Convenția din 29 iunie 1994
privind cooperarea pentru protecția și utilizarea durabila a fluviului Dunarea (Convenția pentru protecția fluviului Dunarea), semnată la Sofia la 29 iunie 1994
prezumat în vigoare
PREAMBUL
Părțile contractante,
pornind de la dorința ferma de a intensifica colaborarea lor privind gospodărirea apelor în domeniul protecției și utilizării apei,
preocupate de apariția și existenta unor amenințări, generând efecte nefavorabile, pe termen scurt sau lung, de schimbările intervenite în starea cursurilor de apa din bazinul Dunării, ce influențează mediul înconjurător, economiile și bunăstarea statelor dunarene,
accentuând nevoia urgenta de intarire a măsurilor naționale și internaționale de prevenire, control și reducere semnificativă a impactului transfrontier cauzat de substantele periculoase și de nutrientii evacuati în mediul acvatic din bazinul Dunării, acordind, totodată, o atenție deosebită Marii Negre,
apreciind măsurile deja adoptate prin initiativele naționale ale țărilor dunarene, cele convenite la nivel bilateral și multilateral al cooperării lor, precum și eforturile deja întreprinse în procesul C.S.C.E. de către Comisia Economică a Națiunilor Unite pentru Europa și de Comunitatea Europeană, având ca obiectiv promovarea colaborării la nivel bilateral și multilateral pentru prevenirea și controlul poluarii transfrontierei, gospodărirea durabila a apelor, utilizarea rațională și conservarea resurselor de apa,
referindu-se în mod special la Convenția privind protecția și utilizarea cursurilor de apa transfrontiere și lacurilor internaționale din 17 martie 1992, precum și la colaborarea bilaterala și multilaterala, existenta între statele dunarene, care va fi continuată și luată în considerare în cooperarea tuturor statelor dunarene, referindu-se, totodată, la Convenția privind protecția Marii Negre împotriva poluarii din 21 aprilie 1992,
straduindu-se sa realizeze o imbunatatire de durata și o protecție a fluviului Dunarea și a apelor din bazinul sau hidrografic, în special în context transfrontier și pentru o gospodărire durabila a apei, luând în considerare interesele statelor dunarene în domeniul utilizării apei și, în același timp, contribuind la protecția mediului marin al Marii Negre, au convenit:
Partea I Prevederi generale
Articolul 1
Definiții
În sensul prezentei convenții:
a) state dunarene sunt statele suverane care dețin o parte considerabila a bazinului hidrografic al Dunării. Prin parte considerabila se înțelege o cota care depășește 2.000 kmp din totalul bazinului hidrografic;
b) bazinul hidrografic al fluviului Dunarea înseamnă partea din bazinul hidrografic al fluviului de care beneficiază părțile contractante;
c) impact transfrontier înseamnă orice efect nefavorabil semnificativ produs asupra mediului înconjurător riveran, rezultat dintr-o schimbare în condițiile apelor, cauzată de activități umane, și care depășește zona care se afla sub jurisdicția unei părți contractante. Asemenea modificări pot afecta viața și proprietatea, securitatea instalațiilor și ecosistemele acvatice în cauza;
d) substanțe periculoase sunt acele substanțe care produc efecte toxice, cancerigene, mutagene, teratogene sau bioacumulative, în special cele remanente și care au un impact nefavorabil semnificativ asupra organismelor vii;
e) substanțe periculoase pentru apa sunt substantele care reprezintă un pericol potențial deosebit de ridicat pentru resursele de apa, astfel încât manipularea lor necesita măsuri speciale preventive și de protecție;
f) surse de poluare a apei punctuale și nepunctuale înseamnă sursele de poluanti și nutrienti, a căror patrundere în apa este cauzată fie de descărcări locale determinate (surse punctuale), fie de efectele difuze larg raspindite în bazinul hidrografic (surse nepunctuale);
g) balanța apei semnifica relația care caracterizează resursele naturale de apa din întregul bazin hidrografic al unui riu, cuprinzând toate componentele (precipitatii, evaporare, scurgeri de suprafața și subterane). Suplimentar, sunt incluse și efectele acțiunii umane, rezultate din utilizarea apei și care influențează calitatea acesteia;
h) date aferente sunt datele rezumative, deduse din balantele de apa din amonte, în măsura în care sunt relevante și necesare pentru elaborarea balantelor de apa din aval și a unei balante generale de apa pentru fluviul Dunarea. Astfel, datele aferente acoperă componentele balanței de apa pentru toate apele transfrontiere importante din bazinul hidrografic al fluviului Dunarea. Datele aferente se referă la secțiunile transversale ale apelor transfrontiere acolo unde ele delimiteaza, traverseaza sau sunt situate la frontierele dintre părțile contractante;
i) Comisia internationala este organizația stabilită prin art. 18 al prezentei convenții.
Articolul 2
Obiective și principii ale cooperării
Părțile contractante vor depune eforturi pentru realizarea scopurilor unei gospodariri durabile și echitabile a apelor, inclusiv pentru conservarea, îmbunătățirea și utilizarea rațională a apelor de suprafața și a celor subterane din bazinul hidrografic, în măsura în care acestea sunt posibile. De asemenea, părțile contractante vor depune toate eforturile pentru controlul pericolelor provocate de accidente cu substanțe periculoase pentru apa, inundații și inghet pe fluviul Dunarea. În plus, ele vor incerca să contribuie la reducerea incarcarilor poluante ale Marii Negre din surse situate în bazinul hidrografic.
În conformitate cu prevederile acestei convenții, părțile contractante vor coopera în probleme fundamentale de gospodărire a apelor și vor lua toate măsurile legale, administrative și tehnice adecvate pentru a menține cel puțin și a îmbunătăți starea actuala a mediului înconjurător și condițiile de calitate a apei fluviului Dunarea și a apelor din bazinul sau hidrografic, pentru a preveni și reduce, pe cît posibil, impacturile și schimbările nefavorabile ce apar sau pot fi cauzate.
În acest scop, părțile contractante, luând în considerare urgenta măsurilor de reducere a poluarii și necesitatea utilizării rationale, durabile a apei, vor stabili prioritățile adecvate și vor întări, armoniza și coordona măsurile adoptate și cele planificate a fi luate la nivel național și internațional în întreg bazinul Dunării, având ca obiectiv dezvoltarea durabila și protecția mediului fluviului Dunarea. În mod special, acest obiectiv vizează asigurarea unei utilizări durabile a resurselor de apa pentru alimentare cu apa potabilă industriala și pentru irigații, precum și pentru conservarea și reconstructia ecosistemelor, raspunzind, de asemenea, și altor cerințe din domeniul sănătății publice.
Principiul poluatorul plătește și principiul precautiei constituie baza tuturor măsurilor pentru protecția fluviului Dunarea și a apelor din bazinul sau hidrografic.
Cooperarea în domeniul gospodăririi apei se va orienta spre o gospodărire durabila a apelor, pornind de la criteriile unei dezvoltări stabile și ecologice adecvate, care vizează în același timp:
- menținerea calității generale a vieții;
- menținerea accesului continuu la resursele naturale;
- evitarea pagubelor ecologice de durata și asigurarea protecției ecosistemelor;
- aplicarea unei abordari preventive.
Nu este admis ca aplicarea prevederilor acestei convenții sa cauzeze vreo creștere semnificativă, directa sau indirecta, a impacturilor asupra mediului riveran.
Fiecare parte contractantă are dreptul sa adopte și să aplice măsuri mai ferme decît cele care rezultă din prevederile prezentei convenții.
Articolul 3
Domeniu de aplicabilitate
Aceasta convenție se aplică pentru bazinul hidrografic al fluviului Dunarea, asa cum a fost definit în art. 1 subparagraful b).
