Decizia nr. 34/1995

Vasile Gionea - președinte

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Miklos Fazakas - judecător

Antonie Iorgovan - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Ioan Griga - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol soluționarea recursului declarat de Ministerul Public împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 128 nr. 16 noiembrie 1994, prin care a fost admisă în parte excepția de neconstituționalitate vizind art. 60 alin. 1 din Codul penal, invocată de Bularca Ion în Dosarul nr. 577/1994 al Judecătoriei Brașov.

La apelul nominal făcut de magistratul-asistent se constată că părțile sunt lipsa.

Procedura este completa.

Magistratul-asistent face referatul cauzei.

Curtea Constituțională constata ca dosarul este în stare de judecată și da cuvintul procurorului, care solicită admiterea recursului și casarea deciziei atacate, iar pe fond, respingerea excepției de neconstituționalitate ca inadmisibila.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 5 mai 1994, pronunțată în Dosarul nr. 577/1994 de către Judecătoria Brașov, Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a art. 60 din Codul penal, invocată de Bularca Ion.

Curtea Constituțională, retinind ca, potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, obiectul excepției de neconstituționalitate îl poate constitui prevederea dintr-o lege sau ordonanța, de care depinde judecarea cauzei, și întrucît în cauza în care s-a ridicat excepția sunt incidente exclusiv prevederile art. 60 alin. 1 din Codul penal, prin Decizia nr. 128 din 16 noiembrie 1994 s-a pronunțat numai cu privire la aceasta dispoziție, admițând în parte excepția de neconstituționalitate și constatind ca prevederile art. 60 alin. 1 din Codul penal referitoare la condamnările pentru infracțiuni contra avutului obștesc sunt parțial abrogate, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, urmînd să fie aplicate numai condamnărilor pentru infracțiuni privind bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituție, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietății publice, cu aplicarea prealabilă a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

Pentru a pronunța aceasta soluție, Curtea Constituțională a reținut ca dispozițiile din Codul penal referitoare la infracțiuni contra avutului obștesc sunt abrogate parțial, urmînd a se aplică numai cu privire la bunurile ce formează obiectul exclusiv al proprietății publice, astfel cum s-a statuat prin Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 7 septembrie 1993. Asa fiind, aceasta soluție este aplicabilă și art. 60 alin. 1 din Codul penal, în partea referitoare la condamnările pentru infracțiuni contra avutului obștesc. În același timp s-a reținut ca art. 224 din Codul penal, pe baza căruia Bularca Ion a fost condamnat definitiv, a fost abrogat parțial, în sensul arătat, prin Decizia Curții Constituționale nr. 33/1993. Pe de altă parte, Curtea Constituțională a reținut ca instanța de executare nu este ea cea competența sa stabilească calificarea juridică a faptelor și pedepselor, ci doar sa pună în executare, astfel ca este necesar în prealabil să se recurgă la dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora, în procesele penale, decizia definitivă prin care se constata neconstituționalitatea unei legi sau a unei ordonanțe constituie temei legal pentru rejudecarea cauzelor în care condamnarea s-a pronunțat pe baza prevederii legale, declarata ca neconstitutionala.

Ministerul Public a declarat recurs împotriva deciziei, invocindu-se doua motive:

a) Curtea s-a pronunțat cu încălcarea dispozițiilor art. 144 din Constituție și ale art. 23 alin. (1) și art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 relative la competența Curții Constituționale, deoarece atribuțiile ei sunt limitate exclusiv la legile și ordonanțele adoptate după intrarea în vigoare a Constituției și la raporturile juridice stabilite după această dată, adică după 8 noiembrie 1991, or art. 60 din Codul penal și raportul juridic penal la care se referă acesta - născut din infracțiunile săvârșite de către inculpatul Bularca Ion înainte de 1 noiembrie 1991 - sunt anterioare adoptării Constituției și deci excepția trebuia respinsă ca inadmisibila;

b) soluția pronunțată este gresita și pe fond, deoarece prin admiterea excepției s-a creat, implicit, posibilitatea de a se aduce atingere autorității de lucru judecat a hotărîrilor judecătorești penale în ceea ce privește pedeapsa aplicată în cauza definitiv judecata, ceea ce, evident, este de neconceput.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

examinînd încheierea de sesizare, decizia atacată, cererea de recurs, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile recurentului, dispoziția legală atacată în raport cu prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine:

