Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 614/1994

privind unele măsuri de reglementare a rambursarii creditelor și dobinzilor aferente pentru producătorii agricoli din județele care au suferit pierderi datorită calamităților naturale

prezumat în vigoare 1 act modificator

Data actului
9 septembrie 1994
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 275 din 28 septembrie 1994
Modificări
1 act modificator, prima la 7 octombrie 1994, ultima la 7 octombrie 1994
Citat de
1 act
Citează
2 acte
Structură
4 articole · 1.923 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Modificat prin 1

  • HG nr. 704/1994 7 octombrie 1994 privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 614/1994 și Hotărârii Guvernul…

Ce face acest act

Are ca temei 2

  • HG nr. 436/1993 3 septembrie 1993 privind asigurarea creditelor cu dobinda redusă pentru finanțarea lucrărilor agricole din …
  • HG nr. 25/1994 24 ianuarie 1994 cu privire la prelungirea perioadei de folosire a resurselor aprobate prin Hotărârea Guver…

Guvernul României hotărăște:

Articolul 1

Creditele bancare acordate producătorilor agricoli potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 436/1993 și Hotărârii Guvernului nr. 25/1994, pentru finanțarea cheltuielilor la culturile agricole și a dobinzilor aferente, scadente în acest an, din județele care au suferit pierderi datorită calamităților naturale se amina la plata în trimestrul IV 1994, dar nu mai tirziu de 31 decembrie 1994.

Articolul 2

Corespunzător prevederilor art. 1, în funcție de volumul creditelor și al dobinzilor aferente se amina și obligațiile băncilor comerciale finanțatoare față de Banca Naționala a României.

Articolul 3

De prevederile art. 1 vor beneficia producătorii agricoli din județele Ialomita, Constanta, Tulcea, Brăila, Galați, Prahova, Buzau, Vrancea, Vaslui, precum și din unele comune din județele Iași, Botosani, Arad, Suceava, Bacau și Calarasi.

Nominalizarea comunelor se va face prin ordin al ministrului agriculturii și alimentației, la propunerea direcțiilor generale pentru agricultura și alimentației județene.

Articolul 4

Ministerul Agriculturii și Alimentației împreună cu băncile finanțatoare vor lua măsuri de aplicare a prevederilor prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU
NICOLAE VACAROIU
Contrasemnează:
Ministrul agriculturii și alimentației,
Valeriu Tabara
Guvernatorul
Băncii Naționale a României,
Mugur Isarescu
p. Președintele Băncii Agricole - S.A.,
Victor Doandes,
vicepreședinte

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.