Obiectul acestei convenții îl reprezintă, în special, următoarele activități planificate sau în curs de realizare, în măsura în care acestea produc sau pot produce impactul transfrontiere:
a) evacuarea apelor uzate, introducerea de nutrienti și substanțe periculoase, atât din surse punctuale cît și nepunctuale, precum și evacuarea caldurii;
b) activități și măsuri planificate în domeniul amenajărilor hidrotehnice, în special regularizări, controlul scurgerii și nivelul de stocare a cursurilor de apa, controlul inundațiilor și îndepărtarea pericolului de inghet, precum și efectul instalațiilor, situate în sau în afară cursului de apa, asupra regimului lui hidraulic;
c) alte activități și măsuri planificate, în scopul utilizării apei cum ar fi: hidroenergia, transferul și captarea apei;
d) exploatarea construcțiilor hidrotehnice existente, de exemplu acumulari, hidrocentrale, măsuri pentru prevenirea impactului ecologic incluzind: deteriorarea condițiilor hidrologice, eroziuni, surpari, inundații și transportul sedimentelor; măsuri pentru protecția ecosistemelor;
e) manipularea substanțelor periculoase pentru apa și prevenirea accidentelor.
Aceasta convenție se aplică în cazul pescuitului și navigației interne, în măsura în care sunt vizate probleme de protecție a apei împotriva poluarii cauzate de asemenea activități.
Articolul 4
Forme de cooperare
Formele de cooperare realizate potrivit acestei convenții vor fi, de regula, următoarele:
a) consultări și activități comune în cadrul Comisiei internaționale, în conformitate cu prevederile acestei convenții;
b) schimb de informații despre acorduri bilaterale și multilaterale, reglementări legale și măsuri în domeniul gospodăririi apelor; schimb de documente legale, linii directoare și de alte publicații; alte forme de schimb de informații și de experienta.
Partea II Cooperarea multilaterala
Articolul 5
Prevenirea, controlul și reducerea impactului transfrontier
Părțile contractante vor dezvolta, adopta și aplica măsuri legislative, administrative și tehnice adecvate, vor asigura premisele interne și bazele necesare pentru protecția eficienta a calității apei și utilizarea durabila a apei, realizind astfel prevenirea, controlul și reducerea impactului transfrontier.
În acest scop, părțile contractante vor lua, separat sau în comun, măsurile indicate mai jos:
a) înregistrează condiția resurselor naturale de apa din bazinul hidrografic al fluviului Dunarea, aplicind parametrii cantitativi și calitativi stabiliți de comun acord, inclusiv metodologiile adecvate;
b) adopta norme legale prin care se vor stabili cerințele de îndeplinit, inclusiv limitele de timp care trebuie respectate de evacuarile de ape uzate;
c) adopta norme legale pentru manipularea substanțelor periculoase pentru apa;
d) adopta norme legale pentru reducerea introducerii de nutrienti sau substanțe periculoase din surse difuze, în special din aplicarea nutrientilor, a substanțelor de protecție a plantelor și pesticidelor în agricultura;
e) în scopul armonizării acestor reglementări la un înalt nivel de protecție, precum și pentru implementarea armonizata a măsurilor corespunzătoare, părțile contractante vor lua în considerare rezultatele și propunerile Comisiei internaționale;
f) părțile contractante vor coopera și vor lua măsuri adecvate pentru evitarea efectelor transfrontiere nefavorabile produse de deșeuri și substanțe periculoase, în special de cele provenind din transport.
Articolul 6
Măsuri speciale pentru protecția resurselor de apa
Părțile contractante vor lua măsuri adecvate pentru prevenirea sau reducerea impacturilor transfrontiere, pentru o utilizare durabila a resurselor de apa, precum și pentru conservarea resurselor ecologice, în special prin:
a) identificarea resurselor de apa subterana, care vor trebui să fie protejate pe termen lung, precum și a zonelor de protecție pentru asigurarea alimentarii cu apa potabilă, existente și viitoare;
b) prevenirea poluarii resurselor de apa subterana, în special a celor rezervate pentru alimentarea cu apa potabilă pe termen lung, în particular cea cauzată de nitrati, substanțe pentru protecția plantelor și pesticide, precum și de alte substanțe periculoase;
c) minimalizarea riscurilor poluarilor accidentale prin măsuri de prevenire și control;
d) luarea în considerare a posibilelor influente asupra calității apei rezultate din activitățile planificate și măsurile aplicate, în conformitate cu art. 3 paragraful (2);
e) evaluarea importantei diferitelor elemente ale biotopului pentru ecologia riverana și propunerea de măsuri pentru îmbunătățirea condițiilor ecologice litorale și acvatice.
Articolul 7
Limitarea emisiei.
Obiective și criterii de calitate a apei
Ținând cont de propunerile Comisiei internaționale, părțile contractante vor stabili limite de emisie aplicabile în sectoarele industriale individuale sau în industrie, în funcție de incarcarile și concentratiile poluante și, pe cît posibil, bazate pe tehnologii cu poluare redusă sau nepoluante la sursa. La evacuarea substanțelor periculoase, limitele de emisie se vor baza pe cele mai bune tehnologii disponibile pentru reducerea la sursa și/sau pentru tratarea apelor uzate. Pentru apele uzate orășenești, limitele de emisie vor fi bazate pe aplicarea cel puțin a unei tratari biologice sau a unui nivel de tratare echivalent.
Părțile contractante vor stabili prevederi suplimentare pentru prevenirea sau reducerea evacuarii de substanțe periculoase și de nutrienti în cazul surselor nepunctuale, în special atunci când sursele principale provin din agricultura, luând în considerare cele mai bune practici ecologice.
În scopul prevăzut la paragrafele (1) și (2), în anexa nr. II a prezentei convenții este cuprinsă o lista a sectoarelor industriale și a industriilor, precum și o lista suplimentară în care sunt enumerate substantele periculoase și grupele de substanțe, a căror evacuare din surse punctuale și nepunctuale va trebui să fie evitata sau redusă considerabil. Actualizarea anexei nr. II va fi realizată de către Comisia internationala.
În mod suplimentar, părțile contractante vor defini împreună obiectivele de calitate a apei, atunci când este cazul, și vor aplica criterii de calitate a apei, în scopul prevenirii, controlului și reducerii impactului transfrontier. Recomandările generale, care sunt prezentate în anexa nr. III, vor fi aplicate și specificate de către părțile contractante atât la nivel național, cît și împreună, atunci când este cazul.
Pentru realizarea unei limitări eficiente a emisiilor în zonele care se afla sub jurisdicția lor, părțile contractante vor asigura condițiile preliminare necesare și vor aplica măsurile corespunzătoare.
Ele vor asigura ca:
a) reglementările naționale pentru limitarea emisiilor și nivelul lor impus prin standarde sunt armonizate, pas cu pas, cu limitele de emisie stabilite prin aceasta convenție;
b) fără excepție, evacuarile de ape uzate se bazează pe un aviz anterior emis de către autoritățile competente și având termen de valabilitate limitat;
c) reglementările și avizele pentru măsuri de prevenire și de control, în cazul instalațiilor industriale noi sau modernizate, în special cele care implica folosirea unor substanțe periculoase, sunt orientate spre cele mai bune tehnologii disponibile și sunt implementate cu cea mai mare prioritate;
d) sunt aplicate prevederi mai restrictive decît cele ale standardelor - în cazuri individuale chiar interziceri - în situația în care caracterul apei receptoare și ecosistemul sau o cere, în concordanta cu prevederile paragrafului (4);
e) autoritățile competente supraveghează ca activitățile de natura sa cauzeze impacturi transfrontiere să se desfășoare în conformitate cu avizele și aprobările impuse;
f) evaluarea impactului ecologic se realizează în conformitate cu reglementările naționale și internaționale sau cu alte proceduri pentru evaluarea și aprecierea efectelor ecologice;
g) la planificarea, acordarea licenței și implementarea activităților și măsurilor menționate în art. 3 paragraful (2) și art. 16 paragraful (2), autoritățile competente iau în considerare riscul accidentelor cu substanțe periculoase pentru apa, impun măsuri preventive și ordonă reguli de comportament pentru combaterea efectelor negative după accidente.
Articolul 8
Inventarieri ale emisiilor, programe de acțiune și evaluarea progreselor înregistrate
Părțile contractante vor întocmi periodic inventarieri ale surselor de poluare punctuale și nepunctuale relevante din bazinul hidrografic al fluviului Dunarea, care vor cuprinde inclusiv măsurile de prevenire și reducere deja luate pentru respectivele evacuari, precum și cu privire la eficienta acestor măsuri, ținând cont de prevederile art. 5 paragraful (2) subparagraful a).
