Convenția din 5 decembrie 1958
privind schimburile de publicații oficiale și documente guvernamentale între state
prezumat în vigoare
-----------
Convinsa fiind ca dezvoltarea schimburilor internaționale de publicații este indispensabila pentru libera circulație a ideilor și cunoștințelor între popoarele lumii,
Avînd în vedere importanța acordată schimbului internațional de publicații prin Actul constitutiv al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știința și Cultura,
Cunoscînd dispozițiile referitoare la schimburile de publicații oficiale care figurează în Convenția privind schimburile internaționale de documente oficiale și de publicații științifice și literare și în Convenția pentru asigurarea schimbului imediat al jurnalului oficial, precum și al analelor și documentelor parlamentare, încheiate la Bruxelles la 15 martie 1886, precum și în diverse acorduri regionale pentru schimbul de publicații,
Recunoscind necesitatea unei noi convenții internaționale privind schimburile de publicații oficiale și documente guvernamentale între state,
Fiind sesizată cu propuneri privind schimburile de publicații oficiale și documente guvernamentale între state, problema care constituie punctul 15.4.1 al ordinii de zi a sesiunii,
După ce a hotărît la cea de a noua sesiune a sa ca aceste propuneri vor forma obiectul unei reglementări internaționale pe calea adoptării unei convenții internaționale,
Adopta, în ziua de 3 decembrie 1958, prezenta Convenție.
*) Traducere.
Conferința generală a Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știința și Cultura, întrunită la Paris între 4 noiembrie și 5 decembrie 1958, în cea de a zecea sesiune a sa,
Articolul 1
Schimbul de publicații oficiale și de documente guvernamentale
Statele contractante își exprima voința de a face schimb cu publicațiile lor oficiale și documentele guvernamentale, pe bază de reciprocitate, în conformitate cu dispozițiile prezentei Convenții.
Articolul 2
Definitia publicațiilor oficiale și a documentelor guvernamentale
1. În sensul prezentei Convenții, sînt considerate publicații oficiale și documente guvernamentale, atunci cînd ele sînt editate din ordinul și pe cheltuiala unei autorități guvernamentale naționale: jurnalele oficiale, documentele, rapoartele și analele parlamentare, precum și alte texte legislative; publicațiile și rapoartele cu caracter administrativ emanind de la organismele guvernamentale cu caracter național, central, federal sau regional; bibliografiile naționale, repertoriile administrative, culegerile de legi, hotărîrile tribunalelor și alte publicații asupra cărora se va conveni să se facă schimb.
2. Cu toate acestea, în aplicarea prezentei Convenții este de competența statelor contractante să stabilească publicațiile oficiale și documentele guvernamentale care constituie obiect de schimb.
3. Prezenta Convenție nu se aplică documentelor confidențiale, circularelor și altor acte care nu au fost date publicității.
Articolul 3
Acorduri bilaterale
Ori de cîte ori vor considera indicat, statele contractante vor încheia acorduri bilaterale pentru punerea în aplicare a prezentei Convenții și pentru reglementarea problemelor de interes comun ridicate de aplicarea ei.
Articolul 4
Autoritățile naționale însărcinate cu schimburile
1. În fiecare stat contractant, serviciul național de schimb sau, în lipsa acestuia, autoritatea sau autoritățile centrale desemnate în acest scop, exercita funcțiile schimbului.
2. În fiecare stat contractant, autoritățile însărcinate cu schimburile sînt răspunzătoare de aplicarea prezentei Convenții și, dacă este cazul, a acordurilor bilaterale menționate în articolul 3. Fiecare stat va acorda serviciului sau național de schimb sau autorităților centrale însărcinate cu schimburile împuternicirile necesare pentru procurarea documentelor care urmează a fi schimbate și mijloace financiare suficiente pentru asigurarea schimburilor.
Articolul 5
Lista și numărul publicațiilor care urmează a fi schimbate
Lista și numărul publicațiilor oficiale și documentelor guvernamentale care uremeaza a fi schimbate sînt fixate de comun acord de către autoritățile statelor contractante însărcinate cu schimburile. Aceasta lista, precum și numărul publicațiilor oficiale și al documentelor guvernamentale care urmează a face obiectul schimbului, pot fi modificate prin înțelegere între autoritățile menționate.
Articolul 6
Modul de transmitere
Trimiterile se pot face direct către autoritățile însărcinate cu schimburile sau oricărui destinatar desemnat de aceste autorități. Modul de întocmire a borderourilor de trimitere poate fi fixat de comun acord de către autoritățile însărcinate cu schimburile.
Articolul 7
Cheltuielile de transport
În afară de cazul cînd exista o alta înțelegere, autoritatea însărcinată cu schimburile care efectuează trimiterea ia asupra sa cheltuielile de transport pînă la destinație; în ceea ce privește transporturile maritime însă, cheltuielile de ambalaj și de transport nu se plătesc decît pînă la vama portului de sosire.
Articolul 8
Tarifele și condițiile de expediere
Statele contractante iau toate măsurile necesare pentru ca autoritățile însărcinate cu schimburile sa beneficieze de tarifele în vigoare și de condițiile de expediție cele mai favorabile, oricare ar fi mijlocul de expediere ales: posta, transportul rutier și feroviar, transportul fluvial sau maritim, curierul sau expedierea pe cale aeriană.
Articolul 9
Înlesniri vamale și de alta natura
Fiecare stat contractant acorda autorităților însărcinate cu schimburile scutire de taxe vamale pentru obiectele importate și exportate în conformitate cu dispozițiile prezentei Convenții sau cu orice acord încheiat în scopul aplicării ei, precum și condițiile cele mai favorabile cu privire la formalitățile vamale și de alta natură.
