Convenția din 9 decembrie 1999

Articolul 1

În sensul prezentei convenții:

1. Prin fonduri se înțelege bunuri de orice natura, corporale sau necorporale, mobile ori imobile, dobândite prin orice mijloc și documente sau instrumente juridice în orice formă, incluzandu-se forma electronică ori numerică, care atesta un drept de proprietate sau un interes asupra acestor bunuri și, mai ales, credite bancare, cecuri de călătorie, cecuri bancare, mandate, acțiuni, titluri, obligațiuni, drepturile speciale de tragere și scrisori de credit, fără ca aceasta enumerare să fie limitativa.

2. Prin stabiliment guvernamental sau public se înțelege orice stabiliment sau orice mijloc de transport, cu caracter permanent sau temporar, care este utilizat ori ocupat de reprezentanți ai unui stat, membri ai Guvernului, Parlamentului sau magistraturii, de agenți sau de personalul unui stat ori ai oricărei alte autorități sau entități publice ori de agenți sau de personalul unei organizații interguvernamentale, în cadrul funcțiilor lor oficiale.

3. Prin produse se înțelege orice fonduri rezultate, direct sau indirect, din comiterea unei infracțiuni, astfel cum este prevăzută la art. 2, sau obținute, direct ori indirect, prin comiterea unei astfel de infracțiuni.

Articolul 2

1. Comite o infracțiune în sensul prezentei convenții orice persoană care, prin orice mijloc, direct sau indirect, în mod ilicit și deliberat, furnizează sau strânge fonduri cu intenția de a le utiliza sau știind ca acestea vor fi utilizate, în întregime sau în parte, în vederea comiterii:

a) unei fapte care constituie infracțiune în cadrul și astfel cum este definită în unul dintre tratatele enumerate în anexa;

b) oricărei alte fapte de natura sa determine moartea sau vătămarea corporală grava a unui civil sau a oricărei alte persoane care nu participa direct la ostilitati într-o situație de conflict armat, când, prin natura sau contextul sau, aceasta fapta are ca scop intimidarea populației sau constrângerea unui guvern ori a unei organizații internaționale sa îndeplinească sau să se abțină de la îndeplinirea unui act oarecare.

2. a) La depunerea instrumentului de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare un stat parte, care nu este parte la unul dintre tratatele enumerate în anexa la care se face referire la lit. a) a paragrafului 1, poate declara ca, în momentul în care prezenta convenție îi este aplicată, respectivul tratat să fie considerat că nu figurează în aceasta anexa. Aceasta declarație devine caducă o dată cu intrarea în vigoare a tratatului pentru statul parte care notifica acest fapt depozitarului;

b) În cazul în care un stat parte încetează de a fi parte la un tratat enumerat în anexa, poate să facă, cu privire la respectivul tratat, declarația prevăzută în prezentul articol.

3. Pentru ca un act sa constituie infracțiune în sensul paragrafului 1 nu este necesar ca fondurile sa fi fost efectiv utilizate pentru a comite o infracțiune vizata la lit. a) sau b) a paragrafului 1.

4. Comite, de asemenea, o infracțiune orice persoană care incearca sa comita o infracțiune în sensul paragrafului 1.

5. Comite, de asemenea, o infracțiune orice persoană care:

a) participa, în calitate de complice la o infracțiune în sensul paragrafului 1 sau 4;

b) organizează comiterea unei infracțiuni în sensul paragrafului 1 sau 4 sau ordonă altor persoane sa o comita;

c) contribuie la comiterea uneia sau mai multor infracțiuni dintre cele prevăzute la paragraful 1 sau 4 de către un grup de persoane care acționează în același scop. Aceasta contribuție trebuie să fie deliberata și trebuie:

(i) fie sa urmărească facilitarea activității infractionale sau a scopului infractional al grupului, atunci când aceasta activitate sau scop presupune comiterea unei infracțiuni în sensul paragrafului 1;

(îi) fie să fie facuta cunoscandu-se intenția grupului de a comite o infracțiune în sensul paragrafului 1.

Articolul 3

Prezenta convenție nu se aplică atunci când infracțiunea este comisă pe teritoriul unui singur stat, când autorul prezumat este un național al acelui stat și se găsește pe teritoriul acelui stat și în cazul în care nici un alt stat nu are baza pentru a-și stabili competența, în virtutea paragrafului 1 sau 2 al art. 7, cu excepția prevederilor art. 12-18, care se vor aplica, după caz, în aceste situații.

