Decizia nr. 160/1999

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 136 alin. (1) din Codul muncii, ridicată de Maria Chiriac în Dosarul nr. 255/1999 al Tribunalului Iași.

La apelul nominal Consiliul Local al Comunei Tutora este reprezentat de consilier juridic Mihaela Adriana Fonocu. Lipsesc celelalte părți, și anume Maria Chiriac și Direcția generală a finanțelor publice și controlului financiar de stat - Trezoreria Iași, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Consiliului Local al Comunei Tutora considera ca excepția de neconstituționalitate este inadmisibila, deoarece autoarea acesteia, lăsând să se judece procesul de către instanța de fond, fără a ridica excepția, se supune autorității lucrului judecat. Neatacând sentinta, creditoarea, autoare a excepției, a considerat-o legală și temeinica și, implicit, a considerat ca art. 136 din Codul muncii, în temeiul căruia au fost acordate drepturile bănești solicitate, este constituțional. Se apreciază, de asemenea, ca, prin invocarea excepției de neconstituționalitate în fața instanței de apel, creditoarea apelantă își contesta titlul executoriu pe baza căruia a formulat cererea de înființare și validare a popririi.

Reprezentantul Ministerului Public solicita admiterea excepției, deoarece considera ca art. 136 alin. (1) din Codul muncii este abrogat prin efectul art. 150 alin. (1) din Constituție, fiind contrar prevederilor constituționale ale art. 38 privind dreptul la munca.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 28 aprilie 1999, pronunțată în Dosarul nr. 255/1999, Tribunalul Iași a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 136 alin. (1) din Codul muncii, ridicată de Maria Chiriac. Excepția a fost invocată cu ocazia judecării apelului introdus împotriva Sentinței civile nr. 12.570 din 11 septembrie 1998, prin care Judecătoria Iași a respins cererea de înființare și validare a popririi, formulată de autoarea excepției, în temeiul art. 136 din Codul muncii.

Autorul excepției susține ca dispozițiile art. 136 din Codul muncii "trebuie considerate desuete sub aspectul lor restrictiv, în raport cu prevederile constituționale care garantează dreptul persoanei vătămate la repararea pagubei atunci când, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea la timp a unei cereri, este indreptatita să obțină recunoașterea dreptului pretins".

Exprimandu-și opinia, instanța de judecată apreciază ca, în măsura în care excepția vizează dispozițiile alin. (2) și (3) ale art. 136 din Codul muncii, este inadmisibila, deoarece acestea nu sunt pertinente în soluționarea cauzei. În consecința, în temeiul

art. 23 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată, instanța de judecată a respins excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții. În ceea ce privește însă alin. (1) al aceluiași articol, instanța considera ca acesta este abrogat prin efectul art. 150 alin. (1) din Constituție, întrucât contravine legii fundamentale.

Potrivit

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

În punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților se apreciază ca excepția ridicată este nefondata, art. 136 alin. (1) din Codul muncii fiind constituțional, întrucât "cuprinde reglementarea specială în materie, specifică dreptului muncii, nefiind posibila aplicarea altor reguli, cum ar fi cele referitoare la despăgubirea integrală, care operează în materia dreptului civil". Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepția este neîntemeiată. Se arata că nu se poate retine încălcarea prevederilor art. 48 alin. (1) din Constituție prin art. 136 alin. (1) din Codul muncii, întrucât aceste prevederi constituționale nu au incidența asupra răspunderii patrimoniale a unității, reglementată de normele dreptului muncii. Textul de lege criticat, se arata în continuare, nu contravine nici prevederilor art. 38 din Constituție, "întrucât instituirea unei măsuri reparatorii, constând în reincadrarea în munca și acordarea unei despăgubiri ce reprezintă echivalentul banesc al prejudiciului cauzat persoanei încadrate în munca prin desfacerea nejustificată a contractului pe întreaga perioadă în care a fost privată de posibilitatea de a munci, constituie o garanție a dreptului la munca și o măsura de protecție socială a muncii". Nici abrogarea prin art. 150 alin. (1) din Constituție nu se poate susține, deoarece, în opinia Guvernului, textul de lege criticat, deși este anterior Constituției, nu contravine dispozițiilor și principiilor acesteia.

