HG nr. 1696/2004
privind aprobarea stemelor unor comune din județul Prahova
prezumat în vigoare
În temeiul art. 108 din Constituție, republicată, și al
art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992
privind stema țării și sigiliul statului,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
Se aprobă stemele comunelor Bănești, Boldești-grădiștea, Brebu, Călugăreni, Ceptura, Cerașu, Filipeștii de Pădure, Gura Vadului, Lipănești, Plopu, Podenii Noi, Poiana Câmpina, Secăria și Vâlcănești, din județul Prahova, prevăzute în anexele nr. 1.1-1.14.
Descrierea elementelor stemelor și semnificațiile acestora sunt prevăzute în anexele nr. 2.1-2.14.
Anexele nr. 1.1-1.14 și 2.1-2.14 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU ADRIAN NĂSTASE Contrasemnează: Ministru de stat, ministrul administrației și internelor, Marian Florian Săniuță Ministrul delegat pentru administrația publică, Gheorghe Emacu București, 14 octombrie 2004. Nr. 1.696.
Anexa 1.1 STEMA
comunei Bănești, județul Prahova
Anexa 2.1 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Bănești, județul Prahova
Descrierea stemei:
Stema comunei Bănești, potrivit anexei nr. 1.1, se compune dintr-un scut triunghiular, cu marginile rotunjite.
În câmp de azur, în centru, se află o elice neagră, flancată în dextra și senestra de câte o aripă frântă, de argint.
În vârful scutului se află o fascie undată, de argint. Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint, cu un turn crenelat.
Semnificațiile elementelor însumate:
Elicea face referire la accidentul de avion suferit de Aurel Vlaicu.
Fascia undată reprezintă râul Prahova.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
Anexa 1.2 STEMA
comunei Boldești-Grădiștea, județul Prahova
Anexa 2.2 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Boldești-Grădiștea, județul Prahova
Descrierea stemei:
Stema comunei Boldești-Grădiștea, potrivit anexei nr. 1.2, se compune dintr-un scut triunghiular, cu marginile rotunjite, despicat de un brâu undat, de argint.
În primul cartier, pe fond de azur, se află un turn crenelat, de argint, zidit, cu poarta deschisă, luminat în partea superioară de două ferestre, iar în șef, pe fond roșu, se află două cornuri de vânătoare alăturate, de argint.
În al doilea cartier, pe fond de azur, se află trei spice dispuse în evantai, de argint.
Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint, cu un turn crenelat.
Semnificațiile elementelor însumate:
Turnul și cele două cornuri de vânătoare sunt elemente din blazonul familiei Lahovari.
Spicele de grâu simbolizează bogăția zonei și principala ocupație a locuitorilor.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
Anexa 1.3 STEMA
comunei Brebu, județul Prahova
Anexa 2.3 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Brebu, județul Prahova
Descrierea stemei:
Stema comunei Brebu, potrivit anexei nr. 1.3, se compune dintr-un scut triunghiular, cu marginile rotunjite.
Pe fond de azur se află o clopotniță naturală, flancată în ambele părți de ziduri de cetate, naturale, așezate pe o terasă verde.
Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint, cu un turn crenelat.
Semnificațiile elementelor însumate:
Clopotnița cu zidurile de cetate face referire la Mănăstirea Brebu, importantă ctitorie a lui Matei Basarab, domnitor al Țării Românești.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
Anexa 1.4 STEMA
comunei Călugăreni, județul Prahova
Anexa 2.4 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Călugăreni, județul Prahova
Descrierea stemei:
Stema comunei Călugăreni, potrivit anexei nr. 1.4, se compune dintr-un scut triunghiular, cu marginile rotunjite, tăiat.
Pe fond de azur se află trei cruci de argint, alăturate, cea din mijloc mai mare, plasate toate pe un ansamblu de trei dealuri verzi.
