Ordinul nr. 254/2000
privind aprobarea Nomenclatorului de specialități medicale și farmaceutice, supraspecializări și competențe pentru rețeaua de asistență medicală
prezumat în vigoare
Ministru de stat, ministrul sănătății,
având în vedere Referatul Direcției resurse umane și formare profesională nr. GH.2.618/2000 și propunerea Colegiului Medicilor din România,
în temeiul dispozițiilor
art. 2 pct. 17 din Hotărârea Guvernului nr. 244/1997
privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,
emite următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă Nomenclatorul de specialități medicale și farmaceutice, supraspecializări și competențe pentru rețeaua de asistență medicală, cuprins în anexele nr. 1-8 care fac parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Specialitățile și competențele obținute anterior prezentului ordin rămân în vigoare.
Articolul 3
Medicii specialiști și primari care își mențin specialitatea de medicină generală pot obține supraspecializările și competentele prevăzute pentru specialitatea medicină de familie.
Articolul 4
Absolvenții facultăților de medicină cu drept de liberă practică sunt medici de medicină generală.
Articolul 5
Direcția resurse umane și formare profesională va aduce la îndeplinire dispozițiile prezentului ordin.
Articolul 6
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministru de stat, ministrul sănătății, Hajdu Gabor
Anexa 1 A. SPECIALITĂȚI CLINICE
I. Specialități medicale Adulți ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. Denumirea Durata crt. specialității pregă- Supraspecializări Competențe tirii ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 0 1 2 3 4 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Medicină internă 5 ani - medicină transfu- - ecografie generală zională - ecocardiografie - diabetologie generală - ecografie vasculară - endoscopie digestivă diagnostică - dializa acută - explorări funcționale respiratorii speciale 2. Cardiologie 6 ani - cardiologie - cardiologie invazivă pediatrică și intervențională - cardiologie de - ecocardiografie transplant specială - ecografie vasculară - electrofiziologie și stimulatoare cardiace 3. Gastroenterologie 5 ani - hepatologie - ecografie abdominală intervențională - endoscopie digestivă diagnostică și terapeutică 4. Hematologie 5 ani - transplant medular - ecografie generală - medicina transfu- - hematologie de zională laborator 5. Nefrologie 5 ani - nefrologie de - ecografie generală transplant 6. Pneumologie 5 ani - endoscopie bronșică - explorări funcționale respiratorii speciale 7. Reumatologie 5 ani - ecografie generală - ecodiagnostic mio- entezo- osteo-articular - electromiografie 8. Endocrinologie 5 ani - diabetologie - ecografie endocrină - sexologie 9. Dermato- 5 ani - laser în dermatologie venerologie - dermato-cosmetologie - dermatoscopie 10. Oncologie 5 ani - ecografie generală medicală - endoscopie digestivă diagnostică - endoscopie bronșică 11. Boli infecțioase 5 ani - boli tropicale - dializa acută - parazitologie - ecografie generală clinică 12. Neurologie 5 ani - neurofiziologie (EEG, EMG, PEC) - ultrasonografie Doppler cerebrală - neuroimagistica - neurologie intervențională 13. Psihiatrie 5 ani - psihoterapie - neurofiziologie (EEG, EMG, PEC) - psihogeriatrie - tratamentul toxicomaniilor 14. Recuperare, 5 ani - reinserție - ecografie generală medicină fizică socioprofesională - ecodiagnostic și balneologie mio- entezo- osteo-articular - electromiografie 15. Medicina muncii 5 ani - reinserție - ecografie generală socioprofesională - explorări funcționale respiratorii speciale 16. Medicină sportivă 5 ani - ecografie generală - ecodiagnostic mio- entezo- osteo-articular 17. Diabet zaharat, 5 ani - ecografie generală nutriție și boli - dializă acută și metabolice cronica la diabetici - dializa peritoneală - ecografie vasculară 18. Geriatrie și 5 ani - reinserție - ecografie generală gerontologie socioprofesională - psihogeriatrie 19. Imunologie clinică 5 ani - imunologie și alergologie