Decizia nr. 343/2004

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Nicoleta Grigorescu - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 63 alin. 2, art. 65 alin. 1, art. 292 alin. 2 teza a doua și alin. 3 și ale art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Eugeniu Lascu în Dosarul nr. 731/2003 al Înaltei Curți de Casație și Justiție Secția penală.

La apelul nominal răspunde autorul excepției, personal și asistat de avocat Mircea Duțu, lipsă fiind părțile Sabina Burlacu, Florin Liviu Homorozeanu și Societatea Comercială "Construcții Feroviare Brașov" - S.A., față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Având cuvântul pe fond, autorul excepției, prin avocat, susține că textele de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât acordă probelor administrate în cursul urmăririi penale, în condițiile în care procurorul cumulează în mod nepermis funcțiile de urmărire și de instrucție, aceeași forță probantă cu a probelor administrate în cadrul cercetării judecătorești, în condiții de publicitate și contradictorialitate, în fața unui magistrat independent. Totodată se arată că posibilitatea schimbării completului de judecată până la începerea dezbaterilor, reglementată de dispozițiile art. 292 din Codul de procedură penală, contravine principiului nemijlocirii și contradictorialității administrării probelor, aferent dreptului la un proces echitabil. În concluzie, se solicită admiterea excepției de neconstituționalitate așa cum a fost formulată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate de autorul excepției. Se invocă, în ceea ce privește critica dispozițiilor art. 63 alin. 2 și ale art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedură penală, și jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 19 martie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 731/2003, Înalta Curte de Casație și Justiție Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 63 alin. 2, art. 65 alin. 1, art. 292 alin. 2 teza a doua și alin. 3 și ale art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Eugeniu Lascu, inculpat recurent în dosarul menționat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile art. 63 alin. 2 și ale art. 65 alin. 1 din Codul de procedură penală contravin principiului constituțional al separației puterilor în stat, dreptului la un proces echitabil, precum și dreptului la o justiție imparțială, întrucât, reglementând în competența procurorului aprecierea și administrarea probelor, îi atribuie acestuia, deopotrivă, funcțiile de urmărire penală și instrumentare, conferindu-i atât calitatea de reprezentant al Ministerului Public, cât și pe cea de judecător de instrucție. Or, procurorul nu are calitatea de "magistrat" în sensul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, așa cum s-a relevat și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Vasilescu împotriva României, cauza Pantea împotriva României). Aceste dispoziții legale sunt considerate în contradicție și cu prevederile constituționale ale art. 131 alin. (1) și (3), din care rezultă caracterul Ministerului Public de organ exclusiv de urmărire și, implicit, interzicerea pentru acesta a funcției de instrumentare, toate atribuțiile procurorilor legate de instrumentarea cauzelor penale fiind, în opinia autorului excepției, fără suport constituțional. Ca urmare, în opinia autorului excepției, probele administrate de procuror sunt nelegale și nu pot fi folosite în procesul penal.

Se mai arată că îndeplinirea de către procuror a atribuțiilor specifice judecătorului de instrucție este de natură a atrage și neconstituționalitatea art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedură penală în raport de prevederile art. 1 alin. (4), art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (2) și ale art. 131 alin. (1) și (3) din Legea fundamentală, republicată, întrucât instanța, judecând recursul, verifică hotărârea atacată inclusiv pe baza "lucrărilor și materialului" realizate de procuror, ca organ de instrumentare.

În ceea ce privește dispozițiile art. 292 alin. 2 teza a doua și alin. 3 din Codul de procedură penală, se susține că acestea realizează o divizare nepermisă între cercetarea judecătorească, dezbateri și deliberări, în privința judecătorului, încălcând astfel principiul procedural al nemijlocirii judecății, în contradicție cu dispozițiile constituționale referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu contravin prevederilor din Constituție invocate de autorul excepției. Se menționează că participarea procurorului la judecarea cauzei nu reprezintă o imixtiune în independența justiției, ci tocmai o îndeplinire a atribuțiilor sale constituționale, reglementate de dispozițiile art. 131 alin. (1) și (3) din Constituție, republicată. Totodată se arată că dispozițiile legale ce fac obiectul excepției sunt norme de procedură, a căror reglementare este, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, republicată, de nivelul legii.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispozițiilor

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997

privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al acestei instituții.

Guvernul consideră că textele legale criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate de autorul excepției. Astfel, în ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 63 alin. 2, art. 65 alin. 1 și ale art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedură penală în raport de dispozițiile art. 1 alin. (4) din Constituție, republicată, se arată că aceasta nu poate fi reținută, întrucât principiul separației puterilor în stat se referă la necesitatea separării puterilor legislativă, executivă și judecătorească, iar nu la separarea funcțiilor de urmărire, de instrucție și de judecată în procesele penale. Critica acelorași dispoziții legale în raport de prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3), respectiv ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, este considerată, de asemenea, neîntemeiată, întrucât dispozițiile legale referitoare la dreptul la un proces echitabil nu impun o delimitare strictă între funcțiile de urmărire și instrucție, ci separarea strictă între funcțiile de urmărire și instrucție, pe de o parte, și cea de judecată, pe de altă parte. Nu poate fi reținută nici critica formulată în raport de prevederile art. 131 alin. (1) și (3) din Constituție, republicată, întrucât, potrivit acestor dispoziții constituționale, Ministerul Public este titularul acțiunii penale și, în această calitate, cumulează în parte funcțiile de urmărire și instrucție.