Pe fond roșu se află un ciorchine cu struguri, auriu, flancat de ambele părți de câte o frunză cu codiță, de culoare verde.
Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint, cu un turn crenelat.
Semnificațiile elementelor însumate:
Crucile fac referire la monumentele ridicate în memoria luptelor duse de Mihai Viteazul la sfârșitul secolului al XVI-lea.
Strugurii simbolizează bogăția viticolă a zonei.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
Anexa 1.5 STEMA
comunei Ceptura, județul Prahova
Anexa 2.5 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Ceptura, județul Prahova
Descrierea stemei:
Stema comunei Ceptura, potrivit anexei nr. 1.5, se compune dintr-un scut triunghiular, cu marginile rotunjite.
Pe fond de azur se află un pocal de aur, încărcat cu ciorchini de struguri, având frunze și coarde, de aur, revărsați peste marginea pocalului.
Pocalul este așezat pe o terasă verde.
Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint, cu un turn crenelat.
Semnificațiile elementelor însumate:
Compoziția reprezintă principala bogăție a localității, vița de vie și vinul, și ocupația locuitorilor.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
Anexa 1.6 STEMA
comunei Cerașu, județul Prahova
Anexa 2.6 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Cerașu, județul Prahova
Descrierea stemei:
Stema comunei Cerașu, potrivit anexei nr. 1.6, se compune dintr-un scut triunghiular, cu marginile rotunjite.
În câmp zidit, crenelat, de argint, broșează un caduceu negru.
În șef, pe fond de azur, se află doi berbeci afrontați, de argint.
Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint, cu un turn crenelat.
Semnificațiile elementelor însumate:
Berbecii reprezintă ocupația locuitorilor din zonă.
Zidul crenelat și caduceul simbolizează existența unor fortificații române și medievale, precum și activitatea de comerț, desfășurată între Țara Românească și Transilvania prin pasul Tabla Buții.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
Anexa 1.7 STEMA
comunei Filipeștii de Pădure, județul Prahova
Anexa 2.7 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Filipeștii de Pădure, județul Prahova
Descrierea stemei:
Stema comunei Filipeștii de Pădure, potrivit anexei nr. 1.7, se compune dintr-un scut triunghiular, cu marginile rotunjite, tăiat.
În câmp roșu se află doi lei rampanți, susținând o roată, totul de aur.
În câmp albastru se află o acvilă bicefală argintie.
Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint, cu un turn crenelat.
Semnificațiile elementelor însumate:
Leii fac parte din blazonul familiei Filipescu, de unde vine și denumirea localității.
Acvila face parte din blazonul familiei Cantacuzino.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
Anexa 1.8 STEMA
comunei Gura Vadului, județul Prahova
Anexa 2.8 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Gura Vadului, județul Prahova
Descrierea stemei:
Stema comunei Gura Vadului, potrivit anexei nr. 1.8, se compune dintr-un scut triunghiular, cu marginile rotunjite.
În fond de azur se află trei ciorchini de aur, cu frunze verzi.
Cantonul din dreapta sus este de hermină.
Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint, cu un turn crenelat.
Semnificațiile elementelor însumate:
Strugurii reprezintă zona viticolă.
Hermina simbolizează faptul că viile de la Tohani au aparținut atât lui Constantin Brâncoveanu, cât și, ulterior, prințului Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
Anexa 1.9 STEMA
comunei Lipănești, județul Prahova
Anexa 2.9 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Lipănești, județul Prahova
Descrierea stemei:
Stema comunei Lipănești, potrivit anexei nr. 1.9, se compune dintr-un scut triunghiular, cu marginile rotunjite, tăiat în bandă de un râu undat, de argint.
Pe fond de azur se află, dreapta-stânga, sus-jos, câte un clopot de aur, cu o cruce treflată în partea superioară.
Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint, cu un turn crenelat.
Semnificațiile elementelor însumate:
Clopotele simbolizează cele două biserici, monumente istorice, aflate în zonă.
