Tratatul din 28 ianuarie 1930
de muncă între Franța și România
prezumat în vigoare
Președintele Republicii Franceze și M. S. Regele României,
deopotrivă dornici de a regula în cel mai deplin spirit de înțelegere amicala situația lucrătorilor români lucrand în Franța și a lucrătorilor francezi lucrand în România, și de a stabili în cea mai larga măsura posibila egalitatea de tratament cu supusii celuilalt Stat, în ceea ce privește legile de asigurare socială și de muncă, au hotărît sa încheie un tratat și pentru aceasta au numit ca plenipotentiari ai lor:
PREȘEDINTELE REPUBLICII FRANCEZE: Excelenta Sa Domnul Gabriel Puaux, Trimis Extraordinar și Ministru Plenipotențiar al Republicii Franceze la București.
M. S. REGELE ROMÂNIEI: Excelenta Sa Domnul Ion Raducanu, Ministru Secretar de Stat la Departamentul Muncii, Sănătății și Ocrotirilor Sociale.
Articolul 1
Inaltele Părți Contractante se angajează, sub rezerva derogarilor prevăzute la art. 8 din prezenta Convenție, sa nu pună piedici la ieșirea supusilor respectivi, doritori de a merge dintr'una din cele doua tari în cealaltă, pentru a lucra; li se vor face în acest scop toate înlesnirile administrative atît lor, cat și celuilalt soț, ori copiilor lor cari i-ar intovarasi sau vor veni în urma la ei. Li se vor libera, în special, piesele de identitate și pasapoartele necesare.
În mod reciproc nici o autorizație specială nu va fi cerută la ieșirea din țara de reședința pentru lucrătorii străini sau familiile lor, în momentul reintoarcerii lor în țara de origina.
Articolul 2
Cele doua Înalte Părți Contractante se angajează a autoriza operațiunile de recrutare pe teritoriul lor, pe contul întreprinderilor situate în cealaltă țara, în condițiile indicate mai jos.
Articolul 3
Nu vor putea fi recrutati decât emigrantii cu destinație pentru teritoriul metropolitan al Inaltelor Părți Contractante. Recrutarile cu destinație pentru alte teritorii depinzand de Inaltele Părți Contractante, nu vor putea avea loc decât în urma unui acord special între administrațiunile competente ale celor două tari.
Articolul 4
Guvernul tarii unde se efectuează recrutarea își rezerva dreptul de a determina regiunile unde recrutarea va fi autorizata, acela al tarii unde se găsesc patronii rezervandu-și dreptul de a determina regiunile către care lucrătorii vor putea fi indreptati.
Guvernele celor două tari vor fixa de comun acord numărul și categoriile de lucrători cari vor putea face obiectul unei recrutari, în asa fel încît sa nu vatame desvoltarii economice a uneia din cele doua tari și nici lucrătorilor naționali ai celeilalte. Ele vor constitui în acest scop o Comisiune care se va întruni la Paris sau la București cel puțin odată pe an.
Articolul 5
Recrutarea colectivă va fi efectuată în limitele indicate mai sus și sub controlul administrației competente a tarii unde are loc, prin organele oficiale a acestei tari.
În România ea va fi asigurata exclusiv prin intermediul Ministerului Muncii Roman.
În Franța aceasta recrutare va fi îndeplinită exclusiv de Oficiile Publice de Plasare ale Ministerului Muncii.
Totus lucrătorii astfel recrutati vor fi înainte de plecarea lor, acceptați și clasați sau refuzati, fie de o comisiune oficială a Guvernului tarii pe teritoriul căreia ei urmează să fie intrebuintati, fie de reprezentantul unei organizații profesionale, cari vor trebui într'unul sau în celălalt din aceste ultime cazuri, să fie agreati de cele doua Guverne. Un exemplar al cererii corespunzînd fiecărei operațiuni de recrutare numerică va fi supus de către patron vizei administrației competente tarii unde lucrătorii vor fi intrebuintati și transmis de aceasta administrației competente a tarii pe teritoriul căreia se face recrutarea.
Cererea vizata, transmisă astfel autorității competente a tarii unde recrutarea trebuie să se efectueze, va trebui sa conțină indicatiunea numărului și categoriei de lucrători ceruti și, dacă e locul, numele reprezentantului însărcinat cu acceptarea, clasarea sau refuzarea lucrătorilor recrutati în condițiile prevăzute de alin. 2 al prezentului articol. Dacă e vorba de reprezentantul unui patron lucrand pe contul acestuia, numele acestui reprezentant va fi menționat în cerere și viza data de către autoritățile indicate la articolul precedent va echivala cu o agreare din partea acestor autorități.
