Acord · Consiliul de Miniștri

Acordul din 25 decembrie 1963

între Guvernul Republicii Populare Române și Guvernul Republicii Socialiste Federative Iugoslavia privind transporturile internaționale rutiere

prezumat în vigoare

Data actului
25 decembrie 1963
Emitent
Consiliul de Miniștri
Publicat în
Colecția H.c.m. Nr. 8 Din 7 Martie 1964 nr. 8 din 7 martie 1964
Structură
28 de articole, 2 anexe · 16.768 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Guvernul Republicii Populare Române și Guvernul Republicii Socialiste Federative Iugoslavia,

dorind sa reglementeze transporturile de călători și mărfuri cu vehicule rutiere între cele doua tari, precum și în tranzit pe teritoriul lor,

au convenit asupra celor ce urmează:

I. TRANSPORTURI DE CĂLĂTORI

Transporturi supuse regimului de autorizație

Articolul 1

Toate transporturile de călători între cele doua tari sau în tranzit pe teritoriul lor sînt supuse regimului de autorizație, cu excepția celor prevăzute la art. 6 din prezentul Acord.

Articolul 2

Cererile pentru obținerea autorizațiilor se vor prezenta cu doua luni înainte de începerea transporturilor.

Linii regulate

Articolul 3

Liniile regulate între cele doua tari sau în tranzit pe teritoriul lor, se vor stabili de comun acord de către organele competente ale Părților contractante.

Ele fac obiectul unei autorizații speciale ce se eliberează de către organele competente ale Părților contractante, fiecare pentru porțiunea de parcurs situata pe teritoriul sau, pe bază de reciprocitate, afară de cazul cînd nu s-a stabilit altfel de către aceste organe.

Modalitățile de acordarea autorizației speciale, durata sa, tariful, frecventa curselor, itinerarul și orarul vor fi stabilite de comun acord de către organele competente ale celor două Părți contractante.

La stabilirea liniilor regulate, organele competente ale fiecărei Părți contractante vor tine seama de necesitați și de eficienta lor economică.

Articolul 4

Cererea pentru obținerea autorizației speciale se adresează organelor competente ale tarii de înmatriculare a vehiculului rutier.

Ea va fi însoțită de proiectele de orar, de tarif și de itinerariu, precum și de indicații cu privire la durata de exploatare în cursul anului și a datei prevăzute pentru începerea folosirii liniei. Organele competente ale Părților contractante pot cere și alte date pe care le considera necesare.

Organele competente ale unei Părți contractante comunică organelor competente ale celeilalte Părți contractante cererile pe care le-au admis, însoțite de documentația necesară, precum și de o copie de pe autorizația specială pentru parcursul situat pe teritoriul tarii lor.

Alte transporturi supuse regimului de autorizație

Articolul 5

Transporturile neregulate (navete și curse întrerupte) sînt supuse unei autorizații, eliberata pe baza cererii adresate organelor competente ale tarii de înmatriculare a vehiculului rutier și transmisă organelor competente ale celeilalte Părți contractante, pentru obținerea aprobării lor.

Transporturi nesupuse regimului de autorizație

Articolul 6

Transporturile turistice ocazionale nu sînt supuse regimului de autorizație. Aceasta dispoziție se aplică de fiecare data cînd aceleași persoane, cetățeni ai celor două Părți contractante, sînt transportate cu același vehicul rutier:

a) fie în cursul unui voiaj circular care a început și care trebuind să se termine în țara de înmatriculare a vehiculului rutier;

b) fie în cazul unui voiaj avînd punctul de plecare situat într-o localitate în țara de înmatriculare a vehiculului rutier și punctul de destinație pe teritoriul celeilalte Părți contractante, sub rezerva ca vehiculul rutier să se întoarcă gol în țara de înmatriculare, dacă nu exista o autorizație contrară.