Brâul undat reprezintă râul Teleajen.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
Anexa 1.10 STEMA
comunei Plopu, județul Prahova
Anexa 2.10 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Plopu, județul Prahova
Descrierea stemei:
Stema comunei Plopu, potrivit anexei nr. 1.10, se compune dintr-un scut triunghiular, cu marginile rotunjite.
Pe fond de azur se află un plop de argint, așezat pe un deal negru.
Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint, cu un turn crenelat.
Semnificațiile elementelor însumate:
Plopul face aluzie la denumirea localității, iar dealul reprezintă relieful zonei.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
Anexa 1.11 STEMA
comunei Podenii Noi, județul Prahova
Anexa 2.11 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Podenii Noi, județul Prahova
Descrierea stemei:
Stema comunei Podenii Noi, potrivit anexei nr. 1.11, se compune dintr-un scut triunghiular, cu marginile rotunjite.
Pe fond de azur se află un copac natural, dezrădăcinat, având coroană verde și trunchi maro.
Pe trunchi broșează o pălărie de argint, peste care broșează o cazma și un târnăcop, de argint, dispuse în săritoare.
Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint, cu un turn crenelat.
Semnificațiile elementelor însumate:
Compoziția face referire la ocupația locuitorilor - exploatarea păcurii.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
Anexa 1.12 STEMA
comunei Poiana Câmpina, județul Prahova
Anexa 2.12 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Poiana Câmpina, județul Prahova
Descrierea stemei:
Stema comunei Poiana Câmpina, potrivit anexei nr. 1.12, se compune dintr-un scut triunghiular, cu marginile rotunjite, tripartit, în furcă.
Pe fond roșu se află o acvilă bicefală, de argint, încoronată cu coroane de aur.
Pe fond de azur se află cinci stele, de argint, așezate doi cu doi și unu.
Câmpul verde este tăiat de un brâu undat, de argint.
Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint, cu un turn crenelat.
Semnificațiile elementelor însumate:
Acvila bicefală face parte din blazonul familiei Cantacuzino.
Stelele sunt simbolul Fecioarei Maria, patroana Mănăstirii Poiana.
Brâul undat reprezintă râul Prahova.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
Anexa 1.13 STEMA
comunei Secăria, județul Prahova
Anexa 2.13 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Secăria, județul Prahova
Descrierea stemei:
Stema comunei Secăria, potrivit anexei nr. 1.13, se compune dintr-un scut triunghiular, cu marginile rotunjite.
În șef, pe fond roșu, se află două crengi de brad, cu patru conuri fiecare, dispuse dreapta-stânga, de aur.
În câmp de argint se află trei vârfuri muntoase verzi.
În partea centrală broșează o spărtură în piatra muntelui, în culori naturale.
Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint, cu un turn crenelat.
Semnificațiile elementelor însumate:
Crengile de brad simbolizează fondul forestier al zonei, bogat în conifere.
Munții și spărtura de piatră reprezintă cariera de piatră din zonă.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
Anexa 1.14 STEMA
comunei Vâlcănești, județul Prahova
Anexa 2.14 DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Vâlcănești, județul Prahova
Descrierea stemei:
Stema comunei Vâlcănești, potrivit anexei nr. 1.14, se compune dintr-un scut triunghiular, cu marginile rotunjite.
În șef, pe fond de azur, se află o crenguță înfrunzită, dispusă în bandă, de argint.
În câmp de argint se află trei capete de lup, în culoare naturală, limbate roșu, așezate doi cu unu.
Vârful scutului este tăiat de un brâu de culoare neagră.
Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint, cu un turn crenelat.
Semnificațiile elementelor însumate:
Capetele de lup fac referire la denumirea localității Vâlcănești (volk-lup în limba slavă).
Brâul de culoare neagră semnifică bogăția în hidrocarburi a localității.
Crenguța simbolizează bogăția pomicolă a zonei.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
---------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.