Ordinul nr. 25/2005
privind reglementarea achiziției energiei electrice aferente consumului propriu tehnologic în rețelele de transport și distribuție
prezumat în vigoare
În temeiul art. 9 alin. (6) și (7), al art. 11 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și i), al art. 34 alin. (1), (2) și (3), al art. 37 alin. (2) și al
art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea energiei electrice nr. 318/2003 ,
având în vedere referatul de aprobare întocmit de Departamentul funcționare și dezvoltare piață de energie,
în conformitate cu prevederile Procesului-verbal al ședinței Comitetului de reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei din data de 14 iunie 2005,
președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:
Articolul 1
Începând cu data de 1 iulie 2005, se reglementează achiziția energiei electrice aferente consumului propriu tehnologic în rețelele de transport și distribuție.
Articolul 2
Producătorii care furnizează energie electrică pentru acoperirea consumului propriu tehnologic în rețele electrice, cantitățile și tarifele corespunzătoare se stabilesc prin decizie a președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei.
Articolul 3
Profilarea orară a energiei electrice aferente consumului propriu tehnologic în rețelele de transport și distribuție se realizează de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei pe baza datelor transmise de Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. și, respectiv, de societățile titulare de licență de distribuție și contracte de concesiune.
Prețurile utilizate în contractele de achiziție a energiei electrice aferente consumului propriu tehnologic în rețelele de transport și distribuție sunt cele utilizate la achiziția energiei electrice destinate consumatorilor finali captivi.
Articolul 4
Agenții economici din sectorul energiei electrice vor asigura respectarea prevederilor prezentului ordin.
Departamentele de specialitate din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei vor urmări modul de aplicare a prevederilor prezentului ordin.
Articolul 5
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data de 1 iulie 2005.
Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, Nicolae Opriș București, 14 iunie 2005. Nr. 25. ______________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.