │comerciale ce │4.2.2.2 │ │ │ │ │ │speciale │BVC - MT │ │se privati- │ │ │ │ │ │ │ │pentru │ │zează │ │ │ │ │ │ │ │privatizare - │ │- societățile │ │ │ │ │ │ │ │max. 100.000 │ │comerciale ce │ │ │ │ │ │ │ │euro/contract │ │se privati- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │zează │ │ │ │ ├───┼───────────────┼────────────────┼───────────────┼───────────────┼───────────────┼────────┼───────────┼─────────────────────────┤ │2. │● Încheierea │Se realizează │Se regăsesc │Se regăsesc │- direcția cu │Gradual,│Încheierea │Contracte încheiate (două│ │ │contractelor de│cu personalul │în fondul de │în consumul │atribuții în │începând│contracte- │societăți comerciale) │ │ │vânzare- │Ministerului │salarii al │de materiale al│privatizare │cu trim.│lor de │ │ │ │cumpărare │Transporturilor,│personalului │Ministerului │(DPP) │IV │vânzare- │ │ │ │ │conform │Ministerului │Transporturilor│ │2008 │cumpărare │ │ │ │ │atribuțiilor │Transporturilor│ │ │ │ │ │ │ │● Vânzarea pe │Se realizează │comisionul │ │ │ │- vânzarea │- pachete de acțiuni │ │ │bursă a │cu personalul │bursei │ │ │ │pachetelor │vândute (8 pachete) │ │ │pachetelor de │Ministerului │ │ │ │ │de acțiuni │ │ │ │acțiuni │Transporturilor │ │ │ │ │ │ │ │ │ │și al bursei │ │ │ │ │ │ │ ├───┼───────────────┼────────────────┼───────────────┼───────────────┼───────────────┼────────┼───────────┼─────────────────────────┤ │3. │Urmărirea │Se realizează │Se regăsesc │Se regăsesc │- direcția cu │Pe │Îndeplini- │- volumul de activitate │ │ │postprivatizare│cu personalul │în fondul de │în consumul │atribuții în │perioada│rea clau- │realizat (cifra de │ │ │a societăților │Ministerului │salarii al │de materiale al│privatizare │stabili-│zelor din │afaceri; │ │ │comerciale │Transporturilor,│personalului │Ministerului │(DPP) │tă în │contrac- │număr de utilizatori) │ │ │ │conform │Ministerului │Transporturilor│ │contrac-│tele de │- gradul de │ │ │ │atribuțiilor │Transporturilor│ │ │tele de │vânzare- │înnoire/modernizare a │ │ │ │ │ │ │ │vânzare-│cumpărare │patrimoniului (volum de │ │ │ │ │ │ │ │cumpă- │ │investiții) │ │ │ │ │ │ │ │rare │ │- gradul de │ │ │ │ │ │ │ │(3-5 ani│ │satisfacție/insatisfacție│ │ │ │ │ │ │ │de la │ │a utilizatorilor (număr │ │ │ │ │ │ │ │prelua- │ │de feed-back-uri, │ │ │ │ │ │ │ │rea de │ │sesizări, reclamații, │ │ │ │ │ │ │ │către │ │aprecieri) │ │ │ │ │ │ │ │cumpără-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │tor a │ │ │ │ │ │ │ │ │ │dreptu- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │lui de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │proprie-│ │ │ │ │ │ │ │ │ │tate) │ │ │ └───┴───────────────┴────────────────┴───────────────┴───────────────┴───────────────┴────────┴───────────┴─────────────────────────┘ Obiectiv specific 3: Rezultatul așteptat, aferent obiectivului specific 3: Indicatori-cheie de performanță, aferenți obiectivului specific 3 - întărirea parteneria- tului administrație publică centrală - administrație publică locală (pentru reali- zarea proiectelor naționale/regionale de dezvoltare) - creșterea coeziunii sociale și teritoriale prin dezvoltarea și modernizarea patrimoniului public național și ridicarea gradului de accesibilitate pe întreg teritoriul țării - densitatea globală a rețelei de infrastructuri (km infrastructură/100 kmp; km infrastructură/un milion populație) - deplasarea populației cu mijloacele de transport public de persoane (pasager - km/ locuitor; trasee transport public) - dezvoltări/modernizări/ întrețineri (km construcții noi, modernizări, întreținere) Activitățile se regăsesc în cadrul general privind realizarea în România a unui sistem de transport coerent care să asigure coeziunea spațială și interoperabilitatea cu sistemele de transport ale Uniunii Europene pentru rețelele de transport național,
Anexa 6 ───────
la strategie ───────────── Bugetul de venituri, cheltuieli, investiții, personal (anul 2008) *Font 7* - mii lei - ┌──────────────────┬───────────┬────────────────────┬─────────────────────────────────┬─────────────────────────────────┬───────┐ │ Operatori │ │ Venituri │ Cheltuieli │ Cheltuieli investiții │ │ │ economici ├───────────┼────────────────────┼─────────────────────────────────┼─────────────────────────────────┤ Număr │ │ │ │ TOTAL │ TOTAL │ TOTAL │ mediu │ │ ├───────────┼──────────┬─────────┼──────────┬───────────┬──────────┼──────────┬──────────┬───────────┤perso- │ │ │ │ │ │ Surse │ │Rambur- │ │Alocații │Rambursări │nal │ │ │din care │Subvenții │Transfe- │ pentru │ din care │sări │ din care │de la │credite │(pers.)