Decizia nr. 3/1995
privind excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 119/1948 privind naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ion Filipescu - președinte
Mihai Constantinescu - judecător
Victor Dan Zlatescu - judecător
Doina Suliman - magistrat-asistent
Completul de judecată, convocat fără citarea părților potrivit
art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , examinînd excepția de neconstituționalitate a
Legii nr. 119/1948 , invocată de apelantul-reclamant Niculescu Vasile în Dosarul nr. 590/1991 al Tribunalului Ialomita, constata următoarele:
Tribunalul Ialomita, prin Încheierea din 10 noiembrie 1994, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a
Legii nr. 119/1948
privind naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, invocată de Niculescu Vasile în cadrul procesului privind declararea apelului formulat de acesta împotriva Sentinței civile nr. 217 din 18 martie 1991, pronunțată de Judecătoria Urziceni în Dosarul nr. 49/1991. În motivarea excepție de neconstituționalitate se susține ca
Legea nr. 119/1948
a prevăzut în art. 11 naționalizarea morilor, fără plata vreunei despăgubiri către proprietari, prevedere ce contravine Constituției din 1948, cît și celor din 1965 și 1991, precum și prevederilor Rezoluției nr. 217 A din 10 decembrie 1948 a O.N.U. și art. 17 din Declarația Universala a Drepturilor Omului.
În legătură cu excepția de neconstituționalitate ridicată, Tribunalul Ialomita, exprimindu-și opinia potrivit dispozițiilor
art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , apreciază ca excepția ridicată urmează a fi respinsă, "deoarece nu se poate constata violarea de către o lege anterioară Constituției din 1991 a unor reguli instituite de aceasta, întrucît ele nu existau la data când acea lege a fost adoptată".
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,
examinînd încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile apelantului-reclamant, prevederile
Legii nr. 119/1948 , dispozițiile Constituției și ale
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Excepția a fost ridicată în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și cu respectarea prevederilor
art. 23 și următoarele din Legea nr. 47/1992 , astfel încât Curtea Constituțională este competența sa o soluționeze.
Prin excepția invocată se urmărește declararea ca neconstitutionala a
Legii nr. 119/1948 , cu scopul redobândirii dreptului de proprietate asupra unei mori ce fusese naționalizata prin această lege.
Potrivit practicii constante a Curții Constituționale, asa cum rezultă din deciziile nr. 4/1992, nr. 3/1993, nr. 5/1993, nr. 14/1993 și nr. 27/1993, suprematia Constituției se aplică exclusiv legilor și altor reglementări adoptate sub imperiul acesteia, deoarece, pe de o parte, legiuitorul anterior nu putea fi ținut de obligația de a respecta dispozițiile Constituției actuale și, pe de altă parte, aplicarea dispozițiilor acestei Constituții la o lege preconstitutionala ar avea semnificatia încălcării principiului neretroactivitatii legii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție, ce se aplică și legii fundamentale.
De asemenea, principiul neretroactivitatii legii interzice legiuitorului actual posibilitatea stingerii unui drept constituit printr-o lege anterioară, care este supusă numai regimului constituțional aplicabil la data când acea lege a fost adoptată.
Desigur, potrivit principiului aplicării imediate a legii noi, regimul juridic de exercitare a dreptului constituit în baza legii anterioare este supus rigorilor Constituție actuale, inclusiv în ce privește dreptul de proprietate.
Aceasta însă este o alta problema decît aceea privind stingerea dreptului constituit conform legii anterioare. De aceea, în măsura în care legiuitorul actual a urmărit repararea unor abuzuri și nedreptati din regimul comunist, a legiferat reconstituirea unor drepturi, cum a fost în cazul
Legii fondului funciar nr. 18/1991 . Pentru același motiv, în
art. 77 din Legea nr. 58/1991
și în
art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
s-a prevăzut ca repararea daunelor suferite înainte de intrarea în vigoare a Constituției din 1991 se reglementează prin lege.
Întrucît prin excepția de neconstituționalitate invocată se urmărește tocmai repararea în natura a acestor daune, care este o atribuție a Parlamentului României, precum și aplicarea retroactivă a supremației actualei Constituții cu privire la o lege anterioară adoptării ei, prin stingerea unui drept de proprietate constituit în baza unei legi preconstitutionale rezultă ca, nefiind nici un motiv de ordin juridic care să modifice practica actuala a Curții Constituționale, aceasta excepție este vadit nefondata.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 15 alin. (2), al art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al dispozițiilor art. 13 alin. (1) lit. A.c) și ale
art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , în unanimitate,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a
Legii nr. 119/1948 , invocată de Niculescu Vasile în Dosarul nr. 590/1991 al Tribunalului Ialomita.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată la data de 10 ianuarie 1995.
------------------------
acad. prof. dr. doc. Ion Filipescu
Magistrat-asistent,
Doina Suliman
*) A se vedea și Decizia Curții Constituționale nr. 88 din 3 octombrie 1995, publicată în continuare la pag. 3.
PREȘEDINTE,
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.