Pe o asemenea baza, părțile contractante vor stabili, în etape, o lista de măsuri preventive și de reducere, ce urmează a fi aplicate, treptat, atât cît este necesar pentru realizarea obiectivelor acestei convenții.
Inventarul emisiilor și lista de măsuri care vor fi adoptate formează baza pentru dezvoltarea programelor comune de acțiune pe care le desfășoară părțile contractante, ținând cont de prioritățile stabilite în funcție de urgenta și eficienta.
Asemenea programe de acțiune vor fi orientate, în special, spre reducerea încărcării și concentratiilor poluante provenind atât din surse punctuale industriale și municipale, cît și din surse nepunctuale. Acestea vor cuprinde, printre altele, și măsuri de prevenire și reducere, inclusiv estimari ale duratei și costului.
În mod suplimentar, părțile contractante vor urmări progresul obținut în implementarea programelor comune de acțiune, întocmind rapoarte periodice. Aceste rapoarte vor cuprinde atât măsurile de protecție realizate, cît și rezultatele obținute în ceea ce privește condițiile riverane în lumina evaluării actuale.
Articolul 9
Programe de monitoring
Pe baza activităților lor naționale, părțile contractante vor coopera în domeniul monitoringului și al evaluării.
În acest scop ele:
- vor armoniza sau vor face comparabile metodele lor de monitoring și de evaluare aplicabile la nivel național, în special în domeniul calității apei, controlului emisiilor, prognozei inundațiilor și balanței de apa pentru a se putea obține rezultate comparabile, care să fie introduse în activitățile comune de monitoring și evaluare;
- vor dezvolta sisteme concertate sau comune la care se vor utiliza echipamente stationare sau mobile de măsura, facilități pentru comunicații și procesare a datelor;
- vor elabora și implementa programe comune pentru monitoringul condițiilor de scurgere pe suprafața bazinului hidrografic al fluviului Dunarea, atât sub aspectul calității, cît și al cantității apei, precum și a sedimentelor și ecosistemelor riverane, ca baza pentru evaluarea impacturilor transfrontiere, cum ar fi: poluarea transfrontiera, schimbările regimurilor de curgere, balanța apei și riscurile de inundații sau de inghet;
- vor dezvolta metode comune sau armonizate pentru monitoring și evaluare a evacuarilor de ape uzate, inclusiv pentru procesarea, interpretarea și înregistrarea de date, luând în considerare abordarea specifică, care are ca obiect limitarea emisiei (anexa nr. II, partea I);
- vor elabora inventare ale surselor punctuale importante, incluzind poluantii evacuati (inventare ale emisiilor), și vor estima poluarea apei din surse nepunctuale, ținând cont de anexa nr. II, partea a II-a; vor revizui aceste documente în concordanta cu situația actuala.
Vor stabili, de comun acord, punctele de monitoring, caracteristicile de calitate a apelor și parametrii de poluare, care vor fi înregistrate pe fluviul Dunarea cu suficienta regularitate, ținând cont de caracterul ecologic și hidrologic al cursului de apa avut în vedere și de emisiile tipice de poluanti evacuati în bazinul hidrografic.
Pe baza unei metodologii armonizate, părțile contractante vor stabili balantele naționale ale apei, precum și balanța generală a apei din bazinul fluviului Dunarea. Părțile contractante vor oferi datele de corelare care să fie comparabile într-o măsura suficienta prin aplicarea unei metodologii armonizate. De asemenea, pe baza acestor date, se pot întocmi și balantele de apa pentru principalii afluenti ai fluviului Dunarea.
Periodic, ele vor evalua condițiile de calitate a fluviului Dunarea și progresele înregistrate prin măsurile adoptate, în scopul prevenirii, controlului și al reducerii impacturilor transfrontiere. Rezultatele vor fi puse la dispoziția publicului prin intermediul unor publicații adecvate.
Articolul 10
Obligații de raportare
Părțile contractante vor prezenta Comisiei internaționale rapoarte cu privire la problemele de baza care sunt necesare comisiei pentru îndeplinirea sarcinilor sale. Acestea vor include, în special:
a) rapoarte și documente, prevăzute în aceasta convenție sau solicitate de către comisie;
b) informații privind existenta, încheierea, amendarea sau denunțarea acordurilor bilaterale și multilaterale și a tratatelor care reglementează protecția și gospodărirea apelor fluviului Dunarea și a apelor din bazinul sau hidrografic, sau care sunt relevante pentru aspectele ce prezintă interes;
c) informații privind legile, ordonanțele și alte reglementări generale naționale ce reglementează protecția și gospodărirea apelor fluviului Dunarea și a apelor din bazinul sau hidrografic, sau care sunt relevante pentru aspectele ce prezintă interes;
d) comunicarea în termenul stabilit, după adoptarea hotărîrilor de către Comisia internationala, a modului, cadrului temporar și dimensiunilor financiare pentru implementarea hotărîrilor de acțiune la nivel național, cum ar fi recomandări, programe și măsuri;
e) desemnarea instituțiilor competente care să fie contactate de către Comisia internationala sau de către celelalte părți contractante pentru cooperare în cadrul acestei convenții;
f) comunicarea activităților planificate care, prin caracterul lor, ar putea produce impact transfrontier.
Articolul 11
Consultări
După realizarea unui schimb de informații preliminar, la cererea uneia sau mai multor părți contractante interesate, părțile contractante implicate vor participa la consultări asupra activităților planificate de genul celor la care se face referire în art. 3 paragraful (2), care ar putea cauza impact transfrontier, în cazul în care acest schimb de informații și asemenea consultări nu sunt încă incluse în cooperarea bilaterala sau internationala. Consultarile se desfășoară, de regula, în cadrul Comisiei internaționale, în vederea soluționării unei probleme.
Înainte de adoptarea unei decizii privind activitățile propuse, autoritățile competente - cu excepția cazurilor ce prezintă pericol - vor aștepta rezultatele consultărilor, cu excepția cazului când acestea nu sunt finalizate cel mai tirziu într-un an de la începerea lor.
Articolul 12
Schimbul de informații
Conform hotărârii Comisiei internaționale, părțile contractante vor desfășura un schimb de date rezonabile disponibile, printre altele cu privire la:
a) condițiile generale ale mediului riveran din bazinul hidrografic al Dunării;
b) experienta acumulată prin aplicarea și exploatarea celei mai bune tehnologii disponibile și a rezultatelor cercetării și dezvoltării;
c) date cu privire la emisii și monitoring;
d) măsuri aplicate și planificate pentru prevenirea, controlul și reducerea impactului transfrontier;
e) reglementări privind evacuarile de ape uzate;
f) accidente în care sunt implicate substanțe periculoase pentru apa.
Pentru armonizarea limitelor emisiilor, părțile contractante vor desfășura schimburi de informații cu privire la reglementările lor.
Dacă unei părți contractante i se cer de către celelalte părți contractante date sau informații care nu sunt disponibile, aceasta se va strădui sa satisfacă cererea, dar o poate face condiționat, pe bază de plată de către partea solicitanta, care cuprinde costuri pentru colectare și, unde este necesar, pentru procesarea datelor respective.
În scopul aplicării prevederilor acestei convenții, părțile contractante vor facilita schimbul celei mai bune tehnologii disponibile, în special prin promovarea de: schimburi comerciale de tehnologii disponibile, contacte și cooperare industriala directa, inclusiv cu societăți mixte; schimburi de informații și experienta; acordarea de asistența tehnica. De asemenea, părțile contractante vor susține programe comune de instruire și organizare de seminarii și intilniri relevante.
Prevederile acestei convenții nu vor afecta drepturile sau obligațiile părților contractante în conformitate cu legile, reglementările, prevederile administrative sau cu practicile legale acceptate și reglementările internaționale aplicabile pentru protecția datelor personale, proprietății intelectuale, inclusiv a secretului industrial și comercial sau a siguranței naționale.
Dacă o parte contractantă hotărăște să ofere unei alte părți contractante o astfel de informație protejata, partea care primește aceasta informație va respecta confidențialitatea informatiei primite și condițiile în care aceasta i-a fost oferită și va folosi aceasta informație numai în scopul pentru care i-a fost oferită.
