Acordul din 28 octombrie 1967
între Guvernul Republicii Socialiste România și Guvernul Statului Spaniol
prezumat în vigoare
*) Traducere
Guvernul Republicii Socialiste România și Guvernul Statului Spaniol au convenit ca plățile reciproce între cele doua tari, rezultind din schimbul de mărfuri menționate în Acordul pe termen lung încheiat între Guvernul Republicii Socialiste România și Guvernul Statului Spaniol privind schimburile comerciale, semnat la București la 28 octombrie 1967, precum și celelalte plati menționate la art. 1 de mai jos, să fie efectuate după cum urmează:
Articolul 1
Dispozițiile prezentului Acord se vor aplica plăților rezultind din:
a) schimburile de mărfuri dintre România și Spania;
b) serviciile provenind din aceste schimburi și mai ales:
- cheltuielile de călătorie și de ședere;
- cheltuielile de transport terestru, frahtele și celelalte cheltuieli maritime, cu excepția livrărilor de combustibil;
- cheltuieli de asigurare, bonificatii, comisioane și similarele;
c) deconturile periodice între administrațiile căilor ferate, posta, telefon, telegraf, radio și societățile de transport aerian ale celor două tari;
d) cheltuieli pentru tîrguri și expoziții;
e) onorarii, salarii, drepturi de autor și brevete;
f) abonamente la jurnale și reviste și chirii pentru filme;
g) cheltuieli de întreținere a reprezentantelor consulare și comerciale;
h) orice alte plati admise de comun acord de către Banca Naționala a Republicii Socialiste România și Institutul Spaniol de Moneda Străină.
Articolul 2
Plățile prevăzute la articolul precedent vor fi efectuate în România prin intermediul Băncii Naționale a Republicii Socialiste România și în Spania prin intermediul Institutului Spaniol de Moneda Străină.
În acest scop, ambele bănci vor proceda la deschiderea de conturi reciproce în dolari SUA "moneda de cont".
Aceste conturi nu vor fi purtătoare de dobinzi și nici alte cheltuieli.
Articolul 3
Ambele bănci își vor transmite reciproc avizele referitoare la fiecare vărsămînt, aceste avize fiind considerate ca ordine de plată.
Totuși, dacă disponibilitățile unuia din cele doua conturi prevăzute la art. 2 nu sînt suficiente pentru a permite executarea ordinelor de plată ale băncii titulare respective, cealaltă banca va executa aceste ordine de plată prin debitul contului respectiv pînă la concurenta sumei de 2.500.000 dolari SUA.
Suma astfel fixată va avea caracterul unui credit revolving și ea va fi valabilă pe toată durata aplicării prezentului Acord.
Articolul 4
În cazul în care soldul conturilor prevăzute la art.2 va depăși plafonul stabilit la art. 3, excedentul va deveni exigibil imediat și va trebui să fie plătit de banca tarii debitoare, la cererea băncii tarii creditoare, în devize liber convertibile.
Partea care a cedat devizele liber convertibile va avea dreptul sa ceara restituirea sumelor pe care le-a cedat, în cazul în care disponibilitățile din cliring în favoarea sa - inclusiv plafonul prevăzut la art. 3 - vor permite ulterior o asemenea restituire.
Convertirile necesitate de operațiunile prevăzute în prezentul articol vor fi efectuate pe baza paritatii oficiale în vigoare în ziua cedarii, respectiv la data restituirii.
Articolul 5
Plata mărfurilor ca și spezele ocazionate vor fi efectuate în conformitate cu condițiile prevăzute în contractele încheiate între cumpărător și vinzator.
În cazul în care plățile vor fi efectuate prin acreditiv documentar, valoarea acestor acreditive va fi înregistrată în conturile prevăzute la art. 2, numai în momentul și în măsura utilizării lor. Pînă în momentul utilizării, valoarea acreditivelor va fi înregistrată în contul de evidenta în afară cliringului.
Articolul 6
Contractele privind schimburile de mărfuri între România și Spania vor fi încheiate în dolari SUA și facturile aferente vor fi exprimate în aceeași moneda.
Angajamentele reciproce exprimate într-o alta moneda decît dolarul SUA, vor fi convertite în dolari SUA pe baza paritatii oficiale a monedei respective în raport cu dolarul SUA, asa cum aceasta va fi în vigoare în ziua efectuării varsamintului de către debitor la banca tarii sale.
Articolul 7
Dacă paritatea aur a dolarului SUA (actualmente 35 dolari SUA pentru o uncie de aur fin) ar fi modificată, soldul debitor sau creditor al conturilor menționate la art. 2 va fi corectat de cele doua bănci în ziua modificării și în proporție cu aceasta.
Articolul 8
Banca Naționala a Republicii Socialiste România și Institutul Spaniol de Moneda Străină vor lua contact în vederea stabilirii modalităților tehnice pentru punerea în aplicare a prezentului Acord.
Articolul 9
După expirarea prezentului Acord disponibilitățile acestuia rămîn valabile pentru toate contractele încheiate înaintea datei de expirare, adică pînă în momentul lichidării lor definitive, fără ca aceasta să depășească totuși o durată de 6 luni, începînd de la data expirării prezentului Acord.
Soldul debitor care ar putea sa existe la data expirării acestui Acord va trebui să fie lichidat de către partea debitoare prin livrări de mărfuri, în termen de 6 luni de la data expirării.
Dacă după trecerea acestui termen va mai rămîne încă un sold debitor, acesta va fi lichidat imediat în devize liber convertibile de către partea debitoare.
Articolul 10
Prezentul Acord va fi supus aprobării autorităților competente conform procedurii în vigoare a fiecărei tari.
Durata valabilității Acordului este de 3 ani.
El va intra în vigoare la data notificării ultimei aprobări și va rămîne valabil pe o perioadă de 3 ani.
Dacă nici una din Părți nu va denunta Acordul, în scris, cu 3 luni înainte de expirarea perioadei de valabilitate, acesta se prelungește automat de fiecare data pe noi perioade de cîte un an.
Părțile convin ca, în cazul în care schimbul de notificări prevăzut în alienatul precedent nu a fost efectuat pînă la 1 ianuarie 1968, Acordul să între provizoriu în vigoare pe această dată.
Articolul 11
Prezentul Acord înlocuiește Aranjamentul de plati între Banca de Stat a Republicii Populare Române și Institutul Spaniol de Moneda Străină din 28 ianuarie 1958, precum și Protocolul anexa la Aranjamentul de plati între Banca de Stat a Republicii Populare Române și Institutul Spaniol de Moneda Străină din 28 ianuarie 1958, semnat la Madrid la 14 iulie 1964.
Încheiat la București la 28 octombrie 1967, în doua exemplare originale în limba franceza, ambele texte avînd aceeași valoare.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.