Ordonanță de urgență · Guvernul

OUG nr. 103/2010

pentru rectificarea bugetului de stat pe anul 2010 Avand in vedere: - analiza execuției bugetare derulată pe parcursul primelor 9 luni ale anului 2010; - asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfășurării normale a activității acestora până la finele anului; și ținând seama de faptul că nepromovarea prezentului act normativ ar putea avea drept consecințe negative următoarele: - imnectbilitatea asigurării fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfășurării activității acestora în bune condiții până la finele anului; - imposibilitatea asigurării fondurilor necesare susținerii proiectelor de investiții; - imposibilitatea asigurării fondurilor necesare plății arieratelor în anumite domenii de activitate; | în considerarea faptului că toate aceste elemente vizează interesul public general și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, - Lă În temeiul art.115 alin.(4) din Constituția României, și a art.6 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare

prezumat în vigoare republicat

Data actului
22 noiembrie 2010
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 780 din 22 noiembrie 2010 (republicare)
Aprobat
prin Legea nr. 110/2011
Citat de
24 de acte
Citează
9 acte
Structură
39 de articole, 16 anexe · 132.044 caractere
Sursă
legislatie.just.ro · text preluat din cdep.ro (OCR)

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Aprobat prin 1

  • Legea nr. 110/2011 15 iunie 2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 103/2010 pentru rectificarea buge…

Stă la baza 3

  • HG nr. 1204/2010 2 decembrie 2010 (prevederi anume) privind suplimentarea bugetului Ministerului Administrației și Internelor din Fondul de re…
  • HG nr. 1275/2010 15 decembrie 2010 (prevederi anume) privind suplimentarea bugetului Ministerului Administrației și Internelor din Fondul de re…
  • HG nr. 1342/2010 27 decembrie 2010 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2010 al Societăți…

Ce face acest act

Modifică 1

  • OUG nr. 55/2010 23 iunie 2010 (prevederi anume) privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice

Pune în aplicare 1

  • OG nr. 82/2001 30 august 2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cul…

Are ca temei 4

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Capitolul I

Dispoziții generale

Articolul 1

Obiectul prezentei ordonanțe de urgență îl constituie rectificarea bugetului

de stat pe anul 2010, aprobat prin Legea bugetului de stat pe anul 2010, nr.11/2010,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.60 și nr.60 bis din 27 ianuarie

2010, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 2

(1)

Influențele asupra veniturilor bugetului de stat pe anul 2010, detaliate

pe capitole și subcapitole, sunt prevăzute în anexa nr.1.

(2)

Detalierea influențelor asupra cheltuielilor bugetare pe anul 2010 pe titluri de

cheltuieli și pe ordonatori principali de credite este prevăzută în anexa nr.2.

(3)

Bugetul de stat pe anul 2010 se majorează la venituri cu suma de 1.202,9

milioane lei și la cheltuieli cu suma de 1.202,9 milioane lei.

Articolul 3

Se autorizează Administrația Prezidențială să redistribuie în anexa

nr.3/01/29 „Fișa obiectivului/proiectului/categoriei de investiții”, la capitolul 51.01

„Autorități publice și acțiuni externe”, suma de 5,0 mii lei de la fișa cod obiectiv 5 „e)

2

Alte cheltuieli asimilate investițiilor”, articolul 71.03 „Reparații capitale aferente

activelor fixe”, la fișa cod obiectiv 2 „Dotări independente”, alineatul 71.01.02 „Mașini,

echipamente și mijloace de transport”.

Articolul 4

(1)

La bugetul Senatului României pe anul 2010 se introduce anexa

nr.3/02/13 „Sume alocate pentru activități finanțate integral din venituri proprii”, care la

partea de venituri are prevăzută suma de 4,0 mii lei, la capitolul 33.10 „Venituri din

prestări servicii și alte activități”, subcapitolul 33.10.08 „Venituri din prestări servicii”.

(2)

Cheltuielile din veniturile proprii prevăzute la alin.(1), pe titluri de cheltuieli

sunt prevăzute în anexa nr.2.

Articolul 5

Se autorizează Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securității

să redistribuie în anexa nr.3/10/29 „Fișa obiectivului/proiectului/categoriei de investiții”,

la capitolul 51.01 „Autorități publice și acțiuni externe” suma de 30,0 mii lei de la fișa

cod obiectiv 5 „e) Alte cheltuieli asimilate investițiilor” alineatul 71.01.30 „Alte active

fixe”, la fișa cod obiectiv 2 „b — Dotări independente” alineatul 71.01.02 „Mașini,

echipamente și mijloace de transport”.

Articolul 6

(1)

influențele prevăzute în bugetul Secretariatului General al Guvernului,

la cap. 67.01 „Cultură, recreere și religie”, titlul „Alte cheltuieli” includ și suma de 8.000

mii lei pentru susținerea cultelor.

(2)

Suma prevăzută la alin.(l) se utilizează potrivit dispozițiilor Normelor

metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr.82/2001 privind

stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor

religioase recunoscute din România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1470/2002,

cu modificările și completările ulterioare, cu aprobarea ordonatorului principal de

credite.

Articolul 7

(1)

În anul 2010 sumele aferente cheltuielilor necesare reprezentării

României în fata Curții de Arbitraj Internationale a Centrului International pentru

Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții se asigură prin suplimentarea din

Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul

2010, a bugetului Secretariatului General al Guvernului, pentru Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului.

(2)

Sumele prevăzute la alin.(1) au destinație specială în condițiile prevederilor

art.452 alin.(2) lit.a) din Codul de procedură civilă și nu pot fi urmărite silit pentru

obligațiile de plată ale Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, stabilite prin

titluri executorii.

Articolul 8

(1)

Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să introducă în bugetul pe

programe Programul „Servicii de informare financiară specializate și baze de date,

necesare activității de administrare a datoriei publice” pe perioada 2010-2012, în valoare

totală de 499,0 mii lei, din care 21,0 mii lei pe anul 2010, 240,0 mii lei pe anul 2011 și

238,0 mii lei pe anul 2012. Valoarea totală a programului poate fi angajată în anul 2010.

(2)

Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să introducă în bugetul pe

programe Programul „Servicii de asistență juridică necesare implementării Programului-

cadru de emisiuni de titluri de stat pe termen mediu “Medium Term Notes” pe perioada

2010-2013, în valoare totală de 3.559,0 mii lei, din care 1.474,0 mii lei pe anul 2011,

1.045,0 mii lei pe anul 2012 și 1.040,0 mii lei pe anul 2013. Valoarea totală a

programului poate fi angajată în anul 2010.

(3)

Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să introducă in bugetul pe

programe Programul „Servicii de acces la platforme de decontare care permit

comunicația securizată a tranzacțiilor și informațiilor financiare prin intermediul unor

produse dedicate și specializate, necesare pentru conexiunea la Sistemul Electronic de

Plăți” pe perioada 2010-2013, cu posibilitate de prelungire, în valoare totală de 4.142.

mii lei, din care 86,0 mii lei pe anul 2010, 1.263,0 mii lei pe anul 2011, 1.338,0 mii lei pe

anul 2012 și 1.456,0 mii lei pe anul 2013. Valoarea totală a programului poate fi angajată

în anul 2010.

Articolul 9

Se autorizează Ministerul Justiției să introducă în anexa nr.3/17/15

„Sinteza sumelor alocate pentru instituții publice finanțate parțial din venituri proprii”

următoarele modificări:

a) diminuarea cu suma de 7.873,0 mii lei la capitolul 33.10 „Venituri din prestări

servicii și alte activități”, din care suma de 973,0 mii lei la subcapitolul 33.10.08

„Venituri din prestări servicii” și suma de 6.900,0 mii lei la subcapitolul 33.10.16

„Venituri din valorificarea produselor obținute din activitatea proprie sau anexă”;

b) suplimentarea cu suma de 5.0860 mii lei la capitolul 43.10 „Subvenții de la alte

administrații”, subcapitolul 43.10.09 „Subvenții pentru instituții publice”;

c) la capitolul 61.10 „Ordine publică și siguranță națională”, diminuarea cu suma

de 5.870,0 mii lei la titlul 10 „Cheltuieli de persona " suplimentarea cu suma de 6.020,0

mii lei la titlul 20 „Bunuri și servicii”, diminuarea cu suma de 764,0 mii lei la titlul

„Transferuri între unități ale administrației publice”, diminuarea cu suma de 7.873,0 mii

lei la titlul „Active nefinanciare”;

d) la capitolul 68.10 „Asigurări și asistență socială”, suplimentarea cu suma de

mo?

5.700,0 mii lei la titlul „Asistență socială”.

Articolul 10

Se autorizează Ministerul Justiției să redistribuie în anexa nr.3/17/29

„Fișa obiectivului/proiectului/categoriei de investiții”, la capitolul 61.01 „Ordine publica

și siguranță națională”:

a) suma de 717,0 mii lei de la fișa cod obiectiv 5 „e) Alte cheltuieli asimilate

investițiilor”, alineatul 71.01.30 „Alte active fixe”, la fișa cod obiectiv 2 „Dotări

independente”, alineatul 71.01.02 „Mașini, echipamente și mijloace de transport”;

b) suma de 325,0 mii lei de la fișa cod obiectiv 5 „e) Alte cheltuieli asimilate

investițiilor”,articolul 71.03 „Reparații capitale aferente activelor fixe”, la fișa cod

obiectiv 66 „Sediu Judecătorie Zărnești”, alineatul 71.01.01 „Construcții” suma de 246,0

mii lei, la fișa cod obiectiv 862 „Extindere sediu Judecătorie Câmpulung Moldovenesc”,

alineatul 71.01.01 ,,Constructii” suma de 43,0 mii lei și la fișa cod obiectiv 3 „Cheltuieli

pentru elaborarea studiilor de prefezabilitate, fezabilitate și alte studii”, alineatul 71.01 01

„Construcții” suma de 36,0 mii lei.

Articolul 11

Se autorizează Ministerul Apărării Nationale să efectueze redistribuiri de

sume în cadrul anexei nr.3/18/13 „Sume alocate pentru activități finanțate integral din

venituri proprii", la venituri, între capitole și subcapitole, cu încadrarea în suma totală

aprobată.

Articolul 12

Se autorizează Ministerul Apărării Nationale să introducă în anexa

nr.3/18/15 „Sinteza sumelor alocate pentru instituții publice finanțate partial din venituri

proprii” următoarele modificări:

a) diminuarea cu suma de 700,0 mii lei la capitolul 43.10 „Subvenții de la alte

administrații”, subcapitolul 43.10.09 „Subvenții pentru instituții publice;

b) la capitolul 66.10 „Sănătate”, diminuarea cu suma de 700,0 mii lei la titlul 10

"Cheltuieli de personal”, diminuarea cu suma de 1.068,0 mii lei, la titlul 20 “Bunuri și

servicii”, suplimentarea cu suma de 68,0 mii lei la titlul 71 “Active nefinanciare”;

c) la capitolul 67.10 “Cultură,recreere și religie”, suplimentarea cu suma de 279,0

mii lei la titlul 10 "Cheltuieli de personal”, suplimentarea cu suma de 312,0 mii lei la

titlul 20 “Bunuri și servicii” și suplimentarea cu suma de 409,0 mii lei la titlul „Active

nefinanciare”.

Articolul 13

Se autorizează Ministerul Apărării Nationale să efectueze redistribuiri de

credite bugetare și de angajament între obiectivele de investiții în continuare, obiectivele

de investiții noi și „Alte cheltuieli de investiții”, în limita prevederilor bugetare aprobate.

Articolul 14

Se autorizează Ministerul Administrației și Internelor să suplimenteze

veniturile proprii în anexa nr. 3/19/13 „Sumele alocate pentru activități finanțate integral

din venituri proprii “, cu suma de 714,0 mii lei, la capitolul 33.10 „Venituri din prestări

servicii și alte activități”, subcapitolul 33.10.05 „Taxe și alte venituri din învățământ”.

Articolul 15

Se autorizează Ministerul Administrației și Internelor să introducă în

anexa nr. 3/19/15 „Sinteza sumelor alocate pentru instituții publice finanțate parțial din

venituri proprii”, următoarele modificări:

a) suplimentarea cu suma de 200,0 mii lei, la capitolul 33. 10 „Venituri din prestări

servicii și alte activități”, subcapitolul 33.10.19 „Venituri din serbări și spectacole,

manifestări culturale, artistice și sportive”;

b) suplimentarea cu suma de 200,0 mii lei, la capitolul 67.10 „Cultură, recreere și

religie”, la titlul 20 „Bunuri și servicii” .

Articolul 16

(1)

Se autorizează Ministerul Administrației și Internelor să introducă în

anexe nr.3/19/29 „Fișa obiectivului/proiectului/categoriei de investiții” următoarele

modiiicării:

a) la capitolul 61.01 „Ordine publică și siguranță națională”, la fișa cod 2 „Dotări

independente”, se majorează alineatul 71.01.03 „Mobilier, aparatură birotică și alte active

corporale” cu suma de 135,0 mii lei, prin redistribuire cu încadrare în sumele aprobate la

titlul 71 „Active nefinanciare”;

b) la capitolul 65.10 „Învățământ”, se introduc următoarele obiective de investiții:

„Modermizare punct control acces din cazarma Drăgășani” — IGJ R cu suma de 133,0 mii

lei, „Centrală termică — Pavilion Central (sediu Facultatea de Poliție) Academia de Poliție

Alexandru loan Cuza — București” cu suma de 600,0 mii lei, „Sistem de pază perimetrală

control acces și supraveghere la Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza — Bucuresti”

cu suma de 500,0 mii lei, „„Compartimentare și modernizare pavilion 45-23-04 din

cazarma Fălticeni, jud. Suceava — IGJR” cu suma de 53,0 mii lei, sume ce vor fi asigurate

prin redistribuire cu încadrare în sumele aprobate la titlul 71 „Active nefinanciare”;

c) la capitolul „80.01 „Acțiuni generale economice, comerciale și de muncă”, se

introduc următoarele obiective de investiții, ale Agenției Naționale de Cadastru și

Publicitate Imobiliară: „Construcție pilastru OCPI Botoșani” cu suma de 7,0 mii lei,

„Construire sediu OCPI Galați” cu suma de 361,0 mii lei, „Sediu BCPI Bicaz, jud.

Neamt” cu suma de 14,0 mii lei, „Reabilitare sediu BCPI Caransebeș, județul Caras-

Severin” cu suma de 1.237,0 mii lei, „Reamenajare și extindere construcție existentă

pentru sediul OCPI Călărași” cu suma de 3.258,0 mii lei și „Construire sediu OCPI Cluj”

cu suma de 63,0 mii lei, sume ce vor fi asigurate prin redistribuire cu încadrare în sumele

aprobate la titlul 71 „Active nefinanciare”.

(2)

Se autorizează Ministerul Administrației și Internelor să efectueze redistribuiri

de credite bugetare și de angajament între obiectivele de investiții noi, obiectivele de

investiții în continuare și „Alte cheltuieli de investiții” cu încadrare în prevederile

bugetare aprobate. -

Articolul 17

(1)

Din sumele aprobate în bugetul Ministerului Administrației și

Internelor pe anul 2010, la capitolul 81.01 „Combustibili și energie”, titlul 51

„Transferuri între unitati ale administrației publice”, suma de 90.261.735 le: se

repartizează prin hotărâre a Guvernului către bugetele locale și se utilizează exclusiv

pentru achitarea obligațiilor restante ale centralelor electrice de termoficare către

Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfa „C.F.R Marfa" - S.A.

(2)

Suma prevăzută la alin.(1) se utilizează de Societatea Națională de Transport

Feroviar de Marfa "C.F.R Marfa" - S.A. exclusiv pentru achitarea obligațiilor către

bugetul de stat, bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul

asigurărilor sociale de stat și bugetul asigurărilor pentru șomaj.

