Acord · Consiliul de Miniștri

Acordul din 29 ianuarie 1968

între Guvernul Republicii Socialiste România și Guvernul Republicii Populare Polone privind transporturile rutiere internaționale

prezumat în vigoare

Data actului
29 ianuarie 1968
Emitent
Consiliul de Miniștri
Publicat în
Buletinul Oficial nr. 66 din 17 mai 1968
Structură
22 de articole · 10.698 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Guvernul Republicii Socialiste România și Guvernul Republicii Populare Polone,

calauzindu-se de dorința de a dezvolta și în viitor colaborarea în domeniul transporturilor rutiere internaționale de călători și mărfuri între ambele tari, precum și în tranzit pe teritoriul lor,

au hotărât sa încheie prezentul acord și în acest, scop și-au desemnat împuterniciții, și anume:

Guvernul Republicii Socialiste România, pe Victor Mateevici, director general al transporturilor auto din Ministerul Transporturilor Auto, Navale și Aeriene;

Guvernul Republicii Populare Polone, pe Jerzy Fidler, însărcinat cu afaceri ad-interim al Republicii Populare Polone la București;

care, după schimbul de împuterniciri, găsite în buna și cuvenit forma,

au convenit asupra următoarelor:

Articolul 1

1. Fiecare parte contractantă acorda transportatorilor celeilalte părți contractante dreptul de a efectua transporturi de călători și de mărfuri, directe și în tranzit pe teritoriul sau, potrivit dispozițiilor prezentului acord, cu autovehicule înmatriculate pe teritoriul celeilalte părți contractante.

2. Transporturile menționate la punctul 1 din prezentul articol pot fi efectuate numai de transportatorii părților contractante, care, potrivit legislației lor interne, sînt autorizați să efectueze aceste transporturi.

Articolul 2

În scopul aplicării prevederilor prezentului acord:

a) termenul autobuz înseamnă autovehicul destinat transportului de călători, care are o capacitate mai mare de noua locuri pe scaun, inclusiv locul soferului;

b) termenul transporturi de călători cu autobuze pe linii permanente înseamnă acele transporturi de călători efectuate pe trasee determinate, după orarii și tarife în prealabil stabilite de comun acord și publicate, între punctele de pe traseu prevăzute în autorizație; c) termenul transporturi de călători cu autobuze în afară liniilor permanente înseamnă toate celelalte transporturi de călători, inclusiv transporturile turistice;

d) termenul transporturi turistice înseamnă transporturile organizate în tot timpul anului sau în anumite perioade, pe orice itinerarii, potrivit înțelegerilor dintre organizațiile de turism ale părților contractante.

Articolul 3

1. Transportatorii unei părți contractante pot efectua transporturi de călători cu autobuze pe linii permanente, directe sau în tranzit pe teritoriul celeilalte părți contractante, în baza autorizării acordate de autoritatea competentă a celeilalte părți contractante.

2. Organizarea și efectuarea transporturilor de călători cu autobuze pe linii permanente se stabilesc, prin înțelegeri între autoritățile competente ale părților contractante.

Articolul 4

Transporturile de călători cu autobuze în afară liniilor permanente, precum și transporturile turistice, efectuate de către transportatorii uneia dintre părțile contractante, directe sau în tranzit pe teritoriul celeilalte părți contractante, sînt scutite de autorizare.

Articolul 5

1. Fiecare autobuz care efectuează transporturi de călători trebuie să posede lista călătorilor transportați, pentru a fi prezentată la cererea organelor de control.

2. Pentru transporturile de călători cu autobuze efectuate pe linii permanente, autoritățile competente, ale celor două părți contractante pot stabili modelul listei călătorilor transportați.

3. Autoritățile competente ale părților contractante vor stabili, de comun acord, celelalte documente de control pe care este obligat să le aibă soferul autobuzului care efectuează transporturi de călători pe linii permanente, pe teritoriul celeilalte părți contractante.

Articolul 6

1. Transporturile de mărfuri cu autovehicule se efectuează pe baza autorizațiilor eliberate de autoritățile competente ale părților contractante.

2. Pentru fiecare autovehicul, cu sau fără remorca, este necesară o autorizație. Aceasta autorizație urmează a fi prezentată la cererea organelor de control.

Articolul 7

1. Organele competente ale celor două părți contractante stabilesc de comun acord, pe bază de reciprocitate, contingentul de autorizații pentru anul următor, pe care și le transmit reciproc în alb, pînă la 15 decembrie a anului respectiv.

2. În cazul în care numărul autorizațiilor transmise se va dovedi insuficient, pot fi transmise autorizații suplimentare.

3. Autorizațiile transmise în modul arătat la punctele 1 și 2 din prezentul articol sînt eliberate transportatorilor de către autoritățile competente ale fiecărei părți contractante.

Articolul 8

Sînt scutite de autorizații:

a) transporturile efectelor de strămutare;

b) transporturile exponatelor destinate targurilor și expozițiilor internaționale, organizate pe teritoriul uneia dintre părțile contractante;

c) transporturile de animale, precum și de orice obiecte pentru manifestări internaționale organizate pe teritoriul uneia dintre părțile contractante;

d) transporturile de cadavre.

