Decizia nr. 48/1994

Articolul 52

alin. 2 din Legea privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, ce fac obiectul sesizării, are următorul cuprins:

"Comisiile de specialitate ale Parlamentului au drept de control asupra activității celor două societăți și pot cere, ori de cîte ori este cazul, consiliilor de administrație, rapoarte asupra activității desfășurate și pot face propuneri pentru înlăturarea abaterilor de la prevederile legale constatate. De asemenea, ele pot cere Parlamentului instituirea unor comisii de ancheta pentru verificarea unor sesizări privind desfășurarea activității de radiodifuziune sau de televiziune".

Criticile aduse acestei dispoziții sunt următoarele:

1. Ele contravin art. 61 alin. (1) din Constituție, deoarece stabilesc reguli de funcționare și competente pentru cele doua comisii permanente, ce intră în contradictie cu normele de organizare și funcționare a acestora, stabilite prin regulamentele parlamentare. Or, acestea nu împuternicesc comisiile cu un drept de control permanent, inclusiv pe cel de a se cere rapoarte, de a propune instituirea unor comisii de ancheta etc.

2. Comisiile parlamentare, prin statutul lor regulamentar, sunt organe interne de lucru ale Camerelor și, ca atare, nu pot îndeplini însărcinări care să fie exterioare activității de pregătire a lucrărilor Senatului și ale Camerei Deputaților. Activitatea de control parlamentar revine în exclusivitate Parlamentului sau Camerelor ce-l compun, potrivit normelor stabilite prin regulamente, de la care nu se poate deroga prin lege în favoarea comisiilor permanente.

3. Textul criticat se referă la o categorie aparte de comisii ("de specialitate"), necunoscută enumerării cuprinse în art. 61 alin. (4) din Constituție, fiind în afară acesteia.

În legătură cu criticile de neconstituționalitate aduse textului art. 52 alin. 2 din legea precizată, Curtea retine:

În conformitate cu art. 58 din Constituție, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român.

Potrivit acestei poziții preeminente în sistemul autorităților publice ale României, el exercita prerogative de cea mai mare însemnătate pentru activitatea de stat, fiind, în întregul său, expresia suveranității naționale rezultată din alegerile parlamentare.

Între aceste prerogative, alături de cea privitoare la adoptarea legilor, este și activitatea de control asupra executivului, definită în modul general prin dispozițiile art. 110 din Constituție, care, referindu-se la informarea Parlamentului, statornicesc ca Guvernul și celelalte organe ale administrației publice sunt supuse controlului parlamentar, cu obligația pentru organele controlului parlamentar, cu obligația pentru organele controlate de a prezenta informațiile și documentele cerute de Camera Deputaților, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul președinților acestora.

În mod particular, art. 31 alin. (5) din Constituție reglementează o formă specială de control parlamentar, și anume acela exercitat asupra serviciilor publice de radio și de televiziune, despre care se menționează că sunt autonome.

Desigur, Parlamentul nu poate desfășura, în plenul sau, asemenea activități de control, lipsindu-i suportul informațional necesar pentru a-și formula o opinie corecta asupra obiectului controlului. Acest fapt este la fel de adevărat, de altminteri, și pentru procesul legislativ. Camerele nu ar putea pasi direct la dezbaterea și adoptarea unei legi, fără o pregătire corespunzătoare, prealabilă, a lucrărilor ce urmează a se desfășura în plen.

Acestui rol și acestor finalitati le sunt consacrate organizarea și funcționarea comisiilor parlamentare, privite și definite ca organe de lucru ale Camerelor, care se înființează cu scopul de a îndeplini însărcinările care le sunt încredințate tocmai în vederea pregătirii lucrărilor lor.

Asadar, elementele ce configureaza conceptul de comisie parlamentară sunt caracterul pregatitor, prealabil, al lucrărilor lor, aspectul de organ intern al Camerelor destinat ca, prin activitatea lui, să poată oferi acestora toate elementele necesare luării unei decizii. Deci, ele trebuie să dispună de toate condițiile pentru a culege și a oferi acele date necesare plenului unei Camere sau Parlamentului spre a-și fonda, în mod optim, luarea unei decizii.

Din acest considerent, organizarea și funcționarea lor sunt amănunțit reglementate, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituție, prin regulamentul fiecărei Camere. Dispozițiile constituționale nu fac decît sa exprime acest rol subordonat, pregatitor, al activității comisiilor, diferențiat conform tipologiei lor, cuprinsă, de altfel, în prevederile art. 61 alin. (4) din Constituție: "Fiecare Cameră își constituie comisii permanente și poate institui comisii de ancheta sau alte comisii speciale. Camerele își pot constitui comisii comune."

Aceasta este enumerarea constituțională la care nici o lege nu poate adauga. În consecința, sub un prim aspect, textul art. 52 alin. 2 din legea criticata se referă la un concept constituțional inexistent - comisii de specialitate - și care poate crea ambiguitate. Într-adevăr, în lipsa unei alte precizări, cu același conținut, în regulamente, sunt permise interpretări diferite.

Astfel, în primul rind, nu exista comisii ale Parlamentului decît cele care au primit însărcinări speciale (cum ar fi cele de ancheta sau Comisia comuna pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului Roman de Informații).