Articolul 6
Autoritățile locale vor da concursul lor reprezentanților misiunii oficiale sau acelora ai patronilor, mai ales pentru a le permite asigurarea colectionarii lucrătorilor din punct de vedere al aptitudinilor lor fizice și profesionale.
Articolul 7
Cererile numerice, adică cererile de lucrători neindicati nominal, vor fi prevăzute cu viza autorităților abilitate de către Ministerele competente ale fiecărei din cele doua tari și vor fi apoi adresate autorităților competente ale celeilalte tari.
Cererile nominale de lucrători vor fi vizate de aceleași autorități și restituite patronului care le va face sa parvina direct lucrătorilor ceruti.
Contractele de muncă propuse de către patroni și cererile de lucrători prezentate de ei vor fi conforme contractelor-tip și cererilor-tip, stabilite pe cale de acord între administrațiile calificate ale Frantei și ale României. Ele nu vor putea conține nici o stipulațiune contrară dispozițiunilor prezentei Convenții.
Articolul 8
Lucrătorii emigranti, fie ca au făcut obiectul unei recrutari, fie ca au fost angajați în virtutea unui contract nominal individual, vor trebui să prezinte, la plecarea din țara lor de origina și la sosirea la frontiera, un contract de angajament, vizat după cum s'a arătat mai sus.
În afară de aceasta ei vor trebui să fie prevăzuți cu un certificat sanitar, eliberat de un medic acreditat în acest scop de către Consulatul Frantei sau atasat pe lîngă misiunea oficială, certificat care va trebui să fie prezentat de către lucrator la intrarea sa în Franța.
Pasapoartele lucrătorilor în posesiunea pieselor lor de identitate vor fi stabilite pe cheltuiala acestora, de către autoritățile competente ale celor două tari în termen de 4 zile dela data prezentării acestor acte de identitate la aceste autorități.
Articolul 9
Lucrătorii imigranti vor primi la munca egala un salariu egal cu acela al lucrătorilor de aceeas categorie, intrebuintati în aceeas întreprindere, salariul normal și curent al lucrătorilor de aceeas categorie din regiune.
Guvernul tarii de imigrare își ia angajamentul de a veghea ca pe teritoriul sau să fie observata egalitatea de salariu a lucrătorilor imigranti cu acel al celor naționali.
Articolul 10
Supusii fiecărei Înalte Părți Contractante se vor bucura pe teritoriul celeilalte de protectiunea acordată naționalilor și de egalitatea de tratament cu aceștia din urma în tot ceea ce privește aplicarea legilor, reglementand condițiunile de muncă și asigurând igiena și siguranța lucrătorilor.
Aceasta egalitate de tratament se va întinde de asemenea asupra tuturor dispozițiunilor care ar putea fi promulgate în viitor, în aceasta materie, în cele doua tari.
Articolul 11
În cazul cînd lucrătorii uneia din cele doua State, admiși în regula sa stea în celălalt Stat, s'ar găsi fără de lucru, ei vor trebui să se adreseze serviciului public de plasare cel mai apropiat de reședința lor.
Acești lucrători vor beneficia de avantajele acordate de institutiunile de asigurare sau de ajutor în caz de șomaj, în aceleași condițiuni ca și supusii Statului de reședința.
Articolul 12
Sînt ridicate pentru lucrătorii români restrictiunile prevăzute de art. 3 din legea franceza din 9 Aprilie 1898, relativă la repararea accidentelor cărora cad victima lucrătorii în timpul lucrului, în ceea ce privește lucrătorii străini și moștenitorii sau reprezentanții cari nu locuesc sau au încetat de a mai locui pe teritoriul francez.
Ca măsura de reciprocitate, restrictiunile prevăzute de legea română din 1912, privitoare la organizarea meseriilor, creditului și asigurărilor muncitoresti, în ceea ce privește lucrătorii străini victime ale accidentelor în România, vor fi ridicate pentru lucrătorii francezi și pentru moștenitorii sau reprezentanții lor cari nu stau sau au încetat sa mai stea pe teritoriul român. Măsurile de aplicare ale prezentei dispozițiuni vor fi reglementate printr'un angajament special.
Articolul 13
Supusii români, cari din cauza de boala au nevoie de îngrijiri, vor beneficia în Franța, în aceleași condițiuni ca și francezii, de dispozițiunile legii din 15 Iulie 1893, conform ultimului paragraf al art. 1 din zisa lege.
Supusii francezi, cari din cauza de boala au nevoie de îngrijiri, vor beneficia în România, în aceleași condițiuni ca și românii, de dispozițiile legii din 1912, privind organizarea meseriilor, creditului și asigurărilor sociale, în ceea ce privește lucrătorii din Vechiul Regat și din Basarabia, a legii maghiare XIX din 1907 pentru lucrătorii din Ardeal și a legii austriece din 1888 pentru lucrătorii din Bucovina.
