Decizia nr. 1108/2008

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 alin. 1 și 4 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de George Nicanor Ene în Dosarul nr. 6.449/1/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală.

La apelul nominal răspunde Dragoș Marian Ene, în calitate de mandatar al autorului excepției, avocatul Constantin Ianculescu din cadrul Baroului București, pentru partea Denisa Mariana Hodărnescu, precum și consilierul juridic Raluca Băloiu din partea Oficiului Român pentru Adopții.

Mandatarul autorului excepției solicită amânarea judecății, întrucât la dosarul cauzei nu au fost comunicate punctele de vedere ale președinților celor două camere ale Parlamentului și Guvernului.

Părțile prezente și reprezentantul Ministerului Public se opun amânării judecății.

În continuare, mandatarul autorului excepției depune o cerere prin care solicită recuzarea judecătorilor Curții.

Curtea, deliberând, respinge cererile formulate, având în vedere prevederile art. 30 alin. (1) și

art. 55 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Cauza se află în stare de judecată.

Dragoș Marian Ene solicită admiterea excepției de neconstituționalitate. Depune note scrise în acest sens.

Avocatul Constantin Ianculescu solicită respingerea excepției, invocând jurisprudența Curții Constituționale.

Reprezentantul Oficiului Român pentru Adopții solicită, de asemenea, respingerea excepției. Depune concluzii scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele :

Prin Încheierea din 14 februarie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 6.449/1/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 alin. 1 și 4 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de George Nicanor Ene într-un proces de strămutare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile de lege criticate contravin, în principal, dispozițiilor constituționale ale art. 21, 53, 126 și 127, întrucât judecarea cererilor de strămutare în camera de consiliu și interzicerea exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor pronunțate cu privire la aceste cereri este de natură să împiedice accesul liber la justiție și să încalce drepturile justițiabililor.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2),

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției îl reprezintă prevederile art. 40 alin. 1 și 4 din Codul de procedură civilă, cu următoarea redactare:

"Cererea de strămutare se judecă în camera de consiliu.

[...]

Hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare și nu este supusă niciunei căi de atac. Ea va arăta în ce măsură actele îndeplinite de instanță înainte de strămutare urmează să fie păstrate."

Dispozițiile constituționale considerate a fi încălcate sunt cele ale art. 21 referitor la accesul liber la justiție, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 126 referitor la instanțele judecătorești și art. 127 privind caracterul public al dezbaterilor. Mai este invocată și încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (1), (3), (4) și (5), art. 2 alin. (2), art. 4 alin. (2), art. 8, art. 11, art. 15 alin. (2), art. 21, art. 30, art. 36, art. 38, art. 44, art. 52, art. 53, art. 54 alin. 2, art. 57, art. 69, art. 82 alin. (2), art. 125, art. 134 alin. (2) și (4), art. 142, art. 146, art. 147 și art. 148.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că strămutarea procesului civil reprezintă un incident procedural referitor la instanța sesizată cu judecarea pricinii și are ca finalitate înlăturarea suspiciunilor ce ar putea să apară cu privire la independența sau imparțialitatea acesteia. Cererea de strămutare formează obiectul unei judecăți distincte și se adresează instanței competente potrivit art. 39 din Codul de procedură civilă, care, soluționând acest incident procedural, se desesizează în mod definitiv. În situația în care instanța a dispus strămutarea, prin hotărârea pronunțată va arăta și în ce măsură actele îndeplinite înainte de strămutare urmează a fi păstrate. Așadar, strămutarea procesului civil nu atrage în mod implicit și necondiționat anularea tuturor actelor de procedură, instanța având posibilitatea de a aprecia cu privire la păstrarea sau, dimpotrivă, refacerea acestora, în baza elementelor probatorii corespunzătoare prezentate de părți. Date fiind motivele de strămutare, actele anterioare vor fi menținute doar în măsura în care nu au fost afectate de poziția lipsită de obiectivitate a instanței datorată împrejurării pricinii, calității părților sau vrăjmășiilor locale.

Autorul excepției consideră că prevederile art. 40 alin. 1 și 4 din Codul de procedură civilă împiedică accesul liber la justiție, întrucât cererea de strămutare se judecă în camera de consiliu, iar hotărârea asupra strămutării nu este supusă niciunei căi de atac.

În jurisprudența sa, Curtea a statuat că accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește, dar aceasta nu înseamnă, însă, că el trebuie asigurat la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor.

Prin lege pot fi instituite reguli deosebite, în considerarea unor situații diferite. În acest sens s-a statuat prin

Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994. Așa cum s-a reținut prin aceeași decizie, dispoziția înscrisă la alin. (2) al art. 21 din Constituție, și anume că nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiție, semnifică faptul că legiuitorul nu poate exclude de la exercitarea unor drepturi pe care le-a instituit nicio categorie sau grup social.

Desigur, este dreptul exclusiv al organului legislativ de a stabili regula potrivit căreia hotărârea de strămutare a pricinii nu este supusă niciunei căi de atac, în considerarea faptului că prin această instanță nu se pronunță asupra fondului, iar exercitarea unor căi de atac ar prelungi nejustificat judecarea definitivă a cauzelor, antrenând, totodată, cheltuieli materiale suplimentare pentru justițiabili.

De altfel, asupra constituționalității alin. 4 al art. 40 din Codul de procedură civilă, Curtea s-a mai pronunțat prin mai multe decizii, ca, de exemplu,

Decizia nr. 79 din 8 februarie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 16 februarie 2007,

Decizia nr. 624 din 26 iunie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 24 august 2007, și

Decizia nr. 468 din 22 aprilie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 7 iulie 2007.

În aceste decizii Curtea a reținut că hotărârea pronunțată de instanță cu ocazia soluționării cererii de strămutare este rezultatul unui act de administrare a justiției, iar nu de soluționare în fond a unei cauze civile. Astfel, de vreme ce nu se judecă fondul pricinii, nu se poate susține că interesele celor în cauză ar fi prejudiciate, știrbindu-se în acest fel exercițiul drepturilor constituționale invocate.

Considerentele deciziilor mai sus menționate sunt valabile și în cauza de față, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenței Curții.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 alin. 1 și 4 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de George Nicanor Ene în Dosarul nr. 6.449/1/2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 16 octombrie 2008.