(3)

Ministerul Administrației și Internelor acordă suma prevăzută la alin.(1) după

parcurgerea procedurilor în domeniul ajutorului de stat, în conformitate cu prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr.117/2006 privind procedurile naționale în

domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.137/2007.

(4)

Suma prevăzută la alin.(l) se gestionează de către unitățile administrativ-

teritoriale, centralele electrice de termoficare și Societatea Națională de Transport

Feroviar de Marfă „C.F.R Marfă” - S.A. prin conturi distincte deschise la Trezoreria

Statului.

(5)

Sumele aflate în conturile prevăzute la alin.(4) au destinație specială în

condițiile prevederilor art.452 alin.(2) lit. a) din Codul de procedură civilă și se utilizează

numai potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.

(6)

Sumele rămase neutilizate în conturile de disponibil deschise potrivit alin.(4)

vor fi virate de către unitățile trezoreriei statului, în contul de venituri al bugetului de stat

„Alte venituri”, la data de 29 decembrie 2010.

Articolul 18

(1)

În bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, la capitolul

83.01 „Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare”, titlul 80 „Împrumuturi” sunt

cuprinse sumele reprezentând contribuția națională aferentă Schemei de garantare pentru

sistemul agricol și Schemei de garantare pentru întreprinderi mici și mijlocii, cuprinsă în

Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), cu excepția cheltuielilor de gestiune a

schemelor de garantare, precum și contribuția națională aferentă măsurii de inginerie

financiară din cadrul Programului Operațional de Pescuit (POP), cu excepția

comisionului aferent gestionarului schemei de inginerie financiară.

(2)

Se autorizează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale să introducă

modificări în execuția bugetară pe anul 2010 la capitolul 83.01 „Agricultură, silvicultură,

piscicultură și vânătoare”, prin diminuarea sumelor deschise și utilizate, în cuantum de

175.564 mii lei de la titlul 56 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile

(FEN) postaderare”, articolul 56.04 „Programe din Fondul European Agricol de

Dezvoltare Rurală - FEADR” și suplimentarea corespunzătoare a sumelor deschise și

utilizate la titlul 80 „Împrumuturi”, articolul 80.30 „Alte împrumuturi”.

(3)

Se autorizează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale să efectueze

redistribuiri de credite bugetare și de angajament între obiectivele de investiții noi,

obiectivele de investiții în continuare și „Alte cheltuieli de investiții” cu încadrare in

prevederile bugetare aprobate.

Articolul 19

Sumele reprezentând plăți naționale directe complementare în sectorul

vegetal, aferente anului agricol 2010 acordate în completarea schemelor de plati nationale

directe pe suprafață, sunt cuprinse în bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării

Rurale, la capitolul 83.01 „Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare” titlul 56

„Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare”, articolul

56.04 „Programe din Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală —

FEADR”.

Articolul 20

(1)

Din sumele aprobate în bugetul Ministerului Agriculturii și

Dezvoltării Rurale pe anul 2010, la capitolul 86.01 „Cercetare și dezvoltare în domeniul

economic", titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice”, suma de

154.336,0 mii lei se repartizeaza de către acesta, în condițiile legii, pentru plata datoriilor

10

unităților de cercetare - dezvoltare din subordonarea și/sau coordonarea Academiei de

Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Sisesti” către bugetul de stat, bugetul

asigurărilor sociale de stat și bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de

sănătate.

(2)

Sumele prevăzute la alin.(1) se gestionează de către Academia de Științe

Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Sisesti” și unitățile de cercetare-dezvoltare din

trezoreria statului.

(3)

Sumele aflate în conturile prevăzute la alin.(2) au destinație specială în

condițiile prevederilor art.452 alin.(2) lit. a) din Codul de procedură civilă și se utilizează

numai potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.

(4)

Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Sisesti” virează

sumele datorate unităților de cercetare-dezvoltare din subordinea și/sau coordonarea sa în

termen de 10 zile lucrătoare de la încasarea acestora. Unitățile de cercetare-dezvoltare din

subordinea și/sau coordonarea Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe

lonescu-Sisești” au obligația de a utiliza sumele încasate în contul distinct deschis la

trezoreria statului, în termen de 15 zile lucrătoare de la încasare, pentru achitarea

obligațiilor față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul Fondului

național unic de asigurări sociale de sănătate.

(5)

Sumele rămase neutilizate în conturile de disponibil deschise potrivit alin. (2)

vor fi virate de către unitățile trezoreriei statului, în contul de venituri al bugetului de stat

„Alte venituri”, în termen de două zile lucrătoare de ia expirarea termenelor prevăzute la

alin. (4).

Articolul 21

Se autorizează Ministerul Mediului și Pădurilor și Ministerul Economiei,

Comerțului și Mediului de Afaceri să asigure prin bugetul propriu sumele aferente

11

contribuției naționale aferente proiectelor finanțate în cadrul Programului Life + pentru

instituțiile publice aflate sub autoritatea și/sau coordonarea acestuia și finanțate integral

din venituri proprii și/sau finanțate parțial de la bugetul de stat.

Articolul 22

Se autorizează Ministerul Mediului și Pădurilor și Ministerul Economiei,

Comerțului și Mediului de Afaceri să asigure prin bugetul propriu sumele aferente

contribuției nationale aferente proiectelor finanțate în cadrul Mecanismului Financiar

SEE pentru instituțiile publice aflate sub autoritatea și/sau coordonarea acestora și

finanțate integral din venituri proprii și/sau finanțate partial de la bugetul de stat.

Articolul 23

Se autorizează Ministerul Mediului și Pădurilor să efectueze redistribuiri

de credite bugetare și de angajament între obiectivele de investiții noi, obiectivele de

investiții în continuare și „Alte cheltuieli de investiții” cu încadrare în prevederile

bugetare aprobate.

Articolul 24

(1)

Se autorizează Ministerul Transporturilor și Infrastructurii să

introducă în anexa nr.3/24/15 „Sinteza sumelor alocate pentru instituții publice finanțate

parțial din venituri proprii” următoarele redistribuiri de credite bugetare:

a) la capitolul 67.10 „Cultură, recreere și religie”, să diminueze titlul 10 „Cheltuieli

de personal”, cu suma de 683,0 mii lei și să suplimenteze titlul 20 „Bunuri și servicii” cu

suma de 683,0 mii lei;

b) la capitolul 84.10

„Transporturi” să diminueze titlul 10 „Cheltuieli de

personal”, cu suma de 710,0 mii lei și titlul 70 „Cheltuieli de capital” cu suma de 103,0

mii lei, precum și să suplimenteze titlul 20 „Bunuri și servicii” cu suma de 813,0 mii lei.

(2)

Se autorizează Ministerul Transporturilor și Infrastructurii să efectueze

redistribuiri de credite bugetare și de angajament între obiectivele de investiții noi,

obiectivele de investiții în continuare și „Alte cheltuieli de investiții” cu încadrare în

prevederile bugetare aprobate.

12

Articolul 25

Se autorizează Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

să efectueze redistribuiri de credite bugetare și de angajament între obiectivele de

investiții noi, obiectivele de investiții în continuare și „Alte cheltuieli de investiții” cu

încadrare în prevederile bugetare aprobate.

Articolul 26

(1)

Se autorizează Ministerul Culturii și Patrimoniului Național să

efectueze redistribuiri de credite bugetare în anexa nr.3/27/15 „Sinteza sumelor alocate

pentru instituții publice finanțate partial din venituri proprii”.

(2)

Se autorizează Ministerul Culturii și Patrimoniului Național să introducă

Programul „Amenajare muzeistică și punerea în valoare a spațiului muzeal” în anexa

nr.3/27/26 „Sinteza finanțării programelor” și respectiv anexa nr.3/27/27 „Fișa

Programului”.

(3)

Creditele bugetare repartizate pentru derularea programului de la alin.(2),

precum și creditele de angajament aferente acestuia, se alocă din bugetul Ministerului

Culturii și Patrimoniului Național aprobat pe anul 2010.

(4)

Se autorizează Ministerul Culturii și Patrimoniului National să modifice anexa

nr.3/27/27- fișa programului „Restaurarea monumentelor istorice” și respectiv anexa

nr.3/27/26 „Sinteza finanțării programelor” cu încadrare în bugetul aprobat pe anul 2010.

(5)

Se autorizează Ministerul Culturii și Patrimoniului Național să efectueze

redistribuiri de credite bugetare și de angajament între obiectivele de investiții în

continuare și „Alte cheltuieli de investiții” cu încadrare în prevederile bugetare aprobate.

Articolul 27

Se autorizează Ministerul Public să efectueze redistribuiri de credite

bugetare în cadrul bugetului aprobat pe anul 2010, la capitolul 61.01 „Ordine publica și

siguranță națională”, între ordonatorii secundari de credite, cu încadrarea în sumele

aprobate pe fiecare titlu de cheltuieli.

13

Articolul 28

Se autorizează Serviciul Român de Informații să suplimenteze veniturile

proprii în anexa nr. 3/31/13 „Sumele alocate pentru activități finanțate integral din

venituri proprii”, cu suma de 4.857,0 mii lei, la capitolul 45.10 „Sume primite de la

UE/alti donatori în contul plăților efectuate și refinantari”, subcapitolul 45.10.02 „Fondul

Social European”.

Articolul 29

Se autorizează Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri

să introducă în anexa nr.3/24/15 „Sinteza sumelor alocate pentru instituții publice

finanțate parțial din venituri proprii” următoarele redistribuiri de credite bugetare la

capitolul 80.10 ,,Actiuni generale, economice comerciale și de muncă":

a) diminuarea titlului 10 „Cheltuieli de personal" cu suma de 3.100,0 mii lei;

b) diminuarea titlului 20 „Bunuri și servicii" cu suma de 600,0 mii lei;

c) suplimentarea titlului 55 „Alte transferuri” cu suma de 3.700,0 mii lei.

Articolul 30

Se autorizează Academia Română să efectueze redistribuiri de sume în

cadrul anexei nr.3/37/15 „Sinteza sumelor alocate pentru instituții finanțate parțial din

venituri proprii” prin suplimentarea titlului 20 „Bunuri și servicii” cu suma de 30,0 mii

lei și diminuarea cu aceeași sumă a titlului 10 „Cheltuieli de personal”, cu încadrarea în

sumele aprobate la capitolul 53.10 „Cercetare fundamentală și cercetare dezvoltare”,

pentru Institutul Bucovina.

Articolul 31

Se autorizează Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru

Siguranța Alimentelor să introducă în anexa nr.3/38/15 „Sinteza sumelor alocate pentru

instituții publice finanțate parțial din venituri proprii" următoarele redistribuiri de credite

bugetare la capitolul 83.10 „Agricultură, silvicultură, piscicultură și vânătoare":

a) diminuarea titlului 70 „Cheltuieli de capital" cu suma de 5.000,0 mii lei;

b) suplimentarea titlului 20 „Bunuri și servicii” cu suma de 4.300,0 mii lei;

c) suplimentarea titlului 59 „Alte cheltuieli” cu suma de 700,0 mii lei.

14

Articolul 32

(1)

Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, pe anul 2010, pentru

finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor, se suplimentează cu 1.500,0

mii lei pentru finanțarea cheltuielilor aferente învățământului special și centrelor județene

de resurse și asistență educațională din județul Constanța.

(2)

Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, pe anul 2010, pentru finanțarea

cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și

municipiului București, se diminuează cu 1.500,0 mii lei potrivit anexei nr.3.

Articolul 33

Influențele asupra bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2010 al

Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate sunt prevăzute în anexa nr.4.

Capitolul II

Dispoziții finale

Articolul 34

Ordonanța Guvernului nr.18/2010 cu privire la rectificarea bugetului de

stat pe anul 2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 590 din 19 august 2010,

se ~~ fica și se completează după cum urmează:

1. Literele a) și b) ale alineatului (2) al articolului 50 se modifică și vor avea următorul

cuprins:

„a) pentru plata obligațiilor unităților sanitare publice cu paturi, indiferent de rețeaua

sanitară din care fac parte, înregistrate peste termenul de scadenta și neachitate la data de

30 iunie 2010, în ordinea cronologică a înregistrării acestora, în limita sumei de

859.863,0 mii lei, fără a putea fi efectuate angajamente legale noi pe baza acestei sume la

15

nivelul unităților sanitare. Condițiile și modalitățile de stingere a obligațiilor de plată ale

unităților sanitare cu paturi, înregistrate la data de 30 iunie 2010, se aprobă prin ordin

comun al ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de

Sănătate.

b) diferența pentru plata serviciilor medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor

medicale.”

2. După alineatul (2) al articolului 50 se introduce un nou alineat, alin.(3) cu următorul

cuprins:

„(3) Sumele neutilizate după plata obligațiilor prevăzute la alin. (2) lit. a) vor fi folosite

potrivit destinatiilor prevăzute la alin. (2) lit. b).”

Articolul 36

Alineatul (2) al articolului III din Ordonanța de urgență a Guvernului

nr.55/2010 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice, se modifică și va

avea următorul cuprins:

„(2) Fac excepție de la prevederile alin.(1) următoarele cheltuieli :

a) cheltuielile aferente angajamentelor legale încheiate înainte de data intrării în vigoare a

prezentei ordonanțe de urgență, inclusiv cele ocazionate de achitarea unor obligații de

plată restante ale ordonatorilor principali de credite bugetare ;

b) cheltuielile pentru transmiterea pensiilor și altor forme de asistență socială;

c) cheltuielile pentru plata serviciilor medicale, medicamente, dispozitive medicale și

materiale sanitare;

16

d) cheltuielile cu reparațiile și reabilitările pentru unitățile de învățământ preuniversitar

de stat și instituțiile de asistență socială;

e) cheltuielile pentru hrană;

f) cheltuielile ocazionate de prestarea serviciilor de iluminat public, deszăpezire,

salubrizare, canalizare;

g) cheltuielile aferente programelor/proiectelor cu finanțare externă nerambursabilă;

h) cheltuielile pentru drumurile de interes județean și local;

1) cheltuielile cu utilitățile la instituțiile publice, respectiv apă, încălzit, iluminat și forță

motrică.

Articolul 37

Prin derogare de la prevederile art. 30 alin.(2) din Legea nr.500/2002

privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, din Fondul de rezervă

bugetară la dispoziția Guvernului se pot aloca, până la sfârșitul anului 2010, pe bază de

hotărâri ale Guvernului, sume și pentru plata arieratelor.

Articolul 38

Se autorizează ordonatorii principali de credite să detalieze influențele

aprobate prin prezenta ordonanță de urgență în bugetele lor și în anexele la acestea pe

anul 2010, să efectueze redistribuiri între articolele și alineatele din cadrul titlului de

cheltuieli și să comunice Ministerului Finanțelor Publice, în termen de 5 zile de la

intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, detalierea modificărilor aprobate

conform acesteia.

Articolul 39

Anexele nr.1-4 fac parte integrantă din prezenta ordonanță de

17

urgență.