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, concluziile scrise, depuse de autoarea excepției, punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale atacate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , retine următoarele:

I. Potrivit art. 144 lit. c) din Constituție și

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Prin Încheierea din 28 aprilie 1999, pronunțată în Dosarul nr. 255/1999, Tribunalul Iași a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 136 alin. (1) din Codul muncii (adoptat prin Legea nr. 10 din 23 noiembrie 1972 ), care au următorul cuprins: "În caz de anulare a desfacerii contractului de muncă, unitatea este obligată sa reincadreze în funcția avută pe cel căruia i s-a desfăcut contractul în mod nejustificat și să-i plătească pe timpul cat a fost lipsit de salariu din aceasta cauza o despăgubire calculată pe baza salariului sau mediu realizat în ultimele 3 luni anterioare desfacerii contractului de muncă." Din analiza concluziilor scrise, depuse în motivarea excepției de neconstituționalitate, rezultă însă ca, în realitate, aceasta vizează doar teza finala a alin. (1) al art. 136 din Codul muncii, care se referă la modul de calcul al despăgubirilor cuvenite salariatului reintegrat în munca ca urmare a anulării desfacerii contractului de muncă. Ca urmare, Curtea Constituțională se va pronunța numai asupra acestor dispoziții legale, iar nu și asupra dispozițiilor cuprinse în teza întâi a alin. (1) al art. 136 din Codul muncii.

II. Examinând în continuare legalitatea sesizării în baza dispozițiilor tezei finale a

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, care limitează controlul de constituționalitate exclusiv la dispozițiile legale "de care depinde soluționarea cauzei", Curtea constata ca dispozițiile art. 136 alin. (1) teza finala din Codul muncii sunt pertinente pentru soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești, sesizată cu apelul declarat împotriva sentinței prin care se respinsese cererea de înființare și validare a popririi, în executarea obligației de plată a despăgubirilor. Este adevărat ca în cadrul procedurilor de executare nu mai pot fi formulate cereri cu privire la fondul litigiului, care a fost soluționat prin hotărârea judecătorească, devenită titlu executoriu, în baza căreia se realizează executarea. Dar în speta instanța de fond, care a soluționat definitiv și irevocabil plângerea împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă, nu a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite, dispunând doar anularea deciziei de desfacere a contractului de muncă, reintegrarea salariatului și plata despăgubirilor pe perioada de la data desfacerii contractului de muncă până la data reintegrarii efective a salariatului. Într-o atare situație, stabilirea cuantumului exact al despăgubirilor datorate revine instanței de executare, care, prin urmare, trebuie să decidă dacă sunt sau nu aplicabile dispozițiile tezei finale a art. 136 alin. (1) din Codul muncii, potrivit cărora calcularea despăgubirilor se face pe baza salariului mediu realizat în ultimele 3 luni anterioare desfacerii contractului de muncă.

III. Analizând conținutul excepției de neconstituționalitate, Curtea constata că nu poate fi primită susținerea autorului excepției referitoare la faptul ca prin dispozițiile art. 136 alin. (1) teza finala din Codul muncii se încalcă art. 48 din Constituție, conform căruia persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este indreptatita să obțină recunoașterea dreptului pretins, anularea actului și repararea pagubei. Într-adevăr, aceste prevederi constituționale au în vedere îndeplinirea, printre altele, a dublei condiții ca vătămarea sa fi fost cauzată de o autoritate publică, prin intermediul unui act administrativ. În speta însă primăria nu a acționat în calitate de autoritate publică, ci în cea de angajator, deci de parte în cadrul contractului de muncă, iar decizia desfacerii contractului de muncă nu este un act administrativ, ci un act de dreptul muncii.

Pe de altă parte, Curtea Constituțională retine ca, potrivit art. 38 alin. (1) teza întâi din Constituție, "Dreptul la munca nu poate fi îngrădit". Aceste dispoziții sunt cuprinse în titlul II al Constituției, intitulat "Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale".

Având în vedere prevederile constituționale ale art. 11 alin. (1), potrivit cărora "Statul român se obliga sa îndeplinească întocmai și cu buna-credința obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte", precum și ale art. 20 alin. (1), în temeiul cărora "Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte", Curtea retine, de asemenea, ca România este semnatara a mai multor acte internaționale care recunosc și garantează dreptul la munca. Astfel, prin

Decretul nr. 212 din 31 octombrie 1974 , publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 146 din 20 noiembrie 1974, a fost ratificat Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, adoptat de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 16 decembrie 1966. Potrivit art. 6 pct. 1 din acest act internațional "Statele părți la prezentul pact recunosc dreptul la munca, ce cuprinde dreptul pe care îl are orice persoană de a obține posibilitatea să-și câștige existenta printr-o munca liber aleasă sau acceptată, și vor lua măsuri potrivite pentru garantarea acestui drept". În plus, prin art. 7 din același act internațional, statele părți "recunosc dreptul pe care îl are orice persoană de a se bucura de condiții de muncă juste [...] ", drept care trebuie să asigure, printre altele, dar îndeosebi "remunerația". Tot astfel, prin Legea nr. 74 din 3 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999, a fost ratificată Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996. Conform art. 1 pct. 2 din Carta socială europeană revizuită, "În vederea exercitării efective a dreptului la munca, părțile se angajează: [...] 2. sa protejeze de o maniera eficienta dreptul lucrătorului de a-și câștiga existenta printr-o munca liber întreprinsă".