și alergologie pediatrică - imunologie de laborator 20. Radioterapie 5 ani - ecografie generală 21. Farmacologie 4 ani clinică 22. Medicină de 3 ani - medicină de - ecografie generală familie întreprindere - laborator clinic - planificare în ambulatoriu familială - sănătate comunitară - reinserție - urgențe prespitali- socioprofesională cești - medicină școlară 23. Genetică medicală 5 ani - ecografie generală - ecografie fetală 24. Medicina de 5 ani - traumatologie - ecografie generală urgență - urgențe pediatrice - ecocardiografie - endoscopie digestivă diagnostică - endoscopie bronșică 25. Expertiză medicală 4 ani - reinserție - ecografie generală a capacității socioprofesională de muncă ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Copii ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. Denumirea Durata crt. specialității pregă- Supraspecializări Competențe tirii ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 0 1 2 3 4 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Pediatrie 5 ani - diabetologie - ecocardiografie pediatrică generală - gastroenterologie - ecografie generală pediatrică - ecografie trans- - nefrologie fontanelara pediatrică - endoscopie digestivă - cardiologie diagnostică pediatrică - dializa acută - oncologie pediatrică - imunologie și alergologie pediatrică - pneumologie pediatrică 2. Neonatologie 5 ani - ecografie generală - ecografie transfontanelară 3. Neurologie 5 ani - genetică clinică - neurofiziologie pediatrică neurologică (EEG, EMG, PEC) - ultrasonografie Doppler cerebrală - neurologie intervențională - neuroimagistică 4. Psihiatrie 5 ani - psihoterapie - neurofiziologie pediatrică pediatrică (EEG, EMG, PEC) - genetică clinică psihiatrică - tratamentul toxicomaniilor ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── II. Specialități chirurgicale Adulți ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. Denumirea Durata crt. specialității pregă- Supraspecializări Competențe tirii ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 0 1 2 3 4 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Chirurgie generală 6 ani - chirurgie - chirurgie oncologică laparoscopică - chirurgie hepatică - ecografie generală și transplant - ecografie abdominală hepatic și intervențională - traumatologie - endoscopie digestivă toracică diagnostică și terapeutică - chirurgia esofagului 2. Chirurgie cardiacă 7 ani - chirurgie cardiacă - circulația extra- și a vaselor mari miniinvaziva corporeală - transplant cardiac - asistare mecanică - chirurgie cardiacă - balon aortic de a nou-născutului contrapulsatie și sugarului 3. Chirurgie 5 ani - microchirurgie - ecografie vasculară vasculară vasculară - flebologie - chirurgie vasculară de urgență - limfologie 4. Chirurgie toracică 6 ani - chirurgie - endoscopie bronșică esofagiană - chirurgie toraco- - transplant pulmonar scopica 5. Urologie 5 ani - transplant renal - dializa peritoneală - dializa acută și cronică - ecografie generală - litotriție extra- corporeală - chirurgie laparos- copică urologică 6. Chirurgie plastică 6 ani - chirurgie estetică și reparatorie - chirurgie plastică și reparatorie pediatrică 7. Neurochirurgie 7 ani - neurochirurgie - neurofiziologie funcțională (EEG, EMG, PEC) și stereotaxică - ultrasonografie Doppler cerebrală - neurochirurgie vasculară - chirurgie spinală 7. Neurochirurgie 7 ani - neurochirurgie - neurofiziologie 8. Otorinolaringo- 5 ani - chirurgie plastică - chirurgie endoscopică logie și reparatorie ORL ORL - chirurgie oncologică ORL - audiovestibulogie - foniatrie - cofochirurgie 9. Chirurgie 5 ani - chirurgie plastică maxilo-facială și reparatorie faciala 10. Oftalmologie 5 ani - chirurgie refrac- - ecografie oculo- tivă orbitara - chirurgie vitro- - electrofiziologie retiniană retiniană - chirurgie plastică - angiografie reti- orbito-palpebrală niana 11. Obstetrică- 5 ani - gineco-oncologie - colposcopie ginecologie - fertilizare în - chirurgie endosco- vitro pica ginecologica - ginecologie - chirurgie