Articolul 4

Fiecare stat parte ia măsurile care pot fi necesare pentru:

a) a califica drept infracțiuni în dreptul sau intern infracțiunile prevăzute la art. 2;

b) a prevedea pentru aceste infracțiuni pedepse corespunzătoare, ținând seama de gravitatea lor.

Articolul 5

1. Fiecare stat parte, conform principiilor dreptului sau intern, ia măsurile necesare pentru ca responsabilitatea unei persoane juridice situate pe teritoriul sau sau constituite potrivit legislației statului să fie angajata în cazul în care persoana răspunzătoare de conducerea sau controlul acestei persoane juridice a comis, în aceasta calitate, o infracțiune prevăzută la art. 2. Aceasta responsabilitate poate fi penală, civilă sau administrativă.

2. Aceasta responsabilitate este angajata fără a se prejudicia responsabilitatea penală a persoanelor fizice care au comis infracțiunile.

3. Fiecare stat parte asigura în special ca persoanele juridice a căror responsabilitate este angajata în virtutea paragrafului 1 să facă obiectul sancțiunilor penale, civile sau administrative eficace, proporționale și disuasive. Aceste sancțiuni pot include și sancțiuni de natura pecuniară.

Articolul 6

Fiecare stat parte adopta măsurile care pot fi necesare, înțelegandu-se, dacă este cazul, cele de ordin legislativ, pentru ca faptele penale prevăzute de prezenta convenție sa nu poată fi justificate în nici o situație de considerente de natura politica, filozofica, rasială, etnică, religioasă sau din alte motive analoage.

Articolul 7

1. Fiecare stat parte adopta măsurile necesare pentru a-și stabili competența referitor la infracțiunile prevăzute la art. 2, atunci când:

a) infracțiunea a fost comisă pe teritoriul sau;

b) infracțiunea a fost comisă la bordul unei nave aflate sub pavilionul sau sau al unei aeronave înmatriculate conform legislației sale în momentul producerii faptelor; sau

c) infracțiunea a fost comisă de unul dintre naționalii săi.

2. Fiecare stat parte poate, de asemenea, să își stabilească competența asupra unor astfel de infracțiuni, atunci când:

a) infracțiunea avea ca scop sau a avut ca rezultat comiterea unei infracțiuni prevăzute la art. 2 paragraful 1 lit. a) sau b) pe teritoriul sau ori împotriva unuia dintre naționalii săi;

b) infracțiunea avea ca scop sau a avut ca rezultat comiterea unei infracțiuni prevăzute la art. 2 paragraful 1 lit. a) sau b) împotriva unui stabiliment guvernamental sau public al acelui stat, situat în afară teritoriului sau, inclusiv sediile sale diplomatice sau consulare;

c) infracțiunea avea ca scop sau a avut ca rezultat comiterea unei infracțiuni prevăzute la art. 2 paragraful 1 lit. a) sau b), urmărind sa îl constranga sa îndeplinească un act sau să se abțină de la îndeplinirea unui act;

d) infracțiunea a fost comisă de un apatrid care își are rezidență obișnuită pe teritoriul acelui stat;

e) infracțiunea a fost comisă la bordul unei aeronave utilizate de guvernul statului menționat.

3. Cu ocazia ratificării, acceptării sau aprobării prezentei convenții ori a aderării la aceasta fiecare stat parte îl informează pe secretarul general al Organizației Națiunilor Unite asupra competentei pe care a stabilit-o conform paragrafului 2. În caz de modificare statul parte respectiv îl informează asupra acesteia pe secretarul general.

4. Fiecare stat parte adopta totodată măsurile necesare pentru a-și stabili competența în ceea ce privește infracțiunile prevăzute la art. 2, în cazul în care autorul prezumat al infracțiunii se găsește pe teritoriul sau și acesta nu îl extrădează către oricare dintre statele părți care și-au stabilit competența conform paragrafului 1 sau 2.

5. Atunci când mai multe state părți se declara competente în privinta unei infracțiuni prevăzute de art. 2, statele părți se vor strădui să își coordoneze acțiunile în mod corespunzător, în special în privinta condițiilor de angajare a urmăririi penale și a modalităților de asistența judiciară mutuala.

