Decizia nr. 107/1995

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Constantin Burada - magistrat-asistent

Pe rol pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977

privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială, invocată de Popescu Elena în Dosarul nr. 1.036/1994 al Curții de Apel București, Secția contencios administrativ.

Dezbaterile asupra excepției de neconstituționalitate au avut loc la data de 18 octombrie, fiind consemnate în încheierea din ședința respectiva, iar Curtea a aminat pronunțarea pentru data de 26 octombrie 1995 și apoi pentru data de 1 noiembrie 1995, când a adoptat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 25 noiembrie 1994, pronunțată în Dosarul nr. 1.036/1994, Curtea de Apel București, Secția contencios administrativ, a sesizat Curtea Constituțională, la data de 28 februarie 1995, cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977

privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială, invocată de Popescu Elena.

În susținerea excepției se arata ca

art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977

este contrar art. 16, art. 38 și art. 43 din Constituție, întrucît stabilește limite diferite de muncă și de vârsta pentru pensionarea bărbaților și a femeilor, iar norma juridică fiind imperativa, nu dispozitiva, textul de lege nu poate fi privit ca o măsura de protecție specială a femeii. Sub acest din urma aspect, se arata ca, dacă dispoziția respectiva ar constitui o măsura de protecție socială, ar fi trebuit să permită femeii de a opta sau nu pentru pensionare la împlinirea virstei legale mai mici. Or, textul este categoric, în sensul că la împlinirea virstei prevăzute de lege, mai mica decît în cazul bărbaților, femeia poate fi pensionata din oficiu, ceea ce reprezintă o discriminare, o atingere adusă dreptului la munca și o vătămare a dreptului la un nivel de trai decent.

În opinia exprimată, Curtea de Apel București considera ca excepția este intemeiata față de prevederile art. 16 - "egalitatea în drepturi" - din Constituție, întrucît

art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977

nu constituie un regim de protecție a femeii, în comparatie cu regimul de pensionare a bărbaților, instituind dreptul unității de a decide pensionarea personalului angajat, la împlinirea virstei de 57 de ani femeile, față de 62 de ani bărbații, cu o vechime în munca de 25 de ani, respectiv 30 de ani.

Pentru soluționarea excepției, în conformitate cu art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, s-au solicitat puncte de vedere Camerei Deputaților, Senatului și Guvernului, iar în temeiul art. 5 din aceeași lege și al art. 12 alin. 4 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale s-au cerut relații la Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Societății Române de Dreptul Muncii.

În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca dispozițiile art. 6, 9 și 10 din Pactul internațional relativ la drepturile economice, sociale și culturale, la care România este parte, ce consacra, alături de dreptul la munca, dreptul la asigurări sociale și o protecție specială a familiei, femeilor, copiilor și adolescentilor, își găsesc o reglementare corespunzătoare în legislația noastră referitoare la asigurările sociale (concedii de maternitate plătite, concedii pentru îngrijirea copiilor bolnavi, acordarea dreptului la pensie pentru femei la o limita de vârsta inferioară aceleia pentru bărbați, alocații pentru copii etc.). Se mai precizează ca, astfel cum rezultă din art. 10 alin. 3 al Declarației O.N.U. cu privire la eliminarea discriminarii față de femei, din 7 noiembrie 1967, măsurile luate pentru protecția femeii, pentru motive inerente constituției sale fizice și sarcinilor suplimentare cărora trebuie să le facă fața pe parcursul vieții (nașterea, creșterea copiilor, munca în gospodărie), nu pot fi considerate ca discriminatorii. Cu privire la excepția ridicată, se considera ca prevederile

