Hotărâre a Guvernului · Guvernul

HG nr. 569/1995

privind completarea și modificarea Hotărârii Guvernului nr. 191/1995 pentru aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 1995 al Regiei Autonome de Exploatare a Metroului "Metrorex" București

prezumat în vigoare

Data actului
31 iulie 1995
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 192 din 24 august 1995
Citat de
1 act
Citează
1 act
Structură
2 articole, 1 anexă · 5.142 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Modifică 1

  • HG nr. 191/1995 31 martie 1995 pentru aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 1995 al Regiei Autonome de Ex…

Guvernul României hotărăște:

Articolul 1

Hotărârea Guvernului nr. 191/1995

pentru aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 1995 al Regiei Autonome de Exploatare a Metroului "Metrorex" București, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 4 aprilie 1995, se completează și se modifica după cum urmează:

1. Articolul 1 se modifica și va avea următorul cuprins:

"Art. 1. - (1) Se aprobă bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 1995 al Regiei Autonome de Exploatare a Metroului "Metrorex" București de sub autoritatea Ministerului Transporturilor, prevăzut în anexa nr. 1*).

(2) Indicatorul specific de eficienta economică, care se utilizează de Regia Autonomă de Exploatare a Metroului "Metrorex" București în anul 1995, este cel prevăzut în anexa nr. 2.

(3) Partea din efectul creșterii eficientei economice, care se ia în calcul la determinarea creșterii justificate a salariului mediu în anul 1995 față de cel aferent lunii noiembrie 1994, este de până la 50%; procentul concret în limita de până la 50% urmează a fi stabilit de consiliul de administrație, cu avizul Ministerului Transporturilor.

(4) Defalcarea pe trimestre a indicatorilor înscriși în bugetul de venituri și cheltuieli al Regiei Autonome de Exploatare a Metroului "Metrorex" București se aproba de către Ministerul Transporturilor, cu respectarea prevederilor anuale."

2. Articolul 2 se modifica și va avea următorul cuprins:

"Art. 2. - (1) Cheltuielile totale și, în cadrul acestora, cheltuielile cu salariile, cele de protocol, reclama și publicitate, înscrise în bugetul de venituri și cheltuieli al Regiei Autonome de Exploatare a Metroului "Metrorex" București, reprezintă limite maxime și nu pot fi depășite decît în cazuri justificate și numai cu aprobarea Guvernului, la propunerea Ministerului Transporturilor, cu avizul Ministerului Finanțelor și al Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

(2) În cazurile în care în execuția bugetului de venituri și cheltuieli se înregistrează abateri în plus sau în minus ale veniturilor aprobate, Regia Autonomă de Exploatare a Metroului "Metrorex" București poate modifica, proporțional cu gradul de realizare a veniturilor, nivelul cheltuielilor materiale aferente acestora."

3. La articolul 3 se introduce alineatul (2), având următorul cuprins:

"(2) Ministerul Transporturilor va analiza și va verifica modul de realizare a obiectivelor stabilite prin programul propriu de activitate, iar în raport cu concluziile, va hotărî oportunitatea menținerii în funcție a managerului, a membrilor consiliului de administrație și va dispune măsuri concrete de imbunatatire a activității regiei."

4. După articolul 3 se introduc doua noi articole 3.1. și 3.2., având următorul cuprins:

"Art. 3.1. - Nerespectarea prevederilor art. 2 constituie contravenție, dacă nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracțiune și se sancționează cu o amenda de la 500.000 lei la 1.000.000 lei.

Art. 3.2. - Contravenția se constata și amenda de aplica de către organele de control financiar ale statului, împuternicite potrivit legii, persoanelor găsite răspunzătoare."

5. Articolul 4 se modifica și va avea următorul cuprins:

"Art. 4. - Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre și se transmit Ministerului Transporturilor."

p. PRIM-MINISTRU
FLORIN GEORGESCU,
ministru de stat,
ministrul finanțelor
Contrasemnează:
Ministrul transporturilor,
Aurel Novac
p. Ministru de stat,
ministrul finanțelor,
Nicolae Constantinescu,
secretar de stat
p. Ministru de stat,
ministrul muncii și protecției
sociale,
Adrian Neacsu,
secretar de stat

Anexa 2 INDICATORUL SPECIFIC DE EFICIENTA ECONOMICĂ

care se utilizează de Regia Autonomă de Exploatare a Metroului "Metrorex" București pentru determinarea creșterii justificate a salariului mediu în cursul anul 1995 față de cel aferent lunii noiembrie 1994

Indicatorul specific:

---------------------

"Economiile realizate la cheltuielile materiale la 1.000 lei venituri totale încasate, inclusiv subvenția, cu încadrarea în cheltuielile totale aprobate prin bugetul de venituri și cheltuieli."

NOTĂ:

Economiile se iau în calcul cu condiția efectuării întregului volum de lucrări de întreținere și de reparații, programat pentru perioada de raportare din anul 1995, aprobat de consiliul de administrație al regiei și avizat de către Ministerul Transporturilor.

-----------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.