Ordonanță de urgență · Guvernul

OUG nr. 49/2004

pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare și privatizare a unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat, precum și a societăților și regiilor autonome subordonate autorităților administrației publice locale

prezumat în vigoare

Data actului
15 iunie 2004
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 570 din 29 iunie 2004
Aprobat
prin Legea nr. 445/2004
Citat de
4 acte
Citează
2 acte
Structură
1 articol · 3.203 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Aprobat prin 2

  • Legea nr. 445/2004 1 noiembrie 2004 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 49/2004 cu privire la rectificarea bugetului as…
  • Legea nr. 484/2004 10 noiembrie 2004 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 49/2004 pentru completarea Ordona…

Ce face acest act

Completează 1

  • OUG nr. 8/2003 27 februarie 2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare și privatizare a unor societă…

Introduce prevederi în 1

  • Legea nr. 569/2003 22 decembrie 2003 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesul…

Având în vedere caracterul de urgență ce constă atât în necesitatea stringentă de reducere imediată a arieratelor din economie și prevenirea acumulării de noi arierate, de aplicare urgentă a măsurilor de restructurare în vederea redresării economice și financiare a societăților comerciale aflate în dificultate, cât și în necesitatea trecerii în proprietate privată a acestora, în scopul acordării României a statutului de economie funcțională de piață,

având în vedere caracterul excepțional ce rezidă în necesitatea finalizării privatizării ultimelor societăți comerciale mari aflate în portofoliul Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, precum și în necesitatea îndeplinirii angajamentelor asumate de Guvernul României față de organismele financiare internaționale, respectiv stabilirea unor programe de reducere a arieratelor și măsuri concrete pentru diminuarea acestora până la sfârșitul lunii iunie 2004, în scopul încheierii cu Fondul Monetar Internațional a Aranjamentului stand-by de tip preventiv,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituție, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articol unic

După articolul 10 din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2003

privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare și privatizare a unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat, precum și a societăților și regiilor autonome subordonate autorităților administrației publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 5 martie 2003, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 569/2003 , cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 10^1, cu următorul cuprins:

"Art. 10^1. - (1) În scopul reducerii volumului arieratelor din economie, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului poate acorda împrumuturi unor societăți comerciale din portofoliul său, pentru plata unei părți din consumul de energie electrică și gaze naturale.

(2) Societățile care beneficiază de împrumuturile prevăzute la alin. (1), precum și condițiile în care se acordă aceste împrumuturi se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

(3) Împrumuturile se acordă din veniturile obținute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, potrivit legii."

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Președintele Autorității pentru
Valorificarea Activelor Statului,
Mircea Ursache
Ministru de stat,
ministrul economiei și comerțului,
Dan Ioan Popescu
Ministrul finanțelor publice,
Mihai Nicolae Tănăsescu
București, 15 iunie 2004.
Nr. 49.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.