Decizia nr. 762/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Antonia Constantin - procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, excepție ridicată de Muhand Mamon El Zoubir Abdelrahman în Dosarul nr. 635/302/2006 (636/2006) al Judecătoriei Sectorului 5 București.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 19 octombrie 2006 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când, la solicitarea reprezentantului legal al autorului excepției, Curtea a dispus amânarea pronunțării la 26 octombrie 2006 și apoi, datorită imposibilității constituirii legale a completului de judecată, la data de 31 octombrie 2006.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 4 aprilie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 635/302/2006 (636/2006), Judecătoria Sectorului 5 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România. Excepția a fost ridicată de Muhand Mamon El Zoubir Abdelrahman într-o cauză având drept obiect soluționarea unei plângeri împotriva hotărârii prin care Oficiul Național pentru Refugiați i-a respins acestuia cererea de recunoaștere a statutului de refugiat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia, invocând art. 21 din Constituție privind accesul liber la justiție, susține că

Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

"este neconstituțională în raport cu situația unui cetățean sudanez care urmează să fie returnat într-o țară aflată în conflict armat". Chiar dacă se recunoaște posibilitatea legiuitorului de a impune anumite cerințe de formă pentru acordarea protecției umanitare, consideră că, totuși, aceste condiționări nu trebuie să aducă atingere substanței dreptului sau să-l lipsească de efectivitate. Or, în speță este vorba despre protejarea dreptului la viață, așa cum acesta se reflectă și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Judecătoria Sectorului 5 București apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Ordonanța criticată nu poate fi apreciată ca neconstituțională, din moment ce chiar prin această reglementare legală se acordă posibilitatea unui petent de a obține o formă de protecție în România. În plus, actul normativ criticat stabilește și o serie de drepturi și beneficii pentru solicitanții de azil, astfel că nu se poate susține încălcarea dreptului la viață sau îngrădirea altor libertăți ori interese legitime.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Textele criticate nu conțin interdicții pentru persoanele interesate de a se adresa instanțelor judecătorești și de a se folosi de toate garanțiile procesuale care condiționează, într-o societate democratică, procesul echitabil și în acest sens sunt indicate dispozițiile art. 16 alin. (1) și ale

art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 102/2000 . Totodată, actul normativ criticat nu contravine prevederilor constituționale ale art. 22 prin care se consfințește dreptul la viață și integritate fizică sau psihică, ci, dimpotrivă, acesta reprezintă tocmai asumarea de către stat a obligației pozitive concretizate în acordarea unei forme de protecție persoanei care, neîndeplinind condițiile pentru acordarea statutului de refugiat, ar fi expusă pericolului ca, în situația în care ar fi returnată în țara de origine, să sufere o vătămare a drepturilor sale, constând în tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit încheierii de sesizare a instanței, îl constituie dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004. Ulterior sesizării Curții Constituționale, a intrat în vigoare

Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, care, în

art. 152 alin. (2), dispune abrogarea Ordonanței Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, precum și a oricăror alte dispoziții contrare.

Autorul excepției consideră că actul normativ criticat contravine, în ansamblul său, dispozițiilor art. 22 din Constituție referitoare la dreptul la viață și la integritate fizică, precum și ale art. 53 din aceasta privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

La data pronunțării prezentei decizii,

Ordonanța Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, ce face obiectul excepției de neconstituționalitate, nu mai este în vigoare, ea fiind abrogată expres prin dispozițiile

art. 152 alin. (2) din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România. Or, potrivit

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituțională decide doar asupra excepțiilor privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare.

În consecință, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 102/2000

privind statutul și regimul refugiaților în România, excepție ridicată de Muhand Mamon El Zoubir Abdelrahman în Dosarul nr. 635/302/2006 (636/2006) al Judecătoriei Sectorului 5 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 31 octombrie 2006.