Articolul 13
Protecția informațiilor furnizate
În conformitate cu prevederile acestei convenții, secretele industriale și comerciale sau alte componente confidențiale ale informatiei sunt transmise în condițiile legilor naționale. Părțile contractante care le primesc vor respecta caracterul secret al unor asemenea informații, folosindu-le exclusiv în scopul stipulat în prezenta convenție, fără să le publice și fără a le pune la dispoziția unor terțe părți. În cazul când o parte contractantă considera că nu se va putea conformă obligațiile privind confidențialitatea informatiei ce i-a fost transmisă, aceasta va informa, fără întârziere, partea trimitatoare și va restitui informația în cauza. Datele personale vor fi transmise părților contractante conform legislației naționale a părții contractante trimitatoare.
Datele personale vor fi folosite de partea primitoare numai în scopul indicat și în condițiile specificate de către partea trimitatoare.
Articolul 14
Informarea publicului
Părțile contractante vor asigura, cît mai curînd posibil, ca autoritățile lor competente să fie determinate sa pună la dispoziția oricărei persoane fizice sau persoane juridice, la un preț rezonabil, informațiile disponibile privind starea calității mediului riveran al fluviului Dunarea, ca răspuns la orice cerere rezonabila, fără a fi necesar ca persoana respectiva să-și întemeieze cererea formulată.
Informațiile menționate în paragraful (1) al acestui articol, care sunt deținute de către autoritățile publice, pot fi oferite în scris, vizual sau oral sau sub forma de baze de date.
Prevederile acestui articol nu vor afecta dreptul părților contractante de a refuza o cerere de astfel de informații, în conformitate cu sistemul legal național și reglementările internaționale aplicabile, dacă aceasta afectează:
a) confidențialitatea activității autorităților publice, relațiile internaționale și apărarea naționala;
b) siguranța publică;
c) probleme care sunt sau au fost în curs de judecată sau sunt supuse unei anchete, inclusiv anchete disciplinare sau care sunt supuse unor proceduri preliminare;
d) confidențialitatea comercială și industriala, precum și proprietatea intelectuală;
e) confidențialitatea datelor și/sau a dosarelor personale;
f) materiale furnizate de o terta parte fără ca acea parte să aibă obligația legală sa procedeze astfel;
g) materialul, a cărui dezvaluire ar face ca mediul înconjurător la care materialul face referire să fie prejudiciat.
O autoritate publică va răspunde unei persoane care cere o informație cît mai repede posibil. Motivul unui refuz de a oferi informația cerută trebuie să fie argumentat în scris. ART. 15
Cercetare și dezvoltare
(1) Pentru a promova țelurile prezentei convenții, părțile contractante vor elabora programe de cercetare științifică sau tehnica complementare sau comune și, în conformitate cu o procedură care va trebui să fie reglementată de către Comisia internationala, vor transmite comisiei:
a) rezultatele unor asemenea cercetări complementare, comune sau ale altor cercetări relevante, la care autoritățile publice au acces;
b) părți relevante ale altor programe de cercetare științifică și tehnica.
(2) Procedând astfel, părțile contractante vor avea în vedere activitatea desfășurată sau sprijinita în acest domeniu de către organizațiile și agențiile internaționale competente în materie.
Articolul 16
Sisteme de comunicații, avertizare și alarma, planuri de urgenta
Părțile contractante vor face pregatirile necesare pentru constituirea unor sisteme coordonate sau comune de comunicație, avertizare și alarma în contextul întregului bazin hidrografic, în măsura în care acestea sunt necesare pentru a suplimenta sistemele stabilite și exploatate la nivel bilateral. Ele se vor consulta cu privire la modalitățile și mijloacele de armonizare a sistemelor naționale de comunicație, avertizare și alarma și a planurilor de urgenta.
În cadrul Comisiei internaționale, părțile contractante se vor informa reciproc despre autoritățile competente sau la punctele de contact, desemnate pentru cazuri de urgenta, cum sunt: poluarile accidentale, alte condiții critice ale apei, inundații sau pericole generate de inghet. În consecința, autoritățile competente vor coopera pentru stabilirea unor planuri comune de urgenta, unde este necesar, suplimentar planurilor existente la nivel bilateral.
Dacă o autoritate competentă identifica o creștere brusca a conținutului de substanțe periculoase în fluviul Dunarea sau în apele din bazinul sau hidrografic, sau ia cunoștința de o catastrofa sau un accident, ce poate cauza un impact serios asupra calității apei fluviului Dunarea, afectind statele dunarene din aval, autoritatea respectiva va informa imediat punctele de contact desemnate și Comisia internationala, conform procedurii introduse de comisie.
Pentru a controla și reduce riscurile provenite din inundații, incluzind pericolele generate de inghet, autoritățile competente vor informa imediat statele dunarene din aval, posibil a fi afectate, precum și Comisia internationala, cu privire la producerea scurgerilor sau inundațiilor, precum și referitor la prognoza pericolelor generate de inghet.
Articolul 17
Asistența mutuala
În interesul intaririi cooperării și pentru facilitarea îndeplinirii obligațiilor acestei convenții, în special în cazul apariției unor situații critice ale condițiilor riverane, părțile contractante vor asigura asistența mutuala la cererea celorlalte părți contractante.
Comisia internationala va elabora procedurile pentru asistența mutuala, abordând, printre altele, următoarele aspecte:
a) direcția, controlul, coordonarea și supravegherea asistenței;
b) serviciile și facilitățile locale puse la dispoziție de partea contractantă care solicită asistența, incluzind, când este necesar, facilitățile la formalitățile de trecere a frontierei;
c) aranjamente pentru compensarea, despăgubirea și/sau rambursarea costurilor cheltuielilor părții contractante, care oferă asistența, și/sau personalului acesteia, precum și pentru tranzitarea teritoriilor părților contractante terțe, atunci când este necesar;
d) metode de rambursare a costurilor serviciilor de asistența.
Partea III Comisia Internationala
Articolul 18
Înființare, sarcini și competente
În scopul realizării obiectivelor și prevederilor acestei convenții, va fi înființată Comisia internationala pentru protecția fluviului Dunarea, denumita Comisia internationala, în sensul prezentei convenții. Părțile contractante vor coopera în cadrul Comisiei internaționale. Pentru îndeplinirea obligațiilor părților contractante, conform art. 1-18, Comisia internationala va elabora propuneri și recomandări pentru părțile contractante.
Structura și procedurile Comisiei internaționale, precum și competentele acesteia sunt stipulate în detaliu în anexa nr. IV la aceasta convenție, constituind statutul acestei comisii.
Pe lângă problemele care îi sunt încredințate în mod explicit, Comisia internationala este competența sa abordeze orice alte probleme ce îi sunt încredințate prin mandat de către părțile contractante în cadrul art. 3 al acestei convenții.
Aplicarea hotărîrilor adoptate de Comisia internationala este sprijinita atât prin obligațiile părților contractante de a raporta comisiei în conformitate cu art. 10, cît și prin prevederile acestei convenții, referitoare la bazele naționale și realizarea cooperării multilaterale.
Comisia internationala analizează experienta acumulată prin îndeplinirea acestei convenții și prezintă propuneri părților contractante cu privire la amendamente sau completări la aceasta convenție sau pregătește bazele pentru elaborarea altor reglementări pentru protecția și gospodărirea apelor fluviului Dunarea și a apelor din bazinul sau hidrografic.
Comisia internationala hotărăște în privinta cooperării cu organizații internaționale și naționale sau cu alte organisme care sunt angajate sau interesate în protecția și gospodărirea apelor fluviului Dunarea și a apelor din bazinul sau hidrografic sau în probleme generale privind protecția și gospodărirea apelor. Aceasta cooperare are ca scop întărirea coordonării și evitarea paralelismelor.
Articolul 19
Prevederi cu caracter tranzitoriu privind Declarația de la București
Activitățile care se realizează de părțile contractante în cadrul Declarației privind cooperarea statelor dunarene în domeniul gospodăririi apei Dunării, în special pentru protecția Dunării împotriva poluarii, semnată la 13 decembrie 1985 (Declarația de la București), prin intermediul grupurilor de lucru pentru calitatea apei, inundații, prognoza acestora și balanța apelor, sunt transferate în cadrul acestei convenții.
Partea IV Clauze procedurale și finale
Articolul 20
Validitatea anexelor
Conform art. 23, anexele nr. I-V constituie părți integrante ale acestei convenții.
