HG nr. 978/1994
privind menținerea consumului de gaze naturale la unele societăți comerciale din afară sferei de activitate a Ministerului Industriilor
prezumat în vigoare
Guvernul României hotărăște:
Articolul 1
Se aprobă funcționarea în continuare pe gaze naturale a agenților economici prevăzuți în anexa nr. 1, până la realizarea lucrărilor necesare trecerii la consumul de combustibili lichizi, dar nu mai târziu de 31 decembrie 1997.
Articolul 2
Se exceptează de la prevederile art. 2 și 3 ale Hotărârii Guvernului nr. 618/1992 privind trecerea de pe gaze naturale pe combustibil lichid a unor consumatori industriali din afara sferei de activitate a Ministerului Industriilor agenții economici nominalizați în anexa nr. 2.
Articolul 3
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU NICOLAE VĂCĂROIU Contrasemnează: Ministrul industriilor, Dumitru Popescu p. Ministrul transporturilor, Șerban Mihăilescu, secretar de stat Ministrul agriculturii și alimentației, Valeriu Tabără Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu București, 29 decembrie 1994. Nr. 978
Anexa 1 SITUAȚIA
receptorilor de gaze naturale care vor trece eșalonat
la consum de combustibil lichid până la data de 31 decembrie 1997
Nr. crt.
Departamentul/ Agentul economic
Denumirea receptorilor și caracteristicile tehnice
Debit instalat Nmc/h
Termen de trecere pe consum de combustibil lichid
Observații
0
1
2
3
4
5
Ministerul Agriculturii și Alimentației
1.
Societatea Comercială "Solaris" - S.A.
- 1 cazan IPROM de 6,5 t/h și 680 Nmc/h
680
31.12.1996
2.
Societatea Comercială "Țigarete" - S.A.
- 2 cazane BW de 3t/h și 300 Nmc/h fiecare (din care unul în rezervă rece)
795
31.10.1995
1 cazan BW va funcționa cu 10% gaze pentru pornire și suport de flacără
- 3 cazane Metalica PBL de 0,4 Gcal/h și 65 Nmc/h fiecare
3.
Societatea Comercială "Bere Rahova" - S.A. București
- 1 cazan BW de 10 t/h și 600 Nmc/h
1.280
31.03.1995
Cazanul BW de 10t va funcționa cu 10% gaze pentru pornire și suport de flacără
- cazan Sultzer de 10 t/h și 690 Nmc/h
4.
Societatea Comercială "Ulcom" - S.A. Slobozia
- 3 cazane CR II de 10 t și 1.000 Nmc/h fiecare (din care unul în rezervă rece)
3.000
31.03.1995
5.
Societatea Comercială "Pescip" - S.A. Bucecea
- 3 cazane Metalica PAG 25 de 0,4 Gcal/h și 140 Nmc/h fiecare (din care unul în rezervă rece)
420
31.12.1997
6.
Societatea Comercială "Nectar" - S.A. Pașcani
- 4 cazane abur tip 10 de 30 t/h și 2.310 Nmc/h fiecare
9.956
31.12.1997
Cazanul CR 16 de 10 t/h va funcționa cu 10% gaze pentru pornire și suport de flacără
- 1 cazan CR 16 de 10 t/h și 716 Nmc/h
7.
Societatea Comercială "Beral-Bac" - S.A. Bacău
- 2 cazane CR 9 de 10 t/h și 890 Nmc/h fiecare
1.780
31.12.1996
8.
Societatea Comercială "Danubiana" - S.A. Roman
- 1 cazan CR 12 de 50 t/h și 4.173 Nmc/h
4.173
31.03.1996
9.
Societatea Comercială "Carpin" - S.A. Carei
- 1 cazan CR 9 de 10 t/h și 890 Nmc/h
890
31.10.1996
10.
Societatea Comercială "Vulturul" - S.A. Buzău
- 3 cazane ABA de 4 t/h și 330 Nmc/h fiecare
990
31.12.1997
Anexa 2 LISTA
agenților economici care se exceptează
de la prevederile art. 2 și 3 din
Hotărârea Guvernului nr. 618/1992
MINISTERUL AGRICULTURII ȘI ALIMENTAȚIEI
Județul
1.
Societatea Comercială "Bere Malț" - S.A.
Galați
2.
Societatea Comercială "Miorița" - S.A., Secția Fundeni
București
3.
Societatea Comercială "Bere Azuga" - S.A.
Prahova
4.
Societatea Comercială "Covalact" - S.A. Sfântu Gheorghe
Covasna
5.
