Lege · Parlamentul

Legea nr. 440/2003

privind ratificarea Contractului de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții pentru finanțarea Proiectului de reabilitare a infrastructurii școlare din România, semnat la București la 11 iulie 2003

prezumat în vigoare

Data actului
27 octombrie 2003
Emitent
Parlamentul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 803 din 14 noiembrie 2003
Citat de
6 acte
Citează
1 act
Structură
6 articole · 4.144 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Parlamentul României adopta prezenta lege.

Articolul 1

Se ratifica Contractul de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții pentru finanțarea Proiectului de reabilitare a infrastructurii școlare din România, semnat la București la 11 iulie 2003, denumit în continuare contract de finanțare, în valoare de 131 milioane euro.

Articolul 2

(1)

Aplicarea prevederilor Contractului de finanțare va fi realizată de către Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, desemnat ca agenție de implementare.

(2)

Ministerul Finanțelor Publice va încheia cu Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului un acord de împrumut subsidiar, prin care se vor stabili drepturile și obligațiile părților în aplicarea prevederilor Contractului de finanțare, inclusiv repartizarea sumelor necesare pentru proiect pe activități și surse de finanțare.

Articolul 3

Contribuția României la realizarea proiectului menționat la art. 1, cofinantat și din împrumutul în valoare de 43,5 milioane euro, acordat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, va fi asigurata de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, și va fi egala cu echivalentul în lei al sumei de 26,5 milioane euro, pentru acoperirea impozitelor și a taxelor aferente proiectului, precum și pentru acoperirea parțială a costurilor administrative ale proiectului.

Articolul 4

Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului va încheia cu autoritățile administrației publice locale protocoale pentru trecerea în administrarea Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, pe perioada realizării proiectului, a unităților de învățământ preuniversitar de stat care fac obiectul lucrărilor de reabilitare, reconstruire, modernizare și dotare, în condițiile prezentei legi, și pentru trecerea unităților de învățământ preuniversitar de stat, după finalizarea proiectului, în administrarea autorităților administrației publice locale, care vor avea obligația întreținerii, repararii și asigurării funcționarii depline a acestora pe toată perioada lor de viața, conform legislației în vigoare.

Articolul 5

Fondurile în lei necesare pentru rambursarea împrumutului, achitarea dobânzilor, a comisioanelor și a altor costuri aferente împrumutului vor fi suportate de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului din sume cu aceasta destinație, alocate anual de la bugetul de stat în bugetul propriu.

Articolul 6

(1)

Se autorizeaza Guvernul României ca, prin Ministerul Finanțelor Publice, de comun acord cu Banca Europeană de Investiții, sa introducă, pe parcursul utilizării împrumutului, în raport cu condițiile concrete de derulare a contractului de finanțare, amendamente la conținutul acestuia, care privesc modificări în descrierea tehnica, modificări de termene, precum și orice alte modificări care nu sunt de natura sa majoreze obligațiile financiare ale României față de Banca Europeană de Investiții sau sa determine noi condiționari economice față de cele convenite inițial între părți.

(2)

Amendamentele la contractul de finanțare convenite cu Banca Europeană de Investiții conform alin. (1) se vor aproba prin hotărâre a Guvernului.

Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 18 septembrie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

PREȘEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VACAROIU
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 6 octombrie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
VALER DORNEANU
București, 27 octombrie 2003.
Nr. 440.
CONTRACT 11/07/2003

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.