art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977

nu au caracter imperativ ci, dimpotriva, constituie o norma juridică permisiva care, fără sa oblige femeia sa iasa la pensie, la 57 de ani, sau să-i interzică aceasta la împlinirea virstei respective, consacra posibilitatea femeii care a împlinit 57 de ani de a uza de dreptul al pensionare conferit de lege. Reglementarea înscrisă în art. 8 alin. (3) din lege, potrivit căreia femeile care doresc sa continue activitatea și după împlinirea virstei de 57 de ani pot cere cu 3 luni înainte să fie menținute în munca pe o perioadă de cel mult 3 ani, are caracterul unei norme supletive care îi confirma femeii posibilitatea sa opteze pentru aceasta varianta și, numai în caz contrar, se face aplicarea regulii generale înscrise în alin. (1) al art. 8. Se mai susține ca excepția este nefondata, deoarece prevederea criticata nu contravine dispozițiilor art. 16, 38 și 43 din Constituție. În acest sens se menționează că egalitatea cetățenilor în fața legii nu trebuie inteleasa ca o uniformizare a prevederilor legale, fără să se țină seama de caracteristicile fizice sau de vârsta ale cetățenilor și de aceea stabilirea prin lege a unei limite de vârsta, atât pentru femei cît și pentru bărbați, pentru ieșirea la pensie, nu poate fi interpretată ca o ingradire a dreptului la munca. De asemenea, enumerarea în art. 43 alin. (2) din Constituție a domeniilor în care statul are obligația de a asigura protecția socială, dreptul la pensie, ajutorul de șomaj etc., precum și garantarea acordării acestor drepturi prin legi speciale, reprezintă transpunerea prevederilor art. 11 alin. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, conform cărora statele recunosc dreptul oricărei persoane la un nivel de trai decent.

În punctul de vedere al Ministerului Muncii și Protecției Sociale se precizează ca vârsta de pensionare este, în prezent, una dintre cele mai discutate și controversate probleme cu care se confrunta ministerul, presiunile cele mai mari din partea unui mare esantion al populației fiind pentru reducerea și menținerea diferentierii, între bărbați și femei, a virstei de pensionare. Deși legea-cadru a pensionării,

Legea nr. 3/1977 , prevede vârsta de pensionare pentru femei de 55 de ani, respectiv de 57 de ani, și pentru bărbați de 60 de ani, respectiv de 62 de ani, vârsta medie reală de pensionare este de 57 de ani pentru bărbați și 52 de ani pentru femei, ca urmare a multitudinii de facilități conferite de legislația din ultimii 5 ani. Aceasta realitate a creat și creează mari disproportii între populația activa și cea pasiva, cu efecte negative asupra bugetului asigurărilor sociale de stat. Deci, din acest punct de vedere, în contextul procesului de reforma socioeconomica, se impune cu necesitate și reforma sistemului de asigurări sociale, un prim element, dar nu și cel mai important, fiind acela al creșterii virstei de pensionare.

În România, femeile pot ieși la pensie cu 5 ani înaintea bărbaților, iar numeroase tari europene, care, de asemenea, consacra constituțional egalitatea sexelor, au o prevedere similară pentru femei, deși la o vârsta mai înaintată. Se considera ca aceasta prevedere nu trebuie privită ca o inechitate sau ca o discriminare, ci doar ca o facilitate acordată femeilor, având în vedere dubla lor activitate ca salariate și gospodine, cu atât mai mult cu cît în prima parte a activității sociale a femeilor nu sunt create prea multe forme de sprijin pentru creșterea copiilor, îngrijirea și educarea acestora. Totodată se arata ca prevederile

Legii nr. 3/1977 , privind virstele de pensionare, nu instituie o ingradire a dreptului la munca, deoarece Legea nr. 2/1991 prevede posibilitatea continuării activității în calitate de pensionar. Pe de altă parte, se apreciază ca, în contextul actual, trebuie avute în vedere și problemele interne ale unităților legate de forta de muncă și șomaj, de necesitatea formării și integrării cadrelor ținere.

Asa fiind, se considera ca posibilitatea pensionării femeii mai devreme decît bărbatul este o facilitate și nu o măsura discriminatorie, iar problema egalizarii virstelor este de viitor, când vor fi create condițiile pentru realizarea ei.

Societatea Română de Dreptul Muncii, într-un material mai amplu, care cuprinde observații la Cartea Alba a Reformei Asigurărilor Sociale și Pensiilor, apreciază ca măsura preconizata a unificării virstei de pensionare pentru limita de vârsta între bărbați și femei, pe ideea egalității sexelor, ar trebui să se bazeze pe o serioasă expertiza biologica și antropologica asupra femeilor din România, deoarece ar fi judicioasă numai în măsura în care s-ar dovedi științific ca au o capacitate de muncă identică cu bărbații de aceeași vârsta. Cît timp însă o cercetare științifică în acest sens lipsește, trebuie prezumat, în continuare, ca uzura capacității de muncă a femeilor este mai mare și, ca atare, diferentierea actuala de 5 ani apare justificată. O atare diferentiere constituie o discriminare "pozitiva" de protecție a unui grup sociouman, în speta a femeilor, ceea ce nu contravine Constituției.