Primul motiv de recurs urmează a fi înlăturat ca nefondat, deoarece, în legătură cu competența Curții de a examina constituționalitatea legilor anterioare Constituției, constant s-a decis ca și Curtea Constituțională este indreptatita sa examineze conformitatea acestora cu Constituția din 1991 și sa decidă dacă sunt sau nu abrogate. Aceasta soluție rezultă cu claritate din art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia neconstituționalitatea unei legi se poate constata doar cu referire la raporturile juridice stabilite după intrarea în vigoare a Constituției din 1991. Aceasta prevedere, prin ipoteza, este aplicabilă exclusiv legilor anterioare Constituției, deoarece, față de legile posterioare, în mod inevitabil, raporturile juridice corespunzătoare nu se pot stabili decît după intrarea în vigoare a acesteia. Deci, cu referire la legile anterioare, față de care art. 150 alin. (1) din Constituție prevede că ele sunt abrogate în măsura în care vin în conflict cu o dispoziție constituțională, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 limitează efectul abrogator la data intrării în vigoare a Constituției.

Ministerul Public invoca faptul ca infracțiunile pentru care Bularca Ion a fost condamnat au fost săvârșite înainte de 1 noiembrie 1991, deci raportul juridic penal a fost anterior Constituției din 1991. Este de observat însă ca excepția de neconstituționalitate nu vizează art. 224 din Codul penal, text în baza căruia s-a făcut condamnarea, ci art. 60 din Codul penal, care are în vedere liberarea condiționată, instituție complementara a regimului executării pedepsei închisorii. Nu este deci vorba de raportul juridic penal născut înainte de intrarea în vigoare a Constituției, ci de un raport juridic, executional penal, care, fără indoiala, s-a născut după intrarea în vigoare a Constituției din anul 1991 și deci dispoziția legală anterioară acesteia, pe baza căreia s-a născut raportul juridic, poate fi supusă controlului de constituționalitate în fața Curții Constituționale. De altfel, ar fi și ilogic ca art. 60 alin. 1 din Codul penal, în partea referitoare la infracțiunile contra avutului obștesc, să-și producă în continuare efectele, nediferentiat, în condițiile în care dispozițiile care reglementează aceste infracțiuni sunt abrogate parțial, în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituție.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar accepta punctul de vedere al Ministerului Public, în sensul că este vorba de raportul juridic penal inițial, motivul de recurs ar urma să fie, de asemenea, înlăturat, deoarece raportul juridic penal de conflict născut din săvârșirea unei infracțiuni de definitiveaza prin intermediul raporturilor procesuale în momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a aplicat sancțiunea penală, or în speta infracțiunile au fost săvârșite înainte de 1 noiembrie 1991, dar hotărârea de condamnare nr. 2.826 este din 24 decembrie 1992, deci după intrarea în vigoare a Constituției din 1991.

Nici al doilea motiv de recurs nu este fondat, deoarece Ministerul Public nu tine seama de dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 47/1991, care permit rejudecarea proceselor penale în care condamnarea s-a pronunțat pe baza prevederii legale declarate ca neconstitutionala. Asa fiind, soluția de principiu, în sensul aplicării art. 26 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cuprinsă în decizia atacată, este legală. Urmează însă ca, în fiecare cauza, instanța judecătorească competența sa procedeze la rejudecare, în temeiul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sa decidă, în condițiile concrete ale spetei - între care, desigur, și faptul dacă la judecata s-a ținut seama de abrogarea parțială a textelor care reglementează infracțiunile contra avutului obștesc și s-au aplicat pedepsele corespunzătoare - și ținând seama de dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, dacă este sau nu cazul, sa modifice pedeapsa aplicată prin hotărârea pronunțată în dosarul a carei rejudecare se solicita.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 25 și art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Ministerul Public împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 128 din 16 noiembrie 1994 , pronunțată în Dosarul nr. 51C/1994.

Definitivă.

Decizia nr. 128/1994, cît și prezenta decizie se comunică celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.