Ordinul nr. 39/2005
privind constituirea și atribuțiile Comisiei fiscale centrale
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- OG nr. 92/2003 24 decembrie 2003 (prevederi anume) privind Codul de procedură fiscală
În temeiul
art. 10 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.574/2003
privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu modificările ulterioare,
în baza prevederilor
art. 6 din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 4, precum și ale
art. 37 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală, republicată,
ministrul finanțelor publice emite următorul ordin:
Articolul 1
Pentru aplicarea unitară a prevederilor
privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, ale
Ordonanței Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală, republicată, și a actelor normative care reglementau taxa pe valoarea adăugată, impozitul pe profit, accizele, impunerea unor venituri realizate din România de persoane fizice și juridice nerezidente, impozitul pe venit, înainte de intrarea în vigoare a Codului fiscal, se constituie Comisia fiscală centrală la nivelul Ministerului Finanțelor Publice, denumită în continuare Comisia.
Articolul 2
Comisia emite decizii pentru:
a) problemele de natură fiscală și cele de procedură fiscală, prin coroborarea legislației din domeniu cu legislația conexă, după caz, pentru care se impune o soluționare unitară în vederea eliminării interpretărilor diferite în aplicarea legislației;
b) problemele ce privesc conflictele de competență ivite între organele fiscale care nu sunt subordonate unui organ ierarhic comun;
c) cazurile în care aplicarea scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru bunurile și serviciile finanțate din fonduri nerambursabile nu se poate realiza conform
art. 8 din anexa la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 141/2004 .
Comisia are competența de a emite și soluții fiscale individuale anticipate, în condițiile
art. 6 alin. (5)-(8) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 3
Deciziile Comisiei se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea prin ordin al ministrului finanțelor publice.
Soluțiile fiscale individuale anticipate, adoptate de Comisie, se semnează de președintele și vicepreședintele Comisiei fiscale centrale și se comunică solicitantului.
Articolul 4
Comisia este formată din 15 membri cu drept de vot, în componența prevăzută în anexă. În cazul absenței temeinic justificate a unuia dintre membrii Comisiei, va participa înlocuitorul de drept al acestuia.
Comisia este coordonată de secretarul de stat care răspunde de politică și legislație fiscală, în calitate de președinte, și de secretarul de stat, președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în calitate de vicepreședinte.
În cazul în care Comisia a fost învestită cu o cerere pentru emiterea unei soluții fiscale individuale anticipate, aceasta se suplimentează cu un membru care va fi directorul executiv adjunct care coordonează activitatea de inspecție fiscală din cadrul Direcției generale de administrare a marilor contribuabili.
În cazul în care Comisia este sesizată în legătură cu soluționarea unor conflicte de competență ce privesc bugetele locale, secretariatul va solicita Asociației Comunelor din România, Asociației Orașelor din România, Asociației Municipiilor din România, Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, precum și Ministerului Administrației și Internelor desemnarea câte unui reprezentant în vederea completării Comisiei.
Articolul 5
În cadrul Comisiei funcționează un secretariat format din 4 persoane, dintre care două persoane din cadrul Direcției de politici și legislație privind veniturile bugetului general consolidat, o persoană din cadrul Direcției generale juridice și o persoană din cadrul proiectului "Codul de procedură fiscală".
În cazul în care Comisia este sesizată cu o cerere pentru emiterea unei soluții fiscale individuale anticipate, aceasta se repartizează, în vederea analizei, unui grup de lucru constituit dintr-un reprezentant al Direcției generale de politici și legislație privind veniturile bugetului general consolidat, un reprezentant al Direcției generale de inspecție financiar-fiscală din cadrul Administrației Naționale de Administrare Fiscală, un reprezentant al Direcției generale de administrare a marilor contribuabili, un reprezentant al Direcției generale juridice și un reprezentant al Direcției juridice din cadrul Administrației Naționale de Administrare Fiscală.
Reprezentanții vor fi desemnați de conducerile direcțiilor menționate la alin. (2). Reprezentantul Direcției de inspecție financiar-fiscală va fi coordonatorul grupului de lucru.
Grupul de lucru va întocmi o notă de prezentare ce va conține sinteza problematicii expuse, precum și proiectul soluției fiscale individuale anticipate, propusă a fi adoptată.
Comisia poate solicita contribuabilului completarea cererii, prezentarea unor înscrisuri sau orice alte informații necesare soluționării cererii.
Articolul 6
Directorii generali și/sau adjuncți în ale căror atribuții se regăsește coordonarea impozitelor prevăzute la art. 1, denumiți în continuare directori coordonatori, respectiv șeful proiectului "Codul de procedură fiscală", selectează problematica rezultată din corespondența primită care este de competența Comisiei.
Ceilalți membri ai Comisiei, alții decât cei prevăzuți la alin. (1), pot propune spre dezbatere, în vederea adoptării unor soluții unitare, probleme din domeniul legislației fiscale și procedurilor fiscale prevăzute la art. 1.
Directorii coordonatori, pentru problematica selectată, precum și ceilalți membri ai Comisiei, pentru problemele pe care le supun spre dezbatere, asigură elaborarea notei de prezentare și soluția propusă. Înscrierea pe ordinea de zi a notelor de prezentare și a soluțiilor propuse se supune aprobării președintelui Comisiei.
Articolul 7
Comisia se întrunește cel puțin o dată pe lună sau ori de câte ori este nevoie, după cum urmează:
a) Comisia se poate întruni și poate adopta decizii/soluții fiscale individuale anticipate în prezența tuturor membrilor acesteia;
b) în cazul soluționării unor conflicte de competență ce privesc bugetele locale, Comisia se poate întruni și poate adopta decizii în prezența tuturor membrilor acesteia și a tuturor reprezentanților desemnați potrivit art. 4 alin. (3).
