Decizia nr. 321/2021

- Procedura de judecată:

Sesizarea înaltei Curți de Casație și Justiție se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la

art. 519 , prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor

art. 519 , punctul de vedere al completului de judecată și al părților.

Prin încheierea prevăzută la alin. (1), cauza va fi suspendată până la pronunțarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept.

După înregistrarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție, încheierea de sesizare se publică pe pagina de internet a acestei instanțe.

Cauzele similare, aflate pe rolul instanțelor judecătorești, pot fi suspendate până la soluționarea sesizării.

Repartizarea sesizării este făcută de președintele sau, în lipsa acestuia, de unul dintre vicepreședinții Înaltei Curți de Casație și Justiție ori de persoana desemnată de aceștia.

Sesizarea se judecă de un complet format din președintele secției corespunzătoare a Înaltei Curți de Casație și Justiție sau de un judecător desemnat de acesta și 12 judecători din cadrul secției respective. Președintele secției sau, în caz de imposibilitate, judecătorul desemnat de acesta este președintele de complet și va lua măsurile necesare pentru desemnarea aleatorie a judecătorilor.

După alcătuirea completului potrivit alin. (6), președintele acestuia va desemna un judecător pentru a întocmi un raport asupra chestiunii de drept supuse judecății. Judecătorul desemnat raportor nu devine incompatibil.

Atunci când chestiunea de drept privește activitatea mai multor secții ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele sau, în lipsa acestuia, unul dintre vicepreședinții Înaltei Curți de Casație și Justiție va transmite sesizarea președinților secțiilor interesate în soluționarea chestiunii de drept. În acest caz, completul va fi alcătuit din președintele sau, în lipsa acestuia, din vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, care va prezida completul, din președinții secțiilor interesate în soluționarea chestiunii de drept, precum și câte 5 judecători din cadrul secțiilor respective desemnați aleatoriu de președintele completului. După alcătuirea completului, pentru întocmirea raportului președintele completului va desemna câte un judecător din cadrul fiecărei secții. Raportorii nu sunt incompatibili.

Dispozițiile alin. (8) se aplică în mod corespunzător și atunci când chestiunea de drept nu intră în competența niciunei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Raportul va fi comunicat părților, care, în termen de cel mult 15 zile de la comunicare, pot depune, în scris, prin avocat sau, după caz, prin consilier juridic, punctele lor de vedere privind chestiunea de drept supusă judecății.

Dispozițiile

art. 516 alin. (6)-(9)

se aplică în mod corespunzător.

Sesizarea se judecă fără citarea părților, în cel mult 3 luni de la data învestirii, iar soluția se adoptă cu cel puțin două treimi din numărul judecătorilor completului. Nu se admit abțineri de la vot.;

–

- Conținutul și efectele hotărârii:

Asupra sesizării, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept se pronunță prin decizie, numai cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

Dispozițiile

art. 517 alin. (3)

se aplică în mod corespunzător.

Dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar pentru instanța care a solicitat dezlegarea, de la data pronunțării deciziei.

Dispozițiile

art. 518

se aplică în mod corespunzător.

12.

În legătură cu obiectul excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că, ulterior sesizării sale, dispozițiile

art. 521 alin. (3)

au fost modificate prin

Legea nr. 310/2018

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 18 decembrie 2018, cu menținerea soluției legislative.

13.

In opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale

art. 1

- Statul român, ale

art. 20

- Tratatele internaționale privind drepturile omului, ale

art. 21

- Accesul liber la justiție, ale

art. 26

- Viața intimă, familială și privată și ale

art. 53

- Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, se invocă

art. 6

privind dreptul la un proces echitabil și

art. 13

privind dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul acesteia critică faptul că împotriva încheierii prin care este respinsă cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu poate formula nicio cale de atac.

15.

