Decizia nr. 311/2001
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 252 alin. 2 din Codul de procedură civilă, devenit art. 253 alin. 2 potrivit Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 138/2000
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- OUG nr. 138/2000 14 septembrie 2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedura civilă
Nicolae Popa - președinte
Costica Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Lucian Stangu - judecător
Ioan Vida - judecător
Gabriela Ghita - procuror
Marioara Prodan - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 252 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Dan Niculescu și Mihaela Gheorghiu în Dosarul nr. 6.212/2000 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă și de contencios administrativ.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 6 noiembrie 2001, în prezenta autorului excepției Dan Niculescu și a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 13 noiembrie 2001 și apoi la 15 noiembrie 2001.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Prin Încheierea din 12 ianuarie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 6.212/2000, Tribunalul București - Secția a V-a civilă și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 252 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Dan Niculescu și Mihaela Gheorghiu.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin ca dispozițiile art. 252 alin. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora termenul de recurs împotriva hotărârii prin care se constata perimarea curge de la data pronunțării, încalcă prevederile constituționale ale art. 21 alin. (2), referitoare la accesul liber la justiție, ale art. 24, referitoare la dreptul la apărare, ale art. 128 privind folosirea căilor de atac, precum și ale art. 20, referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, cu trimitere la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil. Se evoca, de asemenea, dispozițiile art. 284, 301 și ale art. 582 alin. 3 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora termenul de recurs curge de la comunicarea hotărârii.
Exprimandu-și opinia asupra excepției, instanța de judecată considera ca aceasta este neîntemeiată, întrucât stabilirea începerii curgerii unui termen procedural de la o anumită data nu reprezintă o încălcare a dreptului la apărare, prevăzut de art. 24 din Constituție, și nici a liberului acces la justiție, prevăzut de art. 21 din Legea fundamentală. Totodată se considera ca prevederile art. 20 din Constituție nu sunt incidente în cauza, deoarece acestea nu se referă la dreptul persoanei la un proces echitabil.
În conformitate cu dispozițiile
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Președintele Camerei Deputaților, în punctul sau de vedere, considera ca textul de lege criticat nu încalcă prevederile constituționale invocate de autorul excepției, menționând ca și în alte situații termenul de exercitare a caii de atac curge de la data pronunțării, iar nu de la data comunicării (art. 158, 281 și 582 din Codul de procedură civilă).
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se considera ca ratiunea soluției date de art. 253 alin. 2 din Codul de procedură civilă, care prevede că termenul de recurs împotriva hotărârii prin care se constata perimarea curge de la pronunțare, este și "aceea de a curma starea de incertitudine creata asupra unor raporturi juridice deduse judecații prin cererea de chemare în judecata lăsată în nelucrare timp de un an". Se evidențiază ca, potrivit legii, la judecarea perimării părțile sunt citate în toate cazurile și astfel cel interesat, fiind încunoștințat în timp util despre aceasta judecata, are posibilitatea de a-și exercită dreptul la apărare, de a afla, la pronunțare, soluția instanței și de a o ataca cu recurs, când este cazul. În final se apreciază ca "reglementarea în discuție asigura părților atât accesul la justiție, cat și exercitarea corespunzătoare a dreptului la apărare și la folosirea căilor de atac".
Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din cererea formulată de autorii acesteia și din încheierea de sesizare, l-au constituit dispozițiile art. 252 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
Curtea constata însă ca, în urma modificărilor aduse Codului de procedura civilă prin
Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, modificări prevăzute la pct. 82 al acestei ordonanțe, dispoziția legală criticata pentru neconstituționalitate a fost preluată în art. 253 alin. 2 din Codul de procedură civilă și are următoarea redactare: "Hotărârea care constata perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare."
În susținerea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia au invocat încălcarea următoarelor prevederi constituționale:
- Art. 21 alin. (2), referitor la accesul liber la justiție: "Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";
- Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";
- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale."
Autorii excepției susțin ca prin dispozițiile legale criticate se încalcă dreptul la un proces echitabil, prevăzut la art. 6 pct. 1 prima fraza din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și, prin aceasta, prevederile art. 20 din Constituție.
Articolul 6
pct. 1 prima fraza din convenție are următorul cuprins: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanța independenta și impartiala, instituită prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa [...]."
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată pentru considerentele ce urmează:
În ceea ce privește critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea art. 21 alin. (2) din Constituție, Curtea retine ca dispozițiile art. 253 alin. 2 din Codul de procedură civilă, care prevăd calea de atac a recursului împotriva hotărârii care constata perimarea și condițiile folosirii acestei cai de atac, nu numai că nu contravin textului constituțional invocat, ci, dimpotriva, constituie tocmai o reglementare a exercitării dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor și a intereselor sale legitime, drept fundamental prevăzut la art. 21 din Constituție.
Din aceeași perspectiva Curtea constata ca dispozițiile legale criticate nu încalcă nici dreptul la apărare, prevăzut la art. 24 din Constituție, deoarece nu ingradesc dreptul părților de a fi asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu, în tot cursul procesului, drept garantat de prevederile constituționale menționate. De asemenea, o componenta a dreptului la apărare o constituie și posibilitatea atacarii cu recurs a hotărârii prin care se constata perimarea. Prevederea legală potrivit căreia termenul de recurs curge de la pronunțarea hotărârii care constata perimarea nu încalcă dreptul la apărare, întrucât părțile sunt incunostintate din timp despre judecata și, prin urmare, au posibilitatea de a-și exercită dreptul la apărare.
Curtea observa ca perimarea reprezintă o sancțiune procedurala determinata de necesitatea de a se curma starea de incertitudine creata asupra unor raporturi juridice deduse judecații prin cererea de chemare în judecata lăsată în nelucrare timp de un an, din vina părții. Perimarea și, implicit, consecințele ei, prevăzute de art. 254 din Codul de procedură civilă, ar fi putut fi evitate dacă părțile s-ar fi interesat în timp de un an de la data suspendării cauzei (ori 6 luni, în materie comercială) de stadiul în care se afla judecata. Totodată Curtea constata ca nici un text constituțional nu prevede obligativitatea curgerii termenului de exercitare a unei cai de atac de la data comunicării hotărârii judecătorești. Astfel, potrivit prevederilor art. 125 alin. (3) din Constituție, "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege", iar conform art. 128 din Constituție, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", reglementări care, prin urmare, sunt de nivelul legii, iar nu de nivelul Constituției, De altfel, Codul de procedură civilă prevede și alte situații în care termenul de recurs curge de la pronunțarea hotărârii, iar nu de la comunicare (spre exemplu, art. 582, referitor la recursul împotriva ordonanței președințiale).
Curtea constata, de asemenea, că nu sunt întemeiate nici criticile referitoare la încălcarea art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul oricărei persoane la un proces echitabil, și, ca urmare, nici cele privind încălcarea art. 20 din Constituție, referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului. Astfel, conform art. 6 pct. 1 din convenție, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanța independenta și impartiala, instituită de lege. Or, art. 253 alin. 2 din Codul de procedură civilă nu conține nici o dispoziție contrară acestor prevederi, ci reglementează doar existenta unei cai de atac împotriva hotărârii care constata perimarea (recursul), precum și modul de exercitare a acesteia (în termen de 5 zile de la pronunțarea hotărârii care constata perimarea), prevedere care nu poate fi considerată contrară pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului. Nici un text al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu prevede că termenul de exercitare a unei cai de atac curge de la comunicarea hotărârii judecătorești. Dimpotriva, este recunoscut dreptul statelor semnatare ale convenției de a-și stabili propriile cai de atac, Curtea Europeană a Drepturilor Omului neputând fi sesizată decât după epuizarea căilor de recurs interne, asa cum este stabilit conform principiilor de drept internațional general recunoscute (art. 35 din convenție). Ca urmare, neexistand nici o neconcordanta între textul de lege criticat și prevederile art. 6 pct. 1 din convenție, nu se pune nici problema încălcării prevederilor art. 20 din Constituție.
Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al
art. 25 alin. (1) și (4) din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 252 alin. 2 din Codul de procedură civilă, devenit
art. 253 alin. 2 potrivit Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 , excepție ridicată de Dan Niculescu și Mihaela Gheorghiu în Dosarul nr. 6.212/2000 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă și de contencios administrativ.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 15 noiembrie 2001.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Marioara Prodan
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.