laparo- pediatrică scopica ginecologica - planificare - ecografie gineco- familială logica - ginecologie endocrinologica 12. Ortopedie 6 ani - chirurgia mâinii - chirurgie artro- și traumatologie - chirurgie spinală scopică - traumatologie - chiropractică sportivă 13. Anestezie și 5 ani - medicina transfu- - circulație extra- terapie intensiva zională corporeală intra- - ATI în chirurgia operatorie cardiovasculară - dializa acută - ATI a bolnavului - ecocardiografie transplantat generală și specială - asistarea mecanică a circulației - terapia durerii - ecografie generală - bronhoscopie - endoscopie diges- tiva ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Copii ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. Denumirea Durata crt. specialității pregă- Supraspecializări Competențe tirii ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 0 1 2 3 4 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Chirurgie pedia- 6 ani - transplant de - chirurgie laparo- trică organe la copil scopica - ecografie generală - ecografie abdominală interventionala - endoscopie digestivă diagnostica și terapeutică - dializa acută și cronica - dializa peritoneală - litotritie ultra- sonică - endourologie - chirurgie toraco- scopică 2. Ortopedie pedia- 6 ani - chirurgia mâinii - chirurgie artro- trică - chirurgie spinală scopică ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── B. SPECIALITĂȚI PARACLINICE ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. Denumirea Durata crt. specialității pregă- Supraspecializări Competențe tirii ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 0 1 2 3 4 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Radiologie - 5 ani - neuroimagistica - CT imagistică - imagistică - ecografie generală medicală pediatrică - IRM - radiologie inter- vențională 2. Medicina nucleară 4 ani - ecografie generală - tomografie cu emisie de pozitroni 3. Anatomie pato- 5 ani - neuropatologie - imunopatologie și logica - hematopatologie imunohistopatologie - dermatopatologie - microscopie electro- nica - biologie și pato- logie moleculara 4. Medicina legală 5 ani 5. Medicina de 5 ani - medicina transfu- - tehnici de imuno- laborator zională citologie - toxicologie de - tehnici de citoge- laborator netica - tehnici de biologie moleculara - microscopie electro- nică 6. Epidemiologie 4 ani 7. Igienă 4 ani 8. Sănătate publică 4 ani - management financiar și management ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── C. SPECIALITĂȚI STOMATOLOGICE ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. Denumirea Durata crt. specialității pregă- Supraspecializări Competențe tirii ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 0 1 2 3 4 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Stomatologie gene- 2 ani - endodontie - radiodiagnostic rală - parodontologie maxilo-dentar - protetica dentară - implantologie dentară - chirurgie orală - laser-terapie - pedodontie stomatologica - ocluzologie - stomatologie preventivă 2. Ortodonție 3 ani - pedodontie - radiodiagnostic maxilo-dentar 3. Chirurgie 5 ani - chirurgie plastică maxilo-facială și reparatorie facială ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── D. SPECIALITĂȚI FARMACEUTICE ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. Denumirea Durata crt. specialității pregă- Supraspecializări Competențe tirii ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 0 1 2 3 4 ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Farmacie generală 2 ani 2. Farmacie clinică 3 ani 3. Laborator farma- 3 ani - farmacologie și ceutic toxicologie experimentală 4. Industrie farma- 3 ani ceutică și cosmetică ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Anexa 2 A DOUA SPECIALITATE