PRIM — MINISTRU

EMIL BOC,

of Contrasemneaza:

Ministrul finantelor publice
Gheorghe Ialomitianu
Bucuresti, 20.0 \embre OO AC
ANEXE
|
1

Anexa 1 Influențele

asupra veniturilor bugetului de stat pe anul 2010

detaliate pe capitole și subcapitole

Influentele asupra veniturilor bugetului de stat

pe anul 2010

Anexa 1 Pag. 1 -mii lei-

Denumire indicator - Cod E ‘Influente -

. indicator

1.202.962

LVENITURI CURENTE 000201 974.674

A.VENITURI FISCALE 000301 1.981.934

AL.IMPOZIT PE VENIT, PROFIT SI CASTIGURI 000401

DIN CAPITAL -915.369

A11.IMPOZIT PE VENIT, PROFIT SI 000501

CASTIGURI DIN CAPITAL DE LA PERSOANE

JURIDICE -8 10.069

IMPOZIT PE PROFIT 0101 -770.000

Impozit pe profit de la agentii

economici

Impozit pe profit de la bancile

comerciale

ALTE IMPOZITE PE VENIT, PROFIT SI CASTI-

-GURI DIN CAPITAL DE LA PERSOANE

JURIDICE

Impozit pe veniturile realizate de

persoanele juridice nerezidente

Impozitul pe profit obtinut din activi-

tati comerciale ilicite sau din neres-

pectarea Legii privind protectia

consumatorului

impozit pe dividende datorat de persoane

juridice

Impozitul pe venitul reprezentantelor

din Romania ale societatilor comerciale

si organizatiilor economice straine

Impozit pe profitul realizat de persoana

fizica dintr-o asociere cu o persoana

juridica. care nu genereaza o persoana

juridica

020106 -75.000

020107

Impozit pe venitul microintreprinderilor

Impozit pe veniturile microintreprin-

derilor realizate de persoana fizica

dintr-o asociere cu o persoana jurudica

care nu genereaza o persoana juridica

Alte impozite pe venit. profit si cisti-

guri din capital de la persoane juridice

A12.IMPOZIT PE VENIT. PROFIT SI CASTIGURI

DIN CAPITAL DE LA PERSOANE FIZICE

IMPOZIT PE VENIT

Impozit pe venituri din pensii

A3.IMPOZITE SI TAXE PE PROPRIETATE

IMPOZITE SI TAXE PE PROPRIETATE

Taxe judiciare de timbra. taxe de timbru

pentru activitatea notariata si alte

taxe de timbru

A4 IMPOZITE SI TAXE PE BUNURI SI SERVICI: 100001 2.958.153

Anexa | Pag. 2 -miilei- -

Cod Influente

Denumire indicator

indicator

| ia i —

TAXA PE VALOAREA ADAUGATA i 1001

Taxa pe valoarea adaugata incasata 100101

Sume defalcate din taxa pe valoarea 110101

adaugata pentru finantarea cheltuielilor

descentralizate la nivelul judetelor

(se scad)

130102

Sume defalcate din taxa pe valoarea

adaugata pentru finantarea cheltuielilor

descentralizate la nivelul comunelor,

oraselor, municipiilor,sectoarelor si

Municipiului Bucuresti (se scad)

ALTE IMPOZITE Si TAXE GENERALE PE 1201

BUNURI SI SERVICII

Impozit pe titeiul din productia interna 120101

si gazele naturale

ACCIZE 1401

TAXE PE UTILIZAREA BUNURILOR, 1601

AUTORIZAREA UTILIZARII BUNURILOR

SAU PE DESFASURAREA DE ACTIVITATI

Taxe pentru jocurile de noroc 160101

Taxe pe activitatea de prospectiune, 160104

explorare si exploatare a resurselor

minerale

Txa de timbru social asupra jocurilor 160106

de noroc

A5.IMPOZIT PE COMERTUL EXTERIOR Si 170001

TRANZACTIILE INTERNATIONALE

VENITURI INCADRATE IN RESURSELE PROPRII 1701

ALE BUGETULUI UNIUNII EUROPENE

Taxe vamale 170101

Contribuui in sectorul zaharului 170103

AG.ALTE IMPOZITE SI TAXE FISCALE 180001

ALTE IMPOZITE SI TAXE FISCALE 1801

Alte taxe pe tranzactii si comert 180104

international

C.VENITURI NEFISCALE 290001

C1, VENITURI DIN PROPRIETATE 300001

VENITURI DIN PROPRIETATE 3001

Varsaminte din profitul net al regiilor 300101

autonome, societatilor si companiilor

nationale

Varsaminte din veniturile nete ale 300104

Bancii Nationale a Romaniei

Venituri din concesiuni si inchirieri 300105

Venituri din dividende 300108

C2. VANZARI DE BUNURI SI SERVICII 330001

VENITURI DIN PRESTARI DE SERVICII 3301

Si ALTE ACTIVITATI

Venituri din expertiza tehnica judiciara 330106

Anexa 1 Pag. 3 -mii lei-

Cod _ Influente

Denumire indicator

indicator

A ma aa i

si extrajudiciara N -450

Venituri realizate cu ocazia participa- 330107

rii la actiuni sub egida organizatiilor

internationale -774

Venituri din prestari de servicii 330108 33.340

Venituri din valorificarea produselor 330116

obtinute din activitatea proprie sau

Anexa 17 Venituri din organizarea de cursuri de 330117

calificare si conversie profesionala,

specializare si perfectionare -85

Venituri din cercetare 330120 -7

Venituri din timbrul judiciar 330123 -130

Venituri din recuperarea cheltuielilor 330125

judciare avansate de stat -1.100

Venituri din despagubiri 330126 -1.950

DIVERSE VENITURI 3601 466.519

Varsaminte din veniturile si/sau 360105

disponibilitatile institutiilor

publice -97.696

Sume reprezentand ajutorul comunitar 360116

pentru furnizarea laptelui, produselor

lactate si a fructelor in institutiile

scolare 10.000

Venituri din recuperarea creantelor 360119

fiscale 200

Varsaminte din reducerea drepturilor 360120

salariale conform Legii nr. {18/2010 800.000

Alte venituri 360150 -245.985

TRANSFERURI VOLUNTARE, ALTELE DECAT 3701

SUBVENTIILE -1.145.411

Donatii si sponsorizari 370101

Donatii pentru diminuarea efectelor 370102

crizei economice -1.145.500

II VENITURI DIN CAPITAL 390001 224.718

VENITURI DIN VALORIFICAREA UNOR BUNURI 3901 224.718

Venituri din valorificarea unor bunuri 390101

ale institutiilor pubiice -6.000

Venituri din valorificarea stocurilor 390102

de rezerve de stat si de mobilizare -1.112)

Venituri din vanzarea locuintelor 390103

construite din fondurile statului -1.000|

Venituri obtinute in procesul de stingere 390106

a creantelor bugetare 233.944

Venituri din vanzarea unor bunuri 390107

apartinand domeniului privat a) statului

sau a unitatilor administrativ-

teritoriale -1.614

Venituri obtinute in procesul de 390108

Anexa ] Pag. 4 -mii lei-

Cod 7 Influente

Denumire indicator

indicator

cesiune a creantelor fiscale | 16.000

Alte venituri din valorificarea unor 390150

bunuri -15.500

HL.OPERATIUNI FINANCIARE 400001 3.570

INCASARI DIN RAMBURSAREA 4001

IMPRUMUTURILOR ACORDATE 3.570

Incasari din rambursarea imprumuturilor 400104

din fondul de redresare financiara -250

Incasari din rambursarea microcreditelor 400107

de la persoane fizice si juridice 4,600

Incasari din rambursarea imprumuturilor 400108

acordate pentru acoperirea arieratelor

-780

catre CONEL si ROMGAZ

Anexa 2 Detalierea influențelor asupra

cheltuielilor bugetare pe anul 2010

pe titluri de cheltuieli și pe ordonatori principali de credite

TOTAL SECTOR

Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2010

pe titluri de cheltuieli si pe ordonatori principalii de credite

Titular : Anexa nr.2 Pag, 1 -mii lei-

Denumire indicator Coa Influente

indicator

A B :

i 1.263.134

CHELTUIELI CURENTE 01 1.067.174

Titlul 1 CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -157.978

Titlul I !

BUNURI SI SERVICII 29 45.974

Titlul HI

DOBANZI 30 -843.599

Titlul IV SUBVENTII 40 58.642

Titlul V FONDURI DE REZERVA 50 1.634.576

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 51

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 1.170.449

Titlul VII ALTE TRANSFERURI 55 -1.168.413

Titlul VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE -217.257

Titlul IX ASISTENTA SOCIALA 57 594,331

Titlul X ALTE CHELTUIELI 59 16.497

Titlul XI CHELTUIELI AFERENTE 65

PROGRAMELOR CU FINANTARE

RAMBURSABILA -66.048

CHELTUIELI DE CAPITAL 70 -36.740)

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE 7 -31.740

Titlul XIII ACTIVE FINANCIARE 72 -5.000)

OPERATIUNI FINANCIARE 79 232.700

Titlul XV IMPRUMUTURI 80 232.827

Titlul XVI RAMBURSARI DE CREDITE 81 -127

CHELTUIELI - BUGET DE STAT 5001

1.202.962

CHELTUIELI CURENTE ol 1.057.249

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -157.978

Titlul li

BUNURI SI SERVICII 20 51.780

Titlul II ]

DOBANZI 30 -843.599

Titlul IV SUBVENTII 40 58.642

Titlul V FONDURI DE REZERVA 50 1.634.576

Titlul V i

TRANSFERURI INTRE UNITATI SI

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 1.170.449

Titlul VII ALTE TRANSFERURI 55 1.211.249)

Titlul VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE -190.142

TIFLUL IX ASISTENTA SOCIALA 57 594.321

Titlul X ALTE CHELTUIELI 59 16.497

Titlul XI CHELTUIELI AFERENTE 65

PROGRAMELOR CU FINANTARE

RAMBURSABILA -66.048

CHELTUIELI DE CAPITAL 70 -43.254

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE 7I -38.254

TETLUL X1H ACTIVE FINA": 72 -5.000

Titular : Anexa nr.2 Pag. 2 -mii lei-

Denumire indicator : Cod , Imfluente

indicator

CEC CRC m m ema em

Titlul XV IMPRUMUTURI 80 189.094

Titlul XVI RAMBURSARI DE CREDITE 81 -127

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE 5101 -892.736

CHELTUIELI CURENTE 01 -872.907

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL 10 1.580

(ȚITLUL il BUNURI SI SERVICII 20 -15.664

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 51

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE -100

Titlul VII ALTE TRANSFERURI 55 -641.078

Titlul VII PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE -212.926'

Titlul X ALTE CHELTUIELI 59 4,719

CHELTUIELI DE CAPITAL 70 -19.829

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE 71 -14,829

Titlul XIII ACTIVE FINANCIARE 72 -5.000

CERCETARE FUNDAMENTALA SI CERCETARE 5301

DEZVOLTARE -2.273

CHELTUIELI CURENTE 01 -2.273

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -550

Titlul II BUNURI SI SERVICII 20 550

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 51

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE -1.773

Titlul V il

PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE -500

ALTE SERVICII PUBLICE GENERALE 5401 1.596.590

CHELTUIELI CURENTE 01 1.596.601

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -88.645

Titlul il

BUNCRI Si SERVICII 20 5.006

Titlul Y

FONDURI DE REZERVA 50 1.634.576

Titlul VII ALTE TRANSFERURI 55 38.614

Titlul X ALTE CHELTUIELI 59 7.050

CHELTUIELI DE CAPITAL 70 -H

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE 7) 1]

TRANZACTII PRIVIND DATORIA PUBLICA 5501

SI IMPRUMUTURI -800.000)

CHELTUIELI CURENTE 01 -800.000

Titlul Hl

DOBANZI 30 -800.000

TRANSFERURI CU CARACTER GENERAL INTRE 5601

DIFERITE NIVELE ALE ADMINISTRATIEI 737.258

CHELTUIELI CURENTE 01 737.258

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 51

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 737.258

APARARE 6001 -21.217

CHELTUIELI CURENTE 01 3.766

Denumire indicator

A

Titlul 1 CHELTUIELI DE PERSONAL

Titlul I l

BUNURI SI SERVICII

Titlul V i

TRANSFERURI INTRE UNITATI

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

Titlul VII ALTE TRANSFERURI

TETLUL EX ASISTENTA SOCIALA

Titlul X ALTE CHELTUIELI

CHELTUIELI DE CAPITAL

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE

ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA

(CHELTUIELI CURENTE

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL

Titlul II BUNURI SI SERVICII

Titlul V i

TRANSFERURI ÎNTRE UNITATI

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

Titlul VII ALTE TRANSFERURI

Titlul VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE

Titlul X ALTE CHELTUIELI

|CHELTUIELI DE CAPITAL

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE

INVATAMANT

CHELTUIELI CURENTE

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL

Titlul II BUNURI S] SERVICII

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITAT!

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

Titlul VII ALTE TRANSFERURI

Titlul IX ASISTENTA SOCIALA

Titlul X ALTE CHELTUIELI

Titlul XI CHELTUIELI AFERENTE

PROGRAMELOR CU FINANTARE

RAMBURSABILA

CHELTUIELI DE CAPITAL

Titlul X U

ACTIVE NEFINANCIARE

SANATATE

CHELTUIELI CURENTE

Titlul 1 CHELTUIELI DE PERSONAL

Titlul I f

BUNURI Sl SERVICII

Titlul V i

TRANSFERURI INTRE UNITATI

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

CHELTUIELI DE CAPITAL

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE

CULTURA. RECREERE SI RELIGIE

CHELTUIELI CURENTE

Titlul VI TRANSFERURI INTO"

Titular :

Anexa 2 Pag.

Cod : imftuente

dicator

B

. “0

6101

6501

6601

6701

20

5l

55

5?

59

70

7]

01

10

20

51

55

56

59

70

TI

ol

10

20

31

35

57

59

65

70

7I

ol

10

20

51

70

71

01

si

3 -mii lei-

1.091

-12.000

-60

-17.451

-17.451

-17.351

-13.417

-59.017

53.873

-2.997

-510

-3.466

-1.300

-3.934

-3.934

-47.984

-46.352

-18.124

3.464

36

941

-174

-613

-30.000

-1.632

-1.632

3.553

2.728

-608

36

3.300

825

825

34.457

38.757

Titular : Anexa nr.2 Pag. 4 -mii lei-

Denumire indicator Cod Influente

indicator

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 2380

Titlul VII ALTE TRANSFERURI 55 -50

Titlul X ALTE CHELTUIELI 59 15.000

(CHELTUIELI DE CAPITAL 70 -4.300

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE 71 -4.300

ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA 6801 532.141

CHELTUIELI CURENTE 01 532.141

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -109

Titlul !

BUNURI Si SERVICII 20 -750

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 51

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 5.690

Titlul VII }

PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE -68.555

Titlul IX ASISTENTA SOCIALA 57 594.555

Titlul X ALTE CHELTUIELI 59 1.310)

LOCUINTE, SERVICII SI DEZVOLTARE 7001

PUBLICA -22.535

CHELTUIELI CURENTE 01 42.535

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 51

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 59,915

Titlul V il

ALTE TRANSFERURI 55 -112.450)

Titlul XI CHELTUIELI AFERENTE 65

PROGRAMELOR CU FINANTARE .

