Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 303/2001

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II alin. 1 și 2 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 89/2001 pentru modificarea și completarea unor dispoziții din Codul penal referitoare la infracțiuni privind viața sexuală

prezumat în vigoare

Data actului: 8 noiembrie 2001
Emitent: Curtea Constituțională
Publicat în: Monitorul Oficial nr. 809 din 17 decembrie 2001
Citat de: 2 acte
Citează: 3 acte
Structură: 1 articol · 15.185 caractere
Sursă: legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Pune în aplicare 1

Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României

Are ca temei 1

Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marioara Prodan - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II alin. 1 și 2 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 89/2001

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepției de neconstituționalitate, precizând ca stabilirea temeiului juridic al răspunderii penale determina și aplicarea sancțiunii. Astfel, nu se poate stabili ca temei juridic un text din Codul penal, iar sancțiunea să fie aplicată în baza unui alt text. Se considera ca textul de lege criticat ( art. II alin. 2 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 89/2001 ) încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție, care consacra principiul neretroactivitatii, cu excepția legii penale mai favorabile, deoarece dispune aplicarea prevederilor ordonanței și infractorilor definitiv condamnați pentru infracțiuni care nu au fost dezincriminate. Se apreciază, de asemenea, ca și dispozițiile alin. 1 al aceluiași articol sunt contrare prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție, deoarece au caracter retroactiv, și, în temeiul

art. 25 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicată, se solicita extinderea excepției și constatarea neconstitutionalitatii întregului art. II din ordonanța, întrucât acestea, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 12 iulie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 8.810/2001, Judecătoria Brăila a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. II alin. 2 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 89/2001

pentru modificarea și completarea unor dispoziții din Codul penal referitoare la infracțiuni privind viața sexuală. Excepția a fost ridicată din oficiu, într-o contestație la executare formulată de Biroul de executări penale al aceleiași judecătorii privind pe Sandel Milea, condamnat la 5 ani închisoare și la 3 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârșirea infracțiunii de relații sexuale între persoane de același sex, prevăzută de art. 200 alin. 2 și 3 din Codul penal.

În motivarea excepției de neconstituționalitate instanța susține ca dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2) din Constituție, referitoare la neretroactivitatea legii, cu excepția legii penale mai favorabile, considerându-se ca "prevederile

art. II alin. 2 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 89/2001

obliga instanța să aplice o lege ulterioară săvârșirii faptei, nefavorabile sub aspectul cuantumului pedepsei". Instanța considera ca ordonanța "nu este o lege mai favorabilă și din acest motiv nu poate fi retroactivă".

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece

art. II din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 89/2001

nu încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție, ci "conține o precizare" care s-a făcut "în scopul de a nu se ajunge la situația nedorita ca, prin efectele abrogării art. 200 din Codul penal, cei cărora li s-au aplicat pedepse definitive, în temeiul alineatelor 2-4 ale art. 200 din Codul penal, sa profite nejustificat de abrogarea acestui text". Se mai arata în aceeași opinie ca "reincadrarea faptelor, care au intrat sub incidența dispozițiilor art. 200 alin. 2-4, în art. 197 și 198, după caz, nu conduce la rejudecarea în fond a cauzelor și la aplicarea unor noi pedepse, fiind de principiu ca hotărârile de condamnare definitive au intrat în puterea lucrului judecat".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile

art. II alin. 2 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 89/2001

pentru modificarea și completarea unor dispoziții din Codul penal referitoare la infracțiuni privind viața sexuală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 26 iunie 2001, dispoziții care au următorul conținut: "În cazul în care s-a pronunțat o hotărâre de condamnare definitivă pentru faptele prevăzute în art. 200 alin. 2-4 și pedeapsa este în curs de executare, dacă aceste fapte sunt prevăzute în alte texte din Codul penal sau din legi speciale, instanța de executare, din oficiu sau la cererea procurorului ori a celui condamnat, va proceda de îndată la încadrarea faptelor în aceste texte."

Judecătoria Brăila, care a ridicat din oficiu excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții, arata ca ele contravin prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile". Or, dispozițiile legale criticate prevăd aplicarea legii noi în raport cu fapta săvârșită anterior intrării ei în vigoare, deși nu este mai favorabilă.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca este intemeiata pentru considerentele ce urmează:

Alin. 2 al

art. II din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 89/2001

privește situația inculpaților definitiv condamnați pentru faptele prevăzute în art. 200 alin. 2-4 din Codul penal, ale căror pedepse se afla în curs de executare, fapte care nu au fost dezincriminate, fiind prevăzute în alte texte din Codul penal sau în legi speciale. În aceste cazuri ordonanța dispune ca instanța de executare, din oficiu sau la cererea procurorului ori a celui condamnat, sa procedeze de îndată la încadrarea faptelor în aceste texte.

Prin art. I pct. 3 din aceasta ordonanța, art. 200 din Codul penal a fost abrogat, însă faptele prevăzute în alin. 2-4 din acest articol au fost incriminate în art. 197 și 198 din Codul penal, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 1 și 2 din ordonanța criticata, și, prin urmare, ele continua sa constituie infracțiuni, chiar dacă au o alta calificare.