Articolul 14
Sub rezerva dispozițiilor art. 17, supusii români cari din pricina alienației mintale au nevoie de îngrijiri, vor beneficia în Franța, în aceleași condițiuni ca și francezii, de dipozitiile legii din 30 Iunie 1838.
Sub rezerva dispozițiunilor art. 17, supusii francezi cari din cauza alienației mintale au nevoie de îngrijiri, vor beneficia în România, în aceleași condiții ca și românii, de dispozițiile legii meseriilor, creditului și asigurărilor muncitoresti din 1912 pentru lucrătorii din Vechiul Regat și din Basarabia și pentru lucrătorii din Ardeal, numai pentru acei cari sînt membri ai caselor fratesti care funcționează pe lîngă marile întreprinderi de cărbuni și metalurgice.
Articolul 15
Sub rezerva dispozițiunilor art. 17, supusii români deveniti infirmi sau incurabili, vor beneficia în Franța în aceleași condițiuni ca și francezii de dispozițiile legii din 14 Iulie 1905.
Sub rezerva dispozițiunilor art. 17, supusii francezi deveniti infirmi sau incurabili, vor beneficia în România în aceleași condițiuni ca și românii de dispozițiile legii meseriilor, creditului și asigurărilor muncitoresti din 1912, pentru lucrătorii din Vechiul Regat și din Basarabia, și pentru lucrătorii din Ardeal, numai pentru acei cari sînt membri ai caselor fratesti care funcționează pe lîngă marile întreprinderi de cărbuni și metalurgice.
Articolul 16
Cheltuelile de asistența făcute de Statul de reședința în virtutea articolelor precedente nu vor da loc la nici o rambursare din partea tarii de origina, afară de cazul prevăzut la art. 17.
Articolul 17
Statul de reședința dacă socotește ca nici un motiv de umanitate, provenind mai ales din situația familiei celui interesat, nu se opune la o repatriere, va putea notifica tarii de origina sa repatrieze pe cheltueala sa pe supusul ei, cînd se va fi constatat printr'un certificat medical emanând dela un medic desemnat de serviciile de asistența, fie ca este atins de o boala sau de o infirmitate incurabila, fie ca este tratat de mai mult de un an pentru alienatie mintală și ca într'un caz și în celălalt este transportabil. Dacă asistatul nu este repatriat, țara de origina va fi obligată sa ramburseze tarii de reședința cheltuelile pe care aceasta le-a făcut în favoarea asistatului, cu începere din ziua cînd certificatul prevăzut la aliniatul precedent a fost adus la cunoștința Guvernului străin.
Articolul 18
Toate reclamațiile lucrătorilor, mai ales în ceea ce privește condițiunile de muncă și de asistența, care le-ar fi procurate de către patroni, vor fi adresate sau transmise în limba tarii de reședința sau în aceea a lucrătorului, fie direct, fie prin intermediul autorităților diplomatice sau consulare, autorităților competente ale tarii unde stau.
Administrațiunea competența a acestei tari va avea singura calitatea de a proceda la anchetele necesare și de a interveni în vederea unei solutiuni amiabile. Prin stipulatiunile prezentului articol nu se aduce nici o modificare atributiunilor Consulilor, asa cum ele rezultă din tratate și convențiuni și din legile tarii de reședința.
Articolul 19
Administrațiile competente ale celor două tari vor hotărî de comun acord măsurile de detaliu și de ordin necesar pentru executarea dispozițiunilor prezentei Convenții care necesita cooperarea serviciilor lor administrative. Ele vor determina de asemenea cazurile și condițiile în cari serviciile vor putea corespunde direct.
Articolul 20
Prezenta Convențiune va fi ratificată și ratificarile vor fi schimbate la Paris imediat ce va fi posibil.
Ea va intra în vigoare de îndată ce ratificarile vor fi fost schimbate.
Ea va avea o durată de un an și va fi reînnoită în mod tacit din an în an dacă nu va fi denunțată. Denunțarea va trebui să fie notificată cu trei luni înainte de expirarea fiecărui termen.
Toate dificultățile relative la aplicarea prezentului Tratat vor fi regulate pe cale diplomatică. În cazul cînd nu va fi fost posibil de a se ajunge pe aceasta cale la o soluție, Inaltele Părți Contractante își iau angajamentul sa supună diferendul judecații unuia sau mai multor arbitri desemnați de comun acord și cari vor avea misiunea de a-l rezolva după principiile și spiritul prezentei Convențiuni.
(ss) Gabriel Puaux,
(L.S.)
(ss) Ion Raducanu,
(L.S.)
PROTOCOL 28/01/1930
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.