Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 87/1994

privind constituționalitatea art. 7 din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului

prezumat în vigoare

Data actului
30 septembrie 1994
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 292 din 14 octombrie 1994
Citat de
3 acte
Citează
2 acte
Structură
0 articole · 7.061 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

  • Legea nr. 47/1994 7 iulie 1994 (prevederi anume) privind serviciile din subordinea Președintelui României

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Cu adresa nr. XI/686 din 13 septembrie 1994, Curtea Constituțională a fost sesizată de președintele Camerei Deputaților și de președintele Senatului, în temeiul art. 144 lit. b) din Constituție și al art. 21 din Legea nr. 47/1994, pentru verificarea constituționalității art. 7 din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, în raport cu prevederile art. 88 din Constituție.

Sesizarea nu este motivată, dar din dezbaterile parlamentare ce au avut loc în ședința Camerelor reunite pentru primirea mesajului adresat Parlamentului de Președintele României, la 13 septembrie 1994, rezultă ca problema ce a suscitat controversa legată de art. 7 din regulament își are sorgintea în propunerea ca după prezentarea mesajului să aibă loc, imediat, dezbaterea acestuia. Aceasta propunere își avea temeiul în prevederile art. 7 alin. 1 din regulament, potrivit căruia "prezentarea și dezbaterea mesajelor adresate Parlamentului" de către Președintele României se înscriu, cu prioritate, pe ordinea de zi.

În sesizare se solicita aprecierea constituționalității art. 7 din regulament în raport cu dispozițiile art. 88 din Constituție conform cărora "Președintele României adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale națiunii".

Având în vedere dispozițiile art. 144 lit. b) din Constituție, precum și ale art. 2, 3, 12 și 21 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională este competența sa verifice constituționalitatea art. 7 din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, care face obiectul sesizării.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

ținând seama de prevederile Constituției, ale Legii nr. 47/1992 și ale art. 7 din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, precum și de rapoartele judecătorilor-raportori, constata următoarele :

Din prevederile art. 88 din Constituție rezultă ca mesajul este mijlocul prin care Președintele României comunică Parlamentului opiniile sale cu privire la principalele probleme politice ale națiunii. Dreptului de mesaj al președintelui îi corespunde, potrivit art. 62 alin. (2) lit. a) din Constituție, obligația Camerelor, întrunite în ședința comuna, de a primi mesajul.

Nici o dispoziție constituțională nu prevede obligația supunerii acestui mesaj spre dezbatere Parlamentului.

De asemenea, întrucît art. 99 din Constituție prevede că numai decretele președintelui se contrasemnează de către primul-ministru, rezultă ca mesajul constituie un act politic exclusiv și unilateral al Președintelui României pe care Camerele, întrunite în ședința comuna, au, potrivit art. 62 alin. (2) lit. a) din Constituție, numai obligația de a-l "primi". De aceea organizarea dezbaterii mesajului cu participarea președintelui este în contradictie cu aceste prevederi.

Prin locul și rolul sau, derivat din alegerea directa de către popor - ceea ce îi conferă un grad echivalent de legitimitate cu Parlamentul, de asemenea ales direct -, Președintele României nu poate fi participant la o dezbatere parlamentară, deoarece aceasta ar insemna să-și angajeze răspunderea politica, ceea ce este contrar poziției sale constituționale, situându-l într-o situație similară cu aceea a Guvernului care, potrivit art. 108 alin. (1) din Constituție, răspunde politic în fața Parlamentului.

Primirea mesajului de către Camerele reunite constituie o modalitate a colaborării celor două autorități alese prin vot direct - Parlamentul și Președintele României - constind în aducerea la cunoștința parlamentarilor a opiniilor președintelui cu privire la principalele probleme politice ale națiunii. De aceea, după primirea mesajului de către Camere, aspecte ce alcătuiesc conținutul sau ar putea face obiectul unei dezbateri, dar ca o problemă separată. Nimic nu poate împiedica Parlamentul, în calitate de organ reprezentativ suprem al poporului român, potrivit art. 58 alin. (1) din Constituție, sa dezbata o problemă prevăzută în mesajul pe care l-a primit și chiar sa adopte o măsura pe baza acestei dezbateri. Aceasta este însă un alt aspect, ulterior și subsecvent primirii mesajului, fără participarea președintelui, nemaiconstituind expresia unei obligații constituționale, ca aceea a primirii mesajului, prevăzută de art. 62 alin. (2) lit. a) din Constituție, ci exercitarea unei prerogative proprii, caracteristice activității parlamentare. Obiectul și scopul unei asemenea dezbateri nu ar putea fi respingerea mesajului, deoarece "a primi" - asa cum prevede art. 62 alin. (2) lit. a) din Constituție - nu poate fi confundat cu "a respinge". De aceea dezbaterea ar putea urmări exclusiv exprimarea opiniei parlamentarilor în legătură cu problema aflată în discuție și, după caz, adoptarea, în mod corespunzător, unei sau unor măsuri.

Fața de cele arătate, rezultă ca textul art. 7 alin. 1 din regulament, care se referă la "prezentarea și dezbaterea" mesajului, întrucît reuneste doua aspecte ce nu pot fi decît distincte, este, în ceea ce privește obligația dezbaterii, neconstitutional. El vine în conflict nu cu dreptul la mesaj, consacrat de art. 88 din Constituție, ci cu prevederile art. 62 alin. (2) lit. a) din Constituție, care instituie obligația Camerelor de "a primi" mesajul.

În afară însă de art. 88, Constituția se referă expres la mesaj și în cuprinsul dispozițiilor art. 92 alin. (3), referitor la aducerea la cunoștința Parlamentului a măsurilor luate pentru respingerea unei agresiuni. În aceasta situație, ținând seama de atribuțiile constituționale ale Parlamentului prevăzute la art. 62 alin. (2) lit. c) și d) din Constituție și de faptul ca mesajul are ca obiect o decizie adoptată, prezentarea și dezbaterea acestuia nu pot fi decît concomitente, asa cum se prevede la art. 7 alin. 1 din regulament.

În concluzie, având în vedere prevederile art. 144 lit. b) din Constituție, ale Regulamentului ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului și ale Legii nr. 47/1992, cu majoritate de voturi.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE

1. Prevederea de la art. 7 alin. 1 din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, referitoare la obligativitatea dezbaterii mesajelor prezentate de Președintele României, este neconstitutionala, cu excepția situațiilor la care se referă art. 92 alin. (3) din Constituție.

2. Prezenta decizie se comunică celor două Camere ale Parlamentului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterea a avut loc la data de 30 septembrie 1994 și la ea au participat Vasile Gionea, președinte, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Ion Filipescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Bucur Vasilescu și Victor Dan Zlatescu, judecători.

p. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
Florin Bucur Vasilescu Magistrat-asistent,
Florentina Geangu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.