6. Fără a aduce prejudicii normelor de drept internațional general, prezenta convenție nu exclude exercitarea vreuneia dintre competentele penale stabilite de un stat parte conform dreptului sau intern.

Articolul 8

1. Fiecare stat parte adopta, conform principiilor dreptului sau intern, măsurile necesare pentru identificarea, descoperirea, inghetarea sau sechestrarea oricăror fonduri utilizate ori alocate în scopul comiterii infracțiunilor prevăzute la art. 2, precum și a produselor acestor infracțiuni, în vederea unei posibile confiscari.

2. Fiecare stat parte adopta, conform principiilor dreptului sau intern, măsurile necesare confiscării fondurilor utilizate sau alocate în scopul comiterii infracțiunilor prevăzute la art. 2, precum și a produselor acestor infracțiuni.

3. Fiecare stat parte interesat poate avea în vedere încheierea de acorduri care să prevadă împărțirea cu celelalte state părți, în mod sistematic sau de la caz la caz, a fondurilor provenite din confiscarile prevăzute de prezentul articol.

4. Fiecare stat parte urmărește crearea de mecanisme, în vederea afectării de sume provenind din confiscarile prevăzute de prezentul articol pentru indemnizarea victimelor infracțiunilor menționate la art. 2 paragraful 1 lit. a) sau

b) sau a familiilor lor.

5. Dispozițiile prezentului articol sunt aplicabile fără prejudicierea drepturilor terților de buna-credința.

Articolul 9

1. Atunci când este informat ca autorul sau autorul prezumat al unei infracțiuni prevăzute la art. 2 s-ar putea afla pe teritoriul sau, statul parte respectiv ia măsurile necesare conform legislației sale pentru anchetarea faptelor aduse la cunoștința sa.

2. Dacă apreciază ca circumstanțele justifica acest lucru, statul parte pe teritoriul căruia se găsește autorul sau autorul prezumat al infracțiunii ia măsurile corespunzătoare, conform legislației sale interne, pentru a asigura prezenta acestei persoane în vederea urmăririi sale penale sau a extrădării.

3. Orice persoană față de care se iau măsurile prevăzute la paragraful 2 este în drept:

a) sa comunice fără întârziere cu cel mai apropiat reprezentant calificat al statului a cărui naționalitate o are sau care este în alt mod abilitat sa îi protejeze drepturile ori, dacă este vorba despre o persoană apatridă, al statului pe teritoriul căruia aceasta are reședința sa obișnuită;

b) sa primească vizita unui reprezentant al acestui stat;

c) să fie informată asupra drepturilor pe care i le conferă prevederile lit. a) și b).

4. Drepturile enunțate în paragraful 3 se exercită în conformitate cu legile și reglementările statului pe teritoriul căruia se afla autorul sau autorul prezumat al infracțiunii, înțelegandu-se totodată ca aceste legi și reglementări trebuie să permită deplina realizare a scopurilor pentru care drepturile enunțate în paragraful 3 se acordă.

5. Dispozițiile paragrafelor 3 și 4 nu aduc prejudiciu dreptului oricărui stat parte care și-a stabilit competența, conform lit. b) a paragrafului 1 sau lit. b) a paragrafului 2 al art. 7, de a invita Comitetul Internațional al Crucii Roșii sa comunice cu autorul prezumat al infracțiunii și sa îl viziteze pe acesta.

6. Atunci când un stat parte a reținut o persoană în temeiul dispozițiilor prezentului articol, acesta va notifica imediat fie direct, fie prin intermediul secretarului general al Organizației Națiunilor Unite, statelor părți care și-au stabilit competența în conformitate cu prevederile paragrafului 1 sau 2 al art. 7, precum și, dacă considera oportun, altor state părți interesate, despre faptul ca persoana respectiva a fost reținută, precum și despre circumstanțele care justifica reținerea acelei persoane. Statul parte care procedează la ancheta prevăzută la paragraful 1 va informa urgent celelalte state părți asupra rezultatelor obținute și va indica dacă intenționează să își exercite jurisdicția.

Articolul 10

1. Statul parte pe al cărui teritoriu se afla autorul prezumat al infracțiunii este obligat, în cazurile în care sunt aplicabile dispozițiile art. 7, dacă nu extrădează acea persoana, să prezinte cazul fără întârziere excesiva și fără nici o excepție, indiferent dacă infracțiunea a fost sau nu comisă pe teritoriul sau, autorităților sale competente, pentru ca acestea sa înceapă urmărirea penală conform procedurii prevăzute de legislația sa. Aceste autorități iau decizia în aceleași condiții ca pentru oricare alta infracțiune cu caracter grav, conform legilor acestui stat.

