Decizia nr. 89/1995

Lucian Stangu - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent

Pe rol soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 7 din Legea nr. 76/1992 , modificate prin Ordonanța Guvernului nr. 18/1994, invocată din oficiu de Tribunalul Maramures în Dosarul nr. 2.569/1994 privind Societatea Comercială "Combinar" - S.A. Baia Mare și Societatea Comercială "Avistar" - S.A. Baia Mare.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 27 septembrie 1995, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, și au fost consemnate în încheierea din aceeași dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 4 octombrie 1995.

La termenul din 27 septembrie 1995, Curtea, la propunerea procurorului, cu acordul părților prezente și pentru o mai buna administrare a justiției, a dispus conexarea dosarelor nr. 38C/1995, nr. 54C/1995, nr. 75C/1995 și nr. 115C/1995 la Dosarul nr. 24C/1995/ în care s-a invocat aceeași excepție de către: Societatea Comercială "Bonalungi Prod." - S.R.L. Oradea, în Dosarul nr. 643/1994 al Tribunalului Bihor, Societatea Comercială "Armit" - S.R.L. București, în Dosarul nr. 1.671/1994 al Tribunalului Municipiului București - Secția comercială, Societatea Comercială "Tehnocin" - S.A. Onesti, în Dosarul nr. 2.107/1994 al Curții de Apel București, și Societatea Comercială "Martexim" - S.A. Baia Mare, în Dosarul nr. 5.578/1994 al Tribunalului Maramures, urmând a se pronunța asupra ei prin decizia de fața.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constata următoarele:

Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 7 din Legea nr. 76/1992 , modificate prin Ordonanța Guvernului nr. 18/1994, invocată de Tribunalul Maramures, din oficiu, de Societatea Comercială "Bonalungi Prod." - S.R.L. Oradea, de Societatea Comercială "Armit" - S.R.L. București, de Societatea Comercială "Tehnocin" - S.A. Onesti și de Societatea Comercială "Martexim" - S.A. Baia Mare.

În motivarea excepției se susține, în esenta, ca dispozițiile art. 7 din Legea nr. 76, 1992, modificate prin Ordonanța Guvernului nr. 18/1994, contravin următoarelor prevederi din Constituție: art. 29 alin. (1) și (2) privind libertatea conștiinței, art. 30 alin. (1) și (2) privind libertatea de exprimare, art. 49 care garantează exercițiul nestingherit al unor drepturi sau al unor libertăți, art. 134 alin. (1) care stipulează ca economia României este o economie de piața, art. 135 alin. (1) care garantează ocrotirea proprietății de către stat, precum și dispozițiilor art. 1.069 alin. 1 și 2 și ale art. 1.084 din Codul civil.

Tribunalul Maramures își motiveaza invocarea din oficiu a excepției de neconstituționalitate a

art. 7 din Legea nr. 76/1992

prin încălcarea art. 49 din Constituție, în Dosarul nr. 2.569/1994, însă în Dosarul nr. 5.578/1994 nu își exprima opinia potrivit prevederilor art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Tribunalul Bihor considera excepția intemeiata, deoarece dispozițiile în cauza sunt contrare art. 134 alin. (1) din Constituție și art. 1.069 alin. 1 și 2 din Codul civil.

Tribunalul Municipiului București - Secția comercială, exprimandu-și opinia, apreciază excepția ca neîntemeiată, deoarece actele normative în discuție nu contravin prevederilor constituționale. Se adauga ca scopul legiuitorului a fost evitarea blocajului financiar manifestat la nivelul economiei naționale, datorită întârzierii efectuării plăților din partea agenților economici.

Curtea de Apel Bacau retine ca textul invocat este constituțional.

În vederea soluționării excepției de neconstituționalitate au fost solicitate, în baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, punctele de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului și al Guvernului, iar în temeiul art. 12 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale s-a solicitat un punct de vedere și Facultății de Drept a Universitatii București.

Guvernul, în punctul sau de vedere, considera excepția neîntemeiată, deoarece dispozițiile

art. 7 din Legea nr. 76/1992

nu constituie o ingradire a libertății contractuale a părților sau o încălcare a principiului egalității părților contractante, penalitatea "reprezentând o condiție, introdusă printr-un act normativ cu putere de lege, în mod egal față de toți subiectii raporturilor contractuale". Este vorba de o limita minima, părțile putând stabili sancțiuni mai mari, peste aceasta limita. Norma instituită răspunde și unui comandament de ordine publică, deoarece se urmărește evitarea blocajului financiar, prevenirea incapacității de plată, manifestată la nivelul majorității agenților economici, și reducerea volumului arieratelor din economie. Totodată, se arata ca asigurarea bunei funcționari a mecanismului economico-financiar la nivelul economiei naționale constituie o obligație constituțională potrivit art. 134 alin. (2) din Constituție.

