Decizia nr. 624/2005

Ioan Vida - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 313 alin. 3, art. 318 și art. 360 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Așezământul Cultural "Academia Cațavencu" în Dosarul nr. 1.422/2005 al Tribunalului Sibiu - Secția penală.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public invocă problema inadmisibilității excepției de neconstituționalitate, apreciind că autorul excepției critică, în realitate, absența unor dispoziții legale care să permită comunicarea copiei actului de sesizare a instanței și a hotărârii judecătorești tuturor inculpaților, iar nu numai celor aflați în stare de deținere, absență care nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale. Pe fond, arată că, așa cum a statuat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa, nu se impune o formă specifică în care acuzatul să fie informat, astfel încât o informare chiar verbală este suficientă. De asemenea, Curtea de la Strasbourg a statuat că inclusiv o hotărâre judecătorească redactată în formă rezumată, fără a prevedea calea de atac, întrunește condițiile unui proces echitabil (Cauza Zoon contra Olandei, 2000).

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 13 iunie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 1.422/2005, Tribunalul Sibiu - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 313 alin. 3, art. 318 și art. 360 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Așezământul Cultural "Academia Cațavencu" într-o cauză penală având ca obiect recursul declarat de autorul excepției - parte responsabilă civilmente împotriva unei sentințe penale a Judecătoriei Sibiu prin care acesta a fost obligat la plata unor daune morale, în solidar cu inculpatul, achitat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 205 și 206 din Codul penal.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că, având în vedere importanța actului de trimitere în judecată a inculpaților, este imperios necesar ca acesta să fie adus la cunoștință fiecărui inculpat, indiferent dacă se află în stare de arest sau în stare de libertate și că această comunicare a plângerii prealabile (asemenea comunicării rechizitoriului) ar duce la o mai bună desfășurare a procesului penal, inculpatul având posibilitatea să își formuleze apărarea având deplină cunoștință de acuzațiile care i se aduc prin actul de trimitere în judecată.

Totodată, susține că netrimiterea de copii de pe plângerea prealabilă tuturor inculpaților, iar nu numai celor aflați în stare de deținere, contravine și dreptului la apărare, întrucât este obligația statului, cel care organizează procesul penal, "de a face un efort pentru comunicarea plângerii prealabile", cu atât mai mult cu cât cel care sesizează instanța în cadrul plângerii prealabile este partea vătămată, care poate fi obligată să depună mai multe exemplare.

De asemenea, autorul excepției susține că prin necomunicarea plângerii prealabile și prin necomunicarea integrală a hotărârii instanței către inculpat se instituie o inegalitate de tratament între părțile care participă la procesul penal față de cele care participă la procesul civil. Astfel, arată că, potrivit art. 114^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă, președintele va dispune să se comunice pârâtului, odată cu citația, copii de pe cererea de chemare în judecată și de pe înscrisuri, iar rațiunea acestui text legal este ca partea interesată să poată cunoaște pretențiile reclamantului, dându-i-se astfel posibilitatea să-și formuleze apărările încă de la primul termen de judecată. În penal, potrivit dispozițiilor legale criticate, doar inculpatul aflat în stare de deținere primește o copie a actului de sesizare, ceilalți inculpați cercetați în stare de libertate fiind privați de acest drept. De asemenea, mai arată că, în civil, pârâtului i se comunică hotărârea pronunțată de instanță în întregul ei, iar nu numai dispozitivul acesteia, ca în penal, astfel încât partea interesată este în măsură ca în termenul legal de la comunicarea acesteia să poată formula motivele de apel sau recurs.

Tribunalul Sibiu - Secția penală și-a exprimat opinia în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că dispozițiile legale criticate au rolul de a ocroti drepturile procesuale ale unei categorii distincte de inculpați, a celor aflați în stare de deținere, "care nu intră în categoria obișnuită a celor aflați în stare de libertate, care pot să se ocupe de procesele în care sunt implicați". Totodată, arată că împrejurarea că, din motive imputabile părților aflate în stare de libertate, procesul se poartă în lipsa acestora, nu poate fi apreciată ca o modalitate de discriminare judiciară între inculpații aflați în stare de detenție și cei aflați în libertate, ci, dimpotrivă, necomunicările în discuție sunt menite a ocroti, "chiar dacă aparent indirect", drepturile procesuale ale persoanelor implicate în proces, determinându-le să acorde o atenție sporită cauzei.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, considerând că autorul excepției formulează o interpretare per a contrario a dispozițiilor criticate din Codul de procedură penală, potrivit cărora comunicarea actului de sesizare s-ar face exclusiv către inculpații aflați în stare de deținere, iar nu și către cei aflați în stare de libertate. Situația inculpatului aflat în stare de deținere, căruia i se comunică actul de sesizare, nu poate fi apreciată ca fiind mai favorabilă față de cea a inculpatului aflat în stare de libertate, deoarece acesta din urmă, fiind chemat prin citație procedurală, are posibilitatea să ia cunoștință de actul de sesizare a instanței. Astfel, prevederile art. 313 alin. 3 din Codul de procedură penală, care prevăd în mod expres dreptul inculpaților aflați în stare de deținere de a li se comunică actul de sesizare a instanței, nu exclud comunicarea acestuia inculpaților aflați în stare de libertate. În acest sens arată că toți inculpații beneficiază de aceleași drepturi încă din faza urmăririi penale, deoarece, potrivit art. 250 din Codul de procedură penală, după punerea în mișcare a acțiunii penale, organul de cercetare penală procedează la prezentarea materialului de urmărire penală față de toți inculpații, fără a distinge dacă se află sau nu în stare de detenție.

