Decizia nr. 387/2004
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 318 alin. 1 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ion Predescu - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Florentina Baltă - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Păstorel" S.R.L. din Timișoara în Dosarul nr. 11.985/CA/2003 al Tribunalului Timiș - Secția comercială.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale. Arată că nu au intervenit elemente noi de natură să justifice schimbarea acestei jurisprudențe.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 17 mai 2004, pronunțată în Dosarul nr. 11.985/CA/2003, Tribunalul Timiș - Secția comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Păstorel" - S.R.L. din Timișoara într-o cauză comercială având ca obiect o contestație în anulare.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că, potrivit art. 318 din Codul de procedură civilă, pot fi atacate cu contestație numai hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele de recurs, în condițiile în care se pot produce greșeli materiale și cu ocazia soluționării altor acțiuni. Consideră că accesul liber la justiție și dreptul cetățeanului la o justiție echitabilă sunt două principii constituționale care, transpuse în practică, trebuie să-i asigure acestuia atât posibilitatea de a formula acțiuni în justiție, cât și de a promova căi de atac împotriva hotărârilor judecătorești eronate, în scopul îndreptării oricăror erori judiciare. Or, arată autorul, pe de o parte, prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2003 , legiuitorul a abrogat dispozițiile referitoare la promovarea recursului în anulare în materie civilă, iar, pe de altă parte, victima unei erori judiciare are limitat accesul în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, deoarece erorile de drept sau de fapt săvârșite de instanțele naționale nu sunt cenzurate de organele europene de jurisdicție.
În ceea ce privește principiul egalității cetățenilor în fața legii, autorul excepției susține că acesta nu este respectat, în condițiile în care numai persoana nemulțumită de o hotărâre pronunțată de instanța de recurs are posibilitatea de a promova calea extraordinară de atac a contestației în anulare pentru motivele expuse în art. 318 alin. 1 din Codul de procedură civilă, în vreme ce altor părți care, de asemenea, sunt interesate de îndreptarea unor greșeli materiale ale instanțelor nu li se recunoaște dreptul de a contesta respectivele hotărâri. Așa fiind, este necesar ca dispozițiile art. 318 din Codul de procedură civilă să se refere nu numai la deciziile pronunțate de instanțele de recurs în soluționarea acestei căi de atac, ci la toate hotărârile judecătorești irevocabile.
Tribunalul Timiș - Secția comercială apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 din Codul de procedură civilă este neîntemeiată, întrucât, deși textul de lege criticat prevede posibilitatea rectificării erorilor materiale și a omisiunilor vădite din hotărârile judecătorești pronunțate în recurs, iar nu și pentru alte hotărâri irevocabile în care, de asemenea, se pot strecura erori materiale și omisiuni, calea de atac a contestației în anulare poate fi extinsă și asupra deciziilor pronunțate în soluționarea unei contestații în anulare, eventual prin exercitarea unei contestații în anulare speciale, cu respectarea dispozițiilor art. 321 din Codul de procedură civilă.
Potrivit prevederilor
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată. În susținerea acestui punct de vedere, arată că stabilirea condițiilor speciale în care calea de atac a contestației în anulare se poate exercita și limitarea admisibilității ei numai la deciziile instanței de recurs nu are nici o legătură cu egalitatea cetățenilor, întrucât art. 318 alin. 1 din Codul de procedură civilă nu creează nici o discriminare între aceștia și asigură premisele aplicării lui în mod unitar tuturor cetățenilor aflați în situații juridice identice, respectiv titularilor unei hotărâri pronunțate de o instanță de recurs, dacă dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale.
Se mai arată că dispozițiile legale criticate sunt conforme cu art. 126 alin. (2) și cu art. 129 din Constituție, republicată, reglementarea dreptului de a exercita o cale de atac în anumite condiții, precis și limitativ prevăzute de lege, neafectând nici accesul liber la justiție, cu atât mai mult cu cât stabilirea unor motive strict determinate sunt de esența căilor extraordinare de atac. De altfel, norma de procedură este stabilită tocmai în vederea exercitării în condițiile legii a dreptului persoanei de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , republicată, reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, și celor ale art. 1 alin. (2),
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Analizând obiectul excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că, deși a fost sesizată cu dispozițiile art. 318 din Codul de procedură civilă, din argumentele autorului criticii rezultă că excepția vizează doar prevederile alin. 1 al normei procedurale. De altfel, dispozițiile alin. 2 ale art. 318 au fost abrogate prin
art. I pct. 121 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 138/2000
pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000. Prin urmare, Curtea urmează a se pronunța numai asupra prevederilor art. 318 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de casare."
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, aceste dispoziții de lege contravin art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (1), (2) și (3) din Constituție, republicată, care au următorul conținut:
- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".;
- Art. 21 alin. (1), (2) și (3): "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil."
De asemenea, autorul excepției apreciază că prevederile art. 318 alin. 1 din Codul de procedură civilă încalcă și dispozițiile art. 6 alin. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care au următorul conținut: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședință poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părți a acestuia în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanță atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției."
Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține că dispozițiile art. 318 alin. 1 din Codul de procedură civilă reglementează contestația în anulare specială, care este o cale de atac extraordinară, ce se poate exercita în cazurile limitativ prevăzute de lege numai împotriva hotărârilor pronunțate de instanțele de recurs.
Așa cum rezultă în mod univoc din textul de lege criticat, calea procedurală a contestației în anulare specială poate fi utilizată de părțile care au participat la soluționarea recursului și este limitată la cazurile în care dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau al omisiunii instanței de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare invocate de recurent. În ceea ce privește obiectul contestației în anulare specială, acesta este format dintr-o singură categorie de hotărâri, respectiv doar hotărârile pronunțate de instanțele de recurs.
Curtea constată că pretinsa încălcare a art. 16 din Constituție, republicată, privind egalitatea în drepturi a cetățenilor, nu poate fi reținută, deoarece reglementarea este aplicabilă în cazul tuturor persoanelor aflate în situația prevăzută de ipoteza normei, fără nici o distincție, și anume părților care au participat la soluționarea recursului a cărui dezlegare este rezultatul unei greșeli materiale sau al omisiunii instanței de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Textul de lege criticat nu încalcă nici prevederile art. 21 din Constituție, republicată, întrucât, potrivit jurisprudenței constante a instanței constituționale, dacă legiuitorul este suveran în a reglementa diferit în situații diferite, accesul la o cale ordinară de atac, fără ca prin aceasta să fie afectat liberul acces la justiție, a fortiori o atare concluzie se impune atunci când în discuție este accesul la o cale extraordinară de atac, care, prin definiție, are caracter de excepție, și deci poate fi valorificată numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, în caz contrar, existând riscul producerii unor perturbări majore ale stabilității și securității raporturilor juridice.
De altfel, art. 126 alin. (2) din Constituție, republicată, potrivit căruia "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", precum și art. 129, care prevede că, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenței și procedurii de judecată, inclusiv a condițiilor de exercitare a căilor de atac.
Prin urmare, departe de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art. 318 alin. 1 din Codul de procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, republicată, precum și al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Păstorel" - S.R.L. din Timișoara în Dosarul nr. 11.985/CA/2003 al Tribunalului Timiș - Secția comercială.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 30 septembrie 2004.
PREȘEDINTE, ION PREDESCU Magistrat-asistent, Mihaela Senia Costinescu _____________________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.