│ │ │ │ *5) │ruri*5) │rambursari│ │credite │ │bugetul │externe │ │ │ │ │ │ │ credite │ │externe │ │de stat │ │ │ │ │ │ │ │ externe │ │ │ │ *5) │ │ │ ├──────────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┼──────────┼──────────┼──────────┼───────────┼───────┤ │Societatea │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Comercială de │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Transport cu │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Metroul │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │București │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │"Metrorex" - S.A. │ 556.366,14│ 250.529,0│ - │ 33.217,00│ 556.366,14│ 33.217,00│ 264.284,0│ 78.013,0│ 106.071,00│ 4.256│ ├──────────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┼──────────┼──────────┼──────────┼───────────┼───────┤ │Compania Națională│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │"Administrația │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Porturilor Dunării│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Maritime" - S.A. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Galați │ 14.775,67│ - │ 1.500,00│ - │ 14.722,67│ - │ 13.169,55│ 12.192,0│ - │ 148│ ├──────────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┼──────────┼──────────┼──────────┼───────────┼───────┤ │Compania Națională│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │"Administrația │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Porturilor Dunării│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Fluviale" - S.A. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Giurgiu │ 18.450,00│ - │ - │ - │ 18.079,78│ - │ 8.021,00│ - │ - │ 195│ ├──────────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┼──────────┼──────────┼──────────┼───────────┼───────┤ │Societatea │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Națională │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │"Aeroportul │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Internațional │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Timișoara Traian │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Vuia" - S.A. │ 32.260,00│ - │ - │ - │ 31.715,00│ - │ 27.033,00│ 19.271,0│ 3.138,00 │ 248│ ├──────────────────┼───────────┼──────────┼─────────┼──────────┼───────────┼──────────┼──────────┼──────────┼───────────┼───────┤ │Regia Autonomă │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │"Administrația │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Zonelor Libere" │ 7.138,48│ - │ - │ - │ 6.717,74│ - │ 230,00 │ - │ - │ 105│ └──────────────────┴───────────┴──────────┴─────────┴──────────┴───────────┴──────────┴──────────┴──────────┴───────────┴───────┘ ___________ *5) Subvențiile, transferurile, alocațiile de la bugetul de stat (componenta locală aferentă proiectelor cu finanțare rambursabilă) și rambursările de credite externe se finanțează de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor.
Anexa 7 ────────
la strategie ───────────── Obiective de investiții cu finanțare integrală sau parțială de la bugetul de stat (anul 2008) *Font 8* - mii lei - Nr. crt. Operatori economici Total Cheltuieli de capital Componenta ocală aferentă proiectelor cu finanțare rambursabilă 1. Societatea Comercială de Transport cu Metroul București "Metrorex" - S.A. 78.013,00 78.013,00 Obiective: ● Magistrala IV - racorduri metrou ● Magistrala V - metrou, Etapa I: Drumul Taberei-Universitate ● compatibilizarea instalațiilor de automatizare a traficului în vederea introducerii trenurilor de metrou din noua generație pe magistralele M1, M3 și TL ● modernizarea instalațiilor pe magistralele M1, M2, M3 și TL ● facilități pentru persoanele cu handicap ● dotări independente ● consultanță, asistență tehnică și alte cheltuieli asimilate investițiilor - 2. Compania Națională "Administrația Porturilor Dunării Maritime" - S.A. Galați 12.192,00 12.192,00 Obiective: ● terminal de containere în portul Galați- infrastructură portuară ● înlăturarea efectelor produse de acțiuni accidentale - ranfluare Slatina și Transilvania - 3. Compania Națională "Administrația Porturilor Dunării Fluviale" - S.A. Giurgiu - - - 4. Societatea Națională "Aeroportul Internațional Timișoara Traian Vuia"-S.A. 19.271,00 19.271,00 Obiective: ● amenajare cale rulare și extindere platformă pe direcția est ● dotări independente - ___________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.