Decizia nr. 104/1994

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Antonie Iorgovan - judecător

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Completul de judecată, convocat potrivit

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , constata următoarele:

Prin Încheierea din 11 februarie 1994, pronunțată în Dosarul nr. 4.819/1993, Tribunalul Prahova - Secția civilă - a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a

Legii nr. 18/1991 , precum și a hotărîrilor Guvernului și a deciziilor prefecturilor date în baza acestei legi. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de recurentul Duta Marin care, în susținerea acesteia, în esenta, arata ca

Legea nr. 18/1991 : are un caracter politic, în contradictie cu actele colectivizarii-cooperativizarii, fiind în fapt legea desființării cooperației agricole, a decimarii cadrelor agricole și a distrugerii potențialului agrar al tarii; este zonala, nu naționala, deoarece zona montană necooperativizata nu face parte din fondul funciar național și nu se regaseste în registrul agricol; este dubla, în sensul că reglementările respective sunt cuprinse în

Legea nr. 59/1974

și în Decretul nr. 42/1990; are carente tehnice, organizatorice și juridice, unele în contradictie cu prevederile constituționale și ale Declarației Universale a Dreptului Omului, respectiv Convenția europeană a drepturilor omului, cu pactele și convențiile internaționale adiacente, și anume: nu garantează proprietatea și dreptul la proprietate conform

art. 41 și 135 din Constituție, comisiile de aplicare a Legii nr. 18/1991 , constituite în baza

art. 11 și 26 din Legea nr. 18/1991 , neavînd nici o răspundere nici pentru stabilirea dreptului la proprietate funciară, nici pentru nerealizarea activului și neplata pasivului; nu protejeaza interesele naționale și exploatarea resurselor naturale în concordanta cu interesul național, potrivit art. 134 din Constituție; prin prevederile de la art. 14, 18, 20, 39 și 43 contravine prevederilor art. 25 din Constituție privind libera circulație, prevederilor art. 13 din Declarația Universala a Drepturilor Omului și prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția europeană a drepturilor omului; prevederile art. 95 și ale

art. 17 alin. 2 din Legea nr. 18/1991

contravin celor ale art. 134 alin. (2) lit. b) și c) din Constituție, întrucît necesitățile economiei naționale se satisfac numai de exploatații agricole mari, viabile.

Tribunalul Prahova nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția invocată.

CURTEA,

examinînd excepția invocată, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile

Legii nr. 18/1991 , raportate la dispozițiile constituționale, și ale

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Legea fondului funciar nr. 18/1991

a fost adoptată înainte de intrarea în vigoare a Constituției, 8 decembrie 1991, ca urmare a aprobării acesteia prin referendum. În consecința, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, ca față de orice alta lege preconstitutionala, s-ar putea pune numai problema abrogării prevederilor contrare dispozițiilor constituționale, în măsura în care acestea sunt aplicabile după intrarea în vigoare a Constituției. De aceea toate criticile formulate prin excepția invocată, legate de motivele politice ce au condus la adoptarea legii, nu pot fi reținute, întrucît vizează un proces legislativ preconstitutional, căruia deci nu i se poate aplica ordinea constituțională actuala.

Cît privește "hotărârile Guvernului și deciziile prefecturilor date în baza acestei legi", acestea nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale care, potrivit prevederilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , hotărăște numai asupra neconstitutionalitatii legilor și ordonanțelor.

Prevederile

art. 14, 18, 20, 39, 43 și 94 din Legea nr. 18/1991 , toate sub aspectul referitor la stabilirea domiciliului în localitățile în care titularii au primit teren, sunt apreciate prin excepția invocată ca fiind în contradictie cu art. 25 din Constituție, cu art. 13 din Declarația Universala a Drepturilor Omului și cu art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.