Decizia nr. 16/1995

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Miklos Fazakas - judecător

Doina Suliman - magistrat-asistent

Complexul de judecată, convocat fără citarea părților potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, examinînd excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 11 și 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, invocată de Societatea Comercială "Hercules" - S.A. Alba Iulia în Dosarul nr. 706/1994 al Curții de Apel Alba Iulia, constata următoarele:

Curtea de Apel Alba Iulia, prin Încheierea de 18 noiembrie 1994, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 și 19 din Legea nr. 29/1990, invocată de Societatea Comercială "Hercules" - S.A. Alba Iulia. Aceasta susține ca art. 11 din legea menționată este neconstitutional, deoarece prin acesta se stabilește ca instanța poate să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, sa oblige autoritatea administrativă sa emita un act administrativ ori sa elibereze un certificat, o adeverinta sau orice alt înscris, precum și să se pronunțe asupra daunelor materiale și morale, dar nu se ocrotește și recunoașterea de către instanța a dreptului, inclusiv a dreptului de proprietate, deși acest drept este prevăzut atât prin art. 48 din Constituția României, cît și prin art. 1 din Legea nr. 29/1990. În ceea ce privește art. 19 din Legea nr. 29/1990, care dispune ca legea se aplică numai actelor administrative emise ulterior intrării sale în vigoare, este considerat, de asemenea, neconstitutional, deoarece contravine prevederilor art. 48 din Constituție coroborate cu art. 20 și art. 41 din legea fundamentală, prin aceea ca aduce atingere drepturilor conferite persoanelor prin art. 48, inclusiv protecției dreptului de proprietate, ocrotit în mod egal, indiferent de titular, potrivit art. 41 alin. (2), iar o eventuala competența a judecării cauzelor care vizează acte administrative anterioare legii de către instanțele civile ar determina aplicarea taxelor de timbru, prevăzute pentru aceste cauze, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 20 din Constituție și celor ale art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, potrivit căruia "toate persoanele sunt egale în fața legii și au dreptul la o ocrotire egala din partea legii".

Pârâtul Consiliul Județean Alba, prin reprezentant, susține ca în acțiunile de contencios administrativ trebuie întrunite condițiile prevăzute la art. 5 și 19 din Legea nr. 29/1990, acest din urma text avîndu-și ratiunea în aceea ca actele emise anterior datei de 8 decembrie 1990 cad sub incidența Legii nr. 1/1967.

Reprezentantul intervenientei, Societatea Comercială "Parc" - S.R.L. Alba Iulia, arata ca excepția vizează un act administrativ pentru care nu a fost realizată procedura prealabilă.

Curtea de Apel Alba, după solicitarea Curții Constituționale, comunică opinia sa în sensul că dispozițiile art. 11 și 19 din Legea nr. 29/1990 nu contravin art. 150 alin. (1), art. 48 și art. 135 din Constituție. Cu privire la art. 19, se mai precizează ca, deși Legea nr. 29/1990 este anterioară Constituției, prin consacrarea în acest text a principiului neretroactivitatii, nu contravine Constituției, care consacra în mod expres acest principiu.

Deși Legea nr. 29/1990 este anterioară Constituției, Curtea Constituțională este competența să se pronunțe asupra excepției de neconstituționalitate, din moment ce pe baza ei s-au stabilit raporturi după data intrării în vigoare a Constituției, iar instanța chemată să aplice legea apreciază ca ea nu contravine Constituției. Pe de altă parte, este de reținut ca Legea nr. 29/1990 a fost modificată în mod expres, după intrarea în vigoare a Constituției din 1991, prin Legea nr. 59/1993 și deci nu se mai pune problema abrogării, ci a constatării constituționalității sau neconstitutionalitatii.

CURTEA,

având în vedere încheierea de sesizare, raportul întocmit în cauza, dispozițiile art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, retine:

Potrivit art. 11 din Legea nr. 29/1990, "instanța, soluționând acțiunea, poate, după caz, sa anuleze, în total sau în parte, actul administrativ, sa oblige autoritatea administrativă sa emita un act administrativ ori sa elibereze un certificat, o adeverinta sau orice alt înscris. Instanța este competența să se pronunțe și asupra legalității actelor sau operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecații".