În al doilea rind, dacă referirea a avut în vedere anumite comisii ale fiecărei Camere, trebuia să le prevadă ca atare. În cazul când au fost vizate unele comisii permanente, este de menționat faptul ca toate comisiile permanente sunt specializate pe anumite domenii; pe de altă parte, potrivit regulamentelor ambelor Camere, aceste organe interne de lucru nu dispun de competente permanente de control asupra organelor administrației publice, ci numai când sunt investite în acest scop, de la caz la caz, de către Camere. Iar acest fapt este de-a întregul justificat, cita vreme controlul parlamentar reprezintă o funcție esențială a Parlamentului în totalitatea sa, întrucît comisiile informează, raportează și fac propuneri plenului pentru a ajuta la luarea deciziilor care trebuie să apartina, în mod necondiționat, Camerelor. Or, exercitarea unui control direct, permanent, de către o comisie, fără rapor- turi directe cu plenul, aduce atingere funcției de control a Parlamentului în întregul său.

Exercitarea unei astfel de atribuții permanente de către comisii este cu atât mai neconforma cu spiritul functionalitatii lor cu cît orice activitate de control presupune luarea unor decizii. Or, un asemenea act nu poate aparține decît organului reprezentativ suprem al poporului român, care este Parlamentul. Acesta nu poate fi reprezentat sau înlocuit de nici unul dintre organele sale interne și pe care chiar el și le înființează, din simplul motiv ca el nu poate delega nimănui - și cu atât mai puțin unui grup de parlamentari - suveranitatea naționala cu care electoratul l-a împuternicit în urma alegerilor parlamentare.

Pentru ca un control parlamentar să fie autentic, el trebuie să fie deplin, adică Parlamentul tarii trebuie să dispună de posibilitatea de a lua orice măsuri pentru a da conținut acestei plenitudini.

Or, din compararea primelor doua alineate ale art. 52 rezultă unele consecințe care nu numai ca restrâng deplinatatea acestui control, dar, sub un triplu aspect, îl obtureaza sau îl dublează.

Astfel, potrivit art. 52 alin. 1, consiliul de administrație al Societății Române de Radiodifuziune și cel al Societății Române de Televiziune prezintă anual Parlamentului sau, când acesta hotărăște, rapoarte asupra activității desfășurate în anul precedent și cu privire la programul de activitate pentru anul în curs.

Potrivit celui de-al doilea alineat al art. 52, comisiile exercita un control general asupra celor două societăți: unul intitulat ca atare ("drept de control") cu toate consecințele ce decurg de aici și altul, pe calea dezbaterii rapoartelor solicitate de comisie ori de cîte ori este cazul. Spre deosebire de acest control general, conform primului alineat, Parlamentul se limitează doar la a asculta și, desigur, la a dezbate rapoarte anuale, fie pentru anul precedent, fie pentru anul în curs. Aceasta limitare nu este și nu poate fi considerată constituțională, oprind Parlamentul de la exercitarea tuturor formelor de control. Restrîngerea funcțiilor Parlamentului mai rezultă și din faptul ca în urma controlului comisiilor, acestea sunt îndrituite să facă (societăților, probabil) propuneri pentru înlăturarea abaterilor de la prevederile legale, element de natura a conferi comisiilor un caracter, practic, autonom în raport cu Parlamentul din care provin.

Pe de altă parte, controlul comisiilor poate fi considerat total independent de activitatea parlamentară în plen. Într-adevăr, din textul legii nu rezultă (asa cum se prevede spre exemplu în art. 8 din hotărârea de înființare a Comisiei pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității S.R.I.) vreo obligație, pentru comisii, de a raporta Parlamentului despre activitatea desfășurată în controlul celor două societăți. În acest fel se contravine direct dispozițiilor art. 110 din Constituție.

În fine, comisiile, cel puțin prin prisma primirii și dezbaterii rapoartelor, desfășoară o activitate paralela cu a organului din care provin și care le-a ales (Parlamentul), situându-se pe un plan egal cu acesta, de vreme ce și unul și celelalte primesc, asculta și dezbat rapoarte privind activitatea desfășurată de cele doua societăți.

Deplasarea, în condițiile de mai sus, a unui centru de decizie constituțional (Parlamentul) la comisii ale acestuia nu este conformă cu menirea celui dintii, exprimată clar în prevederile art. 110 și art. 58 din Constituție.

Cît privește teza finala a alin. 2 al art. 52, potrivit căreia aceste comisii pot cere Parlamentului instituirea unor comisii de ancheta pentru verificarea unor sesizări privind desfășurarea activității de radiodifuziune sau de televiziune, ea depășește, de asemenea, cadrul regulamentar instituit în temeiul art. 61 alin. (1) din Constituție, reprezentind o ingerinta neconstitutionala a legiuitorului asupra autonomiei regulamentare a fiecărei Camere.

Într-adevăr, ambele regulamente parlamentare limitează acest drept doar la o treime din membrii fiecărei Camere pentru a se preveni un posibil fenomen de proliferare nejustificată a instituirii unor anchete; or, textul criticat - care se raportează la orice sesizare, suveran apreciată de comisie - poate conduce la astfel de consecințe nedorite. De menționat, de asemenea, ca, potrivit regulamentelor celor două Camere, orice comisie permanenta poate porni o ancheta în cadrul competentei sale - desigur, cu încuviințarea Camerei - cu privire la activitatea desfășurată în domeniul sau de activitate. Teza criticata limitează acest drept numai la comisii de ancheta comune, deoarece face referire la Parlament și nu la oricare dintre cele două Camere.

Având în vedere considerentele expuse,

vazind și dispozițiile art. 144 lit. a) și ale art. 145 alin. (1) din Constituție, precum și prevederile

art. 20 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Declara neconstituționalitatea dispozițiilor art. 52 alin. 2 din Legea privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune.

2. Decizia se comunică Președintelui României, precum și președintelui Senatului, în scopul deschiderii procedurii prevăzute de art. 145 alin. (1) din Constituție, și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Deliberarea a avut loc la data de 17 mai 1994 și la ea au participat Vasile Gionea, președinte, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Bucur Vasilescu și Victor Dan Zlatescu, judecători.