HG nr. 1298/2001
privind organizarea negocierilor dintre România și organismele financiare internaționale și urmărirea îndeplinirii acordurilor încheiate
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1992 22 decembrie 1992 (prevederi anume) a Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor
În temeiul prevederilor art. 107 din Constituția României, precum și ale
art. 2 și 4 din Legea datoriei publice nr. 81/1999 ,
Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
Articolul 1
Organizarea și desfășurarea negocierilor dintre România și organismele financiare internaționale au loc în baza mandatului avizat de Guvernul României și aprobat de Președintele României, la propunerea Ministerului Finanțelor Publice și a autorităților publice de resort cu atribuții specifice în domeniul negociat, conform prevederilor cuprinse în actele normative prin care acestea au fost organizate și funcționează.
Articolul 2
Ministerul Finanțelor Publice este coordonatorul și negociatorul principal, în numele României, pentru acordurile negociate cu organismele financiare internaționale, partea tehnica a acordurilor sectoriale fiind responsabilitatea autorităților publice de resort.
Articolul 3
În exercitarea atribuțiilor prevăzute la art. 2 Ministerul Finanțelor Publice va invita la negocierea anumitor secțiuni din acorduri și reprezentanții autorizați ai ministerelor și ai altor instituții competente sau, după caz, își va desemna reprezentanții în negocierile care se organizează la alte instituții ale administrației publice centrale.
Articolul 4
Programele finanțate cu sprijinul organismelor financiare internaționale vor fi corelate cu obiectivele negociate pentru aderarea României la Uniunea Europeană, prin participarea Ministerului Integrării Europene la negocierile cu organismele financiare internaționale.
Articolul 5
Rezultatul negocierii acordurilor cu organismele financiare internaționale sunt supuse spre analiza Guvernului României și spre aprobare Președintelui României. Aceasta prevedere se aplică și Scrisorii de intenție care precede transmiterea Memorandumului de politici economice al Guvernului către Fondul Monetar Internațional.
Articolul 6
După aprobarea și semnarea acordurilor de împrumut încheiate cu organismele financiare internaționale, acestea sunt transmise Parlamentului României pentru ratificare.
Articolul 7
Îndeplinirea obligațiilor rezultate din acordurile încheiate cu organismele financiare internaționale este în răspunderea politica solidară a membrilor Guvernului. Astfel Ministerul Finanțelor Publice și celelalte ministere care au sarcini decurgând din acordurile respective au obligația sa informeze Guvernul înainte de termenele intermediare prevăzute în acorduri, dacă se prevăd asemenea termene, în legătură cu stadiul conformarii cu obligațiile asumate și sa propună, dacă este cazul, măsuri pentru respectarea lor.
Articolul 8
Ministerele de resort au obligația sa înainteze Guvernului propuneri de acte normative privind îndeplinirea angajamentelor asumate prin acordurile în vigoare cu organismele financiare internaționale.
PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: ──────────────── Ministrul finanțelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu p. Ministrul afacerilor externe, Cristian Diaconescu, secretar de stat Ministrul integrării europene, Hildegard Carola Puwak Ministrul administrației publice, Octav Cozmanca ──────────────────
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.