2. De fiecare data când legislația interna a unui stat parte nu îi permite acestuia sa extrădeze sau sa predea pe unul dintre naționalii săi decât cu condiția ca persoana interesată sa îi fie trimisa înapoi pentru a executa pedeapsa la care a fost condamnata la terminarea procesului sau a procedurii pentru care extrădarea sau predarea i-a fost cerută și dacă acest stat parte și statul parte care reclama extrădarea accepta aceasta formula și celelalte condiții pe care le considera necesare, extrădarea sau predarea condiționată va semnifica executarea de către statul parte ținut a obligației prevăzute la paragraful 1.

Articolul 11

1. Infracțiunile prevăzute la art. 2 sunt de plin drept considerate cazuri de extrădare în orice tratat de extrădare încheiat între statele părți înainte de intrarea în vigoare a prezentei convenții. Statele părți se angajează sa includă asemenea infracțiuni drept cazuri de extrădare în fiecare tratat de extrădare ce ar urma sa mai fie încheiat între ele.

2. Atunci când un stat parte, care condiționeaza extrădarea de existenta unui tratat, primește o cerere de extrădare din partea altui stat parte, cu care nu este legat printr-un acord de extrădare, statul solicitat poate să considere prezenta convenție drept baza juridică a extrădării în privinta infracțiunilor prevăzute de art. 2. Extrădarea este supusă celorlalte condiții prevăzute de legislația statului parte solicitat.

3. Statele părți care nu condiționeaza extrădarea de existenta unui tratat recunosc infracțiunile prevăzute la art. 2 drept cazuri de extrădare între ele, sub rezerva respectării condițiilor prevăzute de legislația statului parte solicitat.

4. Dacă este necesar, infracțiunile prevăzute la art. 2 sunt considerate, în scopul extrădării între statele părți, ca au fost comise atât în locul comiterii lor, cat și pe teritoriul statelor care și-au stabilit competența, conform paragrafelor 1 și 2 ale art. 7.

5. Dispozițiile referitoare la infracțiunile prevăzute la art. 2 ale tuturor tratatelor sau acordurilor de extrădare încheiate între statele părți sunt considerate a fi modificate între statele părți în măsura în care ele sunt incompatibile cu prezenta convenție.

Articolul 12

1. Statele părți își acorda reciproc cea mai extinsă asistența judiciară posibila pentru orice ancheta sau procedura penală ori procedura de extrădare privitoare la infracțiunile prevăzute la art. 2, inclusiv pentru obținerea elementelor de proba aflate în posesia lor, care sunt necesare scopurilor procedurii.

2. Statele părți nu pot invoca secretul bancar pentru a refuza soluționarea unei cereri de asistența judiciară.

3. Partea solicitanta nu va transmite și nici nu va utiliza informațiile sau elementele de proba furnizate de partea solicitată la anchetare, urmăriri penale sau proceduri judiciare, altele decât cele declarate în cerere, fără consimțământul prealabil al părții solicitate.

4. Fiecare stat parte poate avea în vedere stabilirea mecanismelor cu scopul de a împărți cu celelalte state părți informațiile sau elementele de proba necesare pentru a stabili formele de responsabilitate penală, civilă sau administrativă, asa cum sunt prevăzute la art. 5.

5. Statele părți se achită de obligațiile care le incumba în virtutea paragrafelor 1 și 2, în conformitate cu orice tratat sau alt acord de asistența judiciară ori schimb de informații care poate exista între ele. În absenta unui astfel de tratat sau acord, statele părți își acorda aceasta asistența în conformitate cu legislația lor interna.

Articolul 13

Nici una dintre infracțiunile prevăzute la art. 2 nu poate fi considerată, în scopul extrădării sau asistenței judiciare, drept o infracțiune fiscală. În consecința, statele părți nu pot invoca doar caracterul fiscal al infracțiunii pentru a refuza o cerere de asistența judiciară sau de extrădare.