În raport cu dispozițiile reproduse ale art. 38 alin. (1) teza întâi din Constituție și în lumina prevederilor internaționale menționate, Curtea constata ca sunt neconstituționale prevederile tezei finale a art. 136 alin. (1) din Codul muncii, referitoare la limitarea despăgubirii cuvenite salariatului la o sumă calculată pe baza salariului mediu realizat în ultimele 3 luni anterioare desfacerii nelegale a contractului de muncă.

În speta, este stabilit prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă ca dreptul la munca al autorului excepției a fost încălcat prin desfacerea nelegală a contractului de muncă de către primărie și ca deci persoana angajata a fost lipsită astfel, printr-un act injust al angajatorului, de încasarea salariului. Salariul reprezintă, neîndoielnic, scopul principal al exercitării dreptului la munca. Aceasta determina consecința ca, pentru perioada în care un salariat a fost împiedicat printr-o măsura nelegală să își îndeplinească obligațiile prevăzute în contractul de muncă și, corelativ, să își primească salariul ce i s-ar fi cuvenit pentru munca pe care ar fi prestat-o dacă nu i-ar fi fost încălcat de către angajator dreptul la munca, acest salariat are dreptul de a beneficia de o despăgubire echivalenta cu totalul sumelor de bani pe care le-ar fi primit dacă nu s-ar fi luat de către angajator măsura nelegală de îndepărtare din munca.

Limitarea la o sumă comensurata pe baza unor criterii artificiale a despăgubirii acordate în cazul reintegrarii în munca a celui căruia i s-a desfăcut contractul de muncă în mod nejustificat constituie, de altfel, o derogare de la regula generală de drept al muncii, stabilită prin art. 111 alin. (1) din Codul muncii, conform căruia: "Unitatea este obligată, în condițiile legii, sa despăgubească persoana încadrată în munca, în situația în care aceasta a suferit, din culpa unității, un prejudiciu în timpul îndeplinirii îndatoririlor de muncă sau în legătură cu serviciul." Asa fiind, dispozițiile art. 136 alin. (1) teza finala din Codul muncii sunt neconstituționale și prin raportare la prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări,". Și aceasta întrucât se afla în situații egale salariații cărora li s-a creat un prejudiciu prin desfacerea nelegală, din culpa unității, a contractului de muncă, adică salariații aflați în ipoteza reglementată prin art. 136 alin. (1) teza finala din Codul muncii, precum și salariații cărora li s-a creat un prejudiciu prin vreo alta fapta culpabilă a angajatorului decât desfacerea nelegală a contractului de muncă, adică salariații aflați în ipoteza reglementată prin art. 111 alin. (1) din Codul muncii. De aceea, în vederea respectării principiului constituțional stabilit prin art. 16 alin. (1) din legea fundamentală, este necesară, pentru toate aceste situații, instituirea unui tratament juridic nediscriminatoriu, care presupune aplicarea regulii generale cuprinse în art. 111 alin. (1) din Codul muncii.

Fața de cele arătate în privinta neconstitutionalitatii

art. 136 alin. (1) teza finala din Codul muncii, adoptat prin Legea nr. 10 din 23 noiembrie 1972 , adică anterior adoptării Constituției, rezultă ca sunt incidente dispozițiile art. 150 alin. (1) din legea fundamentală, conform cărora "Legile și toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin prezentei Constituții,", cu consecința constatării, pe aceasta cale, ca prevederile legale menționate nu mai sunt în vigoare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 150 alin. (1) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA,

În numele legii

DECIDE:

Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Maria Chiriac în Dosarul nr. 255/1999 al Tribunalului Iași și constata ca sunt contrare Constituției și, în consecința, nu mai sunt în vigoare, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, dispozițiile tezei finale a art. 136 alin. (1) din Codul muncii, conform cărora despăgubirea cuvenită salariatului reincadrat în funcția avută, ca urmare a anulării desfacerii contractului de muncă, este "calculată pe baza salariului sau mediu realizat în ultimele 3 luni anterioare desfacerii contractului de muncă".

Definitivă și obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Pronunțată în ședința publică din data de 19 octombrie 1999.