HG nr. 379/1995
pentru aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 1995 al Regiei Autonome "Multiproduct" de sub autoritatea Ministerului Justiției
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Legea nr. 22/1995 21 martie 1995 (prevederi anume) bugetului de stat pe anul 1995
În temeiul art. 45 alin. (2) din Legea bugetului de stat pe anul 1995 nr. 22/1995,
Guvernul României hotărăște:
Articolul 1
Se aprobă bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 1995 al Regiei Autonome "Multiproduct" de sub autoritatea Ministerului Justiției, prevăzut în anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.
Defalcarea pe trimestre a indicatorilor înscriși în bugetul de venituri și cheltuieli al regiei de interes național se aproba de către Ministerul Justiției, cu respectarea prevederilor anuale.
Indicatorul specific ce se va utiliza pentru justificarea creșterii salariului mediu în cursul anului 1995 față de cel aferent lunii noiembrie 1994 este prevăzut în anexa nr. 2.
Articolul 2
Cheltuielile totale aferente veniturilor înscrise în bugetul de venituri și cheltuieli al regiei autonome prevăzute la art. 1 din prezenta hotărâre reprezintă limite maxime și nu pot fi depășite decît în cazuri justificate și numai cu aprobarea Guvernului, la propunerea Ministerului Justiției, cu avizul Ministerului Muncii și Protecției Sociale și al Ministerului Finanțelor.
În cazurile în care în execuția bugetului de venituri și cheltuieli se înregistrează abateri în plus sau în minus ale veniturilor aprobate, Regia Autonomă "Multiproduct" poate modifica, proporțional cu gradul de realizare a veniturilor, nivelul cheltuielilor materiale aferente acestora.
Articolul 3
Regia autonomă de interes național va elabora programe proprii de activitate, stabilind măsuri de eficienta în utilizarea fondurilor, concomitent cu reducerea costurilor de producție, restructurarea unor activități și creșterea profitabilitatii.
Ministerul Justiției va analiza și va verifica modul de realizare a obiectivelor stabilite prin programele proprii, iar în raport cu concluziile, va hotărî oportunitatea menținerii în funcție a managerului regiei și a membrilor consiliului de administrație și va dispune măsuri concrete de imbunatatire a activității regiei în cauza.
Articolul 4
Nerespectarea prevederilor art. 2 constituie contravenție, dacă nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracțiune și se sancționează cu amendă de la 500.000 lei la 1.000.000 lei.
Articolul 5
Contravenția se constata și amenda se aplică de către organele de control financiar ale statului, împuternicite potrivit legii, persoanelor găsite răspunzătoare de nerespectarea prezentei hotărâri.
Articolul 6
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă sin prezenta hotărâre și se vor transmite Ministerului Justiției.
PRIM-MINISTRU NICOLAE VACAROIU Contrasemnează: Ministrul justiției, Gavril Iosif Chiuzbaian Ministru de stat, ministrul finanțelor, Florin Georgescu Ministru de stat, ministrul muncii și protecției sociale, Dan Mircea Popescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.