Articolul 14

Datorită necesității extrădării sau asistenței judiciare între statele părți, nici una dintre infracțiunile prevăzute la art. 2 nu este considerată infracțiune politica, infracțiune conexă unei infracțiuni politice sau infracțiune inspirata de ratiuni politice. În consecința, o cerere de extrădare sau de asistența judiciară fondată pe o astfel de infracțiune nu poate fi respinsă pentru simplul motiv ca aceasta se referă la o infracțiune politica, o infracțiune conexă unei infracțiuni politice sau la o infracțiune inspirata de mobile politice.

Articolul 15

Nici una dintre dispozițiile prezentei convenții nu trebuie să fie interpretată ca enuntand o obligație de extrădare sau asistența judiciară dacă statul parte obligat are motive serioase sa considere ca cererea de extrădare pentru infracțiunile prevăzute la art. 2 sau cererea de asistența referitoare la astfel de infracțiuni a fost prezentată în scopul urmăririi sau pedepsirii unei persoane pentru motive ce țin de rasa, religia, naționalitatea, originea sa etnică sau de opiniile sale politice ori ca soluționarea cererii ar aduce prejudiciu situației acestei persoane pentru oricare dintre aceste motive.

Articolul 16

1. Orice persoană aflată în detenție sau care executa o pedeapsă pe teritoriul unui stat parte, a carei prezenta este cerută într-un alt stat parte în scopul identificarii sau depunerii de mărturie ori pentru ca aceasta să își dea concursul la stabilirea faptelor în cadrul unei anchete sau urmăriri referitoare la infracțiunile prevăzute la art. 2, poate face obiectul trimiterii dacă sunt întrunite condițiile de mai jos:

a) persoana respectiva consimte în mod liber și în cunoștința de cauza la aceasta;

b) autoritățile competente din cele doua state consimt, sub rezerva condițiilor pe care ele le considera cuvenite.

2. În scopul prezentului articol:

a) statul parte spre care se efectuează trimiterea are puterea și obligația sa păstreze persoana interesată în stare de detenție, în afară cererii sau autorizației contrarii din partea statului parte din care persoana a fost transferata/trimisa;

b) statul parte spre care se efectuează trimiterea se achită fără întârziere de obligația de a returna persoana în paza statului parte din care s-a efectuat trimiterea, conform celor convenite în prealabil sau în modul stabilit prin acordul dintre autoritățile competente ale ambelor state;

c) statul parte spre care se efectuează trimiterea nu poate pretinde statului din care s-a efectuat trimiterea ca acesta sa angajeze o procedură de extrădare pentru ca persoana interesată sa îi fie remisă;

d) perioada de detenție pe teritoriul statului parte în care a fost transferata persoana în cauza se deduce din pedeapsa de executat în statul parte din care aceasta a fost transferata.

3. Dacă statul parte din care o persoană urmează să fie transferata în conformitate cu prezentul articol nu își da acordul în acest sens, persoana respectiva, indiferent de naționalitatea pe care o are, nu va fi urmărită penal sau deținută ori supusă oricăror alte restrangeri ale libertății sale de mișcare pe teritoriul statului parte spre care acea persoana este transferata, în legătură cu actele sau condamnările anterioare plecării sale de pe teritoriul statului din care acea persoana a fost transferata.

Articolul 17

Oricărei persoane aflate în detenție sau împotriva căreia este luată orice alta măsura ori este angajata vreo procedura în virtutea prezentei convenții i se garantează un tratament echitabil și, în special, aceasta se bucura de toate drepturile și beneficiază de toate garanțiile prevăzute de legislația statului pe teritoriul căruia se găsește și de dispozițiile aplicabile dreptului internațional, inclusiv de cele care au legătură cu drepturile omului.

Articolul 18

1. Statele părți cooperează pentru a preveni infracțiunile prevăzute la art. 2 prin luarea tuturor măsurilor posibile, inclusiv prin adaptarea legislației lor interne, dacă acest lucru este necesar, pentru a preveni și contracara pregătirea pe teritoriile lor a comiterii acestor infracțiuni, atât în interiorul, cat și în afară acestor teritorii și, în special:

a) măsuri interzicand pe teritoriul lor activitățile ilegale ale persoanelor și organizațiilor care, în cunoștința de cauza, încurajează, instiga, organizează sau comit infracțiuni prevăzute la art. 2;

b) măsuri care impun instituțiilor financiare și celorlalte profesii care intervin în operațiunile financiare sa utilizeze cele mai eficiente mijloace disponibile pentru identificarea clienților lor obisnuiti sau ocazionali, precum și a clienților în interesul cărora se deschid conturi, sa acorde o atenție specială operațiunilor neobisnuite sau suspecte și sa semnaleze operațiunile din care se prezuma ca decurg activități ce cad sub incidența legii penale. În acest scop statele părți trebuie să aibă în vedere:

(i) adoptarea reglementărilor care interzic deschiderea de conturi unde titularul sau beneficiarul nu este nici identificat, nici identificabil și a măsurilor care să garanteze ca aceste instituții verifica identitatea adevaratilor autori ai acestor operațiuni;

(îi) în cazul identificarii persoanelor juridice, sa ceara instituțiilor financiare sa ia, dacă este necesar, măsuri pentru verificarea existenței și structurii juridice a clientului, prin procurarea, din registrul public sau de la un client ori prin ambele mijloace, a unei probe asupra constituirii societății, înțelegandu-se, în special, informații referitoare la numele clientului, la forma sa juridică, la adresa, la cadrele sale de conducere și la dispozițiile care reglementează competența de a angaja persoane juridice;

(iii) adoptarea reglementărilor care impun instituțiilor financiare obligația de a semnala prompt autorităților competente toate operațiunile complexe, neobisnuite, importante și toate tipurile neobisnuite de operațiuni, atunci când ele nu au o cauza economică sau licita aparenta, fără a se teme de a vedea responsabilitatea lor penală sau civilă angajata pentru violarea regulilor de confidențialitate, dacă ele aduc la cunoștința cu buna-credința banuielile lor;

(iv) sa ceara instituțiilor financiare sa păstreze, pe o durată de cel puțin 5 ani, toate documentele necesare care se referă la operațiuni interne și internaționale.

2. Statele părți cooperează și la prevenirea infracțiunilor prevăzute la art. 2, având în vedere:

a) măsuri pentru supravegherea tuturor organismelor de transfer monetar, inclusiv, spre exemplu, aprobarea acordată acestor organisme;

b) măsuri realiste care permit detectarea sau supravegherea transportului fizic transfrontier al numerarului și al efectelor la purtător negociabile, sub rezerva ca acestea să fie supuse garanțiilor stricte care să vizeze asigurarea ca informația este utilizata cu buna știința și ca acestea nu împiedica în nici un fel libera circulație a capitalurilor.

3. Statele părți cooperează, pe lângă aceasta, la prevenirea infracțiunilor prevăzute la art. 2, prin schimbarea de informații exacte și verificate conform legislației lor interne și prin coordonarea măsurilor administrative și a celorlalte măsuri luate, dacă este cazul, cu scopul de a preveni comiterea infracțiunilor prevăzute la art. 2 și, în special, prin:

a) stabilirea și menținerea canalelor de comunicație între organismele și serviciile lor competente, cu scopul de a facilita schimbarea sigura și rapida de informații asupra tuturor aspectelor infracțiunilor prevăzute la art. 2;

b) cooperarea între ele pentru a proceda la anchete referitoare la infracțiunile prevăzute la art. 2, cu referire la:

(i) identitatea, coordonatele și activitățile persoanelor asupra cărora exista o banuiala ca au participat la comiterea unor astfel de infracțiuni;

(îi) mutațiile de fonduri în raport cu comiterea acestor infracțiuni.

4. Statele părți pot schimba informații prin intermediul Organizației Internaționale de Poliție Criminală (INTERPOL).

Articolul 19

Statul parte pe teritoriul căruia a fost angajata o acțiune penală împotriva autorului prezumat al infracțiunii comunică despre aceasta, în condițiile prevăzute de legislația sa interna sau prin procedurile aplicabile, rezultatul definitiv secretarului general al Organizației Națiunilor Unite, care informează despre aceasta celelalte state părți.

Articolul 20

Statele părți se achită de obligațiile care decurg din prezenta convenție, cu respectarea principiului egalității suverane și integrității teritoriale a statelor, precum și principiului neamestecului în afacerile interne ale celorlalte state.

Articolul 21

Nici una dintre dispozițiile prezentei convenții nu are incidența asupra celorlalte drepturi, obligații și forme de responsabilitate ale statelor părți și indivizilor în virtutea dreptului internațional umanitar și a celorlalte convenții competente.