RAMBURSABILA 10.000

CHELTUIELI DE CAPITAL 70 20.000

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE 7 20.000

PROTECTIA MEDIULUI 7401 7.541

CHELTUIELI CURENTE oi 13.022

Titlul i

CHELTUIELI DE PERSONAL 10 750

Titlul VI TRANSFERURI ÎNTRE UNITATI 31

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 3.972

Titlul VII ALTE TRANSFERURI 55 8.300)

CHELTUIELI DE CAPITAL 70 -5.48]

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE 71 -5.481]

ACTIUNI GENERALE ECONOMICE. 8001

COMERCIALE Si DE MUNCA -502.372

CHELTUIELI CURENTE 01 „517.298

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -895

Titlul H

BUNURI SI SERVICII 20 4.307

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 5]

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 4237

Titlul VII ALTE TRANSFERURI $5 ~460.600

Titlul VII PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE -34.788

Titlul XI CHELTUIELI AFFP! ~~ 65

Titular : Anexa nr.2 Pag. 5 -mii lei-

Denumire indicator Cod Influente

indicator

, pe a a - me m ama a

cica Citi ea nee PI fetes oe A miam ears

RAMBURSABILA -29.559

CHELTUIELI DE CAPITAL 70 15.974

Titlul X l

ACTIVE NEFINANCIARE 7 15.974

OPERATIUNI! FINANCIARE 79 -1.048

Titlul XV IMPRUMUTURI 80 -1.048

COMBUSTIBILI SI ENERGIE 8101 109.626

CHELTUIELI CURENTE 01 109.626

Titlul IV SUBVENTII 40 19.364

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 51

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 90.262

INDUSTRIA EXTRACTIVA, PRELUCRATOARE Si 8201

[CONSTRUCTII 1.461

CHELTUIELI CURENTE 01 1.461

Titlul IV SUBVENTII 40 1.461

AGRICULTURA, SILVICULTURA, 8301

PISCICULTURA SI VANATOARE 342.987

CHELTUIELI CURENTE 01 174.272

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL 10 5.250

Titlul II BUNURI SI SERVICII 20 481

Titlul 1 DOBANZI 30 -96

Titlul IV SUBVENTII 40 37.817

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 51

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 4.377

Titlul V ii

ALTE TRANSFERURI 55 -22.296

Titlul VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE 157.493

CHELTUIELI DE CAPITAL 70 -21.300)

Titlul X H

ACTIVE NEFINANCIARE 71 -21.300)

OPERATIUNI FINANCIARE 79 190.015

Titlul XV IMPRUMUTURI 80 190.142

Titlul XVI RAMBURSARJ.DE CREDITE 81 -127

TRANSPORTURI 8401 5.080

CHELTUIELI CURENTE oi 11.195

Titlul 1 CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -2.843

Titlul I f

BUNURI SI SERVICIU 20 1.484

"TITLUL II DOBANZI 30 43.503

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITAȚI $1

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 95.792

Titlul V il

ALTE TRANSFERURI 55 -13.478

Titlul XI CHELTUIELI AFERENTE 65

PROGRAMELOR CU FINANTARE

RAMBURSABILA -23.289

CHELTUIELI DE CAPITAL 70 -6.115

Titlul XI ACTIVE NEFINANCIARE 7 -6.115

COMUNICATI 8501 -27.400

Titular : Anexa nr.2 Pag. 6 -mii lei-

Denumire indicator Cod “ Influente

indicator

A . osteo , AR a o . Ri NE E i

CHELTUIELI CURENTE. o 27,400

Titlul VII ALTE TRANSFERURI 55 240

TITLUL. Vill PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE -27.400

Titlul X ALTE CHELTUIELI 59 -240

CERCETARE SI DEZVOLTARE IN DOMENIUL 8601

ECONOMIC 159.336

CHELTUIELI CURENTE 01 159.336

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 5]

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 154.336

Titlul VII ALTE TRANSFERURI 55 5.000)

ALTE ACTIUNI ECONOMICE 8701 6.800

CHELTUIELI CURENTE 01 6.800

Titlul XI CHELTUIELI AFERENTE 65

PROGRAMELOR CU FINANTARE

RAMBURSABILA 6.800)

CREDITE EXTERNE 5006

-5.894

CHELTUIELI CURENTE Ol -5.894

Titlul VII ALTE TRANSFERURI 55 -5.894

TRANSPORTURI 8406 -5.894

CHELTUIELI CURENTE 01 | „5.894

Titlul VII ALTE TRANSFERURI 55 -5.894

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE 5008

60.491

CHELTUIELI CURENTE 01 16.758

Titlul VII ALTE TRANSFERURI 55 48.730

Titlul VII PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE -31.972

OPERATIUNI FINANCIARE 79 43.733

Titlul XV IMPRUMUTURI 80 43.733

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE 5108 -2 457

CHELTUIELI CURENTE Gi -2.457

Titlul VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE ~2.457

IORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA 6108 29.218

CEELTUIELI CURENTE 01 29,218;

Titlul V ii

ALTE TRANSFERURI 55 15.000

Titlul VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE 14.238

ACTIUNI GENERALE ECONOMICE, 8008

COMERCIALE SI DE MUNCA 33.730)

CHELTUIELI CURENTE ot 33.7

Denumire indicator

Titlul V u

ALTE TRANSFERURI

AGRICULTURA, SILVICULTURA,

PISCICULTURA SI VANATOARE

CHELTUIELI CURENTE

Titlul VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE

OPERATIUNI FINANCIARE

Titlul XV IMPRUMUTURI Ă

VENITURI PROPRII - TOTAL CHELTUIELI

(CHELTUIELI CURENTE

Titlul II BUNURI SI SERVICII

Titlul V ill

PROIECTE CU FINANTARE DIN

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE

Titlul IX ASISTENTA SOCIALA

(CHELTUIELI DE CAPITAL

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

CHELTUIELI CURENTE

Titlul I ]

BUNURI SI SERVICII

APARARE

CHELTUIELI CURENTE

Titlul 1 ]

BUNURI SI SERVICII

[CHELTUIELI DE CAPITAL

Titlul XI !

ACTIVE NEFINANCIARE

INVATAMANT

CHELTUIELI CURENTE

Titlul H

BUNURI SI SERVICII

Titlul VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE

CHELTUIELI DE CAPITAL

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE

ASIGURARI SE ASISTENTA SOCIALA

CHELTUIELI CURENTE

Titlul EX

ASISTENTA SOCIALA

Titular :

Anexa 2 Pag.

Cod _ Influeate

indicator

B

55

8308

79

80

5010

20

5110

6010

56

57

70

71

ol

20

70

71

6810

01

57

7 -miilei-

33.730

43.733

-43.733

43.733

43.733

5.575

~939)

-5.806|

4.857

10

6.514

6.514

-6|

-6|

-6|

-600

-6.900

-6.900

6.300

6.300

6.171

5,957

1.100)

4.857

214

214

10

10

10

ADMINISTRATIA PREZIDENTIALA

Detalierea influentelor asupra cbeltuielilor bugetare

pe anul 2010

pe titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite

Titular :01 Anexa nr.2 Pag. 1 =mii lei-

pempmire indicator N sani cod ve to cinuente ww

indicator

-535|

CHELTUIEL! CURENTE Ol -535

Titlul 1 CHELTUIELI DE PERSONAL 10 : -535

CHELTUIELI - BUGET DE STAT 5001

en -535

CHELTUIELI CURENTE 01 -535

Titlul 1 CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -535

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE 5101 -535

CHELTUIELI CURENTE 01 -535

Titlul 1 CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -535

SENATUL ROMANIEI

Detalierea infiuentelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2010

pe titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite

1 -mii lei-

-100

-100

100

-100)

Titular :02 Anexa nr.2 Pag.

Denumire indicator | | Cod | Influente _

indicator

CHELTUIELI CURENTE 01

Titlul I !

BUNURI SI SERVICII 20

Titlul V1 TRANSFERURI INTRE UNITATI 51

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

CHELTUIELI - BUGET DE STAT 5001

CHELTUIELI CURENTE 01

Titlul I ]

BUNURI SI SERVICII 20

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 51

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE 510t

CHELTUIELI CURENTE 01

Titlul II BUNURI SI SERVICH 20

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 51

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

VENITURI PROPRII - TOTAL CHELTUIELI 5010

CHELTUIELI CURENTE 01

Titlul Îl

BUNURI SI SERVICII 20

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE 5110

CHELTUIELI CURENTE 01

Titlul II BUNURI SI SERVICII 20

CAMERA DEPUTATILOR

Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2010

pe titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite

Titular :03 Anexa nr.2 Pag. 1 -mii Jei-

Denumire indicator | : Cod Influente

indicator

i A i B 1

TOTAL GENERAL eee 5000

CHELTUIELI CURENTE Ol

Titlul I l

BUNURI SI SERVICII 20 -10

Titlul IX ASISTENTA SOCIALA 57 10

VENITURI PROPRII - TOTAL CHELTUIELI 5010

CHELTUIELI CURENTE 01

Titlul I i

BUNURI Sl SERVICII 20 -10

Titlul IX ASISTENTA SOCIALA 5? 10

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE 5110 -10

CHELTUIELI CURENTE 01 -10

Titlul I l

BUNURI SI SERVICII 20 -10

ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA 6810 10

CHELTUIELI CURENTE Oi 10)

Titlul IX ASISTENTA SOCIALA 57 10)

INALTA CURTE DE CASAȚIE SI JUSTITIE

Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2010

pe titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite

Titular :04 Anexa nr.2 Pag. 1 -mii lei-

Denumire indicator Ă | Cod influente

indicator

-5.474

CHELTUIELI CURENTE 01 -5.174

Titlul 1 CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -3.400

Titlul IX ASISTENTA SOCIALA 57 -1.774|

(CHELTUIELI DE CAPITAL 70 -300

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE 71 -300

CHELTUIELI - BUGET DE STAT 5001

-5.474

CHELTUIELI CURENTE 01 -5.174

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL 10 3.400

Titlul IX ASISTENTA SOCIALA 57 -1.774

CHELTUIELI DE CAPITAL 70 -300|

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE 7) -300)

ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA 6101 -3.700)

CHELTUIELI CURENTE 01 -3.400

"TITLUL 1 CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -3.400

CHELTUIELI DE CAPITAL 70 -300)

Titlul X U

ACTIVE NEFINANCIARE 7 -300

ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA 6801 -1.774

CHELTUIELI! CURENTE 01 -L.774

Titlul IX ASISTENTA SOCIALA 57 -1.774|

CONSILIUL LEGISLATIV

Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2010

pe titluri de cheltuieii si pe ordonatori principali de credite

Titular :06 Anexa nr. 2 Pag, 1 -mii lei-

Denumire indicator | : , Cod Influente

iudicator

TOTAL GENERAL oo |

-500

CHELTUIELI CURENTE 01 -500

TIFLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -500

CHELTUIELI - BUGET DE STAT 5001

-500

CHELTUIELI CURENTE ol -500

Titlul |

CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -500

AUTORITATI PUBLICE Si ACTIUNI EXTERNE 5101 -500)

(CHELTUIELI CURENTE 01 -500

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -500

CURTEA DE CONTURI

Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anu! 2010

pe titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite

Titular :07 Anexa nr. 2 Pag. 1 -mii lei-

Denumire indicator Cod Influente

indicator

TOTAL GENERAL | i 5000

-3.500

CHELTUIELI CURENTE 01 -3.500

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -3.745

Titlul I ]

BUNURI SI SERVICII 20 445

Titlul VII ALTE TRANSFERURI 55 -520

Titlul VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE 320

CHELTUIELI - BUGET DE STAT 5001

-3.500)

CHELTUIELI CURENTE oi -3.500)

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -3.745

Titlul îl

BUNURI SI SERVICII 20 445

Titlul V U

ALTE TRANSFERURI 55 +520

Titlul VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE 320)

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE 5101 -3.500

(CHELTUIELI CURENTE ol -3,500

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL 10 „3.745

Titlul I l

BUNURI SI SERVICII 20 445

Titlul VII ALTE TRANSFERURI 55 ~520)

Titlul VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE 320)

CONSILIUL CONCURENTEI

Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare

„pe anul 2010

pe titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite

Titular : 08 Anexanr.2 Pag.

Denumire indicator 7 - Cod Influente

indicator

CHELTUIELI CURENTE 01

Titlul 1 CHELTUIELI DE PERSONAL 10

Titlul VII PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE

CHELTUIELI - BUGET DE STAT 5001

CHELTUIEL] CURENTE 01

Titlul 1 CHELTUIELI DE PERSONAL 10

Titlul VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE 5101

CHELTUIELI CURENTE 01

FITLUL 1 CHELTUIELI DE PERSONAL 10

Titlul VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE

1 -mii lei-

-2.261

-2.261

-1.661

-2.261

-2.261

-600)

-1.66]

-2.261

-2.261

-600)

-1.661

CONSILIUL NATIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR

SECURITATII

Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2019

pe titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite

Titular : 19 Anexa nr.2 Pag. 1 -mii lei-

Denumire indicator : Cod Influente : i

indicator

ra . . be Les nea |

TOTAL GENERAL oe o i [5000

III -150)

CHELTUIELI DE CAPITAL 70 -150)

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE 7 -150

CHELTUIELI - BUGET DE STAT 5001

po -150|

CHELTUIELI DE CAPITAL 70 -150

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE 71 -150

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE 5101 -150

CHELTUIELI DE CAPITAL 70 -150

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE 71 -150

CONSILIUL NATIONAL AL AUDIOVIZUALULUI

Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2010

pe titluri de cheltuieti si pe ordonatori principali de credite

Titular : 11 Anexa nr.2 Pag.

Denumire indicator / | Cod | | Influente

indicator

CHELTUIELI CURENTE 01

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL 10

(CHELTUIELI DE CAPITAL 70

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE 71

CHELTUIELI - BUGET DE STAT 5001

(CHELTUIELI CURENTE Of

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL 10

(CHELTUIELI DE CAPITAL 70

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE 71

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE 5101

CHELTUIELI CURENTE OL

Titlul 1 CHELTUIELI DE PERSONAL 10

CHELTUIELI DE CAPITAL 70

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE 7

1 -mii lei-

50)

30

-50

-50

50

50

-50

-50

50

50

-50

-50

SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI

Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2010

pe titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite

Titular : 13 Anexa nr.2 Pag. 1 -mii lei-

Denumire indicator Cod | Influente

indicator

TOTAL GENERAL [5000

CHELTUIELI CURENTE 01

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL 10

Titlul H

BUNURI SI SERVICI 20

Titlul VII ALTE TRANSFERURI 55

Titlul VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE

Titlul X ALTE CHELTUIELI 59

CHELTUIELI DE CAPITAL 70

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE 71

CHELTUIELI - BUGET DE STAT 5001

CHELTUIELI CURENTE 01

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL 10

Titlul I l

BUNURI SI SERVICII 20

Titlul V il

ALTE TRANSFERURI 55

Titlul VII PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE

Titlul X ALTE CHELTUIELI 59

CHELTUIELI DE CAPITAL 70

Titlul X H

ACTIVE NEFINANCIARE 7

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE 5101

CHELTUIELI CURENTE 01

ITTFLUL 1 CHELTUIELI DE PERSONAL 10

Titlul H

BUNURI SI SERVICH 20

Titlul VII ALTE TRANSFERURI 55

Titlul V ill

PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE

Titlul X ALTE CHELTUIELI 59

CHELTUIELI DE CAPITAL 70

Titlul XI ACTIVE NEFINANCIARE 7

INVATAMANT 6501

CHELTUIELI CURENTE 01

Titlul X ALTE CHELTUIELI 59

CULTURA. RECREERE Sj RELIGIE 6701

CHELTUIELI CURENTE 01

Titlul VII ALTE TRANSFERURI 55

Titlul X ALTE CHELTUIELI 59

ACTIUNI GENERALE ECONOMICE. 8001

(COMERCIALE SI DE MUNCA

CHELTUIELI DE CAPITAL 70

Titlul X H

ACTIVE NEFINANCIARF 7

FONDURI EXTERNE NER +?!

5008

Titular : 13 Anexa nr.2 Pag. 2 -mii lei-

Deuumire indicator Cod Infl uente

indicator

CHELTUIELI CURENTE 01 2.457

Titlul V ill

PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE -2.457

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE 5108 -2.457

CHELTUIELI! CURENTE ol -2.457

Titlul V HT

PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE -2.457

MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE

Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anu! 2010

pe titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite

Titular : 14 Anexa nr.2 Pag.