Articolul 9

1. Transportatorii unei părți contractante nu pot efectua transporturi de călători și mărfuri între doua puncte situate pe teritoriul celeilalte părți contractante.

2. La inapoiere, transportatorii pot lua mărfuri de pe teritoriul celeilalte părți contractante destinate tarii de înmatriculare a vehiculului respectiv.

Articolul 10

Sînt necesare autorizații speciale, eliberate de către autoritățile competente ale celeilalte părți contractante pentru efectuarea următoarelor transporturi:

a) de călători sau mărfuri, de către transportatorii uneia dintre părțile contractante, de pe teritoriul celeilalte părți contractante pe teritoriul unui stat terț și invers;

b) cu autovehicule înmatriculate pe teritoriul uneia dintre părțile contractante, care depășesc, cu sau fără incarcatura, limitele de gabarit și greutate admise pe teritoriul celeilalte părți contractante;

c) de mărfuri periculoase.

Articolul 11

Transporturile de mărfuri se efectuează pe baza scrisorii de trasura sau a altui document, care determina incarcatura transportată.

Articolul 12

Transportatorii părților contractante sînt obligați ca pentru transporturile efectuate în baza prezentului acord să-și asigure răspunderea civilă pentru fiecare autovehicul.

Articolul 13

Permisele de conducere naționale sau internaționale și certificatele de înmatriculare a autovehiculelor, eliberate de autoritatea competentă sau organizația imputernicita a unei părți contractante, vor fi recunoscute ca valabile pe teritoriul celeilalte părți contractante.

Articolul 14

Echipajele autovehiculelor, persoanele care însoțesc incarcatura, precum și călătorii transportați, trebuie să posede documente valabile de trecere a frontierelor celor două state.

Articolul 15

Transportatorii fiecărei părți contractante pot fi scutiți pe teritoriul celeilalte părți contractante, pe bază de reciprocitate, de toate taxele și impozitele privind executarea transporturilor prevăzute la articolul 1 din prezentul acord, precum și de orice taxe pentru eliberarea autorizațiilor, pe baza înțelegerilor dintre autoritățile competente ale părților contractante.

Articolul 16

1. Combustibilul conținut în rezervoarele normale ale autovehiculelor este scutit de taxe vamale și de orice alte impozite sau taxe.

2. Aceeași scutire se aplică, de asemenea, pieselor de schimb importate temporar pentru reparațiile necesare vehiculului rutier respectiv, importat temporar pe teritoriul celeilalte tari.

Piesele înlocuite vor fi reexportate sau distruse, sub control oficial.

Articolul 17

Organele competente ale celor două părți contractante stabilesc de comun acord modalitățile privind schimbul de documente și de date statistice din domeniul transporturilor efectuate în baza prezentului acord.

Articolul 18

Plățile și decontările care decurg din efectuarea transporturilor pe baza prezentului acord se vor face în conformitate cu acordurile de plati în vigoare între părțile contractante.

Articolul 19

1. Autovehiculele înmatriculate pe teritoriul fiecărei părți contractante, soferii lor, călătorii, precum și mărfurile transportate cu acestea, vor beneficia de ajutor și asistența pe teritoriul celeilalte părți contractante.

2. Autoritățile competente ale părților contractante și întreprinderile sau organizațiile desemnate de acestea vor stabili pe cale de înțelegeri modul de acordare a ajutorului și asistenței prevăzute la paragraful 1 din prezentul articol, precum și modul de decontare a cheltuielilor, aferente.

Articolul 20

Autoritățile competente ale părților contractante își vor notifica reciproc cazurile mai importante de încălcare a regulilor de circulație rutiera, a normelor de efectuare a transporturilor rutiere sau a prevederilor prezentului acord, de către transportatorii sau personalul autovehiculelor celeilalte părți contractante.

Articolul 21

1. Fiecare parte contractantă notifica celeilalte părți contractante autoritățile competente împuternicite sa rezolve problemele relative la aplicarea prezentului acord.

2. Reprezentanții autorităților competente se pot întruni în scopul stabilirii modalităților de efectuare a transporturilor și a contingentului de autorizații prevăzute la articolul 7 din prezentul acord, precum și pentru a rezolva eventualele dificultăți ce ar putea să apară în aplicarea prevederilor acordului.

Articolul 22

Prezentul acord va fi supus spre aprobare celor două guverne și va intra în vigoare începînd de la data primirii ultimei notificări privind aprobarea lui.

Acordul s-a încheiat pe o perioadă de 1 an și va fi prelungit automat, din an în an, dacă nici una dintre părțile contractante nu îl va denunta, printr-o notificare, cu cel puțin 90 de zile înainte de expirarea perioadei în curs de valabilitate a acordului.

Întocmit la București la 29 ianuarie 1968, în doua exemplare originale, fiecare în limba română și în limba polona, ambele texte avînd aceeași valabilitate.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.