Articolul 21
Acorduri existente și suplimentare
Părțile contractante, pe baza egalității și reciprocității, vor adapta, în cazul în care este necesar, acordurile bilaterale, multilaterale sau alte aranjamente existente, pentru a elimina contradictiile cu principiile de baza ale acestei convenții și, în cazul în care este oportun, vor încheia acorduri suplimentare sau alte aranjamente.
Articolul 22
Conferința părților
Părțile contractante se vor întruni la recomandarea Comisiei internaționale.
La astfel de întruniri, părțile contractante vor trece în revista probleme politice rezultind din aplicarea acestei convenții, pe baza raportului Comisiei internaționale, și vor adopta recomandări și hotărâri adecvate.
Partea contractantă, al carei conducător de delegație deține președinția Comisiei internaționale, va deține și președinția unor astfel de întruniri.
Conferința părților are competența de a adopta recomandări sau hotărâri, cu condiția ca, după transmiterea corespunzătoare a invitațiilor, să fie prezente cel puțin trei sferturi din delegatiile tuturor părților contractante. În cazul când convenția nu prevede altfel, conferința părților va depune toate eforturile pentru a ajunge la un acord prin consens. În situația în care nu se poate realiza consensul, președintele va declara ca toate eforturile de a ajunge la un acord prin consens au fost epuizate. După o astfel de declarație, o recomandare sau o hotărâre se va adopta printr-o majoritate de patru cincimi dintre părțile contractante prezente și care votează.
Hotărârea va deveni obligatorie în prima zi a celei de-a unsprezecea luni de la data adoptării sale pentru toate părțile contractante care au votat-o și care, în această perioadă, nu au notificat în scris secretarului executiv că nu sunt în măsura de a accepta hotărârea. Cu toate acestea, o astfel de notificare poate fi retrasă în orice moment, retragerea devenind efectivă după primirea ei de către secretarul executiv. O asemenea hotărâre va deveni obligatorie pentru orice parte contractantă care a notificat în scris secretarului executiv ca accepta hotărârea din momentul primirii acelei notificări sau din prima zi a celei de-a unsprezecea luni de la data adoptării hotărârii, dacă această dată este ulterioară.
Dacă, totuși, recomandarea sau hotărârea prezintă implicații financiare, recomandarea sau hotărârea va fi adoptată numai prin consens.
Articolul 23
Amendamente la convenție
Convenția va fi amendata după cum urmează:
Oricare parte contractantă poate propune un amendament la convenție. Textul amendamentului propus împreună cu propunerea de convocare a conferintei părților vor fi comunicate părților contractante, în scris, de către depozitar.
Dacă cel puțin trei sferturi dintre părțile contractante susțin propunerea de convocare a conferintei părților, depozitarul va convoca conferința părților în termen de 6 luni, la sediul Comisiei internaționale.
Adoptarea unui amendament în cadrul conferintei părților necesita consensul.
Amendamentul adoptat va fi prezentat, de către guvernul depozitar, părților contractante spre ratificare, acceptare sau aprobare. Ratificarea, acceptarea sau aprobarea amendamentului vor fi notificate guvernului depozitar, în scris.
Amendamentul va intra în vigoare pentru acele părți contractante care l-au ratificat, acceptat sau aprobat, în cea de-a 30-a zi după ce guvernul depozitar a primit notificarea ratificării, acceptării sau aprobării sale de către cel puțin patru cincimi dintre părțile contractante. După aceea, amendamentul va intra în vigoare pentru oricare altă parte contractantă în cea de-a 30-a zi după ce partea contractantă respectiva a depus instrumente de ratificare, de acceptarea sau de aprobare a amendamentului.
Anexele nr. I, II și III pot fi amendate de către Comisia internationala în conformitate cu art. 5 din statutul acesteia.
Articolul 24
Soluționarea diferendelor
În cazul unui diferend între doua sau mai multe părți contractante, cu privire la interpretarea sau aplicarea acestei convenții, părțile în cauza vor cauta o soluționare prin negociere sau prin orice alte mijloace de soluționare a diferendului, acceptabile lor, dacă este cazul, cu asistența Comisiei internaționale.
a) Dacă părțile contractante în disputa nu sunt în măsura să soluționeze diferendul, în conformitate cu paragraful (1) al acestui articol, într-un interval de timp rezonabil, dar nu mai mare de 12 luni, după ce Comisia internationala a fost notificată cu privire la respectivul diferend de către una dintre părțile în disputa, diferendul va fi supus spre reglementare obligatorie, prin unul dintre mijloacele de soluționare pașnică:
- Curții Internaționale de Justiție;
- arbitrajului, în conformitate cu anexa nr. V a acestei convenții;
b) când ratifica, accepta, aproba sau accede la aceasta convenție, sau oricând după aceasta, o parte contractantă poate declara în scris depozitarului ca, pentru un diferend nesolutionat în conformitate cu paragraful (1) al acestui articol, accepta una sau ambele modalități de soluționare a diferendului menționat în subparagraful a) al acestui paragraf;
c) dacă părțile în diferend au acceptat ambele modalități de soluționare menționate la subparagraful a) al acestui paragraf, diferendul va fi supus deciziei Curții Internaționale de Justiție, în măsura în care părțile contractante nu au convenit altfel;
d) dacă părțile în diferend nu au acceptat aceleași modalități de soluționare menționate în subparagraful a) al acestui paragraf, diferendul va fi supus arbitrajului;
e) o parte contractantă, care nu a prezentat o declarație în conformitate cu subparagraful b) al acestui paragraf sau a carei declarație nu mai este în vigoare, este considerată ca parte ce a acceptat arbitrajul.
Articolul 25
Semnarea
Aceasta convenție va fi deschisă pentru semnare de către statele dunarene, pe deplin împuternicite cu drepturi și privilegii de membri ai O.N.U., în conformitate cu Carta O.N.U., precum și de către Comunitatea Europeană și oricare alta organizație economică de integrare regionala, căreia statele în calitate de membre, i-au transferat competența în privinta problemelor guvernate de prevederile acestei convenții, semnată la Sofia la 29 iunie 1994.
Articolul 26
Ratificarea, acceptarea sau aprobarea
Convenția va fi supusă ratificării, acceptării sau aprobării. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi depuse pe lângă Guvernul României, care va acționa ca depozitar al acestei convenții.
Articolul 27
Intrarea în vigoare
Convenția va intra în vigoare după nouăzeci de zile de la data când a fost depus cel de-al noualea instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare. După depunerea celui de-al noualea instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, convenția va intra în vigoare pentru fiecare stat sau organizație de integrare economică regionala care ratifica, accepta, aproba sau adera la convenție, după nouăzeci de zile de la depunerea de către statul sau organizația de integrare economică regionala în cauza a instrumentelor lor de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare.
Articolul 28
Aderarea, participarea
Un stat sau o organizație de integrare economică regionala, la care se face referire în art. 25 al convenției, pe care nu a semnat-o, poate adera la aceasta convenție. Instrumentul de aderare va fi depus pe lângă depozitar.
Părțile contractante pot invita, în unanimitate, orice stat sau organizație de integrare economică regionala sa adere la aceasta convenție sau sa participe cu statut consultativ.
Articolul 29
Retragerea
Oricând după cinci ani de la data la care aceasta convenție a intrat în vigoare pentru o parte contractantă, acea parte se poate retrage din aceasta convenție, prin notificare scrisă adresată depozitarului. Orice astfel de retragere va produce efecte de un an după data primirii notificării de către depozitar.
Articolul 30
Funcțiile depozitarului
Guvernul depozitar va îndeplini funcțiile de depozitar al acestei convenții; depozitarul va informa părțile contractante, în special, cu privire la:
a) depozitarea instrumentelor de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, de retragere sau orice alte informații, declarații și instrumente prevăzute în convenții;
b) data intrării în vigoare a convenției.
Articolul 31
Textele autentice, depozitarul
Originalul acestei convenții, ale carei texte în limbile germană și engleza în aceeași măsura autentice, va fi depus pe lângă Guvernul României, care va trimite copii certificate tuturor părților contractante. Drept care, subsemnații, competent autorizați de către guvernele lor, au semnat Convenția privind cooperarea pentru protecția și utilizarea durabila a fluviului Dunarea (Convenția pentru protecția fluviului Dunarea).