Denumire indicator - ae Cod Influente

indicator

CHELTUIELI CURENTE Ol

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL 10

Titlul H

BUNURI SI SERVICH 20

FITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE

CHELTUIELI - BUGET DE STAT 5001

CHELTUIELI CURENTE 01

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL 10

Titlul 1 ]

BUNURI Si SERVICII 20

Titlul VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN : 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE 5101

CHELTUIELI CURENTE Ol

Titlul }

CHELTUIELI DE PERSONAL 10

Titlul I l

BUNURI SI SERVICII 20

Titlul VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE

1

-mii lei-

-12.096)

-12.096

3.000

-3.000

-12.096)

-12.096

-12.096

3.000

-3.000

-12.096

-12.096

-12.096

3.000

-3.000

-12.096

MINISTERUL DEZVOLTARII REGIONALE

Si TURISMULUI

Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2019

pe titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite

Titular :15 Anexanr.2 Pag. 1 -mii lei-

Denumire indicator 7 Cod Influente

indicator

A | 8B a

TOTAL GENERAL OO i - 15000

1.440

CHELTUIELI CURENTE Ol ~12.905;

Titlul 1 CHELTUIELI DE PERSONAL 19 5.505

Titlul II BUNURI SI SERVICII 20 3.285

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 31

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 59.915

Titlul V il

ALTE TRANSFERURI 55 81.320

Titlul VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE 10.290)

Titlul XI CHELTUIELI AFERENTE 65

PROGRAMELOR CU FINANTARE

IRAMBURSABILA 10.000

(CHELTUIELI! DE CAPITAL 70 14.345

Titlul X i!

ACTIVE NEFINANCIARE 71 14.345

CHELTUIELI - BUGET DE STAT 5001

-32.290)

(CHELTUIELI CURENTE Ol -46.635

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL 10 5.505

Titlul I !

BUNURI Si SERVICII 20 3.285

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 51

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 59.915

Titlul VII ALTE TRANSFERURI 55 -115.050

Titlul VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE -10.290

Titlul X1 CHELTUIELI AFERENTE 65

PROGRAMELOR CU FINANTARE

RAMBURSABILA 10.000

CHELTUIELI DE CAPITAL 70 14.345

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE TI 14.345

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE 5101 3.135

CHELTUIELI CURENTE OI 8.790

TITLUL! CHELTUIELI DE PERSONAL lit: 5,50

Titlul il

BUNURI SI SERVICII 20 3.285

CHELTUIELI DE CAPITAL 70 -5.655

Titlul X H

ACTIVE NEFINANCIARE 7! -5.655

LOCUINTE, SERVICII SI DEZVOLTARE 7001

PUBLICA -22.535,

CHELTUIELI CURENTE 01 -42.535

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 5]

ALE ADMINISTRATIE! PUBLICE 59.915

Titlul VII ALTE TRANSFERURI 55 -112.456

Titlul XI CHELTUIELI AFERENTE 65

PROGRAMELOR CU FINANTARY

RAMBURSABILA

10.0 |

Titular :15 Anexa ar. 2 Pag. 2 -mii lei-

Denumire indicator | |

Cod Influente

indicator

A i B | 1

CHELTUIELI DE CAPITAL m po 20.000

Titlul X ii

ACTIVE NEFINANCIARE 71 20.000

ACTIUNI GENERALE ECONOMICE, 8001

COMERCIALE SI DE MUNCA 12.890

CHELTUIELI CURENTE Ol -12.890

Titlul V il

ALTE TRANSFERURI 55 -2.600|

Titlul V il

PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE -10.290)

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE 5008

33.730

CHELTUIELI CURENTE 0! 33.730,

Titlul VII ALTE TRANSFERURI 55 33.730

ACTIUNI GENERALE ECONOMICE, 8008

COMERCIALE SI DE MUNCA 33.730

CHELTUIELI CURENTE 01 33.730

TITLUL, VI! ALTE TRANSFERURI 55 33.730

MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE

Detalierea influentelor asupra cheituielilor bugetare

pe anul 2010

pe titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite

1

-mii lei-

-58.096

-51.013

-7.050)

-1.582

56.231

7.050

6.800

-7.083

-7,083

-58.096

-51.013

-7.050|

-1.582

-56.231

7.050

6.800

-7.083

-7.083

-75.560)

-68.477

-12.050)

-196

56.23!

-7.083

-7.083

10.664

10.664

5.000

-1.386

7.050

6.800

6.800

Titular :16 Anexa nr. 2 Pag.

Denumire indicator | - Cod - Influente

indicator

[TOTAL GENERAL sO

CHELTUIELI CURENTE 01

Titlul I }

BUNURI SI SERVICII 20

Titlul VII ALTE TRANSFERURI 55

Titlul VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE

Titlul X ALTE CHELTUIELI 59

Titlul XI CHELTUIELI AFERENTE 65

PROGRAMELOR CU FINANTARE

RAMBURSABILA

CHELTUIELI DE CAPITAL 70

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE 71

CHELTUIELI - BUGET DE STAT 5001

CHELTUIELI CURENTE 01

Titlul I f

BUNURI SI SERVICII 20

Titlul V U

ALTE TRANSFERURI 55

Titlul V ill

PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE

Titlul X ALTE CHELTUIELI 59

Titlul XI CHELTUIELI AFERENTE 65

PROGRAMELOR CU FINANTARE

RAMBURSABILA

CHELTUIELI DE CAPITAL 70

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE 7]

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE 5101

CHELTUIELI CURENTE 01

Titlul I i

BUNURI SI SERVICII 20

Titlul VII ALTE TRANSFERURI 55

Titlul VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE

CHELTUIELI DE CAPITAL 70

Titlul XI ACTIVE NEFINANCIARE 71

ALTE SERVICII PUBLICE GENERALE 5401

CHELTUIELI CURENTE 01

Titlul II BUNURI SI SERVICII 20

Titlul V H

ALTE TRANSFERURI 55

Titlul X ALTE CHELTUIELI 59

ALTE ACTIUNI ECONOMICE 8701

CHELTUIELI CURENTE Ol

Titlul XI CHELTUIELI AFERENTE 65

PROGRAMELOR CU FINANTARE

RAMBURSABILA

6.800)

MINISTERUL JUSTITIEI

Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2010

pe titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite

Titular : 17 Anexa nr.2 Pag, 1 -mii fei-

Denumire indicator Cod Influente ,

indicator

A B 1

TOTAL GENERAL ee ~~ {5000 | |

-1.278

(CHELTUIELI CURENTE ol -1.278

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -31.503

TITLUL. II BUNURI SI SERVICH 20 26.778

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 51

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 5.235

Titlul VII ALTE TRANSFERURI 55 -510

Titlul VII PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE -1.278

CHELTUIELI - BUGET DE STAT 5001

-1.278

CHELTUIELI CURENTE 01 -1.278

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL. 10 +31.503

Titlul îi

BUNURI SI SERVICII 20 26.778

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 31

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 5.235

Titlul VI i

ALTE TRANSFERURI 55 -510

Titlul VI H

PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE -1.278

ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA 6101 -6.978

CHELTUIELI CURENTE 01 -6.978

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -31.503

Titlul I J

BUNURI SI SERVICII 20 26.778

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 3]

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE -465

Titlul VII ALTE TRANSFERURI 55 -510

Titlul V il

PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE -1.278

ASIGURARI SI ASISTENȚA SOCIALA 6801 5.700

CHELTUIELI CURENTE 01 5.700

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 5]

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 3.700

MINISTERUL APARARII NATIONALE

Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2010

pe titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite

Titular : 18 Amexa nr.2 Pag. 1 -mit lei-

Denumire indicator , a Cod Influente

indicator

TOTAL GENERAL ° 5000 ~

CHELTUIELI CURENTE 01 12.751

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL 10 4.029

Titlul I l

BUNURI SI SERVICII 20 2.555

TITLUL. VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 51

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 5.359

Titlul V ii

ALTE TRANSFERURI 55 -12.000

Titlul IX ASISTENTA SOCIALA 57 25.967

Titlul X ALTE CHELTUIELI 59 9

CHELTUIELI DE CAPITAL 70 -12.751

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE 71 -12.751

CHELTUIELI - BUGET DE STAT 5001

(CHELTUIELI CURENTE 17 | 19.051

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -4.029

Titlul Hf

BUNURI Si SERVICII 20 3.745|

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 51

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 5.359

Titlul VII ALTE TRANSFERURI 55 ~12.000;

Titlul IX ASISTENTA SOCIALA 57 25.967,

Titlul X ALTE CHELTUIELI 59 9

(CHELTUIELI DE CAPITAL 70 -19.051

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE 71 -19,051

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE $101 -47

CHELTUIELI CURENTE 01 -47

'TITLUL 1 CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -47

ALTE SERVICII PUBLICE GENERALE 5401 6

CHELTUIELI CURENTE Ol 6

Titlul II BUNURI SI SERVICII 20 6

APARARE 600! -21.217

CHELTUIELI CURENTE 01 -3.766

Titlul |

CHELTUIELI DE PERSONAL 10 3.233

Titlul I f

BUNURI SI SERVICTI 20 1.961

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 51

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 1.091

Titlul VII ALTE TRANSFERURJ 55 -12.000

Titlul EX

ASISTENTA SOCIALA 57 -60)

Titlul X ALTE CHELTUIELI 59 9

CHELTUIELI DE CAPITAL 70 -17.451

Titlul X il

ACTIVE NEFINANCIARE 71 -17.451

ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA 6101 1.368

CHELTUIELI CURENTE 01 -1.368

Titlul i

CHELTUIELI DE PERSONAL 19 1.814

Titlul H

BUNURI SI SERVICII 20 478

Titlul VI TRANSFERURI INTRE în”. =" 51

ALE ADMINISTRATIEI Pt:

Denumire indicator

CHELTUIELI CURENTE

Titlul 1 CHELTUIELI DE PERSONAL

Titlul H

BUNURI SI SERVICII

Titlul EX

ASISTENTA SOCIALA

CHELTUIELI DE CAPITAL

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE

(TITLUL I CHELTUIELI! DE PERSONAL

TITLUL. IH BUNURI SI SERVICII

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

(CULTURA, RECREERE SI RELIGIE

CHELTUIELI CURENTE

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI

ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA

CHELTUIELI CURENTE

Titlul }

CHELTUIELI DE PERSONAL

Titlul IX ASISTENTA SOCIALA

VENITURI PROPRII - TOTAL CHELTUIELI

(CHELTUIELI CURENTE

Titlul I l

BUNURI SI SERVICII

CHELTUIELI DE CAPITAL

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE

„i « CURENTE

Titlul II BUNURI SI SERVICII

CHELTUIELI DE CAPITAL

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE

INVATAMANT

CHELTUIELI CURENTE

|TITLUL 11 BUNURI SI SERVICII

Titular : 18

6501

6010

01

70

71

6510

01

20

Anexa 2 Pag,

Cod Influente

indicator

2 -mii lei-

B 1

MINISTERUL ADMINISTRATIEI Si INTERNELOR

Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2010

pe titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite

Titular :19 Anexa nr.2 Pag. 1 -mii lei-

Denumire indicator a Cod Influente i

indicator

TOTAL GENERAL es „215000

68.363

CHELTUIELI CURENTE ot 52.001

Titlul !

CHELTUIELI DE PERSONAL 10 4.600)

Titlul II BUNURI SI SERVICII 20 9.547

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 31

ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE 82.806

Titlul VII ALTE TRANSFERURI 55 13,899

Titlul VII }

PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN) ,

POSTADERARE -37.613

Titlul IX ASISTENTA SOCIALA 57 -5.182

Titlul X ALTE CHELTUIELI 59 -6.274

Titlul XI CHELTUIELI AFERENTE 65

PROGRAMELOR CU FINANTARE

RAMBURSABILA -9.782

CHELTUIELI DE CAPITAL 70 16.362

Titlul X H

ACTIVE NEFINANCIARE 71 16.362

CHELTUIEL! - BUGET DE STAT 5001

52.649

CHELTUIELI CURENTE 01 36.501

Titlul |

CHELTUIELI DE PERSONAL 10 4.600

Titlul il

BUNURI SI SERVICII 20 9.047

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 51

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE | 82.806

Titlul VII ALTE TRANSFERURI 55 -1.101

Titlul VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

lPOSTADERARE -37.613

Titlul IX ASISTENTA SOCIALA 57 -5.182

Titlul X ALTE CHELTUIELI 59 6.274

Titlul XI CHELTUIELI AFERENTE 65

PROGRAMELOR CU FINANTARE

RAMBURSABILA -9,782

CHELTUIELI! DE CAPITAL 70 16.148

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE 7 16.148

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE 5101 -18.333

CHELTUIELI CURENTE oO! -18.175

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL 10 300

Titlul II BUNURI SI SERVICII 20 -500

Titlul VII ALTE TRANSFERURI 55 - 160)

Titlul VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE -13.195

Titlul X ALTE CHELTUIELI 59 -4.700

CHELTUIELI DE CAPITAL 70 -158

Titlul X H

ACTIVE NEFINA oe 7i „a

Titular :19 Anexa nr.2 Pag. 2 -mii lei-

Denumire indicator | Cod - Influente

indicator

ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA | ~—te101 “9.855

CHELTUIELI CURENTE 01 9.597

Titlul J

CHELTUIELI DE PERSONAL 10 5.300

Titlul II BUNURI SI SERVICII 20 8.097

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 51

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE -2.500

Titlul X ALTE CHELTUIELI 59 -1.300

CHELTUIELI DE CAPITAL 70 258|

Titlul X U

ACTIVE NEFINANCIARE 7I 258

INVATAMANT 6501 -107

CHELTUIELI CURENTE 01 -107

"FETLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL 10. -1.000

Titlul i]

BUNURI Si SERVICII 20 2.200

Titlul VII ALTE TRANSFERURI 55 94]

Titlul IX ASISTENTA SOCIALA 57 -182|

Titlul X ALTE CHELTUIELI 59 -184

(CULTURA, RECREERE SI RELIGIE 6701 4,993

CHELTUIELI CURENTE 01 4.993

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 51

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE -4.993

ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA 6801 -5.840

CHELTUIELI CURENTE 01 -5.840

Titlul H

BUNURI SI SERVICII 20 -750

Titlul IX ASISTENTA SOCIALA 57 -5.000

Titlul X ALTE CHELTUIELI 59 -90)

ACTIUNI GENERALE ECONOMICE, 8001

ICOMERCIALE SI DE MUNCA -18.195)

CHELTUIELI CURENTE 01 -34.243

1 UL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 51

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 37

Titlul V HI

PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE -24.498

Titlul XI CHELTUIELI AFERENTE 85

PROGRAMELOR CU FINANTARE

RAMBURSABILA „9.782

CHELTUIELI DE CAPITAL 70 16.048

TITLUL. XII ACTIVE NEFINANCIARE 71 16.048

COMBUSTIBILI SI ENERGIE 8101 90.262]

CHELTUIELI CURENTE 01 90,262

Titlul V i

TRANSFERURI INTRE UNITATI 51

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 90.262

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE 5008

15.000)

CHELTUIELI CURENTE 0! 15.000

Titlul V il

ALTE TRANSFERURI $5 15.000

ORDINE PUBLICA SI SIGURA * 6108 15.0%

Denumire indicator

A

[CHELTUIELI CURENTE.

