OG nr. 29/1994
privind constituirea și utilizarea Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic
prezumat în vigoare 5 acte modificatoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Aprobat prin 1
- Legea nr. 136/1994 30 decembrie 1994 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 29 din 22 iulie 1994 privind constituirea și ut…
Modificat prin 4
- Legea nr. 18/1997 26 februarie 1997 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 29/1994 privind constituirea și utilizarea Fo…
- Legea nr. 259/1998 31 decembrie 1998 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe
- OG nr. 26/1999 29 ianuarie 1999 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 29/1994 privind constituirea ș…
- OG nr. 60/2001 30 august 2001 (prevederi anume) pentru modificarea art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 29/1994 privind constituirea și uti…
Completat prin 1
- OUG nr. 165/1999 28 octombrie 1999 (prevederi anume) pentru completarea alin. 1 al art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 29/1994 privind constitu…
Stă la baza 5
- Instrucțiunile nr. 175805/1994 9 septembrie 1994 (prevederi anume) privind constituirea și utilizarea Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energeti…
- Legea nr. 22/1995 21 martie 1995 bugetului de stat pe anul 1995
- Legea nr. 72/1997 29 aprilie 1997 Legea bugetului de stat pe anul 1997
- HG nr. 203/1997 19 mai 1997 privind aprobarea Normelor pentru aplicarea prevederilor Ordonanței de urgenta a Guvernulu…
- Legea nr. 216/2001 26 aprilie 2001 Legea bugetului de stat pe anul 2001
Ce face acest act
Are ca temei 2
- Constituția din 1992 22 decembrie 1992 (prevederi anume) a Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor
- Legea nr. 72/1994 16 iulie 1994 (prevederi anume) privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe
În temeiul art. 107 alin. (1) și (3) din Constituția României și al art. 1 lit. a) din Legea nr. 72/1994 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,
Guvernul României emite următoarea ordonanța:
Articolul 1
Se constituie Fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic, în completarea resurselor proprii de finanțare a obiectivelor de investiții, altele decît cele nucleare, din sectorul producerii, transportului, distribuției și utilizării energiei electrice și termice.
Articolul 2
Fondul prevăzut la art. 1 se constituie din taxele de dezvoltare cuprinse în tarifele în vigoare stabilite pentru energia electrica și termica livrate de Regia Autonomă de Electricitate "Renel" consumatorilor din economie.
Valoarea taxei de dezvoltare se adauga la costul energiei electrice și termice livrate consumatorilor din economie, cu excepția consumatorilor casnici, și se stabilește în cuantum de 12 % din costul total al energiei electrice și de 3% din cel al energiei termice.
Articolul 3
Veniturile Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic se colectează de către Regia Autonomă de Electricitate "Renel" într-un cont special, pe măsura încasării contravalorii energiei electrice și termice livrate consumatorilor.
Regia Autonomă de Electricitate "Renel" virează sumele în contul special în termen de 3 zile de la încasarea contravalorii energiei electrice și termice livrate consumatorilor.
Nevirarea în termen, în contul special, de către Regia Autonomă de Electricitate "Renel" a sumelor reprezentind taxa de dezvoltare se penalizeaza cu 0,3% pentru fiecare zi de întârziere.
Articolul 4
Elaborarea și administrarea bugetului Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic se fac, în condițiile Legii nr. 10/1991 privind finanțele publice, de către Ministerul Industriilor, în baza instrucțiunilor comune ale Ministerului Industriilor și Ministerului Finanțelor, ce se vor emite în cel mult 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanței.
Articolul 5
Fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic se utilizează pentru finanțarea următoarelor categorii de investiții din sistemul energetic:
- amenajări hidroenergetice;
- finalizarea capacităților în execuție, precum și realizarea de capacități noi, altele decît cele nucleare, pentru producerea energiei electrice și termice;
- amenajări de depozite de cărbune, pacura și cenusa;
- lucrări pentru mărirea gradului de siguranță în funcționarea capacităților existente;
- lucrări pentru protecția mediului înconjurător la obiective din sectorul energetic;
- lucrări pentru conservarea energiei;
- rețele de transport și distribuție a energiei electrice, în special în mediul rural;
- instalații de producere și furnizare a apei fierbinti, utilizarea aburului disponibil în cazanele centralelor de termoficare și alte obiective din sectorul energetic.
Fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic poate fi utilizat și pentru rambursarea creditelor interne și externe contractate pentru finanțarea obiectivelor de investiții din sistemul energetic, potrivit bugetului aprobat.
Cheltuielile de capital finanțate de acest fond se stabilesc prin listele de investiții elaborate în condițiile legii.
Pentru lucrările de investiții cuprinse în listele anuale anexe la bugetul de stat, cu acoperire financiară din Fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic, se pot efectua compensări reciproce între Regia Autonomă de Electricitate "Renel", ca beneficiar al investițiilor, și antreprenorii de investiții și/sau furnizorii de echipamente, în limita sumelor încasate drept taxa de dezvoltare, pe baza situațiilor de lucrări și a facturilor pentru livrarea de echipamente.
Articolul 6
Bugetul Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic se aproba anual ca anexa la legea bugetului de stat.
Articolul 7
Disponibilitățile Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic neutilizate la finele anului se reportează în anul următor și se utilizează în condițiile prezentei ordonanțe.
PRIM-MINISTRU NICOLAE VACAROIU Contrasemnează: Ministrul industriilor, Dumitru Popescu Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.