Semnată la Sofia la 29 iunie 1994.
Pentru Republica Austria,
Franz Fischler
Pentru Republica Moldova,
Sergiu Fandofan
Pentru Republica Bulgaria,
Valentin Bossevsky
Pentru România,
Aurel Constantin Ilie
Pentru Republica Croatia,
Darinko Bago
Pentru Republica Slovaca,
Mihai Matuska
Pentru Republica Slovenia,
Radovan Tavses
Pentru Republica Federala Germania,
Clemens Stroetmann
Pentru Ucraina,
Yuria Ruban
Pentru Republica Ungaria,
Sandor Szabo
Pentru Comunitatea Europeană,
Aastassios Sideris
Jacques Vaccarezza
Anexa 1
Partea I Cele mai bune tehnici disponibile
1. Prin folosirea celor mai bune tehnici disponibile se pune accent pe folosirea tehnologiei nepoluante, dacă este posibil.
2. Termenul cele mai bune tehnici disponibile se referă la ultimul stadiu de dezvoltare (starea actuala) a proceselor, instalațiilor sau metodelor de exploatare care indica adaptarea practica a unei măsuri particulare pentru limitarea descarcarilor, emisiilor și deșeurilor. Pentru a determina dacă un ansamblu de procese, instalații și metode de exploatare constituie cele mai bune tehnici disponibile în cazuri generale sau individuale, va fi acordată o atenție specială pentru:
a) procese, instalații sau metode de exploatare comparabile care, recent, au fost încercate cu succes;
b) schimbări și progrese tehnologice în cunoașterea și înțelegerea științifică;
c) fezabilitatea economică a unor astfel de tehnici;
d) limite de timp pentru instalarea, atât în uzinele existente, cît și în cele noi ;
e) natura și volumul descarcarilor și emisiilor interesate.
3. Urmează ca ceea ce se considera a fi cele mai bune tehnici disponibile pentru un proces particular să fie înlocuite cu timpul, în virtutea progreselor tehnologice, a factorilor sociali și economici, precum și a schimbărilor intervenite în cunoașterea și înțelegerea științifică.
4. Dacă reducerea descarcarilor și emisiilor rezultind din folosirea celor mai bune tehnici disponibile nu va conduce la rezultate acceptabile pentru mediu, vor fi aplicate măsuri suplimentare.
5. Termenul tehnici include atât tehnologia folosită, cît și modul în care instalațiile sunt proiectate, construite, întreținute, exploatate și demontate.
Partea II Cea mai buna practica de mediu
1. Cea mai buna practica de mediu se referă la aplicarea celei mai adecvate combinari a măsurilor și strategiilor pentru controlul sectorial al mediului.
2. Pentru determinarea setului de măsuri care constituie cea mai buna practica de mediu, în cazuri generate sau individuale, trebuie acordată o atenție specială:
- principiului precautiei;
- riscului pentru mediu al produsului, al producerii, folosirii și depozitarii lui finale (principiul responsabilității);
- înlocuirii prin activități și substanțe mai puțin poluante și economisirea resurselor, inclusiv a energiei (principiul minimizarii);
- scării de folosire;
- beneficiului potențial sau penalității ecologice a materialelor sau activităților inlocuitoare;
- progreselor și schimbărilor în cunoașterea și înțelegerea științifică;
- limitelor de timp pentru implementare;
- implicatiilor sociale și economice.
3. Pentru aceasta urmează ca cea mai buna practica de mediu, pentru o sursa particulară, să se schimbe în virtutea progreselor tehnologice, factorilor economici și sociali, precum și a schimbărilor în cunoașterea și înțelegerea științifică.
4. Dacă reducerea impacturilor, rezultind din folosirea celei mai bune practici de mediu, nu conduce la rezultate acceptabile pentru mediu, vor fi aplicate măsuri suplimentare și va fi redefinita cea mai buna practica de mediu.
Anexa 2 SECTOARELE INDUSTRIALE ȘI SUBSTANTELE PERICULOASE
Partea I
Lista sectoarelor industriale și industriile
(1) În sectoarele generatoare de căldură, energie și sectoare miniere:
a) tratarea gazelor de fum și a aerului evacuat, a zgurii și a produsilor de condensare de la instalațiile de ardere;
b) sisteme de răcire;
c) prepararea carbunelui și a minereului;
d) îmbunătățirea carbunelui și recuperarea produsilor secundari ai carbunelui, brichetarea;
e) prelucrarea lignitului lemnos, a carbunelui activ, a negrului de fum.
(2) În industria care folosește piatra și pământul ca materie prima, sectoarele materialelor de construcții, ale sticlei și ceramicii:
a) fabricarea azbocimentului și a produsilor de azbociment;
b) fabricarea și prelucrarea sticlei, fibrelor de sticlă și fibrelor minerale;
c) fabricarea produselor ceramice.
(3) În sectorul metalelor:
a) metalurgie: ateliere de galvanizare, instalații de decapat, instalații de oxidare anodica, instalații de polizat, instalații de galvanizare la cald, ateliere de calire, fabricarea tablourilor cu circuite integrate, fabricarea bateriilor, ateliere de emailare, ateliere mecanice, ateliere de lustruire;
b) producerea fierului și otelului, inclusiv turnatoriile;
c) producerea metalelor neferoase, inclusiv turnatoriile;
d) producerea feroaliajelor.
(4) Sectorul chimiei anorganice:
a) fabricarea substanțelor chimice de baza;
b) fabricarea acizilor minerali, bazelor, sarurilor;
c) fabricarea alcaliilor, a lesiilor alcaline și a clorului, folosind electrolize alcoolo-cloride;
d) fabricarea ingrasamintelor minerale (în afară de ingrasamintele potasice), saruri ale acidului fosforic, fosfati pentru alimente;
e) producerea carbonatului de sodiu;
f) producerea corindonului;
g) producerea pigmentilor anorganici, ai pigmentilor minerali;
h) producerea semiconductorilor, redresorilor, celulelor fotoelectrice;
i) producerea substanțelor explozive, inclusiv a celor pirotehnice;
j) producerea oxizilor cu grad ridicat de dispersie;
k) producerea compusilor de bariu.
(5) În sectorul chimiei organice:
a) producerea substanțelor chimice de baza;
b) producerea colorantilor, pigmentilor, vopselelor;
c) producerea și prelucrarea fibrelor sintetice;
d) producerea și prelucrarea maselor plastice, a cauciucului;
e) producerea compusilor halogenului organic;
f) producerea explozibilelor organice, a combustibililor solizi;
g) producerea substanțelor auxiliare pentru piele, fabricarea hirtiei și textilelor;
h) fabricarea de produse farmaceutice;
i) producerea biocidelor;
j) fabricarea materiei prime pentru agenți de spalare și curatare;
k) fabricarea produselor cosmetice;
l) fabricarea gelatinelor, cleiurilor de piele, adezivelor.
(6) În sectoarele uleiurilor minerale și sintetice:
a) producerea uleiului mineral, fabricarea produsilor uleiurilor minerale, prelucrarea hidrocarburilor;
b) recuperarea uleiului din emulsiile apa-ulei, instalații de dezemulsionare, recuperarea și tratarea uleiului uzat;
c) producerea uleiurilor sintetice.
(7) În tipografii, producții de pelicule, tratamente de suprafața și sectoare de fabricare a placilor din plastic, ca și alte forme de producere a rasinilor și materialelor plastice:
a) fabricarea de produse grafice și tipărite;
b) laboratoare de tipărire și laboratoare de film;
c) producerea de filme; benzi audiovizuale;
d) producerea de materiale de acoperire și impregnate.
(8) În sectoarele lemnului, celulozei și hirtiei:
a) fabricarea celulozei, hirtiei și cartonului;
b) fabricarea și acoperirea cartonului de fibra de lemn.
(9) În sectoarele textile, pielariei și blanariei:
a) producerea și finisarea textilelor;
b) producerea de piei, finisarea pieii, producerea inlocuitorilor din piele și prelucrarea blanurilor;
c) curatare uscata, spălătorii, curatatorii, spalarea materialelor din lina.