Senatul și Camera Deputaților nu au comunicat punctele lor de vedere.

Facultatea de Drept a Universitatii București considera excepția de neconstituționalitate intemeiata, deoarece obligația impusa de

art. 7 din Legea nr. 76/1992

părților contractante aduce atingere acestora, incalcandu-se prevederile art. 23 alin. (1) privind libertatea individuală, art. 29 alin. (1) privind libertatea gandirii și opiniilor, art. 49 privind exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți, precum și dispozițiile art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție privind libertatea comerțului și crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părților și susținerile procurorului, dispozițiile

art. 7 din Legea nr. 76/1992 , modificate prin Ordonanța Guvernului nr. 18/1994, prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine:

În temeiul dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, ale art. 23 și următoarele din Legea nr. 47/1992, competența soluționării excepției de neconstituționalitate invocate aparține numai Curții Constituționale, deoarece este vorba de aplicarea unei dispoziții legale adoptate sub imperiul Constituției din anul 1991.

În conformitate cu

art. 7 din Legea nr. 76/1992

(republicată), astfel cum a fost modificat prin Ordonanța Guvernului nr. 18/1994, "În cazul neîndeplinirii în termen de 30 de zile de la data scadentei a obligațiilor prevăzute la art. 6 alin. 1 (efectuarea tuturor plăților datorate de către orice debitor persoana juridică), debitorii vor plati o penalitate de 0,4% pentru fiecare zi de întârziere".

Prin același text de lege se prevede că, în convențiile comerciale dintre agenții economici, părțile au obligația de a stabili "cel puțin penalitatea prevăzută de alin. 1" (adică 0,4%). Per a contrario, părțile pot insera în contract și o penalitate mai mare. Asadar, inserarea în contract a clauzei penale nu este obligatorie, ea făcând parte de drept din contract, chiar și atunci când părțile au omis-o.

Dacă pagubele suferite de creditori prin întârzierea plății depășesc cuantumul penalitatilor, creditorul poate cere despăgubiri în completare, potrivit dreptului comun ( art. 7 alin. 6 din Legea nr. 76/1992 ).

Din modalitatea de redactare a textului

art. 7 din Legea nr. 76/1992

se poate retine ca penalitățile se aplică doar pentru neîndeplinirea în termenul de 30 de zile de la data scadentei a obligațiilor de plată, ele având natura juridică a unor daune moratorii și ca, în cuantumul legal, sunt în limita minima, părțile putând deroga prin convenția lor doar în sensul stabilirii unor penalități superioare celor stabilite de lege.

Acest lucru nu contravine, asa cum se susține de către unii dintre autorii excepției de neconstituționalitate, dispoziției art. 29 din Constituție, care consacra libertatea conștiinței. Într-adevăr, acest drept fundamental este, prin definiție, propriu libertăților constituționale cetățenești, el semnificand dreptul fiecăruia de a avea orice opinie sau gandire, precum și libertatea de a opta sau nu pentru o credința religioasă. Acesta este și sensul art. 29 alin. (2), care stabilește ca exercițiul libertății de constiinta trebuie să se manifeste în spirit de toleranta și respect reciproc. În aceste condiții, stabilirea unei clauze penale minimale obligatorii în contracte, pe cale de lege, nu poate contraveni unei astfel de libertăți, al carei obiectiv este cu totul străin raporturilor juridice ce se nasc pe taramul dreptului civil sau al celui comercial.

Se retine, de asemenea, că nu sunt incalcate nici prevederile art. 30 din Constituție, care reglementează libertatea de exprimare, strâns legată de cea analizata mai sus. Dispozițiile criticate, cuprinse în

art. 7 din Legea nr. 76/1992 , nu restrang în nici un fel libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credințelor persoanelor și cu atât mai puțin nu pot fi considerate o formă de cenzura [interzisă în mod expres prin art. 30 alin. (2), invocat, de asemenea, de către unii autori ai excepției]. A trata într-un mod echivalent o asemenea libertate, proprie, ca și cealaltă, cu cea a drepturilor fundamentale ale cetățenilor României, cu cea de a stipula anumite clauze într-un contract sinalagmatic înseamnă a aseza, practic, pe același plan, doua genuri de activități fără vreo legătură între ele: pe de o parte, o activitate cu caracter exclusiv patrimonial, situata în interiorul circuitului economic al tarii, iar pe de altă parte - consacrarea și garantarea pe cale constituțională a libertății fiecărui cetățean de a-și exprima, pe orice cale și în mod liber, opiniile, gandurile sau credintele, inclusiv pe cele relative la creația intelectuală ori artistică, libertatea presei etc., care se adresează, în exclusivitate, valorilor intelectuale ale personalității umane.