Articolul 22

Nici una dintre dispozițiile prezentei convenții nu abiliteaza vreun stat parte sa exercite pe teritoriul unui alt stat parte o competența sau funcții care sunt rezervate exclusiv autorităților celuilalt stat parte prin dreptul sau intern.

Articolul 23

1. Anexa poate fi modificată prin adăugarea de tratate relevante care să întrunească următoarele condiții:

a) să fie deschise participării tuturor statelor;

b) să fie intrate în vigoare;

c) sa fi făcut obiectul ratificării, acceptării, aprobării sau aderării a cel puțin 22 de state părți la prezenta convenție.

2. După intrarea în vigoare a prezentei convenții orice stat parte poate propune un astfel de amendament. Orice propunere de amendament este comunicată în scris depozitarului, care avizează toate statele părți despre propunerile care întrunesc condițiile enunțate la paragraful 1 și le solicita avizul asupra adoptării amendamentului propus.

3. Amendamentul propus este considerat adoptat, cu condiția ca o treime din numărul statelor părți sa nu se opună în scris în cele 180 de zile care urmează comunicării sale.

4. O dată adoptat, amendamentul intră în vigoare, pentru toate statele părți care au depus un instrument de ratificare, de acceptare sau de aprobare, la 30 de zile după depunerea celui de-al 22-lea dintre aceste instrumente. Pentru fiecare dintre statele părți care ratifica, accepta sau aproba amendamentul după depunerea celui de-al 22-lea instrument, amendamentul intră în vigoare în cea de-a 30-a zi care urmează depunerii de către statul parte respectiv a instrumentului sau de ratificare, de acceptare sau de aprobare.

Articolul 24

1. Orice diferend între statele părți privitor la interpretarea sau aplicarea prezentei convenții, care nu poate fi soluționat pe cale de negociere într-un termen rezonabil, este supus arbitrajului, la cererea unuia dintre aceste state. Dacă în termen de 6 luni de la data cererii de arbitraj părțile nu ajung să se pună de acord asupra organizării arbitrajului, oricare dintre ele poate supune diferendul Curții Internaționale de Justiție, prin depunerea unei cereri conform statutului Curții.

2. Orice stat poate, în momentul în care semnează, ratifica, accepta sau aproba prezenta convenție ori adera la aceasta, sa declare că nu se considera legat de dispozițiile paragrafului 1. Celelalte state nu sunt legate prin respectivele dispoziții față de orice stat parte care a formulat o astfel de rezerva.

3. Statul care a formulat o rezervă conform dispozițiilor paragrafului 2 o poate retrage în orice moment, adresand o notificare în acest scop secretarului general al Organizației Națiunilor Unite.

Articolul 25

1. Prezenta convenție este deschisă semnării de către toate statele, de la 10 ianuarie 2000 la 31 decembrie 2001, la sediul Organizației Națiunilor Unite la New York.

2. Prezenta convenție este supusă ratificării, acceptării sau aprobării. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi depuse pe lângă secretarul general al Organizației Națiunilor Unite.

3. Prezenta convenție este deschisă aderării oricărui stat. Instrumentele de aderare vor fi depuse pe lângă secretarul general al Organizației Națiunilor Unite.

Articolul 26

1. Prezenta convenție va intra în vigoare în cea de-a 30-a zi care va urma datei depunerii pe lângă secretarul general al Organizației Națiunilor Unite a celui de-al 22-lea instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare.

2. Pentru fiecare dintre statele care vor ratifica, accepta sau aproba prezenta convenție sau vor adera la aceasta după depunerea celui de-al 22-lea instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, convenția va intra în vigoare în cea de-a 30-a zi după depunerea de către acest stat a instrumentului sau de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare.

Articolul 27

1. Orice stat parte poate denunta prezenta convenție adresand o notificare scrisă în aceasta privinta secretarului general al Organizației Națiunilor Unite.

2. Denunțarea va produce efect după un an de la data la care notificarea a fost primită de secretarul general al Organizației Națiunilor Unite.

Articolul 28

Originalul prezentei convenții, ale carei texte în limbile engleza, arabă, chineza, spaniola, franceza și rusa sunt egal autentice, va fi depus la secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, care va transmite o copie certificată tuturor statelor.

Drept care subsemnații, împuterniciți în mod corespunzător în acest scop de către guvernele lor, au semnat prezenta convenție, care a fost deschisă spre semnare la New York la 10 ianuarie 2000.