Ordonanță · Guvernul

OG nr. 5/1996

privind actualizarea taxelor de avizare și atestare, precum și întărirea disciplinei financiare în activitatea jocurilor de noroc

prezumat în vigoare

Data actului
16 ianuarie 1996
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 19 din 26 ianuarie 1996
Aprobat
prin Legea nr. 87/1996
Citat de
8 acte
Citează
4 acte
Structură
9 articole · 3.691 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Aprobat prin 1

  • Legea nr. 87/1996 12 iulie 1996 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 5/1996 privind actualizarea taxelor de avizare …

Ce face acest act

abroga-mentiune 1

  • OG nr. 16/1993 9 august 1993 privind taxele pentru acordarea licențelor în vederea practicării jocurilor de noroc

Are ca temei 2

  • Constituția din 1992 22 decembrie 1992 (prevederi anume) a Uniunii Internationale a Telecomunicatiilor
  • Legea nr. 130/1995 27 decembrie 1995 (prevederi anume) privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe

În temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) și (3) din Constituția României și ale art. 1 lit. b) din Legea nr. 130/1995 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,

Guvernul României emite următoarea ordonanța:

Articolul 1

Taxele pentru eliberarea documentelor de avizare și atestare a jocurilor de noroc se actualizează astfel:

- 2.100.000 lei, pentru fiecare masina mecanică sau electronică cu cistiguri;

- 3.000.000 lei, pentru fiecare masa de joc de noroc;

- 44.000.000 lei, pentru o sala de joc tip "bingo", "keno" și altele asemenea;

- 15% din încasările estimate la data avizării, pe baza documentației tehnico-economice de eficienta, prezentată de agentul economic, pentru activitățile de tip loteristic, pronosticuri sportive și pentru jocurile tip "bingo", transmise prin rețelele locale de radio-TV.

Articolul 2

Jocurile tip "bingo", transmise prin rețelele locale de radio-TV, pot fi organizate de către agenții economici numai cu avizul Comisiei de coordonare, avizare și atestare a jocurilor de noroc, iar biletele (cartoanele) aferente acestor jocuri vor fi evidentiate separat și vor fi vîndute numai la casieria sălii în care se desfășoară activitatea.

Articolul 3

La solicitarea agenților economici care organizează jocuri de noroc, Comisia de coordonare, avizare și atestare a jocurilor de noroc poate aproba schimbarea spațiului în care se desfășoară activitatea.

Pentru avizarea mutării aparatelor autorizate dintr-un spațiu în altul se percepe o taxa reprezentind 50% din taxele de avizare și atestare precizate la art. 1 din prezenta ordonanță.

Articolul 4

Nivelul taxei pentru eliberarea documentelor de avizare și atestare a jocurilor de noroc, precum și termenul de plată a acesteia vor fi comunicate în scris agenților economici, de către Secretariatul tehnic al Comisiei de coordonare, avizare și atestare a jocurilor de noroc în maximum 5 zile lucrătoare de la data ședinței acesteia.

În situația în care agentul economic nu achită taxa în termen de 30 de zile de la data comunicării, documentele de avizare și atestare se anulează.

Articolul 5

Taxele prevăzute de prezenta ordonanță se fac venit la bugetul de stat.

Articolul 6

Nivelul taxelor pentru eliberarea documentelor de avizare și atestare a jocurilor de noroc va fi actualizat anual de către Guvern, în funcție de rata inflației.

Articolul 7

Biletele (cartoanele) pentru jocul tip "bingo" vor fi prevăzute cu serie și număr de fabricație și vor fi tipărite numai de către agenții economici ce vor fi abilitați de către Comisia de coordonare, avizare și atestare a jocurilor de noroc.

Articolul 8

În cazul în care sunt vîndute către jucatori bilete (cartoane) pentru jocul tip "bingo", care nu au imprimat prețul de vînzare, Comisia de coordonare, avizare și atestare a jocurilor de noroc va dispune suspendarea temporară sau anularea documentelor de avizare și atestare.

PRIM-MINISTRU
NICOLAE VACAROIU
Contrasemnează:
Ministru de stat, ministrul finanțelor,
Florin Georgescu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.