Cat privește referirea la art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție, se retine ca prin prevederile acestuia se reglementează obligația statului de a asigura libertatea comerțului, dar aceasta nu înseamnă consacrarea, prin legea fundamentală a tarii, a dezinteresului total al statului asupra modului în care se desfășoară relațiile economice într-o economie de piața, cu atât mai mult cu cat ele au loc într-o dificila perioada de tranzitie.

Posibilitatea limitării prin lege a libertății de voința a părților, în caz de neexecutare a obligațiilor asumate - în situația de fața, prin instituirea unei clauze penale minime, cu caracter obligatoriu - este acceptată și practicată în economiile liberale, nefiind o creație a

Legii nr. 76/1992 . Insesi prevederile art. 1.088 din Codul civil stabilesc ca daunele-interese se cuvin fără necesitatea dovedirii vreunei pagube, ele fiind datorate din ziua cererii de chemare în judecata, în afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept. În sfârșit, art. 43 din Codul comercial prevede că datoriile de bani produc dobânda de drept. Asadar, instituirea penalității criticate, contractuale sau pe cale legislativă, nu aduce atingere libertății și principiului consensualismului, căci părțile sunt libere sa încheie orice contract permis de lege, potrivit propriului lor acord de voința, neexistand nimic neconstitutional în faptul ca neexecutarea obligațiilor asumate da dreptul creditorului, în condițiile reglementate de lege, să poată pretinde un minimum de penalități pe care aceasta le instituie. În consecința, apare ca neîntemeiată și referirea facuta de părți relativ la încălcarea art. 49 din Constituție, nefiind în discuție o omitere sau o restrangere a vreunui drept sau vreunei libertăți.

Pe de altă parte, prevederile

art. 7 din Legea nr. 76/1992 , modificate prin Ordonanța Guvernului nr. 18/1994, dau expresie obligațiilor ce revin statului pe taram economic - instituite prin art. 134 alin. (2) lit. a) și b) din Constituție, potrivit cărora acesta este obligat să asigure crearea unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producție și protejării intereselor naționale în activitatea economică și financiară. De altminteri, mecanismul dirijismului contractual a fost consacrat în numeroase tari ca un mijloc eficace de intervenție a statului pentru corijarea anumitor disfunctii economice pe care le-ar putea produce libera inițiativă nelimitată, a părților, în relațiile lor contractuale.

Dispozițiile

art. 7 din Legea nr. 76/1992 , operand în mod egal față de toți subiectii raporturilor contractuale, nu constituie nici o încălcare a principiului egalității părților contractante, fiind de reținut ca principiul stipulat de art. 16 alin. (1) din Constituție - invocat, de asemenea, de părți - este cel al egalității în drepturi a cetățenilor.

Statul, în considerarea obligației sale constituționale, consacrată de art. 134 alin. (2) lit. a), este în măsura deci sa introducă, prin mijloacele legale ce-i stau la dispoziție, mecanisme financiare și juridice apte sa descurajeze rau-platnicii, evitand blocajul financiar și constituind, pe aceasta cale, un minimum de garanție pentru agenții economici corecti, fapt care răspunde interesului public ca economia naționala sa funcționeze corespunzător în condițiile proprii economiei de piața din actuala perioada de tranzitie.

Pentru considerentele expuse, având în vedere dispozițiile

art. 7 din Legea nr. 76/1992 , modificate prin Ordonanța Guvernului nr. 18/1994, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, al art. 13 alin. (1) lit. A. c) și al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 7 din Legea nr. 76/1992 , astfel cum au fost modificate prin Ordonanța Guvernului nr. 18/1994, invocată de Tribunalul Maramures, din oficiu, în Dosarul nr. 2.569/1994, de Societatea Comercială "Bonalungi Prod." - S.R.L. Oradea, în Dosarul nr. 643/1994 al Tribunalului Bihor, de Societatea Comercială "Armit" - S.R.L., București, în Dosarul nr. 1.671/1994 al Tribunalului Municipiului București - Secția comercială, de Societatea Comercială "Tehnocin" - S.A. Onesti, în Dosarul nr. 2.107/1994 al Curții de Apel Bacau, și de Societatea Comercială "Martexim" - S.A. Baia Mare, în Dosarul nr. 5.578/1994 al Tribunalului Maramures.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința din 4 octombrie 1995.