II. TRANSPORTURI DE MĂRFURI

Transporturi supuse regimului de autorizație

Articolul 7

Toate transporturile de mărfuri între cele doua tari sau în tranzit pe teritoriul lor sînt supuse regimului de autorizație, cu excepția celor enumerate la art. 12 din prezentul Acord.

Articolul 8

Se eliberează o autorizație de transport distinctă pentru fiecare cursa și fiecare vehicul rutier, care este valabilă pentru un transport la ducere și inapoiere.

Autorizația de transport permite folosirea unui vehicul rutier cu remorca sau semiremorca.

Aceeași autorizație de transport permite transportatorului sa ia marfa la inapoiere, la plecarea de pe teritoriul celeilalte tari, la terminarea unuia din transporturile vizate la art. 7.

Greutatea totală a mărfii transportate pe vehiculul rutier, inclusiv pe remorca sau semiremorca de transport, nu poate fi mai mare decât aceea menționată în autorizația de transport folosită de vehiculul rutier respectiv.

Articolul 9

Autorizația de transport prevăzută în anexa nr. 1 la acest Acord, va însoți vehiculul rutier pe teritoriul celeilalte Părți contractante și va fi prezentată la cererea organelor competente.

Autorizația de transport se eliberează unei întreprinderi și are valabilitatea un an, nefiind transmisibila.

Articolul 10

Autorizațiile de transport sînt eliberate de organele competente ale tarii de înmatriculare a vehiculului rutier în limita contingentelor pe care organele competente ale celor două Părți contractante le vor stabili anual, de comun acord și pe bază de reciprocitate.

Organele competente ale Părților contractante își vor transmite pînă la 1 decembrie al fiecărui an, numărul de autorizații stabilit pentru anul următor.

Articolul 11

Transportatorii unei Părți contractante nu sînt autorizați să execute transporturi, la plecarea de pe teritoriul celeilalte Părți contractante cu destinația unei tari terțe, fără consimțămîntul organelor competente ale acestei Părți contractante.

Transporturi nesupuse regimului de autorizație

Articolul 12

Sînt scutite de autorizație de transport:

a) transporturile de efecte de strămutare, făcute cu vehicule rutiere special amenajate în acest scop;

b) transporturile de cadavre efectuate cu vehicule rutiere special angajate în acest scop;

c) transporturile de obiecte destinate targurilor și expozițiilor;

d) transporturile de cai de curse, de vehicule de curse și de alte accesorii de sport, destinate manifestatiilor sportive;

e) transporturile de decoruri și de recuzite de teatru;

f) transporturile de instrumente muzicale și de materiale destinate înregistrărilor radiofonice, cinematografice sau de televiziune.

Totuși, transporturile prevăzute la literele c), d), e) și f), nu sînt scutite de autorizație de transport, decât dacă animalele sau obiectele vor fi readuse în țara de înmatriculare a vehiculului rutier.

Probleme vamale

Articolul 13

Transporturile de mărfuri cu vehicule rutiere se vor efectua pe baza unei scrisori de trasura, care va conține datele prevăzute în anexa nr. 2 la prezentul Acord.

Articolul 14

În transporturile internaționale rutiere de mărfuri efectuate în baza acestui Acord, se aplică prevederile convenției vamale referitoare la transportul internațional al mărfurilor sub acoperirea carnetelor T.I.R. (Convenția T.I.R.), încheiată la Geneva la 15 ianuarie 1959.

III. DISPOZIȚII GENERALE

Transporturi interne

Articolul 15

Transportatorii unei Părți contractante nu sînt autorizați să efectueze transporturi de călători sau de mărfuri între doua puncte situate pe teritoriul celeilalte Părți contractante.

Combustibil și piese de schimb

Articolul 16

Combustibilul conținut în rezervoarele prevăzute de constructor pentru tipurile de vehicule rutiere respective, este scutit de taxe vamale și de orice alte taxe.

Aceeași scutire se aplică și pieselor de rezerva importate temporar pentru eventualele reparații necesare vehiculului rutier.

Piesele înlocuite se vor exporta sau distruge sub controlul organului vamal.