Referitor la critica prevederilor art. 292 alin. 2 teza a doua și alin. 3 din Codul de procedură penală, se arată că aceasta este neîntemeiată, întrucât există suficiente garanții procesuale pentru realizarea principiului nemijlocirii, în acord cu cerințele dreptului la un proces echitabil, respectiv: interdicția schimbării completului după începerea dezbaterilor, administrarea tuturor probelor în condiții de publicitate și contradictorialitate de către instanță, chiar dacă nu de către același complet, și consemnarea în scris a actelor procesuale.

Avocatul Poporului consideră că textele legale criticate sunt în concordanță cu prevederile constituționale invocate de autorul excepției. Arată în acest sens că activitatea procurorului, de apreciere și administrare a probelor în cursul urmăririi penale, este conformă rolului acestuia de supraveghere a activității de urmărire penală și nu constituie o imixtiune în activitatea instanței de judecată, câtă vreme instanța, și nu procurorul, este cea care urmează să pronunțe o soluție în cauza dedusă judecății, iar, cu prilejul judecării recursului, verificarea hotărârii atacate pe baza lucrărilor și a materialului cauzei este o activitate proprie instanței de judecată.

În ceea ce privește critica formulată în raport de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție, republicată, se apreciază că textele de lege ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate nu îngrădesc sub nici un aspect dreptul părților interesate de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor lor legitime.

În opinia Avocatului Poporului, prevederile criticate nu contravin nici dispozițiilor art. 131 alin. (1) din Constituție, republicată, în sistemul procesual românesc procurorul corespunzând noțiunii de "alt magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare", la care se referă art. 5 paragraful 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Aprecierea și administrarea probelor privind existența faptei și a vinovăției făptuitorului, în cadrul urmăririi penale, se fac potrivit voinței legiuitorului, dispozițiile art. 63 alin. 2 și ale art. 65 alin. 1 din Codul de procedură penală fiind norme procedurale care, conform art. 126 alin. (2) din Constituție, republicată, sunt stabilite prin lege.

În ceea ce privește dispozițiile art. 124 alin. (2) din Constituție, republicată, invocate de asemenea în motivarea excepției de neconstituționalitate, se apreciază că acestea nu au incidență în cauză.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției și concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , republicată, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, precum și ale art. 1 alin. (2),

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată. Obiectul excepției îl constituie dispozițiile art. 63 alin. 2, art. 65 alin. 1, art. 292 alin. 2 teza a doua și alin. 3 și ale art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedură penală, care au următorul conținut:

- Art. 63 alin. 2 (Probele și aprecierea lor): "Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.";

- Art. 65 alin. 1 (Sarcina administrării probelor): "Sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire penală și instanței de judecată.";

- Art. 292 alin. 2 teza a doua (Compunerea instanței): "Completul de judecată trebuie să rămână același în tot cursul judecării cauzei. Când aceasta nu este posibil, completul se poate schimba până la începerea dezbaterilor." și alin. 3: "După începerea dezbaterilor, orice schimbare intervenită în compunerea completului atrage reluarea de la început a dezbaterilor.";

- Art. 385^14 alin. 1 (Verificarea hotărârilor): "Instanța, judecând recursul, verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi, prezentate la instanța de recurs."

Autorul excepției susține, în ceea ce privește dispozițiile art. 63 alin. 2, art. 65 alin. 1 și ale art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedură penală, că acestea sunt în contradicție cu prevederile constituționale ale art. 1 alin. (4), art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (2) și ale art. 131 alin. (1) și (3), iar, în ceea ce privește prevederile art. 292 alin. 2 teza a doua și alin. 3 din Codul de procedură penală, faptul că acestea încalcă prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție, republicată.

Textele constituționale invocate în motivarea excepției au următorul conținut:

- Art. 1 alin. (4): "Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale.";

- Art. 21 alin. (3): "Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.";

- Art. 124 alin. (2): "Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți.";

- Art. 131 alin. (1) și (3): "(1) În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor. [...] (3) Parchetele funcționează pe lângă instanțele de judecată, conduc și supraveghează activitatea de cercetare penală a poliției judiciare, în condițiile legii."

De asemenea, autorul excepției invocă și încălcarea prin dispozițiile legale criticate a prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privitoare la dreptul la un proces echitabil.

Examinând susținerile autorului excepției de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constată că acestea sunt neîntemeiate și, în consecință, urmează să fie respinse.