În speta, prin Sentinta penală nr. 659 din 30 martie 2001 a Judecătoriei Brăila (rămasă definitivă prin neapelare anterior adoptării

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 89/2001 ) Sandel Milea a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare și pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi pe o durată de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de relații sexuale între persoane de același sex, săvârșită prin constrângere asupra unui minor, fapta prevăzută de art. 200 alin. 2 și 3 din Codul penal în vigoare la data săvârșirii acesteia și care aveau următorul cuprins:

Articolul 200

alin. 2 și 3: "Fapta majorului de a avea relații sexuale cu un minor de același sex se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

Relațiile sexuale cu o persoană de același sex în imposibilitate de a se apara ori de a-și exprima voința sau prin constrângere se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi."

Aceste fapte (pentru care Sandel Milea a fost condamnat) au fost incriminate, prin ordonanța, în art. 197 alin. 1 și 3 din Codul penal, care au următorul conținut:

"Actul sexual, de orice natura, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apara ori de a-și exprima voința, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi. [...]

Pedeapsa este închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi dacă victima nu a împlinit vârsta de 15 ani, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi."

Dispozițiile legii penale noi, fiind vadit mai severe, nu pot fi aplicate faptelor săvârșite anterior intrării lor în vigoare, iar prevederile

art. II alin. 2 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 89/2001 , care se referă la aplicarea lor în raport cu fapta săvârșită anterior, sunt evident neconstituționale, contravenind prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora numai "legea penală mai favorabilă" constituie excepția de la principiul neretroactivitatii legii. Or, dispozițiile legale criticate cer "încadrarea faptelor" în legea noua, deși încadrarea este o operațiune care se face în vederea aplicării legii, în speta a legii noi mai severe.

Curtea nu poate impartasi opinia referitoare la necesitatea acestei "precizări" cuprinse în textul de lege criticat "în scopul de a nu se ajunge la situația [...] să se profite nejustificat de abrogarea acestui text" (art. 200 din Codul penal), deoarece nu era nevoie de adoptarea unor dispoziții contrare Constituției, ci de aplicarea corecta a principiilor privitoare la succesiunea legilor penale, consacrate în art. 10-16 din Codul penal. Or, potrivit art. 12 alin. 1 din Codul penal "Legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea noua", și, prin urmare, nu exista riscul de a se profita nejustificat de abrogarea art. 200 din Codul penal, abrogare care nu reprezintă și o dezincriminare a faptelor prevăzute în alin. 2-4, care constituie infracțiuni, având o alta denumire, și sancționate chiar mai sever. Astfel, Curtea observa ca, deși prin dispoziția pct. 3 al art. I din ordonanța art. 200 este abrogat, prin pct. 1 și 2 ale aceluiași articol faptele prevăzute la alin. 2-4 ale art. 200 din Codul penal au fost incriminate ca variante ale infracțiunii de viol sau ale infracțiunii de act sexual cu un minor, fiind mai aspru pedepsite. Ordonanța a dezincriminat doar faptele prevăzute la art. 200 alin. 1 și 5, cu privire la care sunt incidente dispozițiile art. 12 alin. 1 din Codul penal. Referitor la faptele care au fost prevăzute de art. 200 alin. 2-4 din Codul penal și care, potrivit art. I pct. 1 și 2 din ordonanța, au fost incriminate în art. 197 și 198 din Codul penal, în raport cu acestea sunt incidente dispozițiile art. 13 din Codul penal care consacra principiul extraactivitatii legii penale mai favorabile. În speta, fiind însă vorba de o pedeapsă definitivă, în curs de executare, nu se pune problema incidentei legii noi, nefiind îndeplinite cerințele art. 14 și 15 din Codul penal privind aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive și, respectiv, aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive.

Curtea retine, pentru considerentele expuse, ca dispozițiile alin. 2 al

art. II din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 89/2001

sunt neconstituționale, fiind contrare prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție. Totodată, potrivit

art. 25 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicată, care prevede că "În caz de admitere a excepției, Curtea se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare", Curtea urmează sa extindă controlul de constituționalitate asupra alin. 1 al art. II din ordonanța, de care nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare. Acest text este următorul: "Faptelor prevăzute în art. 200 alin. 2-4, aflate în curs de urmărire sau de judecată, dacă sunt prevăzute în alte texte din Codul penal sau din legi speciale, li se aplică aceste texte."

Curtea constata ca și aceste dispoziții sunt neconstituționale deoarece sunt contrare prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție, întrucât impun aplicarea retroactivă a legii penale noi care, pentru motivele arătate, nu are un caracter mai favorabil. Or, potrivit textului constituțional menționat "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile". Și în acest caz Curtea constata ca dispoziția încalcă aceleași prevederi constituționale, precum și pe cele consacrate în Codul penal în art. 13, potrivit cărora "În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă". Dispozițiile alin. 1 al art. II din ordonanța încalcă și principiul legalității incriminării, consacrat în art. 2 din Codul penal, deoarece impun tragerea la răspundere penală în temeiul unor dispoziții penale sanctionatorii care nu existau în momentul săvârșirii faptei și care nu sunt nici mai favorabile.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) și (4) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Admite excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor alin. 2 al art. II și, prin extindere, și a dispozițiilor alin. 1 al aceluiași articol din

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 89/2001

pentru modificarea și completarea unor dispoziții din Codul penal referitoare la infracțiuni privind viața sexuală, excepție ridicată din oficiu de Judecătoria Brăila în Dosarul nr. 8.810/2001 al aceleiași instanțe, constatând ca aceste dispoziții contravin prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție.

Prezenta decizie se comunică celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, conform

art. 25 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , republicată.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 8 noiembrie 2001.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Marioara Prodan

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.