Norme · Guvernul

Normele din 23 septembrie 2004

privind modul de stabilire a valorii terenurilor arabile în vederea acordării despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997 , cu modificările și completările ulterioare

prezumat în vigoare

Data actului
23 septembrie 2004
Emitent
Guvernul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 911 din 6 octombrie 2004
Citează
4 acte
Structură
12 articole · 8.028 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

  • Legea nr. 1/2000 11 ianuarie 2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forest…

Articolul 1

Prezentele norme metodologice stabilesc valoarea terenurilor arabile pe baza evaluării acestora în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor pentru persoanele îndreptățite, potrivit prevederilor

Legii nr. 1/2000

pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor

Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale

Legii nr. 169/1997 , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 2

Evaluarea terenurilor agricole are la bază următoarele elemente:

a) categoria de folosință a terenului la data preluării;

b) clasa de calitate se stabilește după nota de bonitare pentru condiții naturale, în cazul în care folosința este agricolă, iar în cazul în care folosința terenului este neagricolă, se stabilește ca medie aritmetică a claselor de calitate a terenurilor limitrofe;

c) renta funciară ce corespunde pământului, ca mijloc de producție, de 17%;

d) rata normală a dobânzii pe piața bancară, apreciată ca fiind de 10%;

e) prețul mediu al grâului de 4.500 lei/kg, conform cotației la bursa din Chicago - septembrie 2003.

Articolul 3

Mărimea suprafețelor, amplasamentul, categoria de folosință și echivalentul arabil se stabilesc de către comisia locală și se validează de comisia județeană.

Articolul 4

(1)

Pe baza anexelor nr. 39, 39 a), 40 și 50 la Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și a modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 1.172/2001 , comisia județeană solicită instituțiilor specializate încadrarea terenurilor în clase de calitate.

(2)

Amplasamentul și categoria de folosință a terenurilor ce fac obiectul despăgubirilor se evidențiază pe planul cadastral.

(3)

Planul cadastral pe care sunt evidențiate amplasamentul și categoria de folosință se pune la dispoziție instituțiilor de specialitate pentru stabilirea claselor de calitate, de către oficiile de cadastru și publicitate imobiliară județene și al municipiului București.

Articolul 5

(1)

Renta funciară folosită în vederea stabilirii valorii terenurilor agricole ce fac obiectul despăgubirilor este contribuția factorului de sol de 17% din valoarea producției agricole obținute, la prețurile pieței în anul 2003.

(2)

Stabilirea rentei funciare pentru terenurile agricole pentru care se acordă despăgubiri are la bază potențialul de producție al solului, stabilit după nota de bonitare în condiții naturale, pentru folosința arabil, și calculat pentru cultura grâu.

(3)

Estimarea producției medii în cadrul clasei de calitate și calculul profitului s-au făcut pentru 40 kg grâu/punct de bonitare.

Articolul 6

Potențialul de producție al terenurilor se apreciază pe baza notelor de bonitare naturală pentru arabil în următoarele 5 clase de calitate:

Clasa I (81-100 puncte)

Clasa II (61-80 puncte)

Clasa III (41-60 puncte)

Clasa IV (21-40 puncte)

Clasa V (0-20 puncte)

Articolul 7

Încadrarea terenurilor în clase de calitate se face prin studii pedologice executate pe planuri cadastrale la scara 1:5.000 și 1:10.000.

Articolul 8

Stabilirea echivalentului arabil al terenurilor agricole ce vor fi evaluate în vederea despăgubirii persoanelor îndreptățite se face potrivit prevederilor anexei nr. 21 la Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr. 1.172/2001 , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 9

Calculul cuantumului despăgubirilor pentru persoanele îndreptățite, potrivit

Legii nr. 1/2000 , cu modificările și completările ulterioare, se face de către colectivul de lucru al comisiei județene, constituit prin ordin al prefectului, prin înmulțirea valorii unitare corespunzătoare clasei de calitate cu mărimea suprafeței în echivalent arabil.

Articolul 10

Valoarea unitară pe clase a terenurilor arabile este prevăzută la lit. A din tabelul anexat la prezentele norme metodologice.

Articolul 11

În cazul în care nu se cunoaște amplasamentul deținut și nu se poate stabili clasa de calitate, despăgubirea se face la valoarea medie a celor 5 clase de calitate și este prevăzută la lit. B din tabelul anexat la prezentele norme metodologice.

Articolul 12

Valoarea unitară pe clase și valoarea medie unitară a terenurilor arabile, prevăzute la lit. A și B din tabelul anexat la prezentele norme metodologice, se actualizează anual în funcție de cotația prețului grâului la bursă și, respectiv, de cursul de schimb al dolarului.
Tabel
A. Valoarea unitară pe clase a terenurilor arabile ce urmează a fi despăgubite potrivit
Legii nr. 1/2000
pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor
Legii fondului funciar nr. 18/1991
și ale
Legii nr. 169/1997 , cu modificările și completările ulterioare
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Clasa
Nr. de
Producția
Valoarea
Renta
Valoarea
Valoarea
de ca-
puncte
medie
producției
funciară
unitară
medie
litate
de boni-
(kg/ha)
(lei/ha)
(lei/ha)
pe clase
unitară
(lei/ha)
tare/ha
(lei/ha)
(lei/ha)
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
0
1
2
3
4
5
6
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
col. 1 x
col. 3 x
col. 4 x
40 kg/
col. 2 x
17%
100/10
pct. bon.
4.500 lei/
(rata
kg
dobânzii)
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
1
90
3.600
16.200.000
2.754.000
27.540.000
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
2
70
2.800
12.600.000
2.142.000
21.420.000
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
3
50
2.000
9.000.000
1.530.000
15.300.000
15.640.000
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
4
30
1.200
5.400.000
918.000
9.180.000
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
5
20
800
3.600.000
612.000
6.120.000
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
B. Valoarea medie unitară este de 15.640.000 lei/ha.
Aceasta se aplică în calculul cuantumului despăgubirii în cazul în care nu se cunoaște amplasamentul deținut de persoanele îndreptățite și nu se poate stabili clasa de calitate.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.