Totodată, arată că instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești este, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, de competența, exclusivă a legiuitorului, care poate institui reguli speciale de procedură în considerarea unor situații speciale.

Referitor la pretinsa încălcare a art. 16 alin. (1) din Constituție, apreciază că dispozițiile legale criticate nu conțin discriminări în funcție de criteriile prevăzute de art. 4 din Constituție, ci, dimpotrivă, urmăresc evitarea unei discriminări, asigurând posibilitatea inculpatului aflat în stare de deținere de a-și organiza apărarea în condiții cât mai apropiate de acelea ale inculpatului aflat în stare de libertate.

În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate raportate la art. 24 din Constituție referitor la dreptul la apărare, apreciază că acesta nu este afectat prin dispozițiile legale criticate, deoarece inculpatul aflat în stare de libertate, fiind chemat prin citație procedurală, are posibilitatea efectivă de a lua cunoștință oricând, direct sau prin apărător, de actul de sesizare a instanței și își poate organiza apărarea utilizând toate mijloacele prevăzute de lege. De altfel, inculpatul cunoaște toate actele dosarului, întrucât procurorul, potrivit art. 257 din Codul de procedură penală, este obligat, la terminarea urmăririi penale, să-i prezinte materialul de urmărire penală.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, în ceea ce privește dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, consideră că instituirea prin dispozițiile legale criticate a unor reguli speciale privind procedura de desfășurare a procesului penal nu aduce atingere principiului egalității în fața legii, întrucât, așa cum a constatat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, situațiile în mod obiectiv diferite justifică existența unui tratament juridic diferit.

Cât privește critica de neconstituționalitate raportată la art. 24 din Constituție și la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, apreciază că normele criticate nu aduc atingere dreptului persoanei ca, în tot cursul procesului penal, să fie asistată de un avocat, ales sau numit din oficiu, și de a se prevala, neîngrădit, de toate garanțiile procesului echitabil. Astfel, organele de urmărire penală, în exercitarea rolului activ, sunt obligate să explice învinuitului sau inculpatului, precum și celorlalte părți drepturile lor procesuale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curții Constituționale punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 313 alin. 3, art. 318 și

art. 360 din Codul de procedură penală, modificate prin Legea nr. 281/2003

privind modificarea și completarea Codului de procedură penală și a unor legi speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003. În urma acestor modificări, dispozițiile legale criticate au următorul cuprins:

- Art. 313 alin. 3: "în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, președintele instanței, la primirea dosarului, fixează un termen care, potrivit art. 300^1, nu poate fi mai mare de 48 de ore, înăuntrul căruia se comunică citația împreună cu o copie a actului de sesizare a instanței.";

- Art. 318: "La termenul de judecată, după strigarea cauzei și apelul părților, președintele verifică identitatea inculpatului. În cazul când inculpatul se află în stare de deținere, președintele se încredințează dacă a primit în termenul prevăzut în art. 313 alin. 3 copia actului de sesizare a instanței. Când actul nu a fost comunicat, dacă inculpatul cere, judecata se amână, iar președintele îi înmânează o copie de pe actul de sesizare a instanței, făcându-se mențiune despre aceasta în încheierea de ședință.

De asemenea, judecata se amână la cererea inculpatului, când comunicarea s-a făcut cu mai puțin de 3 zile înaintea termenului de judecată.";

- Art. 360: "Copii de pe dispozitivul hotărârii se comunică părților care au lipsit atât la judecată, cât și la pronunțare.

Inculpatului deținut sau aflat în vreuna dintre situațiile prevăzute în art. 171 alin. 2, care a lipsit de la pronunțarea hotărârii, i se comunică copia dispozitivului hotărârii. De asemenea, copia dispozitivului hotărârii se comunică administrației locului de deținere."

Autorul excepției consideră că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor art. 16 alin. (1) și art. 24 din Constituție, care au următorul cuprins:

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) în tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."

De asemenea, autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate contravin și prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care au următorul conținut:

"1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședințe poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanță atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției.

2. Orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția va fi legal stabilită.

3. Orice acuzat are, în special, dreptul:

a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înțelege și în mod amănunțit, asupra naturii și cauzei acuzației aduse împotriva sa;

b) să dispună de timpul și de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;

c) să se apere el însuși sau să fie asistat de un apărător ales de el și, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției o cer;

d) să întrebe dacă să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării;

e) să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înțelege sau nu vorbește limba folosită la audiere."

Analizând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține că autorul excepției este nemulțumit de omisiunea legiuitorului de a reglementa obligativitatea comunicării către inculpatul aflat în libertate a copiei actului de sesizare a instanței, precum și a dispozitivului hotărârii judecătorești pronunțate în cauză. Astfel, autorul excepției consideră că o copie de pe actul de sesizare și de pe hotărârea judecătorească ar trebui să primească și inculpații aflați în stare de libertate, iar nu numai cei aflați în stare de deținere.

Curtea constată că această "critică de neconstituționalitate" vizează, în realitate, o problemă de legiferare, problemă care constituie atributul suveran al Parlamentului, care, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituție, este "unica autoritate legiuitoare a țării".

Având în vedere aceste considerente, precum și faptul că, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , Curtea se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, excepția de neconstituționalitate urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

în numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 313 alin. 3, art. 318 și art. 360 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Așezământul Cultural "Academia Cațavencu" în Dosarul nr. 1.422/2005 al Tribunalului Sibiu - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 17 noiembrie 2005.