Or, Curtea observă că autorul excepției critică textele legale menționate din perspectiva unei soluții legislative pe care acestea nu o conțin, având în vedere că dispozițiile

art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă

statuează doar cu privire la caracterul definitiv al încheierii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fără a face nicio referire la încheierea de respingere a unei eventuale cereri de sesizare.

16.

Referitor la mecanismul juridic al sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Curtea a reținut, în jurisprudența sa, că prin

Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă

a fost recunoscută posibilitatea instanțelor de a solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe hotărâri prin care să dea rezolvări de principiu chestiunilor de drept de a căror clarificare depinde soluționarea pe fond a cauzelor și cu privire la care judecătorii, în cursul judecății, consideră că este necesar să solicite concursul instanței supreme care să tranșeze cu titlu definitiv problema în discuție. Această nouă competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost reglementată în scopul prevenirii apariției jurisprudenței neunitare la nivelul instanțelor naționale, prin oferirea de soluții care se impun cu forță obligatorie atât instanței care a solicitat pronunțarea unei astfel de hotărâri prealabile, cât și celorlalte instanțe confruntate cu probleme de drept similare, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție având, în toate cazurile, efecte doar pentru viitor. Analiza Înaltei Curți de Casație și Justiție poartă exclusiv asupra problemei punctuale indicate de judecătorul cauzei, care, anticipând dificultatea chestiunii și riscul ca aceasta să genereze interpretări diferite în momentul în care diverse instanțe ar ajunge să examineze respectiva chestiune de drept, solicită instanței supreme să statueze într-o manieră care să clarifice și să fixeze o optică unitară, generalizată la nivelul tuturor instanțelor din țară. Funcția preventivă și unificatoare a acestei proceduri este benefică actului de justiție, asigurând realizarea premiselor pentru întrunirea caracteristicilor unui proces echitabil, ca exigență a statului de drept izvorâtă din prevederile

art. 21 din Legea fundamentală , dar și din cele ale

art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Aceasta, deoarece se evită interpretările diferite pe care diverse instanțe le-ar putea da aceleiași problematici, iar părțile din proces beneficiază de certitudinea previzibilității dispozițiilor legale aplicabile situației de fapt conflictuale în care se află. Totodată, prin această procedură se asigură și respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților publice, procesele urmând să fie soluționate în baza unor prevederi legale interpretate unitar, astfel încât

persoanele implicate în litigii aflate pe rolul unor instanțe diferite vor beneficia de un tratament juridic egal (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 541 din 26 septembrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 27 ianuarie 2020, paragrafele 14-16).

17.

Așadar, obiectul sesizării instanței supreme cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile îl constituie chestiunile de drept de a căror lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzelor, iar titular al cererii de sesizare pentru pronunțarea unei astfel de hotărâri prealabile poate fi numai un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță. Părțile din proces pot solicita instanței de judecată să sesizeze Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, însă instanța are dreptul suveran de a aprecia asupra sesizării, nefiind obligată să motiveze respingerea ei.

18.

Rațiunea soluției de nerecunoaștere a calității procesuale active a părților din proces, în această procedură, este aceea că Înalta Curte de Casație și Justiție - chemată să pronunțe o hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - nu este la dispoziția părților care ar veni să o consulte, ci răspunde, în mod necesar, instanței de judecată, întrucât aceasta are nevoie de rezolvarea de principiu a respectivei chestiuni din partea instanței supreme. Pentru acest motiv, instanța în fața căreia se solicită de către părți formularea unei astfel de sesizări poate arăta că respectiva chestiune de drept nu este una susceptibilă de interpretări diferite, fără să fie obligată să dezvolte motivarea, având în vedere că va motiva acest aspect în hotărârea pe care o va pronunța [în acest sens s-a pronunțat instanța constituțională în analiza dispozițiilor

art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală , corespondente dispozițiilor procesual civile criticate în prezenta cauză, prin

Decizia nr. 485 din 12 iulie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 960 din 13 noiembrie 2018, paragraful 27].

19.