La cererea părților, la dosar au fost depuse extrase din Cartea Alba a Reformei Asigurărilor Sociale și Pensiilor, care privesc problemele ce le ridica speta de fața. De asemenea, s-a atasat Decizia nr. 1 din 28 ianuarie 1987 a Tribunalului Constituțional Federal al Germaniei, prin care s-a reținut ca vârsta de pensionare pentru femei la 60 de ani, diferita de cea a bărbaților, la 65 de ani, nu încalcă principiul egalității în drepturi prevăzut în Constituție, întrucît corespunde condițiilor sociale și profesionale diferite, ce exista între bărbați și femei, îndeosebi ca urmare a obligațiilor ce revin femeii ca mama și în gospodărie. Totodată, s-a mai depus Decizia br. 12.568/1990 a Curții Constituționale a Austriei, prin care s-a statuat ca "legiuitorul, treptat, poate și trebuie să procedeze la egalizarea virstei de pensionare". După cum reiese însă din faxul din 15 septembrie 1995 al președintelui Curții Constituționale a Austriei, Parlamentul a declarat valabile limitele de vârsta diferențiate pentru pensionarea femeilor și a bărbaților, hotarind ca problema sa mai fie dezbatuta după anul 2019.

Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinînd încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, opiniile Ministerului Muncii și Protecției Sociale, precum și ale Societății Române de Dreptul Muncii, Cartea Alba a Reformei Asigurărilor Sociale și Pensiilor, cele doua decizii sus-menționate ale Tribunalelor constituționale din Germania și Austria, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părților și ale reprezentantului Ministerului Public și având în vedere prevederile

art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977 , raportate la Constituție, precum și la dispozițiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost sesizată în mod legal și este, potrivit art. 144 lit. c) din Constituție și art. 1, art. 3 și art. 23 din Legea nr. 47/1992, competența să se pronunțe asupra excepției.

Potrivit

art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977 , "Personalul muncitor care are o vechime în munca de minimum 30 de ani bărbații și 25 de ani femeile are dreptul la pensie pentru munca depusa și limita de vârsta, la împlinirea virstei de 62 de ani bărbații și 57 de ani femeile".

Prin excepție, se apreciază ca aceasta dispoziție legală este contrară art. 16, art. 38 și art. 43 din Constituție.

Dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție prevăd ca "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări". Prin excepție, se susține ca

art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977

ar institui o discriminare bazată pe sex.

În legătură cu aceasta problema este de reținut ca principiul egalității nu înseamnă uniformitate, asa încât dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decît diferit. În acest sens este și practica jurisdicțională a Curții, asa cum rezultă din deciziile nr. 70/1993, nr. 74/1994 și nr. 85/1994, în concordanta cu practica constituțională din alte tari, precum și cu practica Curții europene a drepturilor omului.

În general, se apreciază ca violarea principiului egalității și nediscriminarii exista atunci când se aplică tratament diferențiat unor cazuri egale, fără sa existe o motivare obiectivă și rezonabila, sau dacă exista o disproportie între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite. În alți termeni, principiul egalității nu interzice reguli specifice, în cazul unei diferențe de situații. Egalitatea formala ar conduce la aceeași regula, în ciuda diferenței de situații. De aceea inegalitatea reală, care rezultă din aceasta diferența, poate justifica reguli distincte, în funcție de scopul legii care le conține. Tocmai de aceea principiul egalității conduce la sublinierea existenței unui drept fundamental, dreptul la diferența, iar măsura în care egalitatea nu este naturala, faptul de a o impune ar insemna instituirea unei discriminări.