I. Printr-o primă categorie de critici se susține, în esență, că reglementarea prin dispozițiile art. 63 alin. 2 și ale art. 65 alin. 1 din Codul de procedură penală a instrumentării probelor în cadrul urmăririi penale de către procuror, căruia îi sunt conferite astfel, în mod nepermis, atât calitatea de reprezentant al Ministerului Public, cât și cea de judecător de instrucție, contravine prevederilor constituționale ce consacră principiul separației puterilor în stat, dreptul la un proces echitabil, dreptul la o justiție imparțială, precum și dispozițiilor constituționale referitoare la rolul Ministerului Public. Din perspectiva acelorași considerente și față de aceleași prevederi din Legea fundamentală sunt criticate și prevederile art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedură penală, întrucât, arată autorul excepției, instanța, judecând recursul, verifică hotărârea atacată inclusiv pe baza "lucrărilor și materialului" realizate de procuror, ca organ de instrumentare.

Cu privire la aceste critici Curtea reține că prerogativele încredințate procurorului de către legiuitor, privind administrarea și aprecierea probelor în cursul urmăririi penale, reprezintă o expresie a rolului Ministerului Public, stabilit de prevederile art. 131 din Constituție, republicată, iar nu o încălcare a acestor dispoziții constituționale, așa cum neîntemeiat susține autorul excepției de neconstituționalitate. Potrivit Constituției României, Ministerul Public este o parte componentă a autorității judecătorești, și nu a puterii executive sau a administrației publice. În calitatea sa de reprezentant al intereselor generale ale societății și de apărător al ordinii de drept, al drepturilor și libertăților cetățenilor, Ministerului Public, prin procurori, îi revine sarcina ca în faza de urmărire penală să caute, să administreze și să aprecieze probele care servesc la constatarea existenței sau inexistenței infracțiunii, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea tuturor împrejurărilor pentru justa soluționare a cauzei.

Câtă vreme instanța de judecată, iar nu procurorul, este cea care urmează să pronunțe o hotărâre în cauza dedusă judecății, atât cu prilejul soluționării fondului litigiului, cât și în cadrul recursului, nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia textele de lege criticate încalcă principiul separației puterilor în stat.

Curtea nu poate reține nici critica dispozițiilor art. 63 alin. 2, art. 65 alin. 1 și ale art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedură penală în raport de prevederile constituționale care consacră dreptul părții la un proces echitabil, respectiv principiul unicității și imparțialității justiției, întrucât dreptul învinuitului sau inculpatului de a propune probe și de a cere administrarea lor se păstrează în tot cursul urmăririi penale, precum și în cursul judecății, când acesta poate să solicite respingerea probelor cerute de procuror și de părți, ca o consecință a dreptului său de a-și susține nevinovăția. Mai mult, în faza de judecată, probele sunt percepute nemijlocit cu participarea activă a părților și a procurorului, sunt completate și discutate în contradictoriu. Cu ocazia deliberării, instanța judecătorească este cea care face aprecierea definitivă a probelor care, în conformitate cu dispozițiile art. 63 alin. 2 teza întâi din Codul de procedură penală, nu au valoare mai dinainte stabilită. De asemenea, în ceea ce privește dispozițiile legale privind verificarea hotărârii de către instanță, cu prilejul rejudecării recursului, acestea nu interzic în vreun fel părții să-și susțină cauza în condiții care să nu o dezavantajeze în raport cu părțile adverse ori să beneficieze de toate garanțiile procesuale pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime, verificarea hotărârii atacate realizându-se nu doar pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, ci și pe baza oricăror înscrisuri noi prezentate la instanța de recurs.

II. O a doua critică de neconstituționalitate vizează prevederile art. 292 alin. 2 teza a doua și alin. 3 din Codul de procedură penală și constă în susținerea că aceste dispoziții legale, permițând schimbarea completului de judecată până la începerea dezbaterilor, realizează o divizare nepermisă între cercetarea judecătorească, dezbateri și deliberări, în privința judecătorului, în contradicție cu principiul nemijlocirii ce caracterizează dreptul la un proces echitabil.

Cu privire la această critică de neconstituționalitate Curtea reține că este neîntemeiată, întrucât, chiar dacă probele nu sunt percepute în totalitate "nemijlocit" de către noul complet de judecată, administrarea acestora, realizată în condiții de publicitate și contradictorialitate, precum și consemnarea în scris a tuturor actelor procesuale constituie suficiente garanții pentru ca părții să nu îi fie încălcat dreptul la un proces echitabil prin schimbarea completului de judecată până la începerea dezbaterilor.

Curtea mai reține că procedura de judecată, care cuprinde și sistemul probator, respectiv obiectul judecății în recurs, constituie atributul exclusiv al legiuitorului, așa cum a statuat în mod constant Curtea Constituțională în jurisprudența sa, textele de lege criticate fiind așadar o aplicare a prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție, republicată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 63 alin. 2, art. 65 alin. 1, art. 292 alin. 2 teza a doua și alin. 3 și ale art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Eugeniu Lascu în Dosarul nr. 731/2003 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 21 septembrie 2004.