Titlul VII ALTE TRANSFERURI

VENITURI PROPRII - TOTAL CHELTUIELI

CHELTUIELI CURENTE

Titlul II BUNURI SI SERVICII

CHELTUIELI DE CAPITAL

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE

INVATAMANT

CHELTUIELI CURENTE

Titlul I ]

BUNURI SI SERVICI

CHELTUIELI DE CAPITAL

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE

Titular : 19

Anexa 2 Pag

Cod Influente

indicator

B 1

3 -mii lei-

714

500

500

214

214

714

500

500

214

214

MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI PROTECTIEI

SOCIALE

Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anui 2010

pe titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite

Titular :29 Anexa nr.2 Pag. 1 -mii lei-

Denumire indicator | i Cod | : Influente -

indicator

987.264

(CHELTUIELI CURENTE 01 987.264

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 51

ALE ADMINISTRAȚIEI PUBLICE 480.419

TITLUL. VIil PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE -68.555

Titlul IX ASISTENTA SOCIALA 57 574.000

Titlul X ALTE CHELTUIELI 59 1.400

CHELTUIELI - BUGET DE STAT 5001

987.264

CHELTUIELI CURENTE Ql 987.264

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 5]

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 480.419)

Titlul VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE i -68.555

Titlul IX ASISTENTA SOCIALA 57 574.000

Titlul X ALTE CHELTUIELI 59 1.400

[TRANSFERURI CU CARACTER GENERAL INTRE 5601

DIFERITE NIVELE ALE ADMINISTRATIEI 480.419

CHELTUIELI CURENTE 01 480.419

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 5]

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 480.419

ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA 6801 506.845

[CHELTUIELI CURENTE 01 506.845

Titlul VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE -68.555

FITLUL IX ASISTENTA SOCIALA 57 574.000

Titlul X ALTE CHELTUIELI 59 1.400

MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII

RURALE

Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2010

pe titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite

Titular :22 Anexa nr.2 Pag. 1 -miilei-

Denumire indicator | i Cod oe Influente |

indicator |

A | i Be a

TOTAL GENERAL. 15000 |

501.971

CHELTUIELI! CURENTE 01 291.523

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL 10 5.500

TIȚLUL Hf BUNURI SI SERVICII . 20 1.307

Titlul 1 ]

DOBANZI 30 96

Titlul IV SUBVENTII 40 37.817

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 51

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 154.559

Titlul VI i

ALTE TRANSFERURI 55 -2 1.324

Titlul VIII PROIECTE CU FINANȚARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE 113.760

CHELTUIELI DE CAPITAL 70 -23.300)

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE 7] 23.300)

OPERATIUNI FINANCIARE 79 233.748

Titlul XV IMPRUMUTURI 80 233.875

Titlul XVI RAMBURSARI DE CREDITE 8h -127

CHELTUIELI - BUGET DE STAT 5001

501.971

CHELTUIELI CURENTE 01 335.256)

Titlul 1 CHELTUIELI DE PERSONAL 10 5,500

Titlul H

BUNURI SI SERVICII 20 1.307

Titlul I H

DOBANZI 30 -96

Titlul IV SUBVENTII 40 37.817

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 51

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 154.559)

Titlul VII ALTE TRANSFERURI 55 -21.324

Titlul VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE" 157.493

CHELTUIELI DE CAPITAL 70 -23.300

Titlul XI ]

ACTIVE NEFINANCIARE 7 -23,300

OPERATIUNI FINANCIARE 79 190.015

Titlul XV IMPRUMUTURI 80 190.142

Titlul XVI RAMBURSARI DE CREDITE 8 -127

ACTIUNI GENERALE ECONOMICE. 8001

COMERCIALE SI DE MUNCA 1.307

CHELTUIELI CURENTE 01 1.307

Titlul 1 BUNURI SI SERVICII 20 1.307

AGRICULTURA, SILVICULTURA, 8301

PISCICULTURA SI VANATOARE 346.328

CHELTUIELI CURENTE Ok 179.613

Titlul !

CHELTUIELI DE PERSONAL 10 5.500

TIFLUL III DOBANZI 30 -96

Titlul IV SUBVENTII 40 37.817

Titlul V i

TRANSFERURI TN 3} i

Titular :22 Anexa nr.2 Pag.

Denumire indicator Cod : | Influente

iudicator

A PIE . a E m ma - eos oe -

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE a Le 223

Titlul VII ALTE TRANSFERURI 55 -21.324

Titlul VII PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE 157.493

CHELTUIELI DE CAPITAL 70 -23.300)

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE 71 -23.300)

OPERATIUNI FINANCIARE 79 190.015

Titlul XV IMPRUMUTURI 80 190.142

Titlul XVI RAMBURSARI DE CREDITE 8! -127

CERCETARE SI DEZVOLTARE IN DOMENIUL 8601

ECONOMIC 154.336)

(CHELTUIELI CURENTE 01 154.336

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 31

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 154.336

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE 5008

CHELTUIELI CURENTE 01 -43.733

Titlul VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE 43.733

IOPERATIUNI FINANCIARE 79 43.733

Titlul XV IMPRUMUTURI 80 43.733

AGRICULTURA, SILVICULTURA, 8308

PISCICULTURA SI VANATOARE

(CHELTUIELI CURENTE 01 43.733

Titlul VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POST ADERARE -43.733

iDPERATIUNI FINANCIARE 79 43.733

Titlul XV IMPRUMUi URI 80 43.733

MINISTERUL MEDIULUI St PADURILOR

Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2010

pe titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite

Titular :23 Anexa nr.2 Pag. 1 -mii lei-

“Denumire indicator | | : Cod Influente

indicator

11.800

CHELTUIELI CURENTE 01 15.281

Titlul 1 CHELTUIELI DE PERSONAL 10 500

Titlul I l

BUNURI SI SERVICII 20 3.481

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 51

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 3.972

Titlul VII ALTE TRANSFERURI 55 7.328

CHELTUIELI DE CAPITAL 70 -3.481

Titlul X i

ACTIVE NEFINANCIARE 71 -3.481

CHELTUIELI - BUGET DE STAT 5001

11.800

CHELTUIELI CURENTE 91 15.281

Titlul 1 CHELTUIELI DE PERSONAL 10 500

Titlul I l

BUNURI SI SERVICII 20 3.48]

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 3}

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 3.972

Titlul VII ALTE TRANSFERURI 55 7.328

CHELTUIELI DE CAPITAL 70 -3.481

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE 71 3.481

PROTECTIA MEDIULUI 7401 7.541

CHELTUIELI CURENTE 01 13.022

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL 10 750

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 31

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 3.972)

Titlul VII ALTE TRANSFERURI 55 8.300

CHELTUIELI DE CAPITAL 70 -5.481

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE 71 -5.481

ACTIUNI GENERALE ECONOMICE. 8001

COMERCIALE SI DE MUNCA 3.000

CHELTUIELI CURENTE : ol 3.000

Titlul H

BUNURI SI SERVICII 20 3.000

AGRICULTURA, SILVICULTURA, 8301

PISCICULTURA SI VANATOARE 1.259

CHELTUIELI CURENTE 0i -741

Titlul |

CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -250

Titlul II BUNURI SI SERVICII 20 481

Titlul VI ALTE TRANSFERURI 55 -972

CHELTUIELI DE CAPITAL 70 2.000)

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE 71 2.000)

MINISTERUL TRANSPORTURILOR SI INFRASTRUCTURII

Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2010

pe titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite

Titular :24 Anexa nr.2 Pag. 1 -mii tei-

Denumire indicator | a Cod Influente |

indicator

CHELTUIELI CURENTE 01

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL 10

Titlul I l

BUNURI SI SERVICII 20

Titlul 11 ]

DOBANZI 30

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 51

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

Titlul VII ALTE TRANSFERURI 55

Titlul XI CHELTUIELI AFERENTE 65

PROGRAMELOR CU FINANTARE

RAMBURSABILA

(CHELTUIELI DE CAPITAL 70

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE 71

(CHELTUIELI - BUGET DE STAT 5001

CHELTUIELI CURENTE 01

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL 10

Titlul I i

BUNURI SI SERVICII 20

Titlul III DOBANZI 30

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 51

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

Titlul VII ALTE TRANSFERURI 35

Titlul XI CHELTUIELI AFERENTE 65

PROGRAMELOR CU FINANTARE

RAMBURSABILA

CHELTUIELI DE CAPITAL 70

TUL XW ACTIVE NEFINANCIARE 71

: „ERYVICII PUBLICE GENERALE 5401

CHELTUIELI DE CAPITAL 70

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE 7]

SANATATE 6601

CHELTUIELI DE CAPITAL 70

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE 71

TRANSPORTURI 8401

CHELTUIELI CURENTE 01

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL 10

Titlul I l

BUNURI SI SERVICII 20

Titlul JH

DOBANZI 30

Titlul YI

TRANSFERURI INTRE UNITATI 5i

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE i

Titlul V il

ALTE TRANSFERURI 55

Titlul XI CHELTUIELI AFERENTE 65

PROGRAMELOR CU FINANTARE

RAMBURSABILA

CHELTUIELI DE CAPITAL 70

Titlul XII ACTIVE NEFINAN! 7I

Titular :24 Anexa ur. 2 Pag, 2 -mii lei-

Denumire indicator | Cod Influente

indicator

CREDITEEXTERNE oes [5006

| -5.894

(CHELTUIELI CURENTE 01 -5.894

Titlul VII ALTE TRANSFERURI 55 -5.894|

TRANSPORTURI 8406 -5.894|

CHELTUIELI CURENTE 01 -5.894

Titlul VII ALTE TRANSFERURI 55 -5.894

MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII,

TINERETULUI SI SPORTULUI

Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2010

pe titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite

Titular :25 Anexa nr.2 Pag, 1 -mii lei-

Denumire indicator | | "Cod Influente o

indicator

-40.000

CHELTUIELI CURENTE 01 -40.000

TYFLUL i CHELTUIEL! DE PERSONAL 10 -10.000

Titlul XI CHELTUIELI AFERENTE 65

PROGRAMELOR CU FINANTARE

RAMBURSABILA -30.000

CHELTUIELI - BUGET DE STAT 5001

-40.000)

CHELTUIELI CURENTE 01 -40.000

Titlul 1 CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -10.000

Titlul XI CHELTUIELI AFERENTE 65

PROGRAMELOR CU FINANTARE

RAMBURSABILA -30.000

INVATAMANT 6501 -40.000

(CHELTUIELI CURENTE 01 -40.000

Titlul 1 CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -10.000

TITLUL, XI CHELTUIELI AFERENTE 65

PROGRAMELOR CU FINANTARE

RAMBURSABILA -30.000

MINISTERUL SANATATII

Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2010

pe titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite

Titular :26 Anexa nr.2 Pag. 1 =mil lei-

Denumire indicator Cod Influente |

indicator

A ă ; B 1

256.839

(CHELTUIELI CURENTE 01 256.839

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 51

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 256.839)

CHELTUIELI - BUGET DE STAT 5001

256.839

(CHELTUIELI CURENTE . 01 256.839

(TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 31

JALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 256.839)

TRANSFERURI CU CARACTER GENERAL INTRE 5601

DIFERITE NIVELE ALE ADMINISTRATIEI! 256.839

(CHELTUIELI! CURENTE 01 256.839

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 51

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

256.839

MINISTERUL CULTURII SI PATRIMONIULUI

NATIONAL

Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2010

pe titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite

Titular :27 Anexanr.2 Pag, 1 -mii lei-

Denumire indicator Cod | Influente N

indicator

TOTAL GENERAL 5000

25.000

CHELTUIELI CURENTE 01 29.300

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 5}

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 29.300

(CHELTUIELI DE CAPITAL 70 -4.300

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE WA 4.300)

CHELTUIELI - BUGET DE STAT 5001

25.000

CHELTUIELI CURENTE ot 29.300

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 51

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 29.300

CHELTUIELI DE CAPITAL 70 4.300

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE 71 ~4.300

CULTURA, RECREERE SI RELIGIE 670! 25.000

CHELTUIELI CURENTE 01 29.300

[TITLUL VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 51

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 29.300

(CHELTUIELI DE CAPITAL 70

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE

4.300)

71 -4.300)

MINISTERUL COMUNICATIILOR SI SOCIETATII

INFORMATIONALE

Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2010

pe titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite

Titular :28 Anexa nr.2 Pag. 1 -mii lei-

Denumire indicator | i cc Cod Influente |

indicator

A ÎI a a |

TOTAL GENERAL a l5000 | i

| -27.400;

(CHELTUIELI CURENTE oO! -27,400

Titlul V il

ALTE TRANSFERURI 55 240)

[TITLUL VII! PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE -27,400

Titlul X ALTE CHELTUIELI 59 -240)

CHELTUIELI - BUGET DE STAT 5001

-27 400

(CHELTUIELI CURENTE 01 -27.400)

Titlul VII ALTE TRANSFERURI 55 240

[TITLUL VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE -27.400

TIYLUL X ALTE CHELTUIELI 59 -240

[COMUNICATII 8501 -27.400

CHELTUIELI CURENTE 01 -27.400

Titlul VI ]

ALTE TRANSFERURI 55 240

Titlul VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE -27.400

Titlul X ALTE CHELTUIELI 59 -240

MINISTERUL PUBLIC

Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2010

pe titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite

Titular :2

| teases wn a rel oe mr ee 2 i a m FP raza

j i indicator

fr primate a aa m 2 ee Tn EMR RS e cre cra on aa me - |

TOTAL GENERAL ÎN LD IN

-12.081

(CHELTUIELI CURENTE 01 -12.211

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -16.500

Titlul I l

BUNURI SI SERVICII 20 4.370

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 51

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE -12

Titlul VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

IFONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE 69

CHELTUIELI DE CAPITAL 70 130

Titlul X H

ACTIVE NEFINANCIARE 71 130

CHELTUIELI - BUGET DE STAT 5001

-12.081

CHELTUIELI CURENTE 01 -12.211

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -16.500

Titlul 1 ]

BUNURI SI SERVICII 20 4.370

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 51

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE .12

Titlul VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE -69

CHELTUIELI DE CAPITAL 70 130

TTILUL XII ACTIVE NEFINANCIARE Tt 130)

ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA 6101 -12.069|

CHELTUIELI CURENTE 01 -12.199]

Titlul i

CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -16.500

Titlul I ]

BUNURI SI SERVICII 20 4370

Titlul VI H

PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE -69

CHELTUIELI DE CAPITAL 70 130

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE 71 130

ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA 6801 -]2

CHELTUIELI CURENTE ot -12

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 51

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE -12

AGENTIA NATIONALA DE INTEGRITATE

Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2010

pe titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite

1 -mii Jei-

-300|

-300

-427

127

-300

-300

-427

127

-300

-300

-427

Titular : 30 Anexa nr.2 Pag.

= eres aan cer ăn mn e MG RCA AME toe ss i ar Po m EN ue

t i indicator :

r eee ian rar AGREE ME DE ERE Oe Yates pei sie naa ierta sate - aa toni

CHELTUIELI CURENTE ot

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL 10

Titlul I f

BUNURI SI SERVICII 20

CHELTUIELI - BUGET DE STAT 5001

(CHELTUIELI CURENTE 01

Titlul !

CHELTUIELI DE PERSONAL 10

Titlul II BUNURI SI SERVICII 20

AUTORITATI PUBLICE Si ACTIUNI EXTERNE 5101

[CHELTUIELI CURENTE 01

Titlul !