(10) Alte sectoare:
a) recirculare, tratament, stocare, încărcare, descărcare și depozitare a deșeurilor și a materialelor reziduale; stocarea, încărcarea, descărcarea și transportul substanțelor chimice;
b) cercetarea și dezvoltarea domeniului medical și științific, spitale, practica medicală, institute de radiologie, laboratoare, camere de testare;
c) activități de curatare industriala, curatarea conteinerelor industriale;
d) autoateliere, instalații pentru spalarea mijloacelor de transport;
e) tratarea apei;
f) activități de vopsit și zugravit;
g) fabricarea și procesarea extractelor din plante și animale;
h) producerea și tratarea microorganismelor și virusilor cu acizi nucleici în vitro;
i) sectoare industriale care utilizează substanțe radioactive (industria nucleara).
Partea a II-a
Lista orientativa cuprinzând substanțe periculoase și grupe de substanțe
A. Grupe de substanțe prioritare
a) metale grele și compusii lor;
b) compuși organohalogeni;
c) compuși organici de fosfor și staniu;
d) agenți de protecție a plantelor, pesticide (fungicide, erbicide insecticide, algicide) și substanțe chimice folosite pentru conservarea materialului lemnos, celulozei, hirtiei, materialelor din piele și textile etc.
e) uleiuri și hidrocarburi de origine petroliera;
f) alți compuși organici daunatori în special mediului acvatic;
g) compuși ai azotului anorganic și fosforului;
h) substanțe radioactive, inclusiv reziduuri.
B. Substanțe periculoase individuale
Deoarece exista diferențe considerabile datorită caracterului periculos al substanțelor incluse în anumite grupe, este necesară, de asemenea, evidentierea unor substanțe individuale care, în practica, pot juca un rol prioritar.
Substanțe
Numărul CAS
1. Mercur
7439976
2. Cadmiu
7440439
3. Cupru
7440508
4. Zinc
n.a.
5. Plumb
7439921
6. Arsenic
7440382
7. Crom
n.a.
8. Nichel
7440020
9. Bor
n.a.
10. Cobalt
n.a.
11. Seleniu
7782492
12. Argint
n.a.
13. Drins
-
14. HCH
608731
15. DDT
50293
16. Pentaclor fenol
87865
17. Hexaclorobenzen
118741
18. Hexaclorbutadien
87683
19. Tetraclorură de carbon
56235
20. Cloroform
67663
21. Trifluralină
1582098
22. Endosulfan
115297
23. Șimazină
122349
24. Atrazină
1912249
25. Compuși de tributiltin
-
26. Compuși de trifeniltin
-
27. Etil azinfos
2642719
28. Metil azinfos
86500
29. Fenitrotion
122145
30. Fention
55389
31. Malation
121755
32. Paration
56382
33. Metil paration
298000
34. Diclorvos
62737
35. Tricloretilenă
79016
36. Tetracloretilenă
1271184
37. Triclorbenzen
-
38. Dicloretan 1, 2
107062
39. Tricloretan
71556
40. Dioxine
n.a.
Anexa 3 GHID DE APRECIERE GENERALĂ A CALITĂȚII APEI
Obiective și criterii*)
Obiectivele și criteriile pentru calitatea apei realizate pentru atingerea scopurilor specifice pentru fluviul Dunarea și pentru apele de suprafața din bazinul sau hidrografic:
a) vor lua în considerare opțiunea de menținere și, unde este necesar, de imbunatatire a calității existente a apei;
b) vor urmări reducerea incarcarilor și concentratiilor medii de poluare (în particular substanțe periculoase), până la un anumit grad într-o anume perioada de timp;
c) vor lua în considerare cerințele specifice de calitate a apei (apa bruta pentru apa potabilă, irigații etc.);
d) vor lua în considerare cerințele specifice privind apele protejate în mod special și mediul lor, de exemplu: lacurile; zonele de protecție a apelor subterane și terenurile umede;
e) vor fi bazate pe aplicarea metodelor de clasificare biologica și pe indicatorii chimici pentru controlarea pe termen mediu și lung a menținerii și îmbunătățirii calității apei;
f) vor lua în considerare gradul în care sunt atinse obiectivele și, dacă sunt necesare, în cazuri particulare, măsuri suplimentare de protecție.
-----------
*) Obiectivele și criteriile calității apei sunt realizate, de regula, în mod individual, și sunt adaptate, în special, la condițiile predominante din ecosistem ale resurselor de apa și ale utilizării lor. Astfel, în cadrul acestei convenții, părților contractante le sunt adresate doar directive de ordin general.
Anexa 4 STATUTUL
Comisiei internaționale pentru protecția fluviului Dunarea
Structurile și procedurile Comisiei internaționale, suplimentar la art. 18, vor fi stabilite după cum urmează:
Articolul 1
Alcătuire
Comisia internationala este alcătuită din delegați nominalizați de părțile contractante. Fiecare parte contractantă nominalizeaza cel mult cinci delegați, incluzindu-l pe șeful delegației și reprezentantul sau.
Suplimentar, din fiecare delegație poate face parte un număr de experți care să se ocupe cu problemele deosebite, ale căror nume sunt comunicate secretariatului Comisiei internaționale.
Articolul 2
Președinția
Președinția Comisiei internaționale va fi deținută de părțile contractante, pe rind, în ordine alfabetica (în limba engleza), timp de un an. Delegația ce urmează la presedintie nominalizeaza unul dintre membrii săi, pentru a deveni președinte al Comisiei internaționale.
Președintele, de regula, nu poate lua cuvintul în numele delegației sale în cadrul intilnirilor Comisiei internaționale.
Detalii suplimentare privind președinția sunt determinate de Comisia internationala și incluse în regulamentul ei de funcționare.
Articolul 3
Intilniri
Comisia internationala convoacă cel puțin o dată pe an, la invitația președintelui, într-un loc ce va fi stabilit de el, organizarea unei ședințe ordinare.
Întîlnirile extraordinare sunt convocate de președinte, la cererea a cel puțin trei delegații.
Consultări ale sefilor de delegații pot fi ținute în perioada dintre întîlnirile comisiei.
Președintele propune ordinea de zi a ședinței. Aceasta include rapoarte ale grupului de lucru permanent și ale grupurilor de experți. Fiecare delegație are dreptul sa propună pe ordinea de zi chestiunile pe care le dorește discutate. Ordinea succesiunilor punctelor de pe ordinea de zi este stabilită de Comisia internationala, prin majoritate de voturi.
Articolul 4
Luarea hotărîrilor
Fiecare delegație are un vot.
Contrar prevederilor paragrafului (1) al acestui articol, Comunitatea Europeană, în aria sa de competența, are un număr de voturi egal cu numărul statelor ei membre care sunt părți contractante la convenție. Aceasta organizație nu își va exercita dreptul de vot în cazurile în care statele sale membre și le exercita pe ale lor și viceversa.
Comisia internationala este constituită în cvorum în prezenta delegatiilor a cel puțin două treimi dintre părțile contractante.
Procedurile scrise se vor efectua în condițiile hotărîte prin regulamentul de proceduri al Comisiei internaționale.
Articolul 5
Hotărârile și recomandările vor fi adoptate prin consensul delegatiilor în Comisia internationala. Dacă consensul nu poate fi realizat, președintele Comisiei internaționale va declara ca toate eforturile pentru a ajunge la un acord prin consens au fost epuizate. Dacă nu este prevăzut altfel în convenție, comisia va adopta hotărârile sau recomandările prin majoritate de voturi de patru cincimi dintre delegatiile care sunt prezente și iau parte la vot.
Hotărârea va deveni obligatorie în prima zi a celei de-a unsprezecea luni de la data adoptării sale pentru toate părțile contractante care au votat-o și care, în această perioadă, nu au notificat secretarului executiv că nu sunt în situația de a accepta hotărârea. Cu toate acestea, notificarea poate fi retrasă în orice moment, retragerea devenind efectivă după primirea ei de către secretarul executiv. O astfel de hotărâre va deveni obligatorie pentru oricare parte contractantă care a notificat în scris secretarului executiv ca accepta hotărârea din momentul primirii acelei notificări sau din prima zi a celei de-a unsprezecea luni de la data adoptării hotărârii, dacă această dată este ulterioară.
Articolul 6
Grupe de experți
Comisia internationala înființează un grup de lucru permanent. Pentru anumite domenii de activitate și pentru probleme speciale sunt create grupe de experți permanente sau ad-hoc.
