Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 337/1995

pentru aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli pe anul 1995 ale regiilor autonome de interes național de sub autoritatea Ministerului Industriilor

prezumat în vigoare

Data actului
22 mai 1995
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 105 din 30 mai 1995
Citat de
1 act
Citează
2 acte
Structură
5 articole · 3.953 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

În temeiul

art. 45 alin. (2) din Legea bugetului de stat pe anul 1995 nr. 22/1995 ,

Guvernul României hotărăște:

Articolul 1

Se aprobă bugetele de venituri și cheltuieli pe anul 1995 ale regiilor autonome de interes național de sub autoritatea Ministerului Industriilor, prevăzute în anexele nr. I.

Indicatorii de măsurare a creșterii productivitatii muncii și, respectiv, a eficientei economice sunt cei prevăzuți în anexele nr. II.

Subvenția unitară pe fiecare regie autonomă și produs este cea prevăzută în anexele nr. III.

Defalcarea pe trimestre a indicatorilor înscriși în bugetele de venituri și cheltuieli ale regiilor autonome se aproba de către Ministerul Industriilor, cu respectarea prevederilor anuale.

Articolul 2

Cheltuielile totale aferente veniturilor înscrise în bugetele de venituri și cheltuieli ale regiilor autonome prevăzute la art. 1 din prezenta hotărâre reprezintă limite maxime și nu pot fi depășite decît în cazuri justificate și numai cu aprobarea Guvernului, la propunerea Ministerului Industriilor, cu avizul Ministerului Muncii și Protecției Sociale și al Ministerului Finanțelor.

Cheltuielile de protocol cuprind și sumele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 181/1995.

În cazurile în care, în execuția bugetului de venituri și cheltuieli se înregistrează abateri în plus sau în minus ale veniturilor aprobate, regiile autonome pot modifica, proporțional cu gradul de realizare a veniturilor, nivelul cheltuielilor materiale aferente acestora.

La regiile autonome din industria miniera, programul de livrări avut în vedere la fundamentarea subvențiilor aprobate prin

Legea bugetului de stat pe anul 1995 nr. 22/1995

și prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli al fiecărei regii autonome constituie - în timpul anului curent - limita maxima de acordare a subvențiilor.

Pentru eventualele diferențe cantitative care, potrivit deconturilor anuale definitive, depășesc programul de livrări aprobat, la unele produse, se vor acorda subvențiile aferente, la cererea Ministerului Industriilor, din prevederile de cheltuieli ale bugetului de stat pe anul următor.

Articolul 3

Regiile autonome de interes național vor elabora programe proprii de activitate, stabilind măsuri de eficienta în utilizarea fondurilor, concomitent cu reducerea costurilor de producție, restructurarea unor activități și creșterea profitabilitatii.

Ministerul Industriilor va analiza și va verifica modul de realizare a obiectivelor stabilite prin programele proprii, iar în raport cu concluziile, va hotărî oportunitatea menținerii în funcție a managerilor regiilor și a membrilor consiliilor de administrație și va dispune măsuri concrete de imbunatatire a activității regiilor în cauza.

Articolul 4

Nerespectarea prevederilor art. 2 constituie contravenție, dacă nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracțiune și se sancționează cu amendă de la 500.000 lei la 1.000.000 lei.

Articolul 5

Contravenția se constata și amenda se aplică de către organele de control financiar ale statului, împuternicite potrivit legii, persoanelor găsite răspunzătoare de nerespectarea prezentei hotărâri.

Anexele nr. I. II și III fac parte integrantă din prezenta hotărâre și se vor transmite Ministerului Industriilor.

PRIM-MINISTRU
NICOLAE VACAROIU
Contrasemnează:
Ministrul industriilor,
Dumitru Popescu
Ministru de stat,
ministrul muncii și protecției sociale,
Dan Mircea Popescu
Ministru de stat, ministrul finanțelor,
Florin Georgescu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.