CHELTUIELI DE PERSONAL 10

Titlul II BUNURI SI SERVICII 20

127

SERVICIUL ROMAN DE INFORMATII

Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2010

pe titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite

Titular :31 Anexa ur.2 Pag. 1 -mii lei-

Denumire indicator | Cod Influente - :

i : indicator : :

A i 1

CHELTUIELI CURENTE

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL

Titlul II BUNURI SI SERVICII

Titlul VII E

PROIECTE CU FINANTARE DIN

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE

Titlul IX ASISTENTA SOCIALA

(CHELTUIELI DE CAPITAL

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE

(CHELTUIELI - BUGET DE STAT

(CHELTUIELI CURENTE

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL

TIFLUL H BUNURI! Si SERVICII

Titlul DX

ASISTENTA SOCIALA

CHELTUIELI DE CAPITAL

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE

ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA

CHELTUIELI CURENTE

Titlul ii

BUNURI SI SERVICII

(CHELTUIELI DE CAPITAL

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL

ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA

CHELTUIELI CURENTE

Titlul IX ASISTENTA SOCIALA

VENITURI PROPRII - TOTAL CHELTUIELI

CHELTUIELI CURENTE

Titlul VII PROIECTE CU FINANTARE DIN

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE

INVATAMANT

(CHELTUIELI CURENTE

Titlul VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE

SERVICIUL DE INFORMATII EXTERNE

Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2010

pe titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite

Titular :32 Anexa nr.2 Pag. 1 -mii lei-

: Denumire indicator : Cod | Influente

i i indicator i

Peete cea mo oaie NN ia a Sr et tee aa ai

ponei Sinan ad E Am ee E i ei

i A : B :

. . e je

CHELTUIELI CURENTE 01 -2.000)

Titlul 1 CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -9.500

Titlul I i

BUNURI Si SERVICII 20 7.500

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 51

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 2

Titlul IX ASISTENTA SOCIALA 57 -2

CHELTUIELI DE CAPITAL 70 2.000

Titlul XI ]

ACTIVE NEFINANCIARE 71 2.000

(CHELTUIELI - BUGET DE STAT 5001

|CHELTUIELI CURENTE 01 -2.000

Titlul 1 CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -9.500

Titlul I i

BUNURI SI SERVICII 20 7.500

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 51

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 2

Titlul IX ASISTENTA SOCIALA 57 2

CHELTUIELI DE CAPITAL 70 2.000

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE 71 2.000

IORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA 6101

CHELTUIELI CURENTE ol -2.000

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL 19 -9.500

Titlul II BUNURI SI SERVICII 20 7.500

CHELTUIELI DE CAPITAL 70 2.000

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE 71 2.000!

ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA 6801

CHELTUIELI CURENTE 01

Titlul V i

TRANSFERURI INTRE UNITATI 51

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 2

Titlul IX ASISTENTA SOCIALA 57 2

SERVICIUL DE TELECOMUNICATII SPECIALE

Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2010

pe titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite

Titular : 34 Anexa nr.2 Pag.

i indicator i :

12.099

CHELTUIELI CURENTE 01 12.099

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -1.600)

Titlul îl

BUNURI SI SERVICII 20 1.010

Titlul VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE 12.099

Titlul IX ASISTENTA SOCIALA 57 590

CHELTUIELI - BUGET DE STAT 5001

-2.119|

CHELTUIELI CURENTE 01 -2.119)

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL - 10 -1.600

Titlul I f

BUNURI Si SERVICII 20 1.010

Titlul VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE -2.119)

Titlul IX ASISTENTA SOCLALA 57 590)

ORDINE PUBLICA Sl SIGURANTA NATIONALA 6101 -2,709

CHELTUIELI CURENTE - 01 -2.709

Titlul 1 CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -1.600

Titlul 11 BUNURI SI SERVICII 20 1.010

Titlul V ili

PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE -2.119|

ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA 6801 590

CHELTUIELI CURENTE 01 590

Titlul IX ASISTENTA SOCIALA 57 590)

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE 5008

14.218

CHELTUIELI CURENTE ol 14.218

Titlul VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE 14.218

ORDINE PUBLICA SI SIGURANTA NATIONALA 6108 14.218

CHELTUIELI CURENTE 01 14.218

Titlul VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE 14.218

MINISTERUL ECONOMIEI, COMERTULUI SI

MEDIULUI DE AFACERI

mezat: Numere ae are a

TOTAL GENERAL

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

Titlul VII ALTE TRANSFERURI

POSTADERARE

PROGRAMELOR CU FINANTARE

RAMBURSABILA

(CHELTUIELI DE CAPITAL

Titlul XIII ACTIVE FINANCIARE

OPERATIUNI FINANCIARE

Titlul XV IMPRUMUTURI

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

CHELTUIELI CURENTE

Titlul IV SUBVENTII

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

Titlul VII ALTE TRANSFERURI

POSTADERARE

Titlul XI CHELTUIELI AFERENTE

PROGRAMELOR CU FINANTARE

RAMBURSABILA

CHELTUIELI DE CAPITAL

Titlul X HI

ACTIVE FINANCIARE

OPERATIUNI FINANCIARE

Titlul XV IMPRUMUTURI

CHELTUIELI CURENTE

POSTADERARE

CHELTUIELI DE CAPITAL

Titlul XI H

ACTIVE FINANCIARE

ACTIUNI GENERALE ECONOMICE,

COMERCIALE SI DE MUNCA

CHELTUIELI CURENTE

Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2010

pe titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite

Denumire indicator

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI

Titlul VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

Titlul X i

CHELTUIELI AFERENTE

TITLUL. VI TRANSFERURI INTRE UNITATI

Titlul VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

TITLUL! CHELTUIELI DE PERSONAL

Titlul VI H

PROIECTE CU FINANTARE DIN

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

Titlul J

CHELTUIELI DE PERSONAL

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI

Titular : 35 Anexa nr.2 Pag. 1 -mii lei-

PRON W TN: tri ae ee ee mer aaa

: Influente

Li

P

indicator

Sint mute ii m Aa i ie an i

lă

i

Verei al a AR am ee ii

Titular : 35

Anexa , 2 Pag.

: Denumire indicator Cod Influente

i i indicator

A 3

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

Titlul XI CHELTUIELI AFERENTE

PROGRAMELOR CU FINANTARE

RAMBURSABILA

OPERATIUNI FINANCIARE

Titlul XV IMPRUMUTURI

COMBUSTIBILI SI ENERGIE

CHELTUIELI CURENTE

Titlul IV SUBVENTII

INDUSTRIA EXTRACTIVA, PRELUCRATOARE SI

CONSTRUCTII

CHELTUIELI CURENTE

Titlul IV SUBVENTII

CERCETARE SI DEZVOLTARE IN DOMENIUL

ECONOMIC

CHELTUIELI CURENTE

Titlul V U

ALTE TRANSFERURI

arie aa Alea n

65

79

80

8101

01

40

8201

01

40

8601

01

55

2 -mii lei-

-19.777

-1.048

-1.048

19.364

19.364

19.364

1.461

1.461

1.461

5.000

5.000

5.000

ACADEMIA ROMANA

Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2010

pe titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite

Titular :37 Anexa ar. 2 Pag. 1 -mii Jei-

indicator i

-500

CHELTUIELI CURENTE 01 -500

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -550

Titlul II BUNURI St SERVICII 20 550

Titlul V HI

PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE -500|

CHELTUIELI - BUGET DE STAT 5001

-500

CHELTUIELI CURENTE 01 -500

Titlul 1 !

CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -550

Titlul H

BUNURI SI SERVICII 20 550

Titlul V if

PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE -500

CERCETARE FUNDAMENTALA SI CERCETARE 5301

DEZVOLTARE -500)

(CHELTUIELI CURENTE 0i -500

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -550

Titlul H

BUNURI SI SERVICII 20 550

Titlul VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE -500

AUTORITATEA NATIONALA SANITARA VETERINARA SI PENTRU

SIGURANTA ALIMENTELOR

Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2010

pe titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite

Titular : 38 Anexa nr.2 Pag. 1 -mii lei-

i indicator h ;

. sa mee ith SoA te ne a E sata t mmm i ia ra i

TOTAL GENERA mm i pe

-4.500

CHELTUIELI CURENTE ol -4.600

Titlul V i

TRANSFERURI INTRE UNITATI 51

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE -4.600

CHELTUIELI - BUGET DE STAT 5001

4.600;

CHELTUIELI CURENTE 0i 4.600

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 51

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE -4.600

AGRICULTURA, SILVICULTURA, 8301

PISCICULTURA SI VANATOARE -4.600

(CHELTUIELI CURENTE 01 -4.600

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 5]

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE -4.600

SECRETARIATUL DE STAT PENTRU PROBLEMELE

REVOLUTIONARILOR DIN DECEMBRIE 1989

Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2010

pe titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite

Titular :39 Anexa nr.2 Pag. 1 -mii tei-

Deum PR mata mi at ea atte, en “| nn Coa a = Tangs ve ues eam

' indicator : ;

-100,

CHELTUIEL! CURENTE 01 -100

Titlul î

CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -100

CHELTUIELI - BUGET DE STAT 5001

-100

(CHELTUIELI CURENTE 01 -100

Titlul 1 CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -100

ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA 6801 -100

[CHELTUIELI CURENTE 01 -100)

Titlul 1 CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -100

OFICIUL REGISTRULUI NATIONAL AL INFORMATIILOR

SECRETE DE STAT

Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2010

pe titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite

Titular : 41 Anexa nr.2 Pag, 1

Denumire indicator eee pi „Cod ; Influente

| indicator i

to ao a soe mann weenie a reno > a

TOTAL GENERAL Teme e ma ena ee ZO pre

CHELTUIELI CURENTE 01

Titlul 1 CHELTUIELI DE PERSONAL 19

(TITLUL 11 BUNURI SI SERVICII 20

CHELTUIELI - BUGET DE STAT 5001

aa

CHELTUIELI CURENTE 01

Titlul 1 CHELTUIELI DE PERSONAL 10

Titlul I f

BUNURI SI SERVICII 20

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE 5101

CHELTUIELI CURENTE 01

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL 10

Titlul H

BUNURI SI SERVICII 20

~mii lei-

-881

-881

-1.000

119

881

-881

- 1.000)

119

-881

-881

-1.000

119

CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII

Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2010

pe titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite

Titular : 42 Anexanr. 2 Pag.

: Denumire indicator | i Cod : i Influente

Fi [ă

i i indicator

i PRIN ARRAL A Arii Baita Perii Pe Spa RER pe să MRAM anni ie SEY RI Um A mi I Paz Aare OR ON vata” otet at. EA A done Qh cs ae we

TOTAL GENERAL 5000

CHELTUIELI CURENTE 01

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL 10

Titlul X ALTE CHELTUIELI 39

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

500i

(CHELTUIELI! CURENTE 01

Titlul i

CHELTUIELI DE PERSONAL 10

Titlul X ALTE CHELTUIELI 59

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE 5101

CHELTUIELI CURENTE 01

Titlul 1 CHELTUIELI DE PERSONAL 19

Titlul X ALTE CHELTUIELI 59

1 -mii lei-

22

-22

22

-22

22

-22

INSTITUTUL CULTURAL ROMAN

Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2010

pe titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite

Titular : 44 Anexa nr.2 Pag. 1 -mii lej-

i Denumire indicator i Coa i Imfluente

: i indicator

i A i : 1 ;

CHELTUIELI CURENTE

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNIT. ATI

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

(CHELTUIELI CURENTE

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

(CULTURA, RECREERE SI RELIGIE

CHELTUIELI CURENTE

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

-1.500,

-1.500,

-1.500

-1.500

-1.500

-1.500

CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII

Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2010

pe titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite

Titular : 47 Anexa nr.2 Pag. 1 -mii lei-

indicator :

i -575

CHELTUIELI CURENTE 01 -500

Titlul |

CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -990

Titlul I l

BUNURI SI SERVICII 20 443

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 31

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 36

Titlul V U

ALTE TRANSFERURI 55 255

Titlul VIII PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE -255

Titlul X ALTE CHELTUIELI 59 11

CHELTUIELI DE CAPITAL 70 “75

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE 71 -75)

CHELTUIELI - BUGET DE STAT 5001

> -575

ICHELTUIELI CURENTE 01 -500)

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -990)

Titlul I ]

BUNURI SI SERVICII 20 443

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 51

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE | 36

Titlul V it

ALTE TRANSFERURI 55 255

Titlul VI H

PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE -255

Titlul X ALTE CHELTUIELI 59 il

(CHELTUIELI DE CAPITAL 70 -75

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE 71 -75

AUTORITATI PUBLICE Si ACTIUNI EXTERNE 5101 -590)

CHELTUIELI CURENTE ot -547|

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -990)

Titlul i!

BUNURI SI SERVICH 20 443

Titlul V il

ALTE TRANSFERURI 55 255

Titlul VII PROIECTE CU FINANTARE DIN 56

FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE (FEN)

POSTADERARE -255

CHELTUIELI DE CAPITAL 70 -43

Titlul XII ACTIVE NEFINANCIARE 71 -43

INVATAMANT 6501 15

CHELTUIELI CURENTE 91 47

Titlul V i

TRANSFERURI INTRE UNITATI 51

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 36

Titlul X ALTE CHELTUIELI 59 1]

CHELTUIELI DE CAPITAL 70 -32

Titlul X H

ACTIVE NEFINANCIARE 7 -32

AUTORITATEA NATIONALA DE SUPRAVEGHERE A

PRELUCRARII DATELOR CU CARACTER PERSONAL

Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2010

pe titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite

Titular :50 Anexa nr.2 Pag. 1 -mii lei-

: Denumire indicator | i | | E ~ Cod | | Influente a :

i t indicator :

-100

CHELTUIELI CURENTE Ol -100)

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -100

CHELTUIELI - BUGET DE STAT 5001

-100

CHELTUIELI CURENTE 01 -100

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -100

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE 5101 -100

CHELTUIELI CURENTE 01 -100

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL 19 -100)

CONSILIUL ECONOMIC SI SOCIAL

Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2010

pe titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite

Titular :51 Anexa nr.2 Pag. 1 -miilei-

i Denumire indicator ; Cod

Influente

Fi

Hi

iudicator

- notare gh mara ene Bee ară a cae atit Tee sabe a PRR wre issu Fi

CHELTUIELI CURENTE 01

Titlul }

CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -99)

Titlul îl

BUNURI SI SERVICII 20 99

CHELTUIELI - BUGET DE STAT

[CHELTUIELI CURENTE 01

Titlul 1 CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -99

Titlul I1 BUNURI SI SERVICII 20 99|

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE

CHELTUIELI CURENTE 01

Titlul I CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -99

Titlul II BUNURI SI SERVICII 20 99

ACADEMIA OAMENILOR DE STIINTA DIN ROMANIA

Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2010

pe titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite

Titular : 53 Anexanr.2 Pag. 1 -mii lei-

| i indicator

TOTAL GENERAL” AO m e a CEN OR ee e i ea. ui Sooo 7 coreene wer Pam re aie i

n -1.773

(CHELTUIELI! CURENTE 01 1.773

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 51

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE 1.773

CHELTUIELI - BUGET DE STAT 5001

-1.773

[CHELTUIELI CURENTE 01 -1.773

Titlul V i

TRANSFERURI INTRE UNITATI ii

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE -1.773

(CERCETARE FUNDAMENTALA SI CERCETARE 5301

DEZVOLTARE -1.773

CHELTUIELI CURENTE 01 ~1.773

Titlul VI TRANSFERURI INTRE UNITATI 51

ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE

-1.773

MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE - ACTIUNI GENERALE

Detalierea influentelor asupra cheltuielilor bugetare

pe anul 2010

pe titluri de cheltuieli si pe ordonatori principali de credite

Titular : 65 Anexa nr.2 Pag. 1 —mii lei-

: monsoon Dene ~ retur seb set a bet eesti nam m , Ga as rm PPR a aha

i indicator

7 mere amica - maci m ent sa son sons “| ÎN ie | - mata we . bee za “4

NOTA GENERAL. + em ON RRR iai Wan aie: a ara ee Ora man nga east me mee |

-312.069)

CHELTUIEL] CURENTE Ol -3 12.069

Titlul 1 CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -88.645

Titlul II DOBANZI 30 -800.000)

Titlul V FONDURI DE REZERVA 50 1.634.576

Titlul VII ALTE TRANSFERURI 55 -1.058.000

CHELTUIELI - BUGET DE STAT 5001

-3 12.069]

CHELTUIELI CURENTE Ol -312.069

Titlul 1 CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -88.645

Titlul III DOBANZI 30 -800.090

Titlul V FONDURI DE REZERVA 50 1.634.576

Titlul VII ALTE TRANSFERURI 55 -1.058.000

AUTORITATI PUBLICE SI ACTIUNI EXTERNE 5101 -640.000

CHELTUIELI CURENTE 01 -640.000

Titlul VII ALTE TRANSFERURI 55 -640.000)

ALTE SERVICII PUBLICE GENERALE 5401 1.585.931

CHELTUIELI CURENTE Ol 1.585.931

Titlul 1 CHELTUIELI DE PERSONAL 10 -88.645|

Titlul V FONDURI DE REZERVA 50 1.634.576

Titlul VII ALTE TRANSFERURI 55 40.000;

TRANZACTII PRIVIND DATORIA PUBLICA 5501

SI IMPRUMUTURI -800.000

CHELTUIELI CURENTE 01 -800.000

Titlul III DOBANZI 30 -800.000

ACTIUNI GENERALE ECONOMICE, 8001

COMERCIALE SI DE MUNCA -458.000|

ICHELTUIEL! CURENTE 01 458.000

Titlul VII ALTE TRANSFERURI 55 -458.000

Anexa 3 Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată,

pe anul 2010, pentru finanțarea cheltuielilor

descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor,

sectoarelor și municipiului București

IS

poh

- 's

N &@

sug

=$ă

So ' 6

Oo

N A

lag

rs

S58

gah

ao &

>

rf

o

<

[28]

+

st

.

z $

[=]

09

put

Li.

mon

[oz D>

e e

[3] [uz]

x -

to

aa

e 8

[sei m

N N

= -

Dor

N 99 m

Băi

mon

[zi oO

= -

Z

[na

ui

>

uu

2

d

<

O

o

3

=

ea

+ o

NON

~ OS

+ +

= =

ac

a” &

ai Îi

o oo

x -

. -

=

538

Li = a-si

oD

hear!

