Legea nr. 707/2001
pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 63/2001 privind înființarea Inspectoratului de Stat în Construcții - I.S.C.
prezumat în vigoare 8 acte modificatoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Modificat prin 7
- OUG nr. 100/2010 10 noiembrie 2010 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 63/2001 privind înființarea Inspectoratului d…
- OUG nr. 93/2011 2 noiembrie 2011 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 63/2001 privind înființarea In…
- OUG nr. 16/2012 8 mai 2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale
- OUG nr. 96/2012 22 decembrie 2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale ș…
- OUG nr. 26/2013 10 aprilie 2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 63/2001 privind înființarea In…
- OG nr. 24/2014 26 august 2014 pentru stabilirea unor măsuri privind controlul statului în domeniul construcțiilor
- Legea nr. 201/2021 19 iulie 2021 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 63/2001 privind înființarea Inspectoratului d…
Înlocuit (parțial) prin 1
- Legea nr. 228/2004 1 iunie 2004 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 11/2004 privind stabilirea unor mă…
Ce face acest act
Aprobă 1
- OG nr. 63/2001 30 august 2001 privind înființarea Inspectoratului de Stat în Construcții - I.S.C.
Parlamentul României adopta prezenta lege.
Articol unic
Se aprobă
Ordonanța Guvernului nr. 63 din 30 august 2001
privind înființarea Inspectoratului de Stat în Construcții - I.S.C., adoptată în temeiul
art. 1 pct. II.7 din Legea nr. 324/2001
privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 1 septembrie 2001, cu următoarele modificări:
1. Alineatele (1) și (2) ale articolului 1 vor avea următorul cuprins:
"Art. 1. - (1) Se înființează Inspectoratul de Stat în Construcții - I.S.C., instituție publică cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, cu sediul în municipiul București, bd. Dinicu Golescu nr. 38, sectorul 1, prin reorganizarea Inspectoratului de Stat în Construcții din structura Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, care se desființează.
(2) Inspectoratul de Stat în Construcții - I.S.C. este organul tehnic specializat care exercită, potrivit legii, controlul de stat cu privire la respectarea disciplinei în urbanism și a regimului de autorizare a construcțiilor, precum și la aplicarea unitară a prevederilor legale în domeniul calității în construcții."
2. Articolul 7 va avea următorul cuprins:
"Art. 7. - Regulamentul de organizare și funcționare a Inspectoratului de Stat în Construcții - I.S.C., cuprinzând atribuțiile generale și specifice ale Inspectoratului de Stat în Construcții - I.S.C. și ale inspectoratelor teritoriale în construcții, precum și structura organizatorică a Inspectoratului de Stat în Construcții - I.S.C., normarea parcului auto și a consumului de carburanți se aproba prin ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe."
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 25 septembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR VALER DORNEANU Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 6 noiembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României. p. PREȘEDINTELE SENATULUI, DORU IOAN TARACILA
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.