Grupul de lucru permanent și grupele de experți sunt alcătuite din delegați și experți nominalizați de delegatiile din comisie.
La grupul de lucru permanent participa delegați din partea tuturor părților contractante. Comisia internationala nominalizeaza președintele acestuia și determina numărul maxim de delegați. Comisia internationala decide, de asemenea, numărul experților participanți în grupele de experți.
Articolul 7
Secretariatul
Se stabilește un secretariat permanent.
Secretariatul permanent va avea sediul la Viena.
Comisia internationala va numi un secretar executiv și va oferi sugestii pentru stabilirea personalului necesar. Comisia va stabili atribuțiile postului de secretar executiv, durata și condițiile în care poate fi deținut.
Secretarul executiv trebuie să îndeplinească funcțiile necesare pentru administrarea convenției și desfășurarea activității Comisiei internaționale, precum și alte sarcini încredințate secretarului executiv de către Comisia internationala, în conformitate cu regulile ei de procedura și cu reglementările ei financiare.
Articolul 8
Numirea experților speciali
În cadrul evaluărilor rezultatelor obținute și pentru analiza problemelor deosebite, Comisia internationala poate numi persoane calificate, instituții științifice sau poate stabili alte facilități.
Articolul 9
Rapoarte
Comisia internationala prezintă părților contractante un raport anual privind activitatea sa și, de asemenea, alte rapoarte solicitate, care includ și rezultate de monitoring și de evaluare.
Articolul 10
Componente legale și reprezentare
Comisia internationala va avea o astfel de competența legală necesară exercitării funcțiilor sale și îndeplinirii scopurilor propuse, în concordanta cu legile aplicabile la sediul secretariatului sau.
Comisia internationala va fi reprezentată de președintele sau. Reprezentarea comisiei va fi determinata de regulile de procedura.
Articolul 11
Costuri
Comisia internationala va adopta regulile sale de ordin financiar.
Comisia va adopta un buget anual sau bianual al cheltuielilor propuse și va realiza estimarea bugetului pentru perioada fiscală următoare.
Suma totală a bugetului, inclusiv sumele suplimentare stabilite de comisie, vor fi realizate prin contribuția părților contractante, altele decît Comunitatea Europeană, în părți egale, excepțind cazul în care comisia, în unanimitate, a hotărît altfel.
Comunitatea Europeană va contribui cu maximum 2,5% din costurile administrative ale bugetului.
Fiecare parte contractantă va suporta cheltuielile legate de participarea, în cadrul comisiei, a reprezentanților experților și consilierilor săi.
Fiecare parte contractantă suporta costurile activităților de evaluare și monitoring realizate pe teritoriul lor.
Articolul 12
Reguli de procedura
Comisia internationala stabilește reguli proprii de procedura.
Articolul 13
Limbi de lucru
Limbile oficiale ale Comisiei internaționale sunt germană și engleza.
Anexa 5 ARBITRAJUL
(1) Procedura de arbitraj, menționată în art. 24 al acestei convenții, va fi în conformitate cu paragrafele (2) - (10), după cum urmează:
(2) a) În eventualitatea unei divergențe pentru arbitraj, conform art. 24 paragraful (2) al acestei convenții, va fi constituit un tribunal de arbitraj, la cererea adresată de una dintre părțile contractante care se afla în diferend cu altă parte contractantă. Cererea pentru arbitraj va menționa subiectul de fond al cererii, incluzind, în particular, articolele convenției a căror interpretare sau aplicare este în diferend;
(b) partea solicitanta va informa Comisia internationala ca ea a cerut înființarea unui tribunal de arbitraj, declarind numele celeilalte părți contractante cu care este în diferend și articolele convenției a căror interpretare sau aplicare, în opinia ei, sunt în diferend. Reclamantul cît și partea pirita pot fi constituiți dintr-o pluralitate de părți contractante. Comisia internationala va inainta informațiile astfel primite tuturor părților contractante la aceasta convenție.
(3) Tribunalul de arbitraj va fi constituit din trei membri: atât partea sau părțile reclamante cît și cealaltă sau celelalte părți, cu care acestea se afla în diferend, vor desemna un arbitru, în termen de doua luni; cei doi arbitri astfel desemnați vor numi, de comun acord, în termen de doua luni, cel de-al treilea arbitru, care va fi președintele tribunalului. Acesta din urma nu va fi reprezentantul nici uneia dintre părțile aflate în diferend și nici nu va avea reședința pe teritoriul vreuneia dintre aceste părți, nici nu va fi angajatul vreuneia dintre ele și nici nu se va fi ocupat cu acest caz în alta calitate.
(4) a) Dacă una dintre părțile contractante aflate în diferend nu desemnează un arbitru în termen de doua luni de la primirea cererii, cealaltă parte trebuie să-l informeze pe președintele Curții Internaționale de Justiție, care îl va numi pe președintele tribunalului de arbitraj în următoarele doua luni. După numire, președintele tribunalului de arbitraj va cere părții contractante care nu a desemnat un arbitru să facă acest lucru în termen de doua luni. După această perioadă, dacă arbitrul nu a fost aprobat, președintele tribunalului de arbitraj îl va informa pe președintele Curții Internaționale de Justiție, care va face el desemnarea în următoarele doua luni;
b) dacă președintele tribunalului de arbitraj nu va fi desemnat în termen de doua luni de la numirea celui de-al doilea arbitru, președintele Curții Internaționale de Justiție îl va numi el în următoarele doua luni, la cererea oricăreia dintre părțile contractante.
(5) a) Tribunalul de arbitraj va hotărî în conformitate cu legislația internationala, în special, cu cea a acestei convenții;
b) orice tribunal de arbitraj, format conform acestei anexe, își va stabili propriile reguli de procedura;
c) în eventualitatea unei divergențe care se afla sub jurisdicția tribunalului de arbitraj, obiectul va fi decis prin hotărârea tribunalului de arbitraj.
(6) a) Hotărârile tribunalului de arbitraj, atât cele de procedura, cît și cele de fond, vor fi luate prin majoritatea de voturi a membrilor săi;
b) tribunalul de arbitraj poate folosi toate mijloacele corespunzătoare în vederea stabilirii faptelor. El poate, la cererea uneia dintre părți, sa hotărască măsuri esențiale interimare de protecție;
c) dacă doua sau mai multe tribunale, formate conform prevederilor acestei anexe, se confrunta cu subiecte identice sau similare, ele trebuie să se informeze unul pe altul în legătură cu procedurile pentru stabilirea faptelor și sa țină cont de ele pe cît posibil;
d) părțile în diferend vor furniza toate datele necesare conducerii eficiente a procedurilor;
e) absenta unei părți contractante în diferend nu va constitui un impediment pentru proceduri.
(7) Dacă tribunalul de arbitraj nu hotărăște altfel, datorită împrejurărilor speciale ale cazului, cheltuielile pentru tribunal, inclusiv remunerarea membrilor săi, vor fi suportate de părțile în diferend, în mod egal. Tribunalul va tine la zi cheltuielile și va furniza o dare de seama finala fiecăreia dintre părți.
(8) Tribunalul de arbitraj își va prezenta hotărârea în termen de cinci luni de la data desemnării sale, dacă nu considera necesară extinderea limitei de timp pentru o perioadă care nu trebuie să depășească cinci luni.
(9) Oricare parte contractantă care are un interes de natura legală în obiectul diferendului, care poate fi afectată de hotărârea asupra cazului, poate interveni în cadrul lucrărilor, cu consimțământul tribunalului. Hotărârea tribunalului de arbitraj va deveni obligatorie pentru partea contractantă care intervine, în același mod ca și pentru părțile în diferend.
(10) a) Hotărârea tribunalului de arbitraj trebuie să fie motivată. Ea va fi definitivă pentru părțile în diferend și va fi transmisă de tribunalul de arbitraj părților în diferend și Comisiei internaționale. Comisia internationala va transmite informația primită tuturor părților contractante la aceasta convenție;
b) orice diferend care poate aparea între părți cu privire la interpretarea sau executarea hotărârii trebuie supus de oricare dintre părți tribunalului de arbitraj care a luat hotărârea sau, dacă acesta nu poate fi sesizat, oricărui alt tribunal de arbitraj constituit în acest scop, în același mod ca primul.
--------------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.