Decizia nr. 400/2004

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Aurelia Popa - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 170 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Constantin Sânzianu în Dosarul nr. 14.354/2001 al Judecătoriei Iași.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că obligația instituită prin textul de lege criticat reprezintă o garanție a dreptului la un proces echitabil și a soluționării cu celeritate a acestuia.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 31 martie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 14.354/2001, Judecătoria Iași a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 170 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Constantin Sânzianu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul arată că textul de lege criticat contravine normelor juridice europene referitoare la accesul liber la justiție și la dreptul persoanei implicate într-un proces de a formula și administra probe. Astfel, decăderea persoanei interesate din dreptul de a se efectua expertiza o privează de dreptul la un proces echitabil și constituie un abuz, în condițiile în care aceasta este unica modalitate prin care se poate proba pretenția dedusă judecății.

Judecătoria Iași consideră excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, arătând că dispozițiile art. 170 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă nu îngrădesc accesul liber la justiție și nici dreptul la un proces echitabil, ci asigură cadrul legal al soluționării cu celeritate a cauzelor civile. Textul de lege criticat impune părților litigante obligația de a îndeplini actele de procedură într-un termen expres prevăzut de lege sau într-un anumit moment procesual și reprezintă instrumentul legal pentru a împiedica tergiversarea nejustificată a rezolvării litigiilor.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția ridicată.

Guvernul apreciază că reglementările supuse controlului de constituționalitate nu constituie încălcări ale Legii fundamentale, ci, în deplin acord cu prevederile art. 15 alin. (1) și ale art. 57, reprezintă consacrarea prin lege a anumitor drepturi și obligații, a căror exercitare cu bună-credință se impune și în cadrul procesului civil.

Avocatul Poporului arată că dispozițiile art. 170 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă nu îngrădesc sub nici un aspect liberul acces la justiție, nu împiedică părțile interesate de a apela la instanțele judecătorești și de a se prevala de toate garanțiile procesuale. Instituirea unui termen reprezintă o măsură pentru asigurarea soluționării cu celeritate a cauzelor și a respectării prevederilor constituționale referitoare la un proces echitabil. În plus, textul de lege criticat este o normă de procedură, conformă cu art. 126 alin. (2) din Constituție, republicată, potrivit căruia competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt stabilite numai prin lege.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 170 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă, dispoziții care au următorul conținut:

- Art. 170 alin. 1 și 3: "Când s-a încuviințat o cercetare locală, expertiză sau dovadă cu martori, partea care a propus-o este obligată ca, în termen de 5 zile de la încuviințare, să depună suma statornicită de instanță pentru cheltuielile de cercetare, drumul și despăgubirea martorilor sau plata expertului; recipisa se va depune la grefa instanței. [...]

Neîndeplinirea acestor obligații atrage decăderea, pentru acea instanță, din dovada încuviințată."

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 21 alin. (3): "Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil."

De asemenea, consideră că sunt încălcate și prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit cărora: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședință poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanță atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că textele de lege criticate reglementează obligația părții care a solicitat administrarea unor probatorii, precum cercetarea locală, expertiza sau dovada cu martori, pe care instanța le-a încuviințat, de a avansa în termen de cinci zile cheltuielile necesare pentru cercetare, drumul și despăgubirea martorilor sau plata expertului, sub sancțiunea decăderii din proba încuviințată.

În această materie, ca, de altfel, în toate cazurile în care legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în acest fel cu intenția de a restrânge accesul liber la justiție, de care, în mod evident, cel interesat beneficiază în cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile și asigurând protecția drepturilor și intereselor legitime ale celorlalte părți. De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței ce i-a fost conferită prin Constituție, a condițiilor de exercitare a unui drept, subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.

Așa fiind, termenul instituit prin textul de lege criticat are în vedere soluționarea procesului cu celeritate, nedepunerea sumei statornicite de instanță în cele cinci zile de la încuviințarea probei cauzând o amânare nejustificată a judecății.

De altfel, art. 126 alin. (2) din Constituție, republicată, potrivit căruia "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenței și procedurii de judecată, inclusiv a condițiilor de exercitare a diferitelor drepturi procesuale. Prin urmare, termenele procedurale instituite de textul de lege criticat reprezintă expresia aplicării dispozițiilor constituționale invocate mai sus.

Departe de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art. 170 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.

Pe de altă parte, în condițiile în care, potrivit principiului că nimeni nu se poate apăra invocând necunoașterea legii ("nemo censetur ignorare legem" ), titularul unui drept este prezumat că a avut cunoștință de reglementarea care prevedea că valorificarea dreptului său se circumscrie unui anumit termen, fără a înțelege să îl respecte, acesta nu are decât a-și imputa propriei lipse de diligență consecințele negative pe care este ținut să le suporte și câtuși de puțin textul de lege criticat.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 170 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Constantin Sânzianu în Dosarul nr. 14.354/2001 al Judecătoriei Iași.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 5 octombrie 2004.