Articolul 10
Coordonarea internationala a schimburilor
Spre a ajuta Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știința și Cultura să-și îndeplinească funcțiile ce îi sînt atribuite prin Actul sau constitutiv în ceea ce privește coordonarea internationala a schimburilor, statele contractante vor trimite Organizației rapoarte anuale asupra aplicării prezentei Convenții, precum și copii ale tuturor acordurilor bilaterale încheiate în conformitate cu dispozițiile articolului 3.
Articolul 11
Informații și studii
Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știința și Cultura publică informațiile date de statele contractante în conformitate cu dispozițiile articolului 10; ea întocmește și publică studii cu privire la aplicarea prezentei Convenții.
Articolul 12
Asistența UNESCO
1. Statele contractante pot recurge la concursul tehnic al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știința și Cultura în vederea soluționării oricărei probleme pe care ar ridica-o aplicarea prezentei Convenții. Organizația acorda aceasta asistența în limitele programului și posibilităților sale, în special pentru crearea și organizarea serviciilor naționale de schimb.
2. Organizația este imputernicita să facă din propria sa inițiativa propuneri în aceasta privinta statelor contractante.
Articolul 13
Raporturi față de acordurile anterioare
Prezenta Convenție nu afectează cu nimic obligațiile asumate anterior de către statele contractante pe baza unor acorduri internaționale. Ea nu va putea fi interpretată ca impunind o repetare a schimburilor efectuate pe baza acordurilor în vigoare.
Articolul 14
Limbile
Prezenta Convenție este întocmită în limbile engleza, franceza, rusa și spaniola, cele patru texte avînd aceeași valabilitate.
Articolul 15
Ratificarea și acceptarea
1. Prezenta Convenție va fi supusă spre ratificare sau acceptare statelor membre ale Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știința și Cultura, în conformitate cu procedurile constituționale respective.
2. Instrumentele de ratificare sau de acceptare vor fi depuse la Directorul general al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știința și Cultura.
Articolul 16
Aderarea
1. Prezenta Convenție este deschisă aderării oricărui stat care nu este membru al Organizației, invitat de către Consiliul Executiv al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știința și Cultura sa adere la ea.
2. Aderarea se va face prin depunerea unui instrument de aderare la Directorul general al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știința și Cultura.
Articolul 17
Intrarea în vigoare
Prezenta Convenție va intra în vigoare la 12 luni de la data depunerii celui de al treilea instrument de ratificare, de acceptare sau de aderare, dar numai între statele care vor fi depus respectivele instrumente de ratificare, de acceptare sau de aderare la această dată sau anterior. Ea va intra în vigoare pentru fiecare stat care depune un instrument de ratificare, de acceptare sau de aderare, la 12 luni de la aceasta depunere.
Articolul 18
Extinderea teritorială a Convenției
Orice stat contractant va putea, în momentul ratificării, acceptării sau aderării, sau în orice moment ulterior, sa declare, printr-o notificare adresată Directorului general al Organizației Națiunilor Untie pentru Educație, Știința și Cultura, ca prezenta Convenție se extinde la ansamblul teritoriilor sau la unul din teritoriile ale căror relații internaționale le asigura. Aceasta notificare va produce efecte la 12 luni de la data primirii ei.
Articolul 19
Denunțarea
1. Fiecare stat contractant va putea denunta prezenta Convenție în numele sau propriu sau în numele oricărui teritoriu ale cărui relații internaționale le asigura.
2. Denunțarea va fi notificată printr-un instrument scris, depus la Directorul general al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știința și Cultura.
3. Denunțarea va produce efecte la 12 luni de la primirea instrumentului de denunțare.
Articolul 20
Notificări
Directorul general al Organizației Națiunilor Untie pentru Educație, Știința și Cultura va informa statele membre ale Organizației, statele care nu sînt membre - menționate în articolul 16, precum și Organizația Națiunilor Unite, cu privire la depunerea tuturor instrumentelor de ratificare, acceptare sau aderare menționate în articolele 15 și 16, precum și cu privire la notificările și denuntarile prevăzute respectiv la articolele 18 și 19.
Articolul 21
Revizuirea Convenției
1. Prezenta Convenție va putea fi revizuită de către Conferința generală a Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știința și Cultura. Revizuirea nu va lega însă decît statele care vor deveni părți la convenția de revizuire.
2. În cazul în care Conferința generală va adopta o noua convenție privind revizuirea totală sau parțială a prezentei Convenții, și în afară de cazul cînd noua convenție nu va dispune altfel, prezenta Convenție va inceta sa mai fie deschisă ratificării, acceptării sau aderării cu începere de la data intrării în vigoare a noii convenții de revizuire.
Articolul 22
Înregistrare
În conformitate cu art. 102 al Cartei Națiunilor Unite, prezenta Convenție va fi înregistrată la Secretariatul Organizației Națiunilor Unite, la cererea Driectorului general al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știința și Cultura.
Întocmită la Paris, la 5 decembrie 1958, în doua exemplare autentice purtind semnatura Președintelui Conferintei generale întrunite în cea de a zecea sesiune a sa și a Directorului general al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știința și Cultura, care vor fi depuse în arhivele Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știința și Cultura și ale căror copii certificate pentru conformitate vor fi remise tuturor statelor prevăzute în articolele 15 și 16, precum și Organizației Națiunilor Unite.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.