Societatea Comercială "Indcarf" - S.A. Pitești
Argeș
6.
Societatea Comercială "Aecipsa" - S.A. Independența
Galați
7.
Societatea Comercială "Hațegana" - S.A.
Hunedoara
8.
Societatea Comercială "Industria Laptelui" - S.A. Arad
Arad
9.
Societatea Comercială "Sere" - S.A. Timișoara
Timiș
10.
Societatea Comercială "Amylon" - S.A.
Sibiu
11.
Societatea Comercială "Bere Malț" - S.A. Bistrița
Bistrița-Năsăud
12.
Societatea Comercială "Samcarn" - S.A. Satu Mare
Satu Mare
13.
Societatea Comercială "Danubiana" - S.A. Roman
Bacău
14.
Societatea Comercială "Zahăr" - S.A. Bod
Brașov
15.
Societatea Comercială "Fravil" - S.A. Râmnicu Vâlcea
Vâlcea
16.
Societatea Comercială "Suinprod" - S.A. Palota
Bihor
17.
Societatea Comercială "Avicola" - S.A. Salonta
Bihor
18.
Complexul avicol Ciumeghiu
Bihor
19.
Societatea Comercială "Teiuș" - S.A.
Alba
20.
Societatea Comercială "Sascut" - S.A.
Bacău
21.
Societatea Comercială "Zalec" - S.A. Lechința
Bistrița-Năsăud
22.
Societatea Comercială "Aurora" - S.A. Brașov
Brașov
23.
Societatea Comercială "Sere" - S.A. Codlea
Brașov
24.
Societatea Comercială "Ulvex" - S.A. Buzău
Buzău
25.
Societatea Comercială "Centrala Termică Câmpiaser" - S.A. Câmpia Turzii
Cluj
26.
Societatea Comercială "Avicola Florești" - S.A.
Cluj
27.
Societatea Comercială "Avicola Cluj" - S.A. Gilău
Cluj
28.
Societatea Comercială "Casalco" - S.A. Sfântu Gheorghe
Covasna
29.
Societatea Comercială "Avicola Titu" - S.A. Lungulețu
Dâmbovița
30.
Societatea Comercială "Avicola Galați"- S.A.
Galați
31.
Societatea Comercială "Haber" - S.A. Hațeg
Hunedoara
32.
Societatea Comercială "Asociația Sere" - S.A. Sântandrei
Hunedoara
33.
Societatea Comercială "Zahăr Cristal" - S.A. Urziceni
Ialomița
34.
Societatea Comercială "Unirea" - S.A. Iași
Iași
35.
Societatea Comercială "Avicola" - S.A. Baia Mare
Maramureș
36.
Societatea Comercială "Maralact" - S.A. Baia Mare
Maramureș
37.
Societatea Comercială "Zamur" - S.A. Târgu Mureș
Mureș
38.
Societatea Comercială "Zahăr" - S.A. Luduș
Mureș
39.
Societatea Comercială "Zahăr" - S.A. Drăgănești-Olt
Olt
40.
Societatea Comercială "Zahăr" - S.A. Carei
Satu Mare
41.
Societatea Comercială "Nutrisam" - S.A. Satu Mare
Satu Mare
42.
Societatea Comercială "Duser" - S.A. Dumbrăveni
Sibiu
43.
Societatea Comercială "Fructus" - S.A. Timișoara
Timiș
44.
Societatea Comercială "Excelent" - S.A. București
București
45.
Societatea Comercială "Muntenia" - S.A. București
București
46.
Societatea Comercială "Zagna" - S.A. Vădeni
Brăila
MINISTERUL TRANSPORTURILOR Județul
1.
Societatea Comercială "Apcarom" - S.A. Buzău
Buzău
2.
Societatea Comercială "I.M.M.R." - S.A. Simeria
Hunedoara
3.
Societatea Comercială "Uzina Mecanică de Material Rulant Triaj" București (REVAMAR C.F.R. - B.T.- S.A.)
București
UCECOM Județul
1.
Societatea Cooperativă Meșteșugărească "Arcotin" Curtea de Argeș
Argeș
2.
Cooperativa Meșteșugărească "Arta Populară" Brăila (Cartier Viziru III)
Brăila
3.
Cooperativa Meșteșugărească "Cauciucul" Deva
Hunedoara
4.
Societatea Comercială Cooperatistă pe Acțiuni "Tehnometalica" București
București
CENTROCOOP
1.
Întreprinderea "Produse Alimentare" Târgoviște, Secția Brănești
Dâmbovița
2.
Societatea Comercială "Ircoop" - S.A. Sibiu
Sibi
----------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.