Așadar, potrivit

art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă , sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la

art. 519 , prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor

art. 519 , punctul de vedere al completului de judecată și al părților.

20.

Prin

Decizia nr. 485 din 12 iulie 2018 , anterior menționată, paragrafele 29 și 30, Curtea a reținut că este aplicabilă în acest caz teoria actului clar sau a actului clarificat, teorie dezvoltată în dreptul francez, care a fost adoptată și în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene cu privire la sesizarea pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile. Potrivit acestei teorii, instanța poate să nu formuleze o sesizare pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile în cazul în care soluția chestiunii de drept poate fi desprinsă din jurisprudența anterioară sau atunci când aceasta este clară. Teoria actului clar (clarificat) poate sta atât la baza deciziei instanței de a nu sesiza instanța supremă pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, cât și la baza deciziilor celorlalte instanțe de a nu suspenda judecarea cauzei, dacă s-a formulat deja o sesizare pentru pronunțarea unei astfel de hotărâri.

21.

Prin urmare, faptul că încheierea privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile (fie de respingere a cererii de sesizare, fie de admitere a acesteia) este definitivă nu este de natură a aduce atingere accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, prevăzute de

art. 21 din Constituție

și de

art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil.

22.

În continuare, Curtea reține că nicio prevedere din Legea fundamentală sau din

Convenție

nu reglementează accesul liber la justiție ca fiind un drept absolut, cu consecința exercitării căilor de atac în orice cauză, inclusiv cu privire la un incident procedural ivit în cursul unui proces, chiar dacă de acesta depinde dezlegarea pe fond a cauzei, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, iar statele se bucură de o anumită marjă de apreciere în reglementarea unor astfel de limitări. De asemenea, potrivit

art. 126 alin. (2) din Constituție , stabilirea procedurii de judecată este de competența exclusivă a legiuitorului.

23.

În jurisprudența sa, Curtea a mai statuat că accesul liber la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește, fiind de competența exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești. În consecință, legiuitorul poate stabili, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul accesului liber la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri în formele și modalitățile instituite de lege (în acest sens s-a pronunțat Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 227 din 15 aprilie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 30 mai 2014).

24.

Stabilirea unor condiții specifice, în care să se realizeze sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a reprezentat voința exclusivă a legiuitorului, fiind în concordanță cu principiile constituționale.

25.

Totodată, Curtea observă că dispozițiile legale criticate sunt clare, precise și previzibile, îndeplinind condițiile referitoare la calitatea legii, astfel că nu încalcă nici prevederile constituționale ale

art. 1 alin. (5)

cu privire la principiul legalității. Analizate în ansamblul reglementării din care fac parte, respectiv

capitolul II - Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cuprins în titlul III din Codul de procedură civilă , prevederile legale criticate sunt redactate cu suficientă precizie și claritate astfel încât să permită destinatarilor interpretarea și aplicarea lor, dată fiind și calitatea destinatarilor dispoziției legale criticate, respectiv un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță.

26.

În ceea ce privește invocarea în susținerea excepției a dispozițiilor constituționale ale

art. 26

privind viața intimă, familială și privată, Curtea reține că acestea nu au incidență în cauză, textele legale criticate reglementând cu privire la o competență a instanței supreme de a soluționa un incident procedural referitor la o problemă de drept ivită într-un proces aflat în curs de desfășurare și de care depinde dezlegarea pe fond a cauzei.

27.

În concluzie, textele legale criticate nu contravin dispozițiilor constituționale și convenționale invocate de autorul excepției de neconstituționalitate.

28.

În lipsa unei atingeri aduse vreunui drept sau vreunei libertăți fundamentale, dispozițiile

art. 53 din Constituție

nu au incidență în cauză.

29.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Andrei Valentin Sfîrăială în Dosarul nr. 4.112/207/2016/a1 al Curții de Apel Craiova - Secția I civilă și constată că dispozițiile

art. 519-521 din Codul de procedură civilă

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Craiova - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 18 mai 2021.