- =

ZI

e

a

»

oO

SN

ae)

DO

ROR

a SS

oy [=)]

oon

st st

N N

0 [Te]

te] [Te]

N N

9 o

ite) wD

A 8

= Îi

[=] a

N N

O

IN

N

” 2

-

[re

o>

st

co

%

= ©

pă

2

oO

oo

N

9

[+=]

oO

=

[ie]

8 *

ra

=

So

N

>

a

%

st

[e]

N

w SN 2

(ve) [=] re}

Îi co wo

Tot o:r 299 oo

da & ci o

NS 8 8 NGS

— ON - =- ive) [e =] “oT

Nie

go

N 3

= [EI

Un case

uw Se,

oe Pi:

= 3235

oO SaBe

2 SSES

m 252

_t 2333

< 2 220

wi a ores

în 9 (3) ole

O Z > ees

> = Aegsaa8

[=] ard N

Anexa 4 Influențele asupra bugetului de venituri și cheltuieli

| pe anul 2010 al

Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate

Detalierea influentelor asupra Bugetului Fondului National Unic de

Asigurari Sociale de Sanatate

pe anul 2010

Anexa 4 Pag. 1 -mil lei-

Denumire indicator Cod

indicator

VENITURI - TOTAL 000105 35.000

IVENITURI CURENTE 000205 -213.052

B.CONTRIBUTII DE ASIGURARI 200005 -213.052)

CONTRIBUTHLE ANGAJATORILOR 2005 -103.052

Contributii de asigurari sociale de 200503

sanatate datorate de angajatori - 103.052

Contributii de la persoane juridice 20050301

sau fizice, care angajeaza personal

salariat -129.514

Contributii pentru asigurari sociale 20050302

de sanatate datorate de persoanele

aflate in somaj -8.538

Contributii pentru concedii si 20050304

indemnizatii de la persoane juridice

sau fizice 36.323

Contributii pentru concedii si | 20050305

indemnizatii datorate de persoanele

aflate in somaj -1,323

CONTRIBUTHLE ASIGURATILOR 2105 -110.000)

Contributii de asigurari sociale de 210503

sanatate datorate de asigurati -110.000:

Contributia datorata de persoanele 21050301

asigurate care au calitatea de

angajat -110.000

IV SUBVENTII 410005 248.052

SUBVENTII DE LA ALTE NIVELE ALE 420005

ADMINISTRATIEI PUBLICE 248.052

SUBVENTII DE LA BUGETUL DE STAT 4205 256.017

Contributii de asigurari de sanatate 420523

pentru persoane care executa o pedeapsa

privativa de libertate sau arest

preventiv 145

Subventii primite de bugetul fonduiui 420526

national unic de asigurari sociale de

sanatate 256.839]

Contributii de asigurari de sanatate 420527

pentru persoanele aflate in concediu

pentru cresterea copilului | -967

SUBVENTII DE LA ALTE ADMINISTRATII 4305 7.965

Contributii de asigurari de sanatate 430503

pentru persoanele aflate in concediu

pentru cresterea copilului 574

Contributii de asigurari: de sanatate pentru 430506

persoane care se afla în concediu

medical din cauza de accidente de

munca si boli profesionale 1.028

Contributii de asigurari de sanatate 430511

pentru persoanele beneficiare de

ajutor social 6.237

Contributii din bugerul asigurarii 430513

Anexa 4 Pag. 2 -mii lei-

Cod

indicator

Denumire indicator

sociale de stat, din sumele alocate

sistemului de asigurari pentru

accidente de munca si boli

profesionale, pentru concedii si

indemnizatii datorate persoanelor aflate

in incapacitate temporara de munca din

cauza accident de munca sau boala

profesionala

CHELTUIELI - TOTAL

CHELTUIELI CURENTE

Titlul IX ASISTENTA SOCIALA

ASIGURARI SI ASISTENTA SOCIALA

CHELTUIELI CURENTE

Titlul IX ASISTENTA SOCIALA

EXCEDENT(+)/DEFICIT(-)

NOTA:

Cheltuielile de administrare, functionare si de capital ale bugetului Fondului national unic de asi gurari sociale de

sanatate pot depasi 3% din sumele colectate cu cheltuielile aferente implementarii cardului national si a sistemului

informatic unic integrat.

CONSILIUL FISCAL

Nr. 25 /18.11.2010

MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE

DOMNULUI MINISTRU GHEORGHE [ALOMITIANU

Stimate Domnule Ministru,

Ca răspuns la adresa dvs. nr. 100400/16.11.2010 și în conformitate cu prevederile art. 40

alin. 2 din Legea 69/2010, vă trimitem in anexa opinia Consiliului fiscal privind Proiectul

de rectificare bugetara pe anul 2010.

Cu deosebită considerație,

Ionuț Dumitru

Președintele Consiliului isca)

0397

i Po ~ A ad pr

i

Opinia Consiliului Fiscal cu privire la proiectul de rectificare

bugetară pe anul 2010

Ministerul Finanțelor Publice a trimis Consiliului Fiscal prin adresa nr.100400/16.11.2010

Proiectul de rectificare a bugetului de stat si al bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul

2010, solicitând în baza art. 40, alin. (2) din Legea nr. 69/2010 opinia Consiliului Fiscal. În

temeiul acestui articol de lege, Consiliului Fiscal îi revine drept atributie „analiza și elaborarea de

opinii și recomandări, atât înainte de aprobarea de către Guvern, cât si înainte de transmiterea

către Parlament, asupra iegilor bugetare anuale, a rectificărilor bugetare, cât și asupra altor

inițiative legislative care pot avea un impact asupra volumului cheltuielilor bugetare, precum și

evaluarea conformității acestora cu principiile și regulile fiscale prevăzute de prezenta lege”.

Ținând cont de mandatul său în conformitate cu prevederile legii 69/2010, Consiliul Fiscal

constată și emite următoarele opinii si recomandări privitoare la proiectul de rectificare

bugetară:

1. Proiectul de rectificare bugetară îndeplinește condițiile art. 15, alin. (2) din Legea

responsabilitatii fiscal-bugetare nr. 69/2010 cu privire la faptul că nu pot fi aprobate mai

mult de două rectiticări bugetare pe an.

2, Proiectul de rectificare îndeplinește regula cu privire la rectificdrile bugetare stipulată la

art. 16 din Legea nr. 69/2010 conform căruia cheltuielile totale ale bugetului general

consolidat, excluzând asistența financiară din partea Uniunii Europene și a altor donatori,

pot fi suplimentate cu ocazia rectificărilor bugetare numai pentru plata serviciului datoriei

publice și pentru plata contribuției României la bugetul Uniunii Europene. De asemenea,

proiectul de rectificare îndeplinește și regula stipulată la art. 9, alin. (2) din Legea nr.

69/2010 conform căruia totalul cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat

nu poate fi majorat pe parcursul anului bugetar, cu ocazia rectificărilor bugetare. Proiectul

de rectificare bugetară prevede creșterea cheltuielilor totale ale bugetului general

consolidat cu 53 milioane lei (datorita cresterii intrarilor estimate din fonduri de

preaderare cu 60.5 milioane lei) și reducerea cheltuielilor de personal cu 157 milioane lei.

Conform Legii nr. 69/2010, analizele, opiniile și recomandările Consiliului Fiscal cu

privire la rectificările bugetare au în vedere respectarea de către acestea a principiilor și

regulilor fiscale prevăzute în legea menționată. În privința principiului transparenței, deși

în opinia pe marginea rectificării bugetare din august 2010, Consiliul Fiscal a recomandat

fundamentarea detaliată a revizuirii veniturilor și cheltuielilor bugetare pe fiecare capitol

din bugetul general consolidat, în continuare se constată revizuiri majore ale unor

categorii de cheltuieli (fondul de rezervă bugetară, alte transferuri) care nu sunt însoțite de

explicații detaliate privind cauzele revizuirii.

Proiectul de rectificare bugetară menține ținta de deficit bugetar de 6,8% din PIB, iar

veniturile și cheltuielile totale ale bugetului general consolidat nu se modifică

semnificativ. Având în vedere execuția bugetară din ultimele luni, Consiliul fiscal

apreciază drept ridicată probabilitatea încadrării în limitele țintei de deficit asumate, în

condițiile în care performanțele bugetare recente vor continua în perioada rămasă până la

sfârșitul anului.

Consiliul fiscal remarcă evoluția peste așteptări a veniturilor din TVA și accize în lunile

august și septembrie. Aceasta reflectă atât rezultatul majorării cotei TVA, cât si

materializarea eforturilor Guvernului de combatere a evaziunii fiscale, contribuind la

reducerea dezechilibrului bugetar sub nivelurile înregistrate în perioada similară a anului

trecut. Consiliul Fiscal consideră realiste noile proiecții ale acestor categorii de venituri

prevăzute in proiectul de rectificare bugetară.

Cu toate acestea, veniturile suplimentare la nivelul impozitelor indirecte sunt compensate

de performanța mai scăzută decât cea programată la nivelul impozitelor directe,

contribuțiiior sociale și veniturilor nefiscale, revizuirea în scădere a veniturilor bugetare

aferente acestor categorii însumând aproximativ 3 miliarde de lei. Aceste evoluții

confirma opinia Consiliului Fiscal pe marginea primei revizuiri bugetare pe anul 2010,

conform căreia estimările aferente unor categorii de venituri s-ar putea dovedi prea

optimiste.

În opinia Consiliului Fiscal, structura revizuită a cheltuielilor bugetare poate constitui o

cauză de îngrijorare. Desi cifrele revizuite in jos fata de estimarea din august pentru

cheltuielile de persona! reflectă ajustarea peste așteptări a fondului de salarii, presiunile la

19,

nivelul celorialte cheltuieli sociale, revizuite in sus, si recurenta problemei arieratelor

rămân în continuare o provocare. Perpetuarea acestor tendințe ar putea perictita

îndeplinirea obiectivelor fiscale viitoare sau ar putea conduce la reduceri ale altor

categorii de cheltuieli, în special cheltuieli de investiții, dacă nu se implementează cu

succes reformele menite să aducă aceste cheltuieli sub control.

La nivelul cheltuielilor cu asistența socială ale bugetului general consolidat, proiectul

rectificării bugetare prevede un plus de 404 milioane lei (+594 milioane lei la nivelul

bugetului de stat), în condițiile în care această categorie de cheltuieli a fost deja

suplimentată semnificativ cu prilejul rectificării bugetare din august. Frecventele revizuiri

ascendente ale cheltuielilor cu asistența socială indică slăbiciuni în procesul de

programare bugetară și nu sunt consistente cu obiectivul asumat de autorități de

reformare și îmbunătățire a controlului asupra sistemului de prestații sociale.

Proiectul de rectificare prevede majorarea substanțială a fondului de rezervă bugetară

(+1.6 miliarde lei), Conform art. 35 din proiectul OUG de rectificare, majorarea acestui

fond este destinată și plății arieratelor bugetare. Cu toate acestea, nu este clar precizată

suma avută în vedere în acest scop și motivul pentru care sumele respective nu au fost

alocate direct ordonatorilor de credite la nivelui cărora se înregistrează plati restante si

care au responsabilitatea plății acestora. În conformitate cu principiul transparenței

prevăzul de legea responsabilității fiscal-bugetare, Consiliul fiscal recomandă detalierea

alocărilor suplimentare destinate Fondului de rezervă bugetară în documentele care

însoțesc proiectul de rectificare, precizând suma care urmează a fi utilizată pentru plata

arieratelor (eventual o defalcare pe ordonatori). În plus, ar fi binevenită stabilirea de

criterii clare pe baza cărora va fi repartizat acest fond în vederea evitării alocărilor

discreționare, precum și publicarea periodică a soldului Fondului de rezervă bugetară si a

destinațiilor pentru care este distribuit,

În cazul cheltuielilor de capital, reducerea cu 240 milioane lei este justificată în mare

parte de ajustarea acestor cheltuieli la nivelul bugetelor locale, în ipoteza conform căreia

nerealizarea parțială a veniturilor proprii va conduce la o reducere automata a cheltuielilor

de investiții efectuate de acestea. Consiliul fiscal consideră însă important ca autoritățile

să se asigure că reducerile de venituri la nivelul autorităților locale să nu se materializeze

în acumulări suplimentare de plăți restante, în măsura în care aceste cheltuieli ar fi deja

angajate.

!1. Consiliul fiscal consideră reducerea semnificativă a poziției „alte transferuri” (-921

milioane lei) ca nefiind suficient explicitată în documentele care însoțesc rectificarea

bugetară. Având în vedere că acest capitol de cheltuieli cuprinde și transferuri de natura

investițiilor publice, detalierea reducerilor operate este importantă din perspectiva

evaluării acestora din punct de vedere calitativ.

12. În opinia Consiliului fiscal, mecanismul de stingere „în lanț” a arieratelor bugetare

prevăzut in articolele 16 și 19 ale proiectului de ordonanță de urgență — aproximativ 250

milioane lei care vor fi transferați din bugetul de stat către bugetele locale și mai departe

către anumite companii de stat și/sau anumite unități publice pentru ca acestea sa își

achite obligațiile bugetare restante — nu se adresează de fapt cauzelor structurale care au

determinat acumularea de arierate. Consiliul fiscal înțelege constrângerile pe termen scurt

care au determinat adoptarea acestui mecanism pentru eliminarea blocajelor financiare,

însă astfel de măsuri trebuie însoțite de întărirea disciplinei financiare în vederea

prevenirii acumulării în viitor de alte plăți restante: mecanisme similare au mai fost

aplicate și în anii precedenți, fără ca acest lucru să conducă la eliminarea cauzelor .

structurale ce generează apariția de arierate.

Opiniile si recomandările formulate mai sus de Consiliul Fiscal au fost aprobate de Președintele

Consiliului Fiscal, conform prevederilor art. 43, alin (2), lit. d) din Legea nr. 69/2010, în urma

însușirii acestora de către membrii Consiliului, prin vot, în ședința din data de 18 noiembrie 2010.

18 noiembrie 2010 Președinte Consiliul Fiscal

------

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.