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Specialitatea principală A doua specialitate ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Medicină internă - Cardiologie - Gastroenterologie - Hematologie - Nefrologie - Pneumologie - Reumatologie - Endocrinologie - Oncologie medicală - Recuperare, medicina fizica și balneologie - Medicina muncii - Medicină sportivă - Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice - Geriatrie și gerontologie - Imunologie clinică și alergologie - Genetică medicală Reumatologie - Recuperare, medicina fizica și balneologie Recuperare, medicina fizica și - Reumatologie balneologie Endocrinologie - Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice Diabet zaharat, nutriție și - Endocrinologie boli metabolice Oncologie medicală - Radioterapie Radioterapie - Oncologie medicală Neurologie - Psihiatrie Psihiatrie - Neurologie Pediatrie - Neonatologie - Nefrologie Neonatologie - Pediatrie Neurologie pediatrică - Psihiatrie pediatrică Psihiatrie pediatrică - Neurologie pediatrică ATI - Medicina de urgență Chirurgie generală - Chirurgie toracică - Urologie - Chirurgie vasculară Chirurgie cardiacă și a vaselor mari - Chirurgie vasculară - Chirurgie toracică Chirurgie toracică - Chirurgie cardiacă și a vaselor mari Chirurgie vasculară - Chirurgie cardiacă și a vaselor mari Radiologie - imagistica medicală - Medicina nucleară Medicina nucleară - Radiologie - imagistică medicală Anatomie patologică - Medicină legală Medicina legală - Anatomie patologică Epidemiologie - Igiena - Sănătate publică Igienă - Epidemiologie - Sănătate publică Sănătate publică - Epidemiologie - Igienă Stomatologie generală - Ortodonție - Chirurgie maxilo-facială Ortodonție - Stomatologie generală ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Anexa 3 SPECIALITĂȚI PRINCIPALE
a căror denumire se modifică ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Vechiul nomenclator Noul nomenclator ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Hematologie și hemobiologie Hematologie Pneumoftiziologie Pneumologie Oncologie generală și chimioterapie Oncologie medicală Balneologie și recuperare medicală Recuperare, medicină fizică și balneologie Diabet, boli de nutriție și Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice metabolice Alergologie și imunologie Imunologie clinică și alergologie Medicină generală Medicină de familie Genetică medicală și patologie Genetică medicală genetică Radiodiagnostic Radiologie - imagistică medicală Laborator clinic, biochimie, Medicina de laborator microbiologie, parazitologie, hematologie Chirurgie buco-maxilo-facială Chirurgie maxilo-facială ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ■ Medicii rezidenți, specialiști și primari, confirmați în specialitățile a căror denumire se modifică, își pot păstra vechea specialitate sau pot solicita noua specialitate prevăzută în nomenclator. ■ Specialitatea Chirurgie maxilo-facială este cuprinsă în grupa specialităților clinice chirurgicale și în grupa stomatologie. ■ Medicilor specialiști și primari pneumologi care desfășoară activitate în unități medicale de îngrijire, supraveghere și tratament al tuberculozei li se mențin sporurile la salarii prevăzute de legislația în vigoare. ■ a) Medicii rezidenți aflați în pregătire în specialitatea Medicina generală devin rezidenți în specialitatea Medicina de familie. b) Medicii specialiști și primari, confirmați în specialitatea Medicina generală, pot deveni, la cerere, specialiști, respectiv primari, în specialitatea Medicina de familie sau își pot menține vechea specialitate. ■ Medicii specialiști și primari de medicina generală din serviciile de ambulanta județene și al municipiului București, precum și cei din serviciile de urgență din spitale, policlinici și din centrele rurale de sănătate cu activitate în ambulatoriu, încadrați în aceste unități de minimum 5 ani, pot obține cea de-a doua specialitate în medicina de urgență, pe baza de examen de medic specialist în medicina de urgență. ■ Medicii de medicina generală din serviciile de ambulanta județene și al municipiului București, precum și cei din serviciile de urgență din spitale, policlinici și din centrele rurale de sănătate cu activitate în ambulatoriu pot obține competenta în urgente prespitalicești.