Deciziile și soluțiile fiscale individuale anticipate se adoptă cu votul a cel puțin 9 membri.
La lucrările Comisiei pot fi invitați să participe fără drept de vot specialiști din cadrul direcțiilor de specialitate, precum și coordonatorul grupului de lucru, în cazul în care Comisia analizează o cerere pentru emiterea unei soluții fiscale individuale anticipate.
Comisia analizează notele de prezentare și soluțiile propuse, înscrise pe ordinea de zi, și adoptă prin decizii soluții unitare de aplicare a prevederilor legale sau, după caz, respinge soluțiile propuse, dacă acestea contravin prevederilor legale ori dacă nu sunt de competența Comisiei, în sensul art. 2 alin. (1).
Comisia nu soluționează probleme punctuale care nu presupun adoptarea unor soluții unitare general aplicabile de către toți agenții economici, acestea rezolvându-se potrivit atribuțiilor direcțiilor, prevăzute în Regulamentul de organizare și funcționare a Ministerului Finanțelor Publice, și potrivit legislației specifice.
În cazul în care Comisia a fost învestită cu o cerere pentru emiterea unei soluții fiscale individuale anticipate, aceasta va analiza nota de prezentare și va adopta soluția propusă de grupul de lucru sau va respinge motivat cererea.
Articolul 8
Secretariatul va ține câte un registru pentru deciziile Comisiei și pentru soluțiile fiscale individuale anticipate, în care se vor consemna:
- data ședinței;
- participanții (nominal);
- ordinea de zi;
- modul de votare a deciziilor/soluțiilor fiscale individuale anticipate;
- numărul atribuit deciziei/soluțiilor fiscale individuale anticipate.
Cu cel puțin 3 zile înaintea ședinței, secretariatul distribuie membrilor Comisiei și invitaților: nota de prezentare a problemelor supuse dezbaterii și soluțiile propuse, sub semnătura directorilor coordonatori, sau, după caz, a celorlalți membri ai Comisiei. În cazul soluțiilor fiscale individuale anticipate, nota de prezentare se semnează de coordonatorul grupului de lucru.
Procesul-verbal al ședinței Comisiei se redactează de secretariat, va fi semnat de membrii Comisiei sau de înlocuitorii de drept ai acestora.
În termen de 3 zile de la data ședinței, secretariatul Comisiei redactează decizia, care va conține numai soluțiile aprobate de Comisie și proiectul de ordin pe care îl va înainta spre aprobare ministrului finanțelor publice.
Prin grija secretariatului și a directorilor coordonatori decizia Comisiei se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Prin grija secretariatului și a coordonatorului grupului de lucru soluția fiscală individuală anticipată se comunică solicitantului și organului fiscal competent pentru administrarea contribuabilului solicitant.
Articolul 9
La data intrării în vigoare a prezentului ordin își încetează valabilitatea
Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.033/2004 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 28 iulie 2004.
Articolul 10
Soluțiile unitare adoptate prin decizii ale Comisiei și aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a actului normativ în baza căruia au fost date.
Soluțiile fiscale individuale anticipate, adoptate de Comisie, sunt opozabile și obligatorii față de organul fiscal de la data comunicării acestora, conform legii.
Articolul 11
Anexa face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 12
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul finanțelor publice, Ionel Popescu București, 17 ianuarie 2005. Nr. 39.
Anexa COMPONENTA COMISIEI FISCALE CENTRALE
Nr. crt.
Funcția
Domeniul
Statutul
1
Secretar de stat
Cu atribuții în domeniul politicii și legislației fiscale
președinte
2
Secretar de stat
Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală
vicepreședinte
3
Director general
Direcția generală de politici și legislație privind veniturile bugetului general consolidat
membru
4
Director general
Direcția generală juridică
membru
5
Director general
Direcția generală de gestiune a impozitelor și contribuțiilor - ANAF
membru
6
Director general
Direcția generală de colectare a creanțelor bugetare - ANAF
membru
7
Director general
Direcția generală de inspecție financiar-fiscală - ANAF
membru
8
Director general
Direcția generală de soluționare a contestațiilor - ANAF
membru
9
Director general adjunct, care coordonează legislația privind impunerea persoanelor juridice și a altor entități similare
Direcția generală de politici și legislație privind veniturile bugetului general consolidat
membru
10
Director general adjunct, care coordonează legislația privind taxa pe valoarea adăugată
Direcția generală de politici și legislație privind veniturile bugetului general consolidat
membru
11
Director general adjunct care coordonează legislația privind accizele
Direcția generală de politici și legislație privind veniturile bugetului general consolidat
membru
12
Director
Direcția de reglementări contabile
membru
13
Director
Direcția juridică - ANAF
membru
14
Șef serviciu
Serviciul legislație și armonizare TVA în regim normal și regimuri speciale
membru
15
Șef proiect
Proiectul "Codul de procedură fiscală" - ANAF
membru
16*)
Director executiv adjunct care coordonează activitatea de inspecție fiscală
Direcția de administrare a marilor contribuabili
membru
17**)
Reprezentant
Asociația Comunelor din România
membru
18**)
Reprezentant
Asociația Orașelor din România
membru
19**)
Reprezentant
Asociația Municipiilor din România
membru
20**)
Reprezentant
Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România
membru
21**)
Reprezentant
Ministerul Administrației și Internelor
membru
----------
*) numai în cazul în care se dezbat problemele prevăzute la art. 2
alin. (2).
**) numai în cazul în care se dezbat problemele prevăzute la
art. 4 alin. (3).
-------------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.