În cauza de fața, prin excepție se invoca faptul ca existenta unei virste de pensionare diferite pentru femei și bărbați ar constitui o discriminare. Dacă, în principiu, condițiile generale socioprofesionale dintre femeie și bărbat ar fi egale, nu numai în sens formal-juridic al termenului, ci și în sens real, evident ca excepția ar fi intemeiata. În fapt, însă, datorită imperativelor legate de creșterea și educarea copiilor, îndeosebi în primii ani, sarcinile sporite ce revin femeilor în gospodărie, lipsei unor modalități sociale și economice larg accesibile, în perioada actuala de tranzitie, care să le degreveze de aceste obligații, precum și altor aspecte care ingreuneaza ascensiunea lor profesională (concedii de maternitate, concedii postnatale, concedii pentru îngrijirea copilului bolnav, interdicțiile cu scop de protecție de a lucra în anumite condiții etc.), precum și altor împrejurări, femeile sunt în situații ce le dezavantajeaza față de bărbați. Desigur, asemenea situații cu timpul se estompeaza și vor disparea, fenomen ce se regaseste în toate țările europene ca fiind una dintre caracteristicile evoluției societăților moderne. În prezent, însă, majoritatea statelor au consacrat virste diferite de pensionare, deși principiul egalității sexelor este general admis. Chiar și în situații cum ar fi în Austria, unde jurisdicția constituțională a apreciat ca principiul egalității sexelor impune aceeași vârsta de pensionare, autoritatea legiuitoare, ținând seama de realitatile socioprofesionale existente, nu a acceptat în prezent acest punct de vedere. În Germania, asa cum rezultă din decizia Tribunalului Constituțional de la Karlsruhe, aflată la dosar, tinindu-se seama de aceleași realitati socioprofesionale rezultate dintr-o larga ancheta socială, acesta a decis ca în stadiul actual se justifica virste de pensionare diferite. În țara noastră aceste realitati socioprofesionale sunt incontestabile, asa încât stabilirea unei virste unice de pensionare, atât pentru bărbați cît și pentru femei, ar avea semnificatia instituirii unui tratament egal pentru situații diferite. De altfel, legislația mai prevede diferențe de tratament între bărbați și femei și în alte situații, cum ar fi, spre exemplu, în legătură cu serviciul militar și în ce privește măsurile de protecție sus-amintite. În fond, referitor la aceste măsuri de protecție, și bărbatul poate fi în situația de a-și îngriji copilul, chiar în exclusivitate, dar nu beneficiază de avantajele prevăzute de lege pentru mame.

Prin excepție, s-a invocat și faptul ca pensionarea la o vârsta mai mica a femeilor ar afecta dreptul lor la munca înscris în art. 38 alin. (1) din Constituție. Este un motiv ce nu poate fi reținut din moment ce, după pensionare, potrivit Legii nr. 2/1991, se poate cumula pensia cu salariul.

De asemenea, nu poate fi reținută nici critica legată de încălcarea prevederilor art. 43 din Constituție, privind nivelul de trai decent, cît timp pensia se stabilește, în principal, în funcție de salariu și vechimea în munca, iar pensionarul are posibilitatea de a cumula pensia cu salariul. Potrivit art. 43 din Constituție, statul are obligația sa ia măsuri de dezvoltare economică și de protecție socială, de natura să asigure cetățenilor un nivel de trai decent, care, însă, în condițiile economiei de piața, nu poate fi decît rezultatul efortului propriu.

În același timp trebuie observat ca drepturile fundamentale consacrate de Constituție nu pot fi privite izolat, ci într-o corelatie fireasca, logica. Asa fiind, cu referire la dreptul la munca, nu trebuie omis nici faptul ca art. 43 alin. (2) din Constituție consacra dreptul la pensie ca principala forma de realizare a dreptului de asigurări sociale, iar art. 45 din Constituție creează un regim special pentru protecția copiilor și a tinerilor, obligind autoritățile publice să contribuie la asigurarea condițiilor pentru participarea liberă a tinerilor la viața politica, socială, economică, culturală și sportiva a tarii. În aceste condiții, dispozițiile legale trebuie corelate în asa fel încât să asigure respectarea tuturor drepturilor fundamentale în cauza.

În susținerea excepției s-a cerut și menținerea diferenței de vârsta pentru pensionarea bărbaților și a femeilor, cu interpretarea, totodată, a prevederilor

art. 8 din Legea nr. 3/1977 , cu privire la pensionarea la o vârsta mai redusă a femeilor, ca fiind dispozitive, deci instituind doar o posibilitate de care salariatele să poată beneficia, dacă vor. Interpretarea solicitată, contrară modului de aplicare a textelor legale respective, are însă semnificatia unei modificări, ceea ce nu intră în competența Curții Constituționale. Numai Parlamentul, în temeiul art. 58 din Constituție, îndeplinește funcția de legiuitor pozitiv. De aceea solicitarea formulată de reprezentantul reclamantei este contrară statutului constituțional al Curții și încalcă competența legislativă a Parlamentului.

Fața de cele arătate, vazind și prevederile art. 144 lit. c) din Constituție, precum și pe cele ale art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c.), ale art. 24 alin. (3) și art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1977

invocată de Popescu Elena în Dosarul nr. 1.036/1994 al Curții de Apel București, Secția contencios administrativ.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 1 noiembrie 1995.