Anexa 4 SPECIALITĂȚI PRINCIPALE
a căror perioadă de pregătire se modifică ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Durata prevăzută Durata prevăzută Specialitatea în vechiul în noul nomenclator nomenclator ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Cardiologie 5 ani 6 ani Medicina muncii 4 ani 5 ani Geriatrie și gerontologie 4 ani 5 ani Radioterapie 4 ani 5 ani Medicina sportiva 4 ani 5 ani Medicina de urgență 3 ani 5 ani Neonatologie 4 ani 5 ani Chirurgie generală 5 ani 6 ani Chirurgie toracică 5 ani 6 ani Chirurgie plastica și reparatorie 5 ani 6 ani Ortopedie-traumatologie 5 ani 6 ani Chirurgie pediatrică 5 ani 6 ani Ortopedie pediatrică 5 ani 6 ani Medicina de laborator 4 ani 5 ani Medicina legală 4 ani 5 ani Anatomie patologică 4 ani 5 ani ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Anexa 5 SPECIALITĂȚI PRINCIPALE
create ca urmare a alinierii la nomenclatorul european ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Vechiul nomenclator Noul nomenclator ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Chirurgie cardiovasculară Chirurgie cardiacă și a vaselor mari Chirurgie vasculară Chirurgie și ortopedie infantilă Chirurgie pediatrică Ortopedie pediatrică ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Medicii rezidenți confirmați în specialitatea Chirurgie cardiovasculară, precum și cei confirmați în specialitatea Chirurgie și ortopedie infantila pot opta pentru continuarea pregătirii în perioada rezidențiatului în specialitatea în care au fost confirmați sau pentru continuarea pregătirii în perioada rezidențiatului în una dintre cele doua specialități create. În cazul în care aceștia doresc să își continue formarea în una dintre specialitățile create, în funcție de anul de rezidențiat în care se afla, își vor completa pregătirea în vederea confirmării în specialitatea pentru care au optat. Medicii specialiști confirmați în specialitatea Chirurgie cardiovasculară, precum și cei confirmați în specialitatea Chirurgie și ortopedie infantila pot susține examenul de medic primar, în funcție de opțiune, fie în specialitatea în care au fost confirmați, fie în una dintre specialitățile create, potrivit tematicii specialității respective.
Anexa 6 SPECIALITĂȚI
modificate ca urmare a lipsei de corespondent în nomenclatorul european ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Specialități prevăzute Specialități prevăzute în vechiul nomenclator în noul nomenclator ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Alergologie și imunologie Imunologie clinică și alergologie Igiena mediului, Igiena Igiena alimentară, Igiena școlară ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Medicii specialiști și primari, confirmați în specialitățile Alergologie și imunologie și Imunologie clinica, pot opta pentru menținerea specialității obținute sau pentru specialitatea Imunologie clinica și alergologie, urmând să își completeze pregătirea. 2. Specialitățile Igiena mediului, Igiena alimentației și Igiena școlară se asimilează specialității Igiena. Rezidenții aflați în pregătire în aceste specialități pot opta pentru continuarea pregătirii în specialitatea în care au fost confirmați sau pentru continuarea rezidențiatului în specialitatea Igiena, situație în care, în funcție de anul de pregătire, își vor completa formarea pentru a fi confirmați în specialitatea pentru care au optat. Medicii specialiști și primari, confirmați în specialitățile Igiena mediului, Igiena alimentației și Igiena școlară, pot fi asimilați ca specialiști și primari în specialitatea Igiena, prin efectul prezentului ordin. La concursurile pentru ocuparea posturilor vacante din rețeaua sanitară, publicate în specialitățile create sau care au asimilat specialități, se pot prezenta atât medicii confirmați în specialitățile corespunzătoare, prevăzute în vechiul nomenclator, cât și cei confirmați în specialitățile pentru care au optat.
Anexa 7 SUPRASPECIALIZĂRI
Orice specialist confirmat într-o specialitate clinică poate obține următoarele supraspecializări:
- biostatistică și informatică medicală;
- toxicologie clinică;
- biostimulare laser;
- medicina aerospațială;
- medicina hiperbară;
- îngrijiri paleative.
Orice specialist poate obține supraspecializarea:
- biostatistica și informatica medicală.
Orice specialist confirmat într-o specializare chirurgicală, cu excepția specialității ATI, poate obține supraspecializările:
- laser în chirurgie;
- tehnici de microchirurgie vasculară;
- tehnici de neuromicrochirurgie.
Anexa 8 COMPETENȚE
Orice specialist poate obține următoarele competențe:
- strategii preventive;
- economie sanitară;
- promovarea sănătății și educație pentru sănătate;
- pedagogie medicală;
- managementul serviciilor de sănătate.
Orice specialist confirmat într-o specialitate clinică poate obține următoarele competențe:
- acupunctură;
- homeopatie;
- apifitoterapie.
--------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.