Protocolul nr. 5/1990
la Acordul general privind privilegiile și imunitățile Consiliului Europei
prezumat în vigoare
Statele membre ale Consiliului Europei, semnatare ale prezentului protocol,
considerind ca, potrivit art. 59 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, denumita în continuare, Convenția, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950, membrii Comisiei Europene a Drepturilor Omului denumita în continuare Comisia, și a Curții Europene a Drepturilor Omului, denumita în continuare Curtea, se bucura, pe durata exercitării funcțiilor lor, de privilegiile și imunitățile prevăzute în art. 40 din Statutul Consiliului Europei și în acordurile încheiate în temeiul acestui articol,
reamintind ca aceste privilegii și imunități au fost definite și precizate în al doilea și în al patrulea protocol adițional, semnate la Paris, respectiv la 15 decembrie 1956 și la 16 decembrie 1961, la Acordul general privind privilegiile și imunitățile Consiliului Europei, semnat la Paris la 2 septembrie 1949,
considerind ca este necesar ca, în lumina schimbărilor intervenite în funcționarea mecanismului de control al convenției, sa completeze acordul general printr-un alt protocol,
au convenit următoarele:
Articolul 1
1. Membrii comisiei și membrii Curții sunt scutiți de orice impozit asupra remunerațiilor, retributiilor și indemnizațiilor primite de la Consiliul Europei.
2. Expresia membrii Comisiei și membrii Curții cuprinde pe membrii care, înlocuiți fiind, continua să soluționeze cauzele cu care au fost deja sesizati, cît și orice judecător, ad-hoc desemnat în temeiul dispozițiilor convenției.
Articolul 2
1. Prezentul protocol este deschis semnării statelor membre ale Consiliului Europei, care pot exprima consimțământul lor prin:
a) semnare fără rezerva ratificării, a acceptării sau aprobării, sau
b) semnare sub rezerva ratificării, a acceptării sau aprobării, urmată de ratificare, de acceptare sau aprobare.
2. Nici un stat membru al Consiliului Europei nu va putea semna fără rezerva ratificării, sa ratifice sau sa accepte sau sa aprobe prezentul protocol, dacă nu a ratificat anterior sau nu ratifica în același timp Acordul general privind privilegiile și imunitățile Consiliului Europei.
3. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi depuse la secretarul general al Consiliului Europei.
Articolul 3
1. Prezentul protocol va intra în vigoare în prima zi a lunii ce urmează expirării unei perioade de trei luni după data la care trei state membre ale Consiliului Europei își vor fi exprimat consimțământul la protocol, potrivit dispozițiilor art. 2.
2. Pentru orice stat membru care își va exprima ulterior consimțământul la protocol, acesta va intra în vigoare în prima zi a lunii ce urmează expirării unui termen de trei luni de la data semnării sau a depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare sau de aprobare.
Articolul 4
În asteptarea intrării în vigoare a prezentului protocol în condițiile prevăzute în paragrafele 1 și 2 ale art. 3, semnatarii sunt de acord sa pună protocolul în aplicare, în mod provizoriu, la data semnării, în măsura în care aceasta este compatibila cu regulile lor constituționale.
Articolul 5
Secretarul general al Consiliului Europei va notifica statelor membre ale consiliului:
a) orice semnare;
b) depunerea oricărui instrument de ratificare, de acceptare sau de aprobare;
c) data de intrare în vigoare a prezentului protocol potrivit art. 3;
d) orice alt act, notificare sau comunicare în legătură cu prezentul protocol.
Drept pentru care, subsemnații, împuterniciți corespunzător în acest scop, au semnat prezentul protocol.
Încheiat la Strasbourg la 18 iunie 1990, în limbile franceza și engleza, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care se va depune la arhivele Consiliului Europei. Secretarul general al Consiliului Europei va transmite copii certificate fiecărui stat membru al Consiliului Europei.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.