Soluțiile prevăzute de text sunt în concordanta cu obiectivele contenciosului administrativ stabilite prin art. 48 alin. (1) din Constituție și art. 1 din Legea nr. 29/1990, deoarece este vorba de invocarea vatamarii unui drept printr-un act administrativ. Dacă instanța constata ca s-a produs o astfel de vătămare, ea poate, după caz, sa anuleze actul administrativ prin care a fost vătămat dreptul, sa oblige autoritatea publică sa emita un act administrativ sau sa elibereze un certificat, o adeverinta sau orice alt înscris la care reclamantul are dreptul. De asemenea, autoritatea pirita poate fi obligată la repararea pagubei. Deci, în toate aceste ipoteze, consecința este recunoașterea și ocrotirea dreptului pretins, deoarece altfel nu s-ar fi dispus anularea actului sau obligarea autorității la emiterea ori la eliberarea unui act.

În legătură cu ocrotirea dreptului de proprietate la care se referă reclamantul, este de reținut ca art. 41 alin. (1) din Constituție garantează dreptul de proprietate, dar în măsura în care el exista în patrimoniul unui subiect de drept. Un asemenea drept, dacă este vătămat printr-un act administrativ, poate fi ocrotit pe calea contenciosului administrativ, solicitindu-se, după caz, anularea actului, despăgubiri, obligarea autorității la emiterea unui act etc. Asa fiind, art. 11 din Legea nr. 29/1990 nu contravine nici dispozițiilor art. 48 alin. (1) și nici celor cuprinse în art. 41 alin. (1) din Constituție. Dacă însă este vorba de stabilirea dreptului de proprietate, el nu se face în condițiile contenciosului administrativ, ci pe calea unei acțiuni civile. Deci accesul la justiție, consacrat de art. 21 din Constituție, este asigurat.

În art. 19 din Legea nr. 29/1990 se precizează ca această lege nu se aplică actelor administrative emise anterior intrării sale în vigoare, 8 decembrie 1990, dar se aplică cererilor introduse anterior acestei date, termenul de 30 de zile prevăzut în art. 1 alin. (2) din Legea nr. 29/1990 reincepind să curgă de la intrarea ei în vigoare.

Fiind vorba de o succesiune a legilor în timp, legiuitorul a fost obligat sa prevadă modul de soluționare a eventualelor conflicte între cele doua legi, Legea nr. 1/1967 și Legea nr. 29/1990, stabilind, conform principiului neretroactivitatii, ca legea noua nu se aplică actelor administrative emise anterior intrării sale în vigoare. Pentru cererile introduse anterior și aflate în curs de judecată s-a prevăzut aplicarea imediata a legii noi.

Aceasta dispoziție nu este contrară Constituției ci, dimpotriva, concorda cu dispozițiile art. 15 alin. (2), care au ridicat neretroactivitatea la valoare de principiu constituțional.

Dispozițiile art. 19 din Legea nr. 29/1990 nu contravin nici prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituție care stabilește ca proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Referirea la lege are în vedere, desigur, legea în vigoare, lege care, astfel cum s-a arătat, nu poate fi aplicată retroactiv.

În sfârșit, art. 19 din legea menționată nu contravine nici dispozițiilor art. 20 din Constituție sau celor ale art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice. Potrivit art. 20 din legea fundamentală, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte, iar dacă exista neconcordanta între acestea din urma și legile interne, au prioritate reglementările internaționale. Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice a fost ratificat de România și deci, potrivit art. 11 alin. (2) din Constituție, face parte din dreptul intern. Este de observat că nu exista o neconcordanta între acesta și legile interne ci, dimpotriva, în acord și cu alte reglementări internaționale, Constituția consacra în art. 16 alin. (1) egalitatea în drepturi a cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

Faptul ca legea stabilește taxe de timbru diferite pentru cererile și procesele din materia civilă și pentru cele din materia contenciosului administrativ nu încalcă principiul egalității, deoarece acesta nu impune uniformitate și deci, la situații deosebite, legiuitorul poate adopta soluții diferite. În cadrul aceleiași categorii, însă, toți cetățenii sunt supuși acelorași taxe de timbru.

Ca urmare, excepția invocată urmează a fi respinsă ca vadit nefondata.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 alin. (2) și al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 și 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, invocată de Societatea Comercială "Hercules" - S.A. Alba Iulia în Dosarul nr. 706/1994 al Curții de Apel Alba Iulia.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată la data de 7 februarie 1995.