Procedura privind schimbul de documente

Articolul 17

Organele competente ale Părților contractante stabilesc de comun acord modalitățile referitoare la schimbul de documente și de date statistice cu privire la transporturi.

Sancțiuni

Articolul 18

În caz de încălcare a dispozițiilor prezentului Acord săvîrșită pe teritoriul uneia din Părțile contractante, organele competente ale tarii de înmatriculare a vehiculului rutier sînt ținute, la cererea organelor competente ale celeilalte Părți contractante, să aplice una din următoarele sancțiuni:

a) avertisment simplu;

b) avertisment cu mențiunea ca în caz de recidiva se va aplica măsura prevăzută la litera c) din prezentul articol;

c) retragerea temporară sau definitivă a dreptului de a efectua transporturi pe teritoriul tarii unde încălcarea a fost săvîrșită. Organele care aplica sancțiunea sînt ținute sa informeze organele care au cerut-o.

Transfer

Articolul 19

Plățile, care trebuie făcute în virtutea obligațiilor decurgînd din dispozițiile prezentului Acord, sînt reglementate potrivit Acordului de plati în vigoare între cele doua Părți.

Scutiri de taxe și drepturi

Articolul 20

Întreprinderile de transport ale unei Părți contractante care efectuează transporturi de călători sau de mărfuri, sînt scutite pe bază de reciprocitate de plată taxelor și a drepturilor pe teritoriul celeilalte Părți contractante pentru transporturile de călători ca și pentru transporturile de mărfuri, în limitele și în condițiile prevăzute în articolele 1 și 10 din prezentul Acord.

Scutirea de taxe, în condițiile alineatului precedent din acest articol, se referă și la taxele pentru eliberarea autorizațiilor de transport.

Organe competente

Articolul 21

Părțile contractante își notifica organele competente autorizate pentru aplicarea prezentului Acord.

Comisie mixtă

Articolul 22

Delegații Părților contractante se întrunesc, după necesitate, într-o Comisie mixtă, pentru rezolvarea problemelor stabilite în prealabil, de către organele competente ale celor două tari, ce nu au putut fi rezolvate pe cale directa de către aceste organe.

Concluziile Comisiei mixte sînt supuse aprobării organelor competente ale fiecărei Părți contractante.

Permis de circulație și permis de conducere

Articolul 23

Orice vehicul rutier trebuie să posede un permis național de circulație.

Articolul 24

Conducătorii de vehicule rutiere vor poseda carnete de conducere naționale sau internaționale.

Vize

Articolul 25

Personalul de serviciu al vehiculului rutier al fiecărei Părți contractante va avea asupra sa pașapoarte cu viza de intrare pe teritoriul celeilalte Părți contractante, valabilă pentru un număr de călătorii nelimitat, pe o perioadă de cel puțin trei luni. Aceste vize vor fi acordate într-un termen cît mai scurt posibil.

Legislație naționala

Articolul 26

În măsura în care prin prezentul Acord nu s-a reglementat altfel, Părțile contractante își rezerva dreptul să-și aplice legislația lor naționala.

Articolul 27

În caz de aplicare a oricăror sancțiuni personalului de serviciu al vehiculului rutier al unei Părți contractante pe teritoriul celeilalte Părți contractante, despre aceasta vor fi înștiințate organele competente ale Părții căreia acest personal aparține.

IV. DISPOZIȚII FINALE

Intrare în vigoare și valabilitate

Articolul 28

Prezentul Acord va fi supus aprobării celor două Guverne și va intra în vigoare la data comunicării reciproce privind aprobarea lui.

Acordul va fi valabil pe o perioadă de un an începînd de la data intrării sale în vigoare și se va prelungi tacit, din an în an, dacă nici una din Părțile contractante nu-l denunta cu cel puțin trei luni înainte de data expirării valabilității sale.

Întocmit la București, la 25 decembrie anul una mie noua sute sasezeci și trei, în doua exemplare originale, fiecare în limba română și limba sârbo-croată, ambele texte avînd aceeași valabilitate.

PENTRU GUVERNUL

REPUBLICII POPULARE ROMÂNE

ss. M. Balanescu

PENTRU GUVERNUL

REPUBLICII SOCIALISTE

FEDERATIVE IUGOSLAVIA

ss. Arso Milatovici

Anexa 1 REPUBLICA POPULARA ROMÂNĂ

MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI TELECOMUNICATIILOR

DIRECȚIA GENERALĂ A TRANSPORTURILOR AUTO

Transport scutit de taxe în baza .................,

AUTORIZAȚIE PENTRU TRANSPORTUL INTERNAȚIONAL DE MĂRFURI

între R.P.R. și R.S.F.I.

Valabilă pe teritoriul

Republicii Populare Române

Nr. autorizației

.........

Durata valabilității

.........

Vama de intrare: ........

Vama de ieșire: ......

Transportatorul

Vehicul sau ansamblu

Caracteristici

Camion

sau tractor

Remorca sau

semiremorca

1. Numele (sau denumirea

întreprinderii)

.......................

2. Domiciliul ............

3. Categoria de transport:

- în interesul persoanelor

terțe ..................

- pentru nevoile proprii:

........................

4. Nr. de înmatriculare

................

..........

............

5. Greutate maxima

autorizata (1)

..................

6.Greutatea vehiculului

gol ................

7. Incarcatura maxima

autorizata(1)

...................

(1) în țara de

înmatriculare

a vehiculului

.............

Marfa care se

transporta

Locul de

încărcare

Locul de

descărcare

Condiții

speciale

Categoria

Greutatea

La ducere

La întoarcere

CONDIȚII GENERALE

Aceasta autorizație nu scutește pe beneficiar de obligațiile de a respecta regulile existente în Republica Populara Română referitor la circulația pe drumuri. Orice transport intern pe teritoriul Republicii Populare Române este interzis.

Aceasta autorizație va însoți vehiculul și va fi prezentată la controlul organelor vamale ale Republicii Populare Române la intrare și ieșire. De asemenea, va fi prezentată la cererea organelor competente.

Aceasta autorizație s-a eliberat în baza art. 20 din Acordul între R.P.R. și R.S.F.I., privind transportul rutier de călători și mărfuri cu mijloace de transport rutiere, la data de 25 decembrie anul 1963 și este scutită de taxe.

ELIBERAT

LA BUCUREȘTI

Data ..........

PENTRU DIRECȚIA

GENERALĂ A

TRANSPORTURILOR AUTO

(Spațiu rezervat pentru

certificare din partea

organelor celeilalte tari)

Controlul transporturilor efectuate

(se completează de către transporturilor înainte de efectuarea

fiecărui transport)

Data

transportului

Marfa care

se transporta

Locul

încărcării

Locul

descărcării

Viza

vămii

Categoria

Greutatea

1

Intrare

Ieșire

2*)

Intrare

Ieșire

------------------

*) Se va completa numai în caz de transport în tranzit.

Controlul pe parcurs pe teritoriul Republicii Populare Române

Data

Ora

Locul

Constatarea

Organul de control

Semnatura

Numele

Funcția

Anexa 2 Date care se includ în scrisoarea de trasura în baza articolului 13 din Acord

a) Locul și data eliberării.

b) Numele și adresa expeditorului.

c) Numele și adresa transportatorului.

d) Locul și data încărcării mărfii și destinația.

e) Numele și adresa destinatarului.

f) Felul mărfii și modul ambalarii ei.

g) Numărul coletelor.

h) Greutatea bruta.

i) Cheltuielile de expediție și alte cheltuieli.

j) Indicațiile speciale ale expeditorului precum și alte aranjamente.

k) Semnatura expeditorului.

l) Semnatura destinatarului.

Denumirile rubricilor de mai sus sînt tipărite în scrisoarea de transport în limba tarii transportatorului. Rubricile se completează în limba tarii expeditorului sau transportatorului.

---------------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.