Decizia nr. 300/2001

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 130 alin. (1) lit. a) și ale art. 136 alin. (2) din Codul muncii, excepție ridicată, prin mandatar, de Valentina Aneta Duta în Dosarul nr. 13.690/2000 al Judecătoriei Galați.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepției de neconstituționalitate, ca fiind neîntemeiată, în ceea ce privește dispozițiile art. 130 alin. (1) lit. a), sustinand ca textul criticat nu conține nici o discriminare între salariați care să determine încălcarea principiilor constituționale, și respingerea, ca fiind inadmisibila, a excepției privind dispozițiile art. 136 alin. (2) din Codul muncii, a căror neconstituționalitate a fost constatată anterior de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 193 din 19 iunie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 6 august 2001.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 2 mai 2001, pronunțată în Dosarul nr. 13.690/2000, Judecătoria Galați a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 130 alin. (1) lit. a) și ale art. 136 alin. (2) din Codul muncii, excepție ridicată, prin mandatar, de Valentina Aneta Duta într-un litigiu de muncă aflat pe rolul acelei instanțe.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca dispozițiile legale criticate încalcă principiul egalității sanselor și creează discriminări între salariați aflați în aceeași situație, respectiv angajați pe posturi de aceeași natura, întrucât unitatea poate menține sau desface contractele de muncă ale salariaților în mod aleatoriu. Autorul excepției considera ca aceste texte de lege sunt contrare prevederilor art. 1 alin. (3), art. 4, 11, 15, art. 16 alin. (1), art. 20, 33, 43 și 51 din Constituție, precum și ale art. 23 și 25 din Declarația Universala a Drepturilor Omului.

Judecătoria Galați, exprimandu-și opinia, apreciază ca excepția ridicată este nefondata, întrucât în situația prevăzută de art. 130 alin. (1) lit. a) din Codul muncii "unitatea, ca urmare a reorganizării activității, reduce personalul prin desființarea unor posturi de natura celui ocupat de cel în cauza" și, în consecința, "are dreptul sa selecționeze personalul pentru posturile rămase, instanța neputând cenzura aceasta".

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 130 alin. (1) lit. a) din Codul muncii este neîntemeiată, întrucât motivul de desfacere a contractului de muncă prevăzut de acest text de lege "se impune, deoarece unitatea nu poate fi obligată sa păstreze anumite posturi, atunci când menținerea lor îi poate afecta activitatea ulterioară", iar prin aceasta nu se încalcă principiul egalității cetățenilor în fața legii, consacrat de art. 16 din Constituție. În ceea ce privește dispozițiile art. 136 alin. (2) din Codul muncii, se apreciază, în același punct de vedere, ca excepția este inadmisibila, deoarece acest text de lege a fost declarat neconstitutional prin Decizia Curții Constituționale nr. 193 din 19 iunie 2001.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie doua texte din Codul muncii, și anume:

- Art. 130 alin. (1) lit. a): "Contractul de muncă poate fi desfăcut, din inițiativa unității, în cazul când:

a) unitatea își reduce personalul prin desființarea unor posturi de natura celui ocupat de cel în cauza ca urmare a reorganizării;";

- Art. 136 alin. (2): "Dacă persoana în cauza s-a încadrat între timp într-o funcție cu o retributie inferioară sau a realizat alte câștiguri mai mici, despăgubirea prevăzută în alineatul precedent va consta, pentru perioada respectiva, în diferența dintre salariul mediu realizat anterior desfacerii contractului de muncă și câștigul realizat între timp."

Alin. (1) al aceluiași articol reglementează despăgubirea datorată salariatului al cărui contract de muncă a fost desfăcut în mod nejustificat, pe perioada când, din aceasta cauza, a fost lipsit de salariu.

Prevederile constituționale invocate de autorul excepției în susținerea neconstitutionalitatii textelor de lege criticate sunt:

- Art. 1 alin. (3): "România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt garantate.";

- Art. 4 alin. (2): "România este patria comuna și indivizibilă a tuturor cetățenilor săi, fără deosebire de rasa, de naționalitate, de origine etnică, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenența politică, de avere sau de origine socială.";

- Art. 11: "(1) Statul român se obliga sa îndeplinească întocmai și cu buna-credința obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.";

- Art. 15 alin. (1): "Cetățenii beneficiază de drepturile și libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea.";

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.";

- Art. 33: "(1) Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat.

(2) Statul este obligat sa ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice.

(3) Organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boala, accidente, maternitate și recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale și a activităților paramedicale, precum și alte măsuri de protecție a sănătății fizice și mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.";

- Art. 43: "(1) Statul este obligat sa ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natura să asigure cetățenilor un nivel de trai decent.

(2) Cetățenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistența medicală în unitățile sanitare de stat, la ajutor de șomaj și la alte forme de asistența socială prevăzute de lege.";

- Art. 51: "Respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie."

Cu raportare la prevederile art. 11 și 20 din Constituție autorul excepției susține ca dispozițiile legale criticate sunt în neconcordanta cu unele reglementări din Declarația Universala a Drepturilor Omului, și anume:

- Art. 23: "1. Orice persoană are dreptul la munca, la libera alegere a muncii, la condiții echitabile și satisfăcătoare de muncă, precum și la ocrotire împotriva somajului.

2. Toți oamenii au dreptul, fără nici o discriminare, la salariu egal pentru munca egala.

3. Orice om care munceste are dreptul la o remunerație echitabila și satisfăcătoare care să-i asigure lui, precum și familiei sale o existenta conformă cu demnitatea umană și completată, dacă este cazul, cu alte mijloace de protecție socială.

4. Orice persoană are dreptul sa întemeieze cu alte persoane sindicate și de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.";

- Art. 25: "1. Orice persoană are dreptul la un nivel de viața corespunzător asigurării sănătății sale, bunastarii proprii și a familiei, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinta, îngrijirea medicală, precum și serviciile sociale necesare, are dreptul la asigurare în caz de șomaj, de boala, de invaliditate, vaduvie, batranete sau alte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenta ca urmare a unor împrejurări independente de voința sa.

2. Mama și copilul au dreptul la ajutor și ocrotire specială. Toți copiii, indiferent dacă s-au născut în cadrul sau în afară căsătoriei, se bucura de aceeași ocrotire socială."

Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 136 alin. (2) din Codul muncii, Curtea constata ca textul a mai făcut obiectul controlului de constituționalitate și, prin Decizia nr. 193 din 19 iunie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 6 august 2001, a stabilit ca "dispozițiile art. 136 alin. (2) din Codul muncii nu mai sunt în vigoare întrucât sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1), ale art. 38 alin. (1) și ale art. 134 alin. (1) din Constituție". În consecința, având în vedere dispozițiile

art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, conform cărora "Nu pot face obiectul excepției prevederile legale a căror constituționalitate a fost stabilită potrivit art. 145 alin. (1) din Constituție sau prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale", Curtea constata ca data publicării deciziei sale, menționată mai sus, este ulterioară celei la care a fost sesizată cu prezenta cauza și astfel urmează sa respingă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 136 alin. (2) din Codul muncii, ca devenită inadmisibila.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 130 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată și urmează să fie respinsă ca atare. Dispozițiile art. 130 alin. (1) lit. a) din Codul muncii dau posibilitatea agenților economici și instituțiilor să își organizeze activitatea în conformitate cu cerințele unei funcționari eficiente, iar în raport cu aceasta sa dimensioneze numărul de personal angajat pe diferite posturi potrivit nevoilor lor reale. Aceasta posibilitate include și măsuri de reorganizare a activității și, dacă este necesar, reducerea numărului personalului angajat, prin desființarea unor posturi. În cazul reducerii numărului de personal angajat, conducerea unității decide pe care dintre salariații încadrați îi menține în posturi de aceeași natura cu cele desființate, având posibilitatea sa desfaca contractele de muncă ale celorlalți. Textul de lege criticat nu permite a se face nici o deosebire între salariați pe baza nici unuia dintre criteriile prevăzute la art. 4 alin. (2) din Constituție, unitatea putând selectiona salariații pe care-i oprește exclusiv pe baza criteriului de competența, al corespunderii, având în vedere modul de îndeplinire a atribuțiilor ce le revin în posturile ocupate. Pentru eliminarea sau sancționarea eventualelor abuzuri în aplicarea dispozițiilor art. 130 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, la cererea salariatului care contesta măsura desfacerii contractului de muncă, instanța judecătorească poate examina legalitatea măsurii luate, respectiv dacă reorganizarea activității, reducerea de personal și desființarea unor posturi de natura celui ocupat de salariatul concediat au fost reale sau fictive. În cadrul acestui control instanța poate sanctiona și eventualele discriminări făcute la selecționarea personalului prin folosirea altor criterii decât cele de pregătire, competența și corespundere profesională.

Curtea mai constata ca în afară de prevederile art. 4 alin. (2) și ale art. 16 alin. (1) din Constituție, celelalte dispoziții constituționale, precum și reglementările din Declarația Universala a Drepturilor Omului, invocate de autorul excepției, nu sunt incidente în cauza.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenită inadmisibila, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 136 alin. (2) din Codul muncii, excepție ridicată de Valentina Aneta Duta în Dosarul nr. 13.690/2000 al Judecătoriei Galați.

2. Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 130 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